În cazul în care, după ce s-a determinat că o instituție de credit sau o entitate intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și-a exercitat competența de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în condițiile prevăzute la art. 186¹ alin. (1) și (2) sau la art. 186⁹ și, dacă ulterior sunt întreprinse acțiuni de rezoluție în legătură cu instituția de credit sau entitatea respectivă, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu își mai exercită competențele prevăzute la art. 406 alin. (1) , la art. 410 alin. (1) sau la art. 413 în legătură cu respectiva instituție de credit sau entitate.