(1) Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, și Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, acționând potrivit prevederilor art. 536 și 537 , pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluție, cu exercitarea competențelor de rezoluție sau cu utilizarea instrumentelor publice de stabilizare financiară, în una sau mai multe dintre următoarele modalități:
a) ca deducere din orice contraprestații plătite de destinatar instituției supuse rezoluției sau, după caz, proprietarilor acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate;
b) de la instituția supusă rezoluției, în calitate de creditor preferențial;
c) din orice încasări rezultate în urma încetării funcționării instituției-punte sau a vehiculului de administrare a activelor, în calitate de creditor preferențial.
(2) În caz de faliment, creanța Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, respectiv a Fondului de garantare a depozitelor bancare, rezultată din cheltuielile prevăzute la alin. (1) , are rangul creanțelor izvorâte din raporturi de muncă.