Legea 312/2015 · 9 articole
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este împuternicită să aplice instrumentele de rezoluție instituțiilor de credit și entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , care îndeplinesc condițiile aplicabile de declanșare a procedurii de rezoluție.
În cazul în care Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, decide să aplice un instrument de rezoluție unei instituții de credit sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , iar acțiunea de rezoluție respectivă ar duce la suportarea unor pierderi de către creditori sau la conversia creanțelor acestora, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, își exercită competența de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile în conformitate cu prevederile art. 358-367 imediat înainte sau odată cu aplicarea instrumentului de rezoluție.
Instrumentele de rezoluție prevăzute la art. 214 sunt următoarele:
a) vânzarea afacerii;
b) instituția-punte;
c) separarea activelor;
d) recapitalizarea internă.
Cu respectarea prevederilor art. 218 , Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate aplica instrumentele de rezoluție individual sau în orice combinație.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate aplica instrumentul de separare a activelor numai împreună cu un alt instrument de rezoluție.
În situația în care sunt utilizate doar instrumentele de rezoluție prevăzute la art. 216 lit. a) sau b) , iar ele sunt utilizate pentru a transfera doar parțial active, drepturi sau obligații ale unei instituții supuse rezoluției, instituția de credit reziduală sau entitatea reziduală prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) de la care au fost transferate activele, drepturile sau obligațiile este lichidată, conform procedurii de insolvență. Lichidarea se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situație în care instituția de credit reziduală sau entitatea reziduală prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) trebuie să furnizeze servicii sau sprijin în conformitate cu prevederile art. 388-390 , pentru a permite destinatarului să-și desfășoare activitățile sau să presteze serviciile aferente elementelor transferate, precum și orice alt motiv care face necesară continuarea activității instituției de credit reziduale sau a entității reziduale prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) pentru atingerea obiectivelor rezoluției sau respectarea principiilor prevăzute la art. 188-193 .
(1) Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, și Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, acționând potrivit prevederilor art. 536 și 537 , pot recupera orice cheltuieli rezonabile suportate în mod justificat în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluție, cu exercitarea competențelor de rezoluție sau cu utilizarea instrumentelor publice de stabilizare financiară, în una sau mai multe dintre următoarele modalități:
a) ca deducere din orice contraprestații plătite de destinatar instituției supuse rezoluției sau, după caz, proprietarilor acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate;
b) de la instituția supusă rezoluției, în calitate de creditor preferențial;
c) din orice încasări rezultate în urma încetării funcționării instituției-punte sau a vehiculului de administrare a activelor, în calitate de creditor preferențial.
(2) În caz de faliment, creanța Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, respectiv a Fondului de garantare a depozitelor bancare, rezultată din cheltuielile prevăzute la alin. (1) , are rangul creanțelor izvorâte din raporturi de muncă.
În situația extraordinară a unei crize sistemice, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate căuta finanțare din surse alternative prin utilizarea instrumentelor publice de stabilizare financiară prevăzute la art. 352-357 , în situația în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) acționarii și deținătorii de alte instrumente de proprietate, precum și deținătorii de instrumente de capital relevante și de alte instrumente de datorie care pot face obiectul recapitalizării interne au contribuit, prin reducerea valorii acestor instrumente, prin conversie sau prin alte modalități, la absorbția pierderilor și recapitalizarea instituției supuse rezoluției, cu cel puțin 8% din totalul datoriilor, inclusiv fondurile proprii ale instituției respective, contribuție evaluată, la momentul întreprinderii acțiunii de rezoluție, în conformitate cu evaluarea prevăzută la art. 201-213 ;
b) obținerea aprobării prealabile și a celei finale prevăzute de cadrul UE privind ajutorul de stat.
(1) Dispozițiile Legii nr. 85/2014 referitoare la anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor nu se aplică transferurilor de active, drepturi sau obligații de la o instituție supusă rezoluției către o altă entitate, efectuate în virtutea aplicării unui instrument de rezoluție, a exercitării unei competențe de rezoluție sau a utilizării unui instrument public de stabilizare financiară.
(2) Dispozițiile art. 38 , art. 113 lit. f) și g) , art. 116 , art. 153²⁴ , art. 204 alin. (1) , (4) și (5) , art. 208 alin. (3)-(5) , art. 212 alin. (1) , art. 215 alin. (1) , art. 216 și 216¹ , art. 220¹ , art. 239 , 241 - 249 , 250 - 251¹ și 251³ - 251¹⁹ din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul utilizării instrumentelor, competențelor și mecanismelor de rezoluție prevăzute la art. 177-456 .