(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu exercită competențele de reducere a valorii sau de conversie în cazul următoarelor datorii, fie că sunt reglementate de legea română sau a altui stat membru, fie de legea unui stat terț:
a) depozitele acoperite;
b) obligațiile garantate, inclusiv obligațiunile garantate și datoriile sub forma unor instrumente financiare utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului suport și care, în temeiul dreptului intern, sunt garantate în mod asemănător cu obligațiunile garantate;
c) orice datorie care rezultă în virtutea deținerii, de către instituția de credit sau de către entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , a unor active sau lichidități aparținând clienților, inclusiv active sau lichidități aparținând clienților, deținute în numele unui OPCVM, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015 , sau a unui FIA din România, așa cum este definit la art. 3 pct. 20 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca respectivul client să fie protejat în baza legislației aplicabile privind insolvența;
d) orice datorie care rezultă în virtutea existenței unei relații fiduciare între instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , în calitate de fiduciar, și o altă persoană, în calitate de beneficiar, cu condiția ca respectivul beneficiar să fie protejat în baza legislației civile sau a celei privind insolvența;
e) datorii față de instituții, excluzând entitățile care fac parte din același grup, cu o scadență inițială mai mică de șapte zile;
f) datorii cu o scadență reziduală mai mică de 7 zile față de sistemele sau operatorii de sisteme desemnați în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 253/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau cu prevederile legislației altui stat membru care transpune prevederile Directivei 98/26/CE sau față de participanții la astfel de sisteme și care rezultă din participarea la un astfel de sistem sau față de contrapărți centrale autorizate în Uniune în temeiul art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, și față de contrapărți centrale din state terțe recunoscute de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) în temeiul art. 25 din regulamentul respectiv;
g) o datorie față de oricare dintre entitățile prevăzute la alin. (2) .
h) datorii către instituții sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , care fac parte din același grup de rezoluție, fără a fi ele însele entități de rezoluție, indiferent de scadența lor, cu excepția cazului în care aceste datorii au un rang de prioritate inferior rangului pe care îl au datoriile negarantate obișnuite potrivit prevederilor procedurii de insolvență, în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi; în cazul în care se aplică excepția prevăzută anterior, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei filiale, persoană juridică română, care nu este o entitate de rezoluție, evaluează dacă valoarea elementelor care sunt conforme cu prevederile art. 295²⁸ este suficientă pentru a sprijini punerea în aplicare a strategiei de rezoluție preferate.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. g) , categoriile de entități sunt următoarele:
a) un angajat, în ceea ce privește salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remunerație fixă acumulate, cu excepția componentei variabile a remunerației care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă;
b) creditori comerciali, cu scopul de a obține sau nu profit, în ceea ce privește furnizarea către instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) de mărfuri sau servicii care sunt cruciale pentru desfășurarea zilnică a activităților sale, incluzând servicii informatice, servicii de utilități, precum și închirierea, întreținerea și reparațiile spațiilor de lucru;
c) autorități fiscale și de asigurări sociale, cu condiția ca datoriile respective să fie considerate creanțe privilegiate în baza legii aplicabile;
d) scheme de garantare a depozitelor pentru datorii care decurg din contribuțiile datorate în conformitate cu legislația privind schemele de garantare a depozitelor.
(3) Prevederile alin. (2) lit. a) nu se aplică componentei variabile a remunerației personalului care expune instituția de credit unor riscuri semnificative, așa cum este identificat potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (22) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
(4) Toate activele garantate incluse într-un portofoliu suport pentru obligațiuni garantate rămân neafectate, segregate și cu fonduri suficiente.
(5) Nici cerința prevăzută la alin. (4) și nici prevederile alin. (1) lit. b) nu împiedică Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, să își exercite, după caz, respectivele competențe în legătură cu orice parte a unei obligații garantate sau a unei datorii, pentru care s-a depus o garanție reală, care depășește valoarea activelor, a gajului, a dreptului de retenție sau a garanției reale care o acoperă.
(6) Prevederile alin. (1) lit. a) nu împiedică Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, să își exercite, după caz, respectivele competențe în legătură cu orice parte a unui depozit care depășește nivelul de garantare prevăzut de legislația privind schemele de garantare a depozitelor.
(7) Fără a aduce atingere dispozițiilor privind expunerile mari din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și din cadrul reglementărilor în materie emise de Banca Națională a României, pentru a se asigura posibilități de soluționare a instituțiilor de credit și a grupurilor, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, limitează, în conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) din prezenta lege, măsura în care alte instituții dețin datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, cu excepția datoriilor care sunt deținute la entități care fac parte din același grup.