Înainte de a realiza una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b)-e) sau de a constata situația de la art. 360 lit. f) în legătură cu o filială, persoană juridică română, care emite instrumente de capital relevante sau datorii eligibile prevăzute la art. 358² , luate în calcul în vederea îndeplinirii, la nivel individual, a cerinței prevăzute la art. 295²⁷-295³¹ , sau instrumente de capital relevante luate în calcul în vederea îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii la nivel individual sau la nivel consolidat, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, respectă următoarele cerințe:

a) în cazul în care intenționează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b)-e) sau f) , după consultarea autorității de rezoluție a filialei, precum și a entității de rezoluție în cauză, notifică, în interval de 24 de ore de la consultarea respectivă:

(i) supraveghetorul consolidant, dacă acesta este diferit de Banca Națională a României, precum și autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant, dacă aceasta este diferită de respectivul supraveghetor consolidant;

(ii) autoritățile de rezoluție ale altor entități din același grup de rezoluție care au achiziționat direct sau indirect datorii prevăzute la art. 295²⁸ de la entitatea care face obiectul prevederilor art. 295²⁷ ;

b) în cazul în care intenționează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. c) și d) , notifică fără întârziere autoritățile competente responsabile cu supravegherea fiecărei instituții de credit sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE din alte state membre, care a emis instrumentele de capital relevante în raport cu care ar trebui exercitată competența de reducere a valorii sau de conversie, în cazul în care respectiva determinare ar fi realizată, precum și, dacă aceste autorități sunt diferite, autoritățile responsabile cu determinarea din respectivele state, inclusiv cea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant.