LexistoriaDreptul la drept.

Aplicarea la nivel consolidat a procesului de determinare

Azi

Legea 312/2015 · 8 articole

Articolul 375

Înainte de a realiza una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b)-e) sau de a constata situația de la art. 360 lit. f) în legătură cu o filială, persoană juridică română, care emite instrumente de capital relevante sau datorii eligibile prevăzute la art. 358² , luate în calcul în vederea îndeplinirii, la nivel individual, a cerinței prevăzute la art. 295²⁷-295³¹ , sau instrumente de capital relevante luate în calcul în vederea îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii la nivel individual sau la nivel consolidat, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, respectă următoarele cerințe:

a) în cazul în care intenționează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. b)-e) sau f) , după consultarea autorității de rezoluție a filialei, precum și a entității de rezoluție în cauză, notifică, în interval de 24 de ore de la consultarea respectivă:

(i) supraveghetorul consolidant, dacă acesta este diferit de Banca Națională a României, precum și autoritatea responsabilă cu determinarea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant, dacă aceasta este diferită de respectivul supraveghetor consolidant;

(ii) autoritățile de rezoluție ale altor entități din același grup de rezoluție care au achiziționat direct sau indirect datorii prevăzute la art. 295²⁸ de la entitatea care face obiectul prevederilor art. 295²⁷ ;

b) în cazul în care intenționează să realizeze una dintre determinările prevăzute la art. 360 lit. c) și d) , notifică fără întârziere autoritățile competente responsabile cu supravegherea fiecărei instituții de credit sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE din alte state membre, care a emis instrumentele de capital relevante în raport cu care ar trebui exercitată competența de reducere a valorii sau de conversie, în cazul în care respectiva determinare ar fi realizată, precum și, dacă aceste autorități sunt diferite, autoritățile responsabile cu determinarea din respectivele state, inclusiv cea din statul membru în care se află supraveghetorul consolidant.

Articolul 376

Atunci când se realizează o determinare prevăzută la art. 360 lit. c) , d) , e) sau f) în cazul unei instituții de credit sau al unui grup cu activitate transfrontalieră, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, ține seama de impactul potențial al rezoluției în toate statele membre în care își desfășoară activitatea instituția de credit sau grupul.

Articolul 377

Notificarea transmisă de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, în conformitate cu prevederile art. 375 trebuie însoțită de o explicație a motivelor pentru care aceasta are în vedere realizarea determinării în cauză.

Articolul 378

În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, efectuează o notificare în conformitate cu prevederile art. 375 , după consultarea cu autoritățile notificate potrivit prevederilor art. 375 lit. a) pct. (i) sau lit. b) , trebuie să examineze următoarele aspecte:

a) existența unei eventuale măsuri alternative, care ar putea fi aplicată în locul exercitării competenței de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu prevederile art. 360 ;

b) în cazul în care o astfel de măsură alternativă există, cât de fezabilă ar fi aplicarea sa;

c) în cazul în care aplicarea unei astfel de măsuri alternative ar fi fezabilă, care sunt perspectivele reale ca această măsură să adreseze, în opinia sa, într-un interval de timp corespunzător, acele circumstanțe care altminteri ar necesita efectuarea uneia dintre determinările prevăzute la art. 360 .

Articolul 379

În sensul art. 378 , prin măsuri alternative se înțelege măsurile de intervenție timpurie prevăzute la art. 149-151 , măsurile prevăzute la art. 226 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau un transfer de fonduri ori de capital de la întreprinderea-mamă.

Articolul 380

În cazul în care, în conformitate cu prevederile art. 378 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, după consultarea autorităților notificate, estimează că una sau mai multe măsuri alternative sunt disponibile, că aplicarea lor este fezabilă și că ele ar permite obținerea rezultatului prevăzut la art. 378 lit. c) , aceasta trebuie să asigure aplicarea acestor măsuri.

Articolul 381

În cazul în care, în situația prevăzută la art. 375 lit. a) și în conformitate cu prevederile art. 378 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, după consultarea autorităților notificate, estimează că nu există măsuri alternative care ar permite obținerea rezultatului prevăzut la art. 378 lit. c) , aceasta decide în ce măsură este oportună realizarea unei determinări prevăzute la art. 360 , pe care o va avea în vedere.

Articolul 382

(1) În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, decide să realizeze o determinare în temeiul art. 360 lit. c) și d) , aceasta trimite imediat o notificare autorităților responsabile cu determinarea din statele membre în care sunt situate filialele afectate, iar determinarea ia forma unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 506 și 507 . În absența unei decizii comune, nu poate fi realizată nicio determinare în temeiul art. 360 lit. c) și d) .

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție pentru filialele afectate, persoane juridice române, pune în aplicare cu promptitudine decizia de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital, adoptată cu respectarea prevederilor art. 375-382 sau în mod similar celor prevăzute de respectivele articole, ținând cont în mod corespunzător de caracterul urgent al situației.