(1) Prin exercitarea opțiunii entității constitutive care depune declarația, o entitate constitutivă proprietară a unei entități de investiții poate aplica o metodă de distribuire impozabilă în ceea ce privește participația sa în capitalurile proprii ale entității de investiții, cu condiția ca entitatea constitutivă proprietară să nu fie o entitate de investiții și să se poată aștepta în mod rezonabil să datoreze impozit pe distribuiri din partea entității de investiții la o cotă de impozitare egală sau mai mare decât cota minimă de impozitare.
(2) În conformitate cu metoda distribuirii impozabile, distribuirile și distribuirile preconizate ale profitului calificat al unei entități de investiții sunt incluse în profitul calificat al entității constitutive proprietare care a primit distribuirile, cu condiția să nu fie o entitate de investiții. Valoarea impozitelor acoperite datorate de entitatea de investiții, care este creditabilă în raport cu obligația fiscală a entității constitutive proprietare rezultată din distribuirile entității de investiții, se include în profitul calificat și impozitele acoperite ajustate ale entității constitutive proprietare care a primit distribuirile. Partea entității constitutive proprietare în profitul net calificat nedistribuit al entității de investiții prevăzute la alin. (3) , rezultat în al treilea an care precedă exercițiul financiar, denumit în continuare anul de referință, este tratată ca profitul calificat al entității de investiții respective pentru exercițiul financiar respectiv. Suma egală cu acest profit calificat înmulțit cu cota minimă de impozitare este tratată ca impozit suplimentar al unei entități constitutive impozitate la un nivel redus pentru exercițiul financiar în sensul capitolului II. Profitul sau pierderea calificate a unei entități de investiții și impozitele acoperite ajustate care pot fi atribuite acestui profit pentru exercițiul financiar sunt excluse din calculul cotei efective de impozitare în conformitate cu capitolul VI și cu prevederile art. 45 alin. (1)-(4) , cu excepția valorii impozitelor acoperite.
(3) Profitul net calificat nedistribuit al unei entități de investiții pentru anul de referință este valoarea profitului calificat al respectivei entități de investiții pentru anul de referință, redus, până la zero, cu:
a) impozitele acoperite ale entității de investiții;
b) distribuirile și distribuirile preconizate către acționari care nu sunt entități de investiții în perioada cuprinsă între prima zi a celui de al treilea an care precedă exercițiul financiar și ultima zi a exercițiului financiar de raportare în care a fost deținută participația în capitalurile proprii, denumită în continuare perioada de referință;
c) pierderile calificate care au apărut în timpul perioadei de referință; și
d) orice valoare reziduală a pierderilor calificate ce nu a redus profitul net calificat nedistribuit al entității de investiții respective pentru un an de referință precedent, denumită reportarea pierderilor din investiții. Profitul net calificat nedistribuit al unei entități de investiții nu se reduce prin distribuiri sau distribuiri preconizate care au redus profitul net calificat nedistribuit al respectivei entități de investiții pentru un an de referință precedent, în conformitate cu lit. b) . Profitul net calificat nedistribuit al unei entități de investiții nu se reduce cu valoarea pierderilor calificate ce au redus profitul net calificat nedistribuit al respectivei entități de investiții pentru un an de referință precedent, în conformitate cu lit. c) .
(4) În sensul prevederilor prezentului articol, se consideră că are loc o distribuire preconizată atunci când o participație directă sau indirectă în capitalurile proprii ale entității de investiții este transferată unei entități care nu aparține grupului de întreprinderi multinaționale sau grupului național de mari dimensiuni și care este egală cu partea din profitul net calificat nedistribuit care poate fi atribuită acestei participații în capitalurile proprii la data transferului, determinată fără a ține seama de distribuirea preconizată.
(5) Opțiunea în temeiul alin. (1) se exercită în conformitate cu art. 49 alin. (1) . În cazul în care opțiunea este revocată, partea entității constitutive proprietare în profitul calificat net nedistribuit al entității de investiții pentru anul de referință la finalul exercițiului financiar care precedă exercițiul financiar în care are loc revocarea este tratată ca profit calificat al entității de investiții respective pentru exercițiul financiar respectiv. Suma egală cu acest profit calificat înmulțit cu cota minimă de impozitare este tratată ca impozit suplimentar al unei entități constitutive impozitate la un nivel redus pentru exercițiul financiar în sensul capitolului II.