(1) Unitățile trimițătoare sunt obligate ca, în vederea asigurării unei activități continue a reprezentanțelor din străinătate, să ia măsurile necesare ca atribuțiile ce revin personalului existent la post să fie transmise cu maximum de operativitate personalului care preia aceste atribuții.

(2) Pe perioada de predare-primire a atribuțiilor, atât personalul care predă, cât și personalul care primește beneficiază, pentru el și pentru membrii săi de familie, de drepturi în valută și în lei, după caz, în cuantumul și în condițiile stabilite prin prezenta lege.

(3) În cazul în care ambii soți sunt salariați la aceeași reprezentanță, persoana care nu are obligația de a preda atribuții de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar persoana care predă are dreptul la indemnizația în valută pentru soție/soț, precum și la indemnizațiile în valută pentru copiii aflați în întreținere în străinătate, în condițiile prezentei legi.

(4) În vederea ducerii la îndeplinire a obligației menționate la alin. (1), unitățile trimițătoare vor stabili durata maximă de predare-primire a atribuțiilor, fără a depăși:

a) 10 zile calendaristice, pentru personalul diplomatic;

b) 30 de zile calendaristice, pentru personalul de specialitate cu sarcini de gestiune;

c) 3 zile calendaristice, pentru restul personalului.