(1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, aflat în incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, accident, concediu prenatal, concediu postnatal, concediu pentru risc maternal, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și în caz de carantină, are dreptul la indemnizație în lei, conform prevederilor legale.

(2) Pe perioada concediului medical, personalul are dreptul și la indemnizațiile integrale în valută cuvenite pentru soția/soțul și copiii aflați în întreținere în străinătate, numai dacă, prin aducerea lor în țară, cheltuielile de transport pe distanța dus-întors sunt superioare acestor indemnizații.