(1) Pe perioada în care își desfășoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate și membrii de familie care îl însoțesc beneficiază de asistență medicală, pe bază de asigurare obligatorie, suportată de unitatea trimitătoare.
(1¹) Cuantumul și condițiile asigurării obligatorii, precum și ale decontării cheltuielilor medicale se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției trimitătoare, cu încadrarea în alocațiile bugetare aprobate cu această destinație instituțiilor trimitătoare.
(2) În situația în care nu se pot încheia contractele prevăzute la alin. (1) , unitatea trimițătoare suportă, în condițiile și în cazurile stabilite de Ministerul Sănătății, cheltuielile medicale pentru personalul respectiv, precum și pentru membrii de familie ai acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate, privind:
a) vaccinuri preventive obligatorii specifice fiecărei țări, precum și vaccinuri profilactice obligatorii;
b) consultații, analize pre- și postnatale, în caz de urgență, pentru mame, precum și pentru nou-născuți;
c) consultații, spitalizare, inclusiv nașteri, intervenții chirurgicale, analize și medicamente, numai în caz de urgență; internarea în spital în străinătate pentru nașteri se face numai cu aprobarea conducerii unităților trimițătoare.
(3) Pe lângă cheltuielile medicale prevăzute la alin. (1) și (2) , unitățile trimițătoare suportă, pentru personalul trimis în misiune permanentă, precum și pentru membrii de familie ai acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi, cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate, precum și pentru aducerea în țară a celor decedați.