(1) Cheltuielile pentru transportul internațional al personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv tronsonul intern al acestuia, precum și al membrilor de familie aflați în întreținere permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi, se suportă de către unitățile trimițătoare, în următoarele cazuri:
a) la plecarea în misiune și la venirea definitivă în țară;
b) pentru deplasări în interes de serviciu, în țară și în străinătate;
c) pentru efectuarea în țară a concediului de odihnă pe anul calendaristic respectiv, cu excepția anilor în care au loc plecarea și, respectiv, revenirea definitivă de la post, corelat și cu prevederile art. 43 alin. (4) .
d) pentru concediu medical și nașteri în țară;
e) pentru deplasarea întregii familii în țară, în caz de deces al unui copil ori al soției/soțului aflată/aflat în țară și numai pentru deplasarea unuia dintre soți în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;
f) în cazuri de forță majoră sau în orice alte cazuri temeinic motivate care nu au putut fi prevăzute, cu aprobarea conducătorului instituției trimitătoare.
(2) Cheltuielile pentru transportul internațional dus-întors al membrilor de familie rămași în țară se suportă de către unitățile trimițătoare, în următoarele cazuri:
a) o singură dată pe an, pentru copiii în vârstă de până la 18 ani, respectiv 25 de ani, dacă urmează studii universitare, aflați în țară, pentru a-și vizita părintele/părinții aflat/aflați la post. Unitatea trimițătoare nu suportă cheltuielile aferente vizitei pentru copiii ai căror părinți aflați în misiune au fost decăzuți din drepturi în baza unei hotărâri judecătorești;
b) o singură dată pe an, pentru soția/soțul rămasă/rămas în țară, pentru a-și vizita soțul/soția la post în străinătate.
(3) Unitățile trimițătoare nu suportă cheltuielile prevăzute la alin. (2) în anul în care personalul pleacă la post, precum și în anul în care acesta își încheie misiunea.