(1) În vederea prevenirii infracțiunilor și a menținerii ordinii și siguranței publice în cursul evenimentelor majore care au o dimensiune transfrontalieră, autoritățile competente române transmit, potrivit legii, atât la cerere, cât și din propria inițiativă:
a) date cu caracter personal referitoare la persoane despre care se presupune, pe baza antecedentelor penale sau a altor împrejurări, că intenționează să comită infracțiuni cu ocazia evenimentelor sau că acestea prezintă un pericol pentru ordinea și siguranța publică;
b) orice alte informații necesare realizării scopului prevăzut în prezentul alineat.
(2) Datele cu caracter personal primite de autoritățile române competente din partea autorităților competente ale celorlalte state membre în condițiile prezentului articol vor fi:
a) prelucrate numai în scopul și pentru evenimentele concrete pentru care au fost furnizate;
b) șterse de îndată ce obiectivele prevăzute la alin. (1) au fost sau nu mai pot fi atinse, dar nu mai târziu de un an de la primirea acestora.