Autoritățile competente române, în condițiile legii și potrivit competențelor ce le revin, oferă asistență autorităților competente ale celorlalte state membre, în cazul unor reuniuni de masă, dezastre, accidente grave ori al altor evenimente majore, în scopul prevenirii infracțiunilor și menținerii ordinii și siguranței publice, astfel:

a) prin notificarea promptă a unor asemenea situații cu impact transfrontalier, precum și prin schimbul oricăror informații relevante;

b) prin adoptarea și coordonarea, pe teritoriul statului român, a măsurilor de poliție necesare în situațiile cu impact transfrontalier;

c) prin trimiterea, pe cât posibil, de agenți, specialiști și consilieri și punerea la dispoziție de echipament, la cererea statului membru pe al cărui teritoriu a apărut situația respectivă.