(1) Misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră prestează servicii consulare la cererea cetățenilor români și, după caz, a cetățenilor străini și a apatrizilor, în condițiile și în limitele stabilite de legea română, de legislația Uniunii Europene și de normele de drept internațional aplicabile, cu respectarea reglementărilor interne ale statelor acreditare.

(2) Serviciile consulare destinate cetățenilor români pot fi prestate și la solicitarea apatrizilor cu domiciliul în România sau a străinilor beneficiari ai statutului de refugiat ori ai protecției subsidiare acordate de România, în limitele prevăzute de lege și în măsura în care reglementările interne ale statului de reședință nu se opun.

(3) Cererea de servicii consulare se depune personal sau, după caz, se transmite în format electronic.

(4) În funcție de tipul de serviciu consular solicitat și de opțiunea titularului cererii, documentele eliberate în cadrul activității consulare se ridică personal sau, după caz, se expediază prin servicii de curierat, cu suportarea cheltuielilor de expediție de către solicitanți, ori se transmit în format electronic, după ce au fost emise și semnate cu semnătură electronică calificată.

(5) Categoriile de servicii consulare care se pot solicita, respectiv presta în format electronic, documentele eliberate care se pot expedia prin servicii de curierat, procedura de depunere și soluționare a cererilor respective, precum și orice alte aspecte conexe se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.