(1) Titularii obligației de stocare, cu excepția entității centrale de stocare din România, pot delega obligația de stocare, dar numai:

a) entității centrale de stocare din România;

b) unor entități centrale de stocare din statele membre, altele decât entitatea centrală de stocare din România, care s-au declarat dispuse să mențină asemenea stocuri, cu condiția ca delegarea obligației de stocare să fi fost autorizată, în prealabil, de către autoritatea competentă și de către statul/statele membru/membre pe teritoriul căruia/cărora urmează a se constitui și menține stocurile de urgență;

c) altor operatori economici cu sediul social în cadrul altor state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și/sau în Confederația Elvețiană sau operatorilor economici care au o reprezentanță pe teritoriul Uniunii Europene, Spațiului Economic European și/sau Confederației Elvețiene, care dețin stocuri în surplus sau capacități de stocare disponibile pe teritoriul Uniunii Europene, cu condiția ca delegarea obligației de stocare să fi fost autorizată, în prealabil, de către autoritatea competentă și de către statul/statele membru/membre pe teritoriul căruia/cărora urmează a fi constituite și menținute stocurile;

d) altor operatori economici care au statut de rezident sau de nerezident în România, care își desfășoară activitatea în România prin intermediul unui sediu permanent și care dețin stocuri surplus și/sau capacități disponibile de stocare pe teritoriul României, cu condiția ca delegarea să fi fost notificată, în prealabil, autorității competente.

(2) Orice modificare sau prelungire a unei delegări, dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) , va fi valabilă doar dacă a fost autorizată, în prealabil, în aceleași condiții ca și delegarea inițială.

(3) Orice modificare sau prelungire a unei delegări, dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. d) , se consideră o nouă delegare și va fi valabilă doar dacă a fost notificată, în prealabil, autorității competente.

(4) În cazul delegărilor prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) , obligațiile de stocare nu pot face obiectul subdelegării.