LexistoriaDreptul la drept.

Drepturile și oblibațiile utilizatorilor și beneficiarilor

Azi

OG 42/2003 · 3 articole

Articolul 29

(1) Utilizator al serviciilor de iluminat public poate fi orice localitate și/sau comunitate locala, considerata în intregul sau, care beneficiaza de serviciile operatorului.

(2) Drepturile și oblibațiile utilizatorilor serviciilor de iluminat public se prevad în contractele de delegare a gestiunii sau în regulamentele de organizare și functionare a serviciilor de iluminat public.

(3) Raporturile contractuale ale operatorilor cu semnatarii contractului sunt mediate de către consiliile locale comunale, orășenești, municipale sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz, care, potrivit legii, sunt reprezentantii legali ai comunitatilor locale.

Articolul 30

(1) Dreptul de acces și utilizare a serviciilor de iluminat public este garantat tuturor membrilor comunității locale, persoane fizice și juridice, în mod nediscriminatoriu.

(2) Regulamentele serviciilor de iluminat public organizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor trebuie să conțină prevederi referitoare la:

a) accesul la informațiile publice privind serviciile de iluminat public;

b) dreptul oricărui locuitor și persoana juridica din aria de prestare a serviciului de a avea acces la serviciul de iluminat public în condițiile respectarii regulamentelor specifice;

c) obligația consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, ori a autorității de reglementare de a aduce la cunoștința publică deciziile cu privire la serviciile de iluminat public.

Articolul 31

(1) Beneficiarii persoane fizice și/sau juridice au obligația de a respecta prevederile regulamentului serviciilor de iluminat public, aprobat în condițiile legii.

(2) Utilizatorii serviciilor de iluminat public sunt obligati sa achite către operatori contravaloarea facturilor reprezentand plata serviciilor primite, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii.

(3) Intarzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului prevăzut la alin. (2), atrage majorări de intarziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat; valoarea maxima a acestora nu va depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.

(4) Nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale, în calitate de reprezentati ai utilizatorilor și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, a prevederilor reglementărilor-cadru privind organizarea și functionarea serviciilor de iluminat public, respectiv a responsabilitatilor ce le revin cu privire la asigurarea serviciilor de iluminat public, conduce la penalizarea acestora în conformitate cu prevederile legale.