(1) În vederea realizării obiectivelor sale, Agenția încheie anual un contract de gestiune și performanță managerială cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, în care sunt stabiliți indicatorii de performanță managerială. Modelul contractului se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse.

(2) Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse exercită controlul asupra modului în care sunt implementate politicile naționale elaborate în domeniul de competență al Agenției, precum și asupra realizării indicatorilor de performanță managerială.

(3) Președintele Agenției prezintă ministrului muncii, familiei și egalității de șanse semestrial rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii indicatorilor prevăzuți în contractul de gestiune și performanță managerială.

(4) Raportul anual privind îndeplinirea indicatorilor de performanță managerială se prezintă de către președintele Agenției ministrului muncii, familiei și egalității de șanse pentru aprobare.