LexistoriaDreptul la drept.

OUG 20/2006

Azi

Text integral · 17 articole

Articolul 1

(1) Producătorii agricoli, persoane fizice și/sau juridice, care înființează și/sau exploatează culturile prevăzute în anexa nr. 1, înscriși în Registrul agricol, beneficiază de sprijin direct al statului, denumit în continuare sprijin direct, pe unitatea de suprafață, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în cadrul programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic și piscicol, precum și alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare".

(2) Pentru legumele de câmp și cartofii timpurii, legumele de solarii și sere reci, plantații de pomi și arbuști fructiferi, prevăzute în anexa nr. 1, beneficiarii sprijinului direct sunt producătorii agricoli persoane juridice, persoane fizice autorizate și persoane fizice - membri ai asociațiilor profesionale sau ai grupurilor de producători legal constituite.

Articolul 2

(1) Sprijinul direct pentru culturile de sfeclă de zahăr, soia din soiuri nemodificate genetic, plante textile, orez, plante medicinale și aromatice, hamei, legume de câmp și cartofi timpurii, legume de solarii și sere reci, prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt. 1-8, se acordă în două etape:

a) în prima etapă se acordă 50% din sprijinul direct sub formă de bonuri valorice;

b) în etapa a doua se acordă 50% din sprijinul direct cu plata în lei.

(2) Sprijinul direct pentru orzoaică de primăvară, plantații de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni, prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt. 9 și 10, se acordă într-o singură etapă prin atribuire de bonuri valorice.

(3) Sprijinul direct pentru vița-de-vie din soiuri nobile, prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt. 11, se acordă sub formă de bonuri valorice, iar pentru vița-de-vie din soiuri nobile pentru vinuri cu denumire de origine controlată (DOC) se acordă și plată în lei.

(4) Sprijinul direct pentru culturile ecologice, prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt. 12, se acordă într-o singură etapă cu plata în lei.

Articolul 3

(1) Bonurile valorice, al căror model este prevăzut în anexa nr. 2, se utilizează pentru: procurarea de semințe, material săditor, îngrășăminte chimice, pesticide, motorină, folie de polietilenă, apă pentru irigat, denumite în continuare resurse materiale.

(2) Bonurile valorice se vor completa de către reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare Agenție, în prezența beneficiarului.

Articolul 4

(1) Sprijinul direct se acordă producătorilor agricoli prevăzuți la art. 1, care au calitate de: proprietari, arendași, concesionari, asociați în participațiune, societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, societăți comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unități de învățământ agricol și/sau silvic, institute și stațiuni de cercetare și producție agricolă, societăți naționale, unități de cult și penitenciare.

(2) Pentru a beneficia de sprijin direct, producătorii agricoli prevăzuți la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) fac dovada utilizării seminței certificate;

b) au culturile asigurate, conform legislației în vigoare.

(3) Proprietarii fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în registrul agricol.

(4) Arendașii, concesionarii și reprezentanții asociațiilor în participațiune fac dovada exploatării terenurilor prin contract de arendă, contract de concesionare, contract de asociere în participațiune și fac dovada plății arendei/redevenței sau a altor obligații contractuale legate de folosința terenului, din anul anterior.

Articolul 5

(1) Sprijinul direct se acordă beneficiarilor prevăzuți la art. 1, pe baza cererii-tip ale cărei model și termen de depunere se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru fiecare cultură.

(2) Cererile solicitanților sprijinului direct sunt înregistrate de reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției, în Registrul unic pentru acordarea sprijinului direct, însoțite de documentele care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) și b) și de următoarele documente de identificare:

a) pentru persoana fizică - copie de pe buletin/cartea de identitate;

b) pentru persoana juridică - copie de pe certificatul de înmatriculare și certificatul de înregistrare fiscală.

(3) Reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției întocmesc Lista producătorilor agricoli care solicită sprijin direct, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

(4) În situația în care un producător agricol înființează și/sau exploatează culturi prevăzute în anexa nr. 1, ale căror suprafețe sunt situate în mai multe unități administrativ-teritoriale, acesta formulează cerere în fiecare unitate unde este situat terenul.

(5) Lista producătorilor agricoli care solicită sprijin direct se afișează la sediul primăriilor comunelor, orașelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului București, în termen de 5 zile de la data depunerii cererilor pentru solicitarea sprijinului direct.

(6) Producătorii agricoli, beneficiari ai sprijinului direct, care au fost omiși din lista producătorilor care au solicitat sprijin direct sau cărora li s-a stabilit o sumă în lei mai mică decât cea cuvenită, pot depune contestații la reprezentanții sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției, în termen de 5 zile de la data afișării listei.

(7) Persoanele desemnate din cadrul sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției soluționează contestațiile în termen de 5 zile de la data depunerii acestora și dispun, după caz, întocmirea listelor suplimentare.

Articolul 6

În termen de 5 zile de la data afișării, listele cuprinzând producătorii agricoli care solicită sprijin direct, precum și listele suplimentare pentru suprafețe de teren cultivate și/sau exploatate se înaintează reprezentanților sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției, pentru validare în vederea acordării sprijinului direct.

Articolul 7

(1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va achiziționa bonurile valorice, potrivit prevederilor legale privind achizițiile publice.

(2) Fondurile necesare tipăririi bonurilor valorice, precum și a formularelor specifice se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(3) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împuternicește sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției să ridice bonurile valorice pe bază de proces-verbal de la furnizorul acestora.

(4) Agenția, prin reprezentantul desemnat pentru localitatea respectivă, eliberează bonurile valorice pe baza listelor vizate de reprezentanții sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției.

(5) Furnizorii de resurse materiale care primesc bonuri valorice vor emite facturi cu mențiunea "Cu plata pe bază de bonuri valorice pentru producătorii agricoli", incluzând și taxa pe valoarea adăugată, și le vor completa cu datele de identificare a bonului.

(6) În cazul în care valoarea facturii este mai mare decât valoarea bonului valoric, diferența va fi suportată de producătorii agricoli, iar pe factură furnizorii de resurse materiale vor face mențiunea "Suma de ..... lei, cu plata pe bază de bonuri valorice pentru producătorii agricoli, și diferența de ..... lei, cu plata în lei".

(7) Furnizorii de resurse materiale prevăzuți la alin. (5) depun Centralizatorul facturilor emise în baza bonurilor valorice la sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției, pe raza teritorială a județului unde sunt înregistrați beneficiarii prevăzuți la art. 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, împreună cu copia exemplarului 3 al facturilor emise și bonurile valorice originale prevăzute în facturile emise.

(8) Reprezentanții sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției au obligația de a verifica autenticitatea bonurilor valorice aferente facturilor.

(9) Pe baza documentației depuse de furnizorii de resurse materiale prevăzuți la alin. (5) sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției întocmesc următoarele situații:

a) "Centralizatorul sumelor solicitate de furnizorii de resurse materiale", conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;

b) "Situația centralizatoare a sumelor necesare decontării bonurilor valorice", pe care o transmit Agenției, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

(10) Agenția, în baza "Situației centralizatoare a sumelor necesare decontării bonurilor valorice" transmise de sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției, întocmește "Situația centralizatoare a sumelor necesare decontării bonurilor valorice", conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, pe care o transmite Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(11) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în baza "Situației centralizatoare a sumelor necesare decontării bonurilor valorice", solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea creditelor bugetare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.

(12) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale alimentează conturile Agenției, pentru a dispune operativ de sumele de plată necesare decontării facturilor emise de furnizorii de resurse materiale.

(13) Agenția virează sumele solicitate de furnizorii de resurse materiale prevăzuți la alin. (5) conform centralizatoarelor sumelor solicitate de furnizorii de resurse materiale, al căror model este prevăzut în anexa nr. 5.

(14) Sucursalele județele și a municipiului București ale Agenției au obligația să păstreze timp de minimum 5 ani facturile decontate și bonurile valorice depuse de furnizori, precum și matca rămasă după distribuirea bonurilor valorice.

(15) Beneficiarii bonurilor valorice și furnizorii de resurse materiale care primesc bonuri valorice pentru plata acestora au obligația de a le păstra în stare perfectă; bonurile valorice deteriorate, a căror autenticitate nu poate fi dovedită, nu sunt valabile și nu pot fi plătite.

(16) Bonurile valorice pentru achiziționarea de resurse materiale își pierd valabilitatea după data limită, prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru fiecare cultură în parte, devenind nule.

Articolul 8

(1) Reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției, ai Oficiului Național al Denumirilor de Origine pentru Vinuri și Alte Produse Vitivinicole și ai Asociației cultivatorilor de sfeclă de zahăr, după caz, verifică suprafețele înființate/exploatate, pentru care s-a acordat sprijinul direct, conform celor declarate în cererea întocmită de beneficiar, și întocmesc în prezența beneficiarului "Procesul-verbal de recepție și restituire", al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9.

(2) La întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire beneficiarii sprijinului direct prezintă o copie a facturii de cumpărare a seminței certificate și o copie a poliței de asigurare a culturilor.

(3) Procesele-verbale de recepție și restituire se înregistrează într-un registru special deschis de reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției.

Articolul 9

În baza proceselor-verbale de recepție și restituire reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene și a municipiului București ale Agenției întocmesc și transmit sucursalei județene sau a municipiului București a Agenției "Centralizatorul justificativ al sumelor acordate ca sprijin direct sub formă de bonuri valorice în prima etapă, și plată în lei, etapa a doua", al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10.

Articolul 10

(1) Agenția, în baza "Centralizatorului justificativ al sumelor acordate ca sprijin direct sub formă de bonuri valorice în prima etapă, și plată în lei, etapa a doua", transmis de sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției, întocmește "Situația centralizatoare a sumelor necesare plăților în lei, etapa a doua", al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11, pe care o transmite Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în baza "Situației centralizatoare a sumelor necesare plăților în lei, etapa a doua", al cărei model este prevăzut în anexa nr. 12, solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea creditelor bugetare la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul "Subvenții".

Articolul 11

După aprobarea deschiderii creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenției, care virează sumele în conturile solicitanților astfel: pentru persoane juridice la trezorerii, iar pentru persoane fizice, în contul deschis de acestea la băncile comerciale sau la Casa de Economii și Consemnațiuni - S.A.

Articolul 12

Sucursalele județene și a municipiului București ale Agenției au obligația de a înregistra și de a monitoriza toți beneficiarii sprijinului direct pentru suprafața cultivată și/sau exploatată.

Articolul 13

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) înstrăinarea, deteriorarea sau pierderea Registrului unic pentru acordarea sprijinului direct producătorilor agricoli pentru suprafețe de teren arabil cultivate și/sau exploatate, precum și a proceselor-verbale de recepție, cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON);

b) încasarea sumelor de la bugetul de stat, în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare, cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON), precum și cu obligarea la restituirea sumelor încasate nejustificat, majorate potrivit indicelui de inflație.

(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică și persoanelor juridice.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuții de control, împuternicite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

(4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenție ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Articolul 14

Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la art. 13 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 15

Persoanele împuternicite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale verifică permanent modul de acordare și utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 16

Normele metodologice privind condițiile de acordare a sprijinului direct pentru culturile care se înființează și/sau se exploatează în anul 2006 se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Articolul 17

Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 2 martie 2006. Nr. 20.