(1) Autorizația agenției de plasare a străinilor, acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se retrage de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în următoarele situații:
a) atunci când se constată nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (2)-(6) ;
b) atunci când se constată că agenția de plasare a străinilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. b) h) și alin. (2) ;
c) dacă agenția de plasare a străinilor nu face dovada înlăturării cauzelor pentru care s-a dispus suspendarea potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. b)-f) , precum și dovada plății amenzilor stabilite, după caz, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010 , cu modificările ulterioare, în termenul prevăzut la art. 30 alin. (6) ;
d) mai mult de 20% din lucrătorii străini plasați care au încheiat contracte individuale de muncă, pe o perioadă de oricare șase luni consecutive, se află într-una din următoarele situații:
(i) nu mai au un drept de ședere valabil pe teritoriul României, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut la art. 56 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, anulării sau revocării acestuia;
(ii) nu mai dețin viză de lungă ședere valabilă, ca urmare a anulării sau revocării acesteia în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) și alin. (4) lit. a)-c) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
e) străinii plasați s-au aflat în situații de exploatare, cu excepția cazurilor sesizate autorităților competente de către agenția de plasare a străinilor;
f) dacă agenția de plasare a străinilor nu respectă prevederile art. 38 alin. (4) ;
g) dacă autorizația de funcționare a fost suspendată de două ori în condițiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) , pe toată perioada de funcționare, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În perioada de valabilitate a autorizației, neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. c)-g) , j) și alin. (3) se constată de către Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (4) , și se notifică Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin intermediul platformei electronice.
(3) Calculul procentului prevăzut la alin. (1) lit. d) se efectuează prin raportare la oricare 6 luni consecutive din perioada de valabilitate al autorizației.
(4) În cazul retragerii autorizației pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. e) , garanția financiară prevăzută la art. 25 alin. (1) se face venit la bugetul de stat.
(5) Actul administrativ privind retragerea autorizației se comunică agenției de plasare a străinilor în termen de 5 zile de la data constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) .
(6) În situația în care autorizația agenției de plasare a străinilor se retrage conform prevederilor alin. (1) lit. c) , cererile unice încărcate în platformă se anulează.