(1) În vederea etapizării, proiectele/operațiunile încadrate în categoria proiectelor majore potrivit regulamentelor europene, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (3)-(6) , trebuie să fie transmise la Comisia Europeană însoțite de o cerere de modificare a proiectului/operațiunii aprobat/ă, care trebuie să urmeze aceeași procedură cu cea utilizată pentru notificarea sau pentru transmiterea inițială a proiectului major către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) sau, respectiv, ale art. 102 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Cererile de modificare a proiectelor majore în vederea etapizării pe parcursul a două perioade de programare prevăzute la alin. (1) trebuie înaintate Comisiei Europene de către autoritatea de management a programului operațional până la data de 30 septembrie 2023.