(1) În vederea elaborării Listei operațiunilor etapizate, autoritățile de management ale programelor operaționale 2014-2020 realizează următoarele acțiuni:

a) analizează portofoliul de proiecte/operațiuni și identifică proiectele/operațiunile care pot face obiectul etapizării, în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (3)-(6) ;

b) estimează necesarul de finanțare pentru fiecare dintre proiectele care îndeplinesc condițiile de etapizare, calculat ca diferență între valoarea contractată și valoarea rambursată/de rambursat pentru cheltuielile aferente etapei I, la momentul încheierii etapei I, respectiv al semnării contractului de finanțare/emiterii deciziei de finanțare pentru etapa II;

c) colaborează cu autoritățile de management pentru programele 2021-2027 pentru a verifica încadrarea/eligibilitatea etapei II în condițiile și obiectivele specifice programelor din perioada 2021-2027 în cadrul cărora se realizează etapizarea și ale fondurilor europene 2021-2027 din care sunt finanțate programele în care se etapizează respectivele proiecte/operațiuni;

d) în cazul proiectelor majore, parcurg etapa de modificare a deciziei Comisiei Europene, potrivit art. 5 .

(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru proiectele/operațiunile etapizate, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (3)-(6) , autoritățile de management pentru programele operaționale 2014-2020 elaborează metodologii aprobate prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene, după informarea și cu avizul Comitetului de monitorizare a programului operațional în cauză, pentru realizarea analizei obiective a proiectelor/ operațiunilor aflate în implementare și evaluarea riscurilor, în vederea elaborării Listei operațiunilor etapizate și a cuantumului necesarului de finanțare aferent acestora.

(3) Versiunea preliminară a Listei operațiunilor etapizate se elaborează de autoritatea de management pentru programele operaționale 2014-2020 până la data de 30 iunie 2023 și se supune aprobării Comitetului de monitorizare a programului operațional.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , pentru programele CT 2014-2020 se aplică regulile stabilite la nivel de program, aprobate de Comitetul de monitorizare, după caz.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , pentru programul operațional 2014-2020 finanțat din FEPAM, metodologia prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.