(1) Se aprobă Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“, program multianual de interes și utilitate publică, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, denumit în continuare program.
(2) Programul se derulează în perioada 2023-2028 și are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile aferente infrastructurii de sănătate publică care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice, în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora. Prin program se pot realiza și lucrări de demolare a clădirii existente și de realizare a unei clădiri noi numai în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(3) În cadrul programului prevăzut la alin. (1) se pot realiza lucrări de intervenții pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea eficienței energetice, lucrări de demolare parțială, lucrări de demolare a construcției existente și de realizare a unei construcții noi, la clădirile aferente infrastructurii de sănătate publică, denumite în continuare spitale, în care își desfășoară activitatea instituțiile publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, prevăzute la lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și la cele aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Pot fi finanțate prin prezentul program obiectivele de investiții care nu sunt incluse la finanțare în programele derulate din fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, precum și cele care nu sunt finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României sau prin alte programe naționale sau comunitare, inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituții de credit sau instituții financiare interne sau internaționale.