LexistoriaDreptul la drept.

OUG 72/2025

Azi

Text integral · 21 articole

Articolul I

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, coordonatorii de reforme și/sau investiții și agențiile de implementare, după caz, astfel cum sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pot constitui liste alcătuite din proiectele aferente contractelor, deciziilor/ordinelor de finanțare suspendate în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 , în vederea continuării implementării.

(2) În vederea alcătuirii listelor prevăzute la alin. (1) , coordonatorii de reforme și/sau investiții aprobă criteriile de selecție a proiectelor prin act administrativ al conducătorului, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Listele prevăzute la alin. (1) includ proiecte ai căror indicatori reprezintă cel mult 10% din valoarea țintelor, în limitele stabilite prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României. La stabilirea procentului de 10% se va lua în calcul valoarea țintelor aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare pentru care s-a aprobat continuarea implementării prin memorandumurile aprobate în Guvern, în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 .

(4) Listele prevăzute la alin. (1) se aprobă de către Guvern prin memorandum inițiat de coordonatorul de reformă și/sau investiție și avizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor.

(5) Memorandumul include următoarele:

a) justificarea riscului neatingerii țintelor și jaloanelor asumate, cu prezentarea cauzelor obiective, în limita bugetului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții, cu modificările ulterioare;

b) analiza impactului bugetar al includerii proiectelor din listă, cu detalierea surselor de finanțare;

c) justificarea necesității continuării finanțării proiectelor, din perspectiva relevanței economice, a maturității și a contribuției la realizarea reformei sau investiției;

d) prezentarea potențialului impact financiar în cazul neîndeplinirii țintelor și jaloanelor, conform estimărilor agreate cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;

e) calendarul de implementare a proiectelor și termenul de îndeplinire a rezultatelor în condițiile prevăzute la art. II din Legea nr. 102/2024 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2024 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

(6) După aprobarea memorandumului prevăzut la alin. (4) , coordonatorii de reforme și/sau investiții notifică beneficiarii, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, cu privire la continuarea implementării proiectelor, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea și constatarea neregulilor/dublei finanțări, a neregulilor grave apărute în obținerea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și recuperarea creanțelor rezultate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2023 .

Articolul II

(1) Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare suspendate în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 , care nu sunt cuprinse în memorandumul prevăzut la art. I alin. (4) , se denunță unilateral de către coordonatorii de reformă și/sau investiții sau încetează, după caz, prin notificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării acestuia, în condițiile clauzelor contractuale aplicabile și ale reglementărilor specifice privind gestionarea fondurilor PNRR.

(2) Beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare prevăzuți la alin. (1) pot solicita prin cereri de transfer cheltuielile angajate sau plătite, din cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare respective, cu excepția celor aferente facturilor de avans, în termen de 10 zile de la data primirii notificării, iar coordonatorii de reforme și/sau investiții fac transferul/ autorizează sumele solicitate, după caz. Plățile efectuate rămân cheltuieli definitive ale bugetelor din care s-a realizat plata, nefiind supuse recuperării de la beneficiari.

(3) Beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare prevăzute la alin. (1) pot continua implementarea proiectelor din alte surse de finanțare legal constituite.

Articolul III

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu se mai pot iniția și aproba memorandumuri în conformitate cu prevederile art. 1 - 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 .

Articolul IV

(1) Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare finanțate din Planul național de redresare și reziliență al României, încheiate cu beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, precum și cu operatorii economici aflați sub autoritatea acestora și/sau structurile de implementare, care au ca obiect finanțarea achiziției de produse și/sau servicii, se denunță unilateral de către coordonatorii de reformă și/sau investiții sau încetează, după caz, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dacă, până la această dată, beneficiarii nu au inițiat sau nu au finalizat procedurile de achiziție publică de furnizare produse și/sau servicii sau nu au parcurs etapa comunicării rezultatului procedurilor.

(2) Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare finanțate din Planul național de redresare și reziliență al României, încheiate cu beneficiarii prevăzuți la alin. (1) , care au ca obiect finanțarea de lucrări, indiferent dacă au fost plătite cereri de transfer, se denunță unilateral de către coordonatorii de reformă și/sau investiții sau încetează, după caz, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în următoarele situații:

a) dacă beneficiarii nu au inițiat sau nu au finalizat procedurile de achiziție publică de lucrări sau de proiectare și lucrări;

b) dacă beneficiarii au finalizat procedurile de achiziție publică de lucrări, dar nu au emis ordinul de începere a lucrărilor.

(3) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) și (2) pot solicita prin cereri de transfer cheltuielile angajate sau plătite, din cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare respective, cu excepția celor aferente facturilor de avans, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar coordonatorii de reforme și/sau investiții efectuează transferul sau autorizează sumele solicitate de beneficiari conform normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Plățile efectuate anterior denunțării unilaterale, precum și plățile efectuate în condițiile alin. (3) rămân cheltuieli definitive ale bugetelor din care s-a realizat plata, nefiind supuse recuperării de la beneficiari.

(5) Ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții sunt autorizați să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare denunțate unilateral sau încetate, după caz.

(6) Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate conform alin. (5) nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli.

(7) Beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare prevăzute la alin. (1) și (2) pot continua implementarea proiectelor din alte surse de finanțare legal constituite.

Articolul V

(1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții și autoritate de management, să încheie cu beneficiarii acte adiționale la contractele de finanțare ale proiectelor pentru care sursa de finanțare a fost modificată, fiind eliminate de la finanțare din PNRR și care sunt eligibile în Programul Transport 2021-2027.

(2) Contractele de finanțare încheiate în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru proiectele prevăzute la alin. (1) vor include cu titlu de cheltuieli eligibile și plățile efectuate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2025 și data aprobării Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României.

(3) În vederea evitării dublei finanțări, plățile efectuate din titlurile 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2025 și data aprobării Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, rămân cheltuieli ale bugetului de stat.

(4) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este autorizat să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată cu finanțare din PNRR.

(5) Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate conform alin. (4) nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli.

(6) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să introducă în buget la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ proiectele prevăzute la alin. (1) ca proiecte noi, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă pentru continuarea implementării corespunzătoare a proiectelor, cu încadrare în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023 , cu modificările și completările ulterioare.

(7) Sumele aferente plăților prevăzute la alin. (3) , declarate eligibile ca fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021-2027, se încasează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

(8) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prevederilor prezentului articol.

(9) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are obligația de a modifica sau de a iniția modificarea, după caz, a actelor normative prin care au fost aprobate documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții, precum și documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții și notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiții incluse la poziția C „Alte cheltuieli de investiții“, care se finanțează, potrivit legii, din fonduri publice, cu respectarea art. 42 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, până la finalizarea proiectelor.

(10) Includerea în buget și încheierea contractelor de finanțare din Programul Transport 2021-2027 pentru proiectele eligibile prevăzute la alin. (1) nu este condiționată de îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (9) .

Articolul VI

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Sănătății, cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții, să încheie cu beneficiarii acte adiționale la contractele de finanțare ale proiectelor prevăzute în Memorandumul cu tema „Aprobare prealabilă a Guvernului privind transferul proiectelor finanțate din PNRR în finanțare din Programul Sănătate și autorizarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru încheierea contractelor de finanțare cu încadrarea în sumele alocate în euro la nivelul Programului Sănătate 2021-2027, pentru finanțarea unor proiecte aferente componentei 12: Sănătate, investiția: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice din Planul național de redresare și reziliență (PNRR) și prin realocarea sumelor necesare din cadrul Programului Educație și ocupare 2021-2027“ pentru modificarea sursei de finanțare.

(2) Ministerul Sănătății este autorizat să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată cu finanțare din PNRR. Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli.

(3) Se autorizează Ministerul Sănătății să introducă în bugetul propriu sau, după caz, să majoreze creditele de angajament aprobate în anul 2025 la subdiviziunea 60.16 „Sume dezangajate asociate jaloanelor și țintelor din PNRR“ cu valoarea soldului angajamentelor legale emise în anii precedenți și neplătite la data de 31 decembrie 2024 prin modificarea angajamentelor legale aferente subdiviziunilor 60.04 „Transferuri din bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru derularea proiectelor din PNRR“ și 60.05 „Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru susținerea proiectelor aferente PNRR“.

(4) Se autorizează Ministerul Sănătății să introducă modificările prevăzute la alin. (3) în anexele la bugetul propriu.

(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea Ministerului Sănătății, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prevederilor prezentului articol.

(6) Ministerul Sănătății comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor, însușite de ordonatorul principal de credite.

(7) Pentru creditele de angajament majorate potrivit alin. (3) se autorizează Ministerul Sănătății să încheie angajamente legale pe anul 2025 de pe noua subdiviziune bugetară și să dezangajeze angajamentele legale încheiate în cursul anului 2025 pentru subdiviziunile 60.04 „Transferuri din bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru derularea proiectelor din PNRR“ și 60.05 „Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru susținerea proiectelor aferente PNRR“.

(8) Se autorizează Ministerul Sănătății să efectueze modificările execuției aferente anului 2025 pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , de la subdiviziunile 60.04 „Transferuri din bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru derularea proiectelor din PNRR“ și 60.05 „Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru susținerea proiectelor aferente PNRR“ la subdiviziunea 60.16 „Sume dezangajate asociate jaloanelor și țintelor din PNRR“.

(9) Beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (1) sunt autorizați să modifice în bugetele proprii și în anexele la acestea creditele de angajament și creditele bugetare potrivit actelor adiționale încheiate potrivit aceluiași alineat, însușite de ordonatorii principali de credite.

(10) Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2022 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2023 , și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică beneficiarilor contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) .

(11) Se autorizează Ministerul Sănătății să efectueze, pe parcursul anului 2025, virări de credite bugetare la subdiviziunea 60.16 „Sume dezangajate asociate jaloanelor și țintelor din PNRR“ pentru asigurarea necesarului de finanțare pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , în condițiile legii.

Articolul VII

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau Administrația Fondului pentru Mediu, după caz, să încheie cu beneficiarii acte adiționale la contractele de finanțare ale proiectelor prevăzute la alin. (3) , care se regăsesc în anexele la Memorandumul cu tema „Posibilitatea finanțării din bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu pentru acele proiecte care au înregistrat un progres fizic de până la 30% care nu se încadrează exclusiv în alocarea țintelor/ jaloanelor aferente PNRR - componentele 1 și 3 coordonate de MMAP“, aprobat în ședința de Guvern din data de 16 octombrie 2025, pentru modificarea sursei de finanțare.

(2) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este autorizat să dezangajeze soldul aferent angajamentelor legale rămase de plată cu finanțare din PNRR. Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli.

(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , sursa de finanțare o reprezintă bugetul Fondului pentru mediu, în condițiile art. 13 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate anual cu această destinație, astfel:

a) componenta 1 - Managementul apei, investiția 1 - Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2a din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

b) componenta 1 - Managementul apei, investiția 2 - Colectarea apelor uzate în aglomerări mai mici de 2.000 de locuitori echivalenți, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2a din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

c) componenta 1 - Managementul apei, investiția 3 - Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2a din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

d) componenta 3 - Managementul deșeurilor, investiția 1.a - Înființarea de centre de colectare cu aport voluntar, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2b din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României;

e) componenta 3 - Managementul deșeurilor, investiția 1.b - Construirea de insule ecologice digitalizate din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2b din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României;

f) componenta 3 - Managementul deșeurilor, investiția 1.c - Centre integrate de colectare separată pentru aglomerări urbane, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2b din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României;

g) componenta 3 - Managementul deșeurilor, investiția 1.d - Construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor pentru a îndeplini obiectivele de reciclare din pachetul de economie circulară, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2b din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României;

h) componenta 3 - Managementul deșeurilor, investiția 2 - Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile, din veniturile Fondului pentru mediu conform anexei 2b din bugetul de venituri și cheltuieli, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României.

(4) Pentru proiectele prevăzute la alin. (3) , TVA se suportă astfel:

a) din Fondul pentru mediu, pentru proiectele prevăzute la lit. a)-c) și h);

b) din bugetul de stat, de la o poziție distinctă, din bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru proiectele prevăzute la lit. d)-f) ;

c) de către beneficiarii proiectelor prevăzute la lit. g) .

Articolul VIII

(1) Continuarea implementării proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. d)-f) se face de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

(2) Continuarea implementării proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. a)-c) și h) se face prin Administrația Fondului pentru Mediu.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor predă Administrației Fondului pentru Mediu, pe bază de protocol de predare-primire, contractele de finanțare aferente proiectelor prevăzute la alin. (2) , cererile de finanțare ale beneficiarilor, progresul tehnic al investițiilor, precum și întreaga documentație depusă.

(4) Începând cu data semnării de către ambele părți a protocolului prevăzut la alin. (3) , Administrația Fondului pentru Mediu se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și încheie acte adiționale la contractele de finanțare pentru modificarea sursei de finanțare, precizarea sumei rămase de plată, durata de implementare, termenele de depunere a cererilor de plată, modalitatea de decontare a cheltuielilor eligibile și de restituire a acestora, prioritizarea decontării cheltuielilor și efectuarea plăților, procesul de monitorizare, precum și orice alte clauze contrare finanțării din Fondul pentru mediu.

Articolul IX

(1) Finanțarea proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. d)-f) se realizează în baza contractelor de finanțare încheiate între Administrația Fondului pentru Mediu, în calitate de finanțator, și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de beneficiar.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 , aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, finanțarea proiectelor se realizează prin depunerea de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a cererilor de decontare.

(3) Administrația Fondului pentru Mediu virează sumele solicitate în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea cererilor de decontare în contul distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis pe seama Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele bugetare prevăzute în bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu sumele virate de Administrația Fondului pentru Mediu potrivit alin. (3) .

(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, să majoreze creditele de angajament prevăzute în bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu suma necesară implementării proiectelor, fără a depăși valoarea totală a contractelor de finanțare menționate în contractul prevăzut la alin. (1) .

(6) Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să detalieze, în termen de 5 zile lucrătoare, influențele aprobate potrivit alin. (4) și (5) în bugetul acestuia și în anexele la acesta, să introducă proiectele în anexe și să le comunice Ministerului Finanțelor.

(7) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (3) și plățile efectuate, se virează de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.

(8) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (7) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului respectiv de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (3) urmând procedura prevăzută la alin. (4)-(6) și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

(9) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea contractelor de finanțare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor restituie sumele neutilizate din contul de venituri în care au fost încasate la Administrația Fondului pentru Mediu, în contul de cheltuieli din care au fost virate inițial, dacă restituirea se efectuează în anul în care au fost alocate sumele, sau potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care sumele se restituie în anul următor celui în care au fost alocate.

Articolul X

(1) Continuarea implementării proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. g) , eliminate la finanțare din PNRR din cadrul investiției 1.d - Construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor pentru a îndeplini obiectivele de reciclare din pachetul de economie circulară, se face de către Administrația Fondului pentru Mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate anual cu această destinație.

(2) Contractarea proiectelor prevăzute la art. VII alin. (3) lit. g) , eligibile, care nu beneficiază de fonduri europene aferente PNRR, se face de către Administrația Fondului pentru Mediu.

(3) Perioada de implementare a proiectelor prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie la data de 31 decembrie 2029.

(4) Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) , plățile se vor efectua începând cu cel de-al doilea an de implementare a proiectului, astfel:

a) maximum 40% din valoarea contractului de finanțare, în cel de-al doilea an de implementare;

b) maximum 30% din valoarea contractului de finanțare, în cel de-al treilea an de implementare.

(5) Pentru proiectele prevăzute la alin. (1) , Administrația Fondului pentru Mediu încheie acte adiționale la contractele de finanțare pentru modificarea sursei de finanțare, precizarea sumei rămase de plată, durata de implementare, termenele de depunere a cererilor de plată, modalitatea de decontare a cheltuielilor eligibile și de restituire a acestora, prioritizarea decontării cheltuielilor și efectuarea plăților, procesul de monitorizare, precum și orice alte clauze contrare finanțării din Fondul pentru mediu.

Articolul XI

(1) Bugetul de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului pentru Mediu și al Fondului pentru mediu se aprobă/rectifică, ținând cont de dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Administrația Fondului pentru Mediu finalizează sesiunile lansate, contractează și finanțează proiectele aferente sesiunilor lansate sau în curs de lansare și derulează noi sesiuni de lansare, în limita bugetului aprobat, ca urmare a implementării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul XII

În anul 2026, ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții sunt autorizați să încheie acte adiționale sau notificări, după caz, cu beneficiarii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare aferente reformelor/ investițiilor afectate integral sau parțial de modificarea componentei de asistență financiară conform Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României.

Articolul XIII

(1) Coordonatorii de reformă și/sau investiții sunt obligați să raporteze către Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sumele care au făcut obiectul solicitărilor de fonduri și virărilor în conturile de venituri ale bugetului de stat, pe codurile de identificare ale coordonatorilor de reformă și/sau investiții, potrivit art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, aferente unor cheltuieli efectuate de către beneficiari în cadrul investițiilor care nu se mai finanțează din componenta de asistență financiară nerambursabilă din cadrul PNRR.

(2) Pe baza comunicărilor primite de la coordonatorii de reformă și/sau investiții se autorizează Autoritatea de Certificare și Plată - structură organizatorică în cadrul Ministerului Finanțelor să depună până la 31 ianuarie 2026, la unitățile Trezoreriei Statului, cereri privind transferul sumelor comunicate potrivit alin. (1) din conturile de venituri prevăzute la art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, în contul de disponibil prevăzut la art. 19 alin. (1¹) din același act normativ .

(3) Cererea prevăzută la alin. (2) conține următoarele informații: suma solicitată a fi virată, datele de identificare ale documentului de plată cu care s-a efectuat plata inițial în conturile de venituri bugetare potrivit art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, precum și elementele de identificare ale conturilor de venituri bugetare din care se realizează transferul și cele ale contului de disponibil în care se va transfera suma respectivă.

(4) Raportarea prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul XIV

În anul 2026, solicitările de fonduri și virările în conturile de venituri ale bugetului de stat, pe codurile de identificare ale coordonatorilor de reformă și/sau investiții, potrivit art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, vor conține inclusiv modificările execuției intervenite pe parcursul anului 2025, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025.

Articolul XV

La articolul 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 19 august 2025, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 , după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:(6) Sesiunea de finanțare în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, conform Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, cu modificările ulterioare, aprobată prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 719 din 20 octombrie 2023, se suspendă până la 31 decembrie 2026.

Articolul XVI

(1) Pentru contractele/deciziile/ordinele de finanțare din domeniul cogenerării de înaltă eficiență pentru care s-a aprobat continuarea implementării prin memorandumurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 , în cazul în care Comisia Europeană diminuează fondurile asociate reformelor și/sau investițiilor, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare, fără eliminarea investiției, sumele aferente fondurilor europene diminuate se suportă din bugetul de stat, sub formă de finanțare publică națională, pentru îndeplinirea jaloanelor/țintelor aferente.

(2) Coordonatorul de reforme și/sau investiții este autorizat să încheie acte adiționale la contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii prevăzuți la art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, pentru diminuarea valorii alocate din fonduri europene nerambursabile/rambursabile în vederea încadrării în bugetul renegociat al investiției cu realocarea valorii diminuate din finanțare publică națională.

(3) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordonatorul principal de credite cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții este autorizat să modifice bugetul și anexele, potrivit prevederilor prezentului articol, în condițiile legii.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre, ca urmare a modificărilor efectuate potrivit alin. (3) .

(5) Beneficiarii prevăzuți la alin. (2) modifică, în bugetele proprii și în anexele acestora, creditele de angajament și creditele bugetare, în conformitate cu actele adiționale încheiate potrivit aceluiași alineat.

Articolul XVII

La articolul 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021–2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1207 din 20 decembrie 2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023 , cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1), Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A. poate fi partener în implementarea proiectelor de investiții în infrastructura spitalicească fără aplicarea unei proceduri de selecție, în situația proiectelor transferate din Planul național de redresare și reziliență al României în Programul Sănătate. Cheltuielile din proiect aferente Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A. sunt cheltuieli neeligibile și se suportă din bugetul liderului de parteneriat. Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru acoperirea cheltuielilor realizate de C.N.I. se prevede o cotă în cuantum de 4% din valoarea devizului. Acest procent se aplică la valoarea situațiilor de plată prezentate de antreprenor pentru a fi decontate periodic, conform stadiilor fizice realizate, și se suportă din fonduri alocate din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții. Aceste sume constituie venituri proprii ale C.N.I.

Articolul XVIII

La articolul 193 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2⁵) se introduce un nou alineat, alin. (2⁶), cu următorul cuprins:(2⁶) Prin excepție de la prevederile alin. (2¹) și (2³), Compania Națională de Investiții «C.N.I.» - S.A. poate fi partener în implementarea proiectelor de investiții în infrastructura spitalicească fără aplicarea unei proceduri de selecție, în situația proiectelor transferate din PNRR în Programul Sănătate. Cheltuielile din proiect aferente Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A. sunt cheltuieli neeligibile și se suportă din bugetul liderului de parteneriat. Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții «C.N.I.» - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru acoperirea cheltuielilor realizate de C.N.I. se prevede o cotă în cuantum de 4% din valoarea devizului. Acest procent se aplică la valoarea situațiilor de plată prezentate de antreprenor pentru a fi decontate periodic, conform stadiilor fizice realizate, și se suportă din fonduri alocate din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de coordonator de reforme și/sau investiții. Aceste sume constituie venituri proprii ale C.N.I.

Articolul XIX

(1) Suma corespunzătoare finanțării publice naționale reprezentând contribuția proprie a beneficiarului obiectivului de investiții „Sediu nou pentru Spitalul de Urgență «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“, virată potrivit art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2025 pentru asigurarea finanțării obiectivului de investiții „Sediu nou pentru Spitalul de Urgență «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“, se utilizează de Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru continuarea finanțării obiectivului de investiții.

(2) Prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2025 se aplică în mod corespunzător.

Articolul XX

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cazul proiectelor finanțate prin PNRR ale căror contracte, decizii/ordine de finanțare sunt suspendate în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 , pentru care beneficiarii prevăzuți la art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, au obținut avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale pentru contractarea unui împrumut de la Ministerul Finanțelor din venituri din privatizare și nu a fost semnată convenția de împrumut din motive neimputabile beneficiarilor, hotărârea comisiei se revocă de îndată.

(2) În vederea semnării convenției de împrumut cu Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, aprobată prin Legea nr. 185/2025 , pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii prevăzuți la art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor notificarea primită de la coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2025 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025 .

Articolul XXI

(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, inclusiv din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, de la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ la:

a) titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și din Fondul de modernizare“;

b) titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ aferent cadrului financiar 2021-2027;

c) titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“;

d) titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumuturi a PNRR“.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, în anul 2025, redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare de la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care înregistrează economii, la bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, în cadrul titlului 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“.

(3) Ordonatorii principali de credite comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanțelor modificările efectuate în anexele la bugetele acestora, însușite de ordonatorul principal de credite.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor efectuate potrivit prezentului articol.