(1) Inițierea unei investigații tehnice privind siguranța și constituirea comisiei de investigație, în cazul unui accident sau incident maritim, se fac prin ordin al ministrului transportului și infrastructurii, la propunerea SIPS.

(2) Potrivit prevederilor art. 8, SIPS va asigura efectuarea unei investigații tehnice privind siguranța în cazul accidentelor maritime foarte grave care:

a) implică o navă înmatriculată sub pavilion român, indiferent de locul accidentului;

b) se produc în marea teritorială sau pe căile navigabile interioare ale României, așa cum sunt definite de UNCLOS, indiferent de pavilionul navei ori al navelor implicate în accident;

c) implică un interes deosebit al statului român indiferent de locul accidentului și de pavilionul navei sau al navelor implicate.

(3) În cazul unor accidente maritime grave, SIPS realizează o evaluare preliminară a circumstanțelor și, după caz, decide și propune ministrului transporturilor și infrastructurii efectuarea unei investigații tehnice privind siguranța. În cazul în care, în urma evaluării circumstanțelor accidentului, nu consideră necesară efectuarea unei investigații tehnice privind siguranța, SIPS va înregistra motivele și va informa Comisia Europeană potrivit prevederilor art. 18 alin. (2).

(4) SIPS poate propune ministrului transporturilor și infrastructurii efectuarea unei investigații tehnice privind siguranța în orice alte cazuri de accidente sau incidente maritime.

(5) În luarea deciziei de începere a unei investigații tehnice privind siguranța, potrivit prevederilor alin. (3) și (4), SIPS va lua în considerare gravitatea accidentului ori a incidentului maritim, tipul navei și/sau al mărfii în cauză și rolul pe care rezultatele investigației tehnice privind siguranța îl pot avea în prevenirea unor accidente și incidente pe viitor.

(6) În situația în care României îi revine rolul de stat care conduce investigația tehnică privind siguranța, SIPS, în cooperare cu structurile echivalente ale celorlalte state interesate în mod deosebit, va decide domeniul de aplicare și modalitățile practice de desfășurare a investigației tehnice privind siguranța, în modul cel mai potrivit pentru îndeplinirea obiectivului prezentei ordonanțe de urgență și în vederea prevenirii unor accidente și incidente maritime pe viitor.

(7) SIPS inițiază investigația tehnică privind siguranța cât mai curând posibil după producerea accidentului sau incidentului maritim, dar nu mai târziu de două luni de la data producerii acestuia.