(1) Coordonatorul poate cere autorităților competente ale statului membru în care o societate-mamă are sediul central și care nu exercită ele însele supravegherea suplimentară, în conformitate cu prevederile art. 25 și 26 , să solicite societății-mamă orice informații care ar fi relevante pentru exercitarea atribuțiilor de coordonare ale acestuia, prevăzute la art. 27 , și să transmită acele informații coordonatorului.
(2) Atunci când informațiile prevăzute la art. 33 alin. (2) au fost deja comunicate unei autorități competente în conformitate cu regulile sectoriale, autoritățile competente responsabile de exercitarea supravegherii suplimentare se pot adresa acestei autorități pentru a obține informațiile respective.
(3) În cazul în care coordonatorului îi sunt necesare informații care au fost deja date altei autorități competente în conformitate cu regulile sectoriale, coordonatorul trebuie să contacteze această autoritate, în măsura în care este posibil, pentru a preveni raportarea dublă către diferite autorități implicate în supraveghere.