(1) Persoanele juridice, care sunt supuse supravegherii suplimentare, fie că sunt sau nu entități reglementate, trebuie să-și comunice reciproc orice informații relevante pentru scopurile supravegherii suplimentare.
(2) Autoritățile competente responsabile cu exercitarea supravegherii suplimentare au acces la orice informație care ar fi relevantă pentru scopurile supravegherii suplimentare, atunci când iau contact, direct sau indirect, cu entitățile dintr-un conglomerat financiar, fie că sunt sau nu entități reglementate.
(3) Orice entitate din România, reglementată sau nereglementată, inclusă în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare furnizează informații la cererea coordonatorului, inclusiv în situația în care acesta este o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, precum și, dacă este necesar, autorităților europene de supraveghere, potrivit prevederilor art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010, respectiv din Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010, prin intermediul Comitetului comun.