1. abrogat; 2. când nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri și partea nu o putea prevedea; 3. când administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii; 4. când dovada nu a fost ceruta în condițiile legii, din pricina nestiintei sau lipsei de pregatire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentata de avocat.
(1) Dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112, 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței, afară de cazurile:
(2) În cazurile prevăzute la pct. 2 și 4, partea adversa are dreptul la contraproba numai asupra aceluiasi aspect.
(3) În cazul amanarii, partea este obligata, sub pedeapsa decaderii, să depună, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, copii certificate de pe inscrisurile invocate.