(1) Pentru administrarea probelor de către avocati instanța va stabili un termen de până la 6 luni, ținând seama de volumul și complexitatea acestora.

(2) Termenul prevăzut la alin. 1 va putea fi prelungit dacă în cursul administrarii probelor:

1. se invoca o excepție sau un incident procedural asupra caruia, potrivit legii, instanța trebuie să se pronunte; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionarii excepției sau incidentului; 2. a incetat, din orice cauza, contractul de asistența juridica dintre una din părți și avocatul sau; în acest caz, termenul se prelungeste cu cel mult o luna pentru angajarea altui avocat; 3. una dintre părți a decedat; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 sau cu termenul acordat părții interesate pentru introducerea în proces a mostenitorilor; 4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeste cu perioada suspendarii, dispozitiile art. 242 alin. 1 pct. 2 nefiind însă aplicabile.