LexistoriaDreptul la drept.

Urmarirea bunurilor mobile

Azi

Codul de procedură civilă (1865) · 20 articole

Abrogat la 15 februarie 2013 · înlocuit de Codul de procedură civilă. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 411

(1) Dacă în termen de o zi de la primirea somației debitorul nu plateste suma datorata, executorul judecătoresc de pe lângă instanța de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un tert.

(2) În cazul în care exista pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, președintele instanței de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabila, data fără citarea părților, ca o dată cu inmanarea somației să se aplice și sechestrul.

(3) Executorul judecătoresc este obligat sa identifice și sa evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie. O copie de pe raportul de expertiza se comunică și debitorului.

(4) Pentru bunurile sechestrate asigurator nu este necesară o noua sechestrare, executorul judecătoresc fiind însă obligat sa verifice dacă bunurile respective se gasesc la locul aplicarii sechestrului și dacă nu au fost substituite sau degradate, precum și sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gasite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creantei.

Articolul 412

Prezenta unui ofiter de politie sau ajutor al său, și, în lipsa lor, a primarului sau a ajutorului sau, va fi necesară sub pedeapsa de nulitate: 1. dacă usile debitorului sunt închise și nu voieste a le deschide; 2. dacă nu voieste a deschide camerele sau mobilele; 3. dacă debitorul lipseste și nu este, spre a-l reprezenta, nici o ruda locuind cu dansul.

Articolul 413

În aceste cazuri, odata cu casele sau mobilele s-au deschis de către debitor sau, nevoind el, ori în lipsa lui de către executorul judecătoresc, prezenta comisarului sau a primarului se va putea suplini prin doi martori majori.

Articolul 414

Camerele și mobilele se vor deschide treptat, pe cat se va face și înscrierea lor în procesul-verbal.

Articolul 415

Creditorul va putea sa nu fie de fața la lucrarea urmaririi.

Articolul 416

Executorul judecătoresc, singur sau fața cu persoanele insemnate în art. 412 și 413, va forma, îndată un proces-verbal care va cuprinde: 1. enuntarea titlului executor în virtutea caruia se face executarea; 2. aratarea creditorului pentru lucrurile ce au cerut a se urmări, dacă asemenea cerere s-a facut; 3. numele, prenumele și domiciliul părților, al executorului judecătoresc, precum și ale altor persoane care vor fi fost fața la urmărire; 4. somatia verbala facuta debitorului ca sa plateasca, precum și răspunsul lui dacă a fost de fața; 5. descrierea bunurilor sechestrate și indicarea valorii fiecaruia, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta este cu putinta; 6. aratarea locului, zilei și orei când s-a facut urmarirea.

Articolul 417

(1) Procesul-verbal de sechestru se va semna de executorul judecătoresc și de toate persoanele care au fost de fața la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul judecătoresc va menționa aceasta imprejurare.

(2) Cate un exemplar al procesului-verbal de sechestru se lasă debitorului sau la domiciliul acestuia, precum și, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urma semnand cu mențiunea de primire a bunurilor în pastrare.

Articolul 418

Din momentul sechestrarii bunurilor debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cat dureaza executarea, sub sancțiunea unei amenzi de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei, dacă fapta nu constituie infractiune. Dispozitiile art. 108³-108⁵ sunt aplicabile.

Articolul 419

(1) Bunurile sechestrate se lasă, cu acordul creditorului, în custodia debitorului; în acest caz, debitorul poate folosi bunurile sechestrate, dacă, potrivit naturii lor, ele nu pierd din valoare prin intrebuintare.

(2) Dacă exista pericolul ca debitorul sa instraineze, sa substituie ori sa deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecătoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor de la debitor.

(3) Dacă debitorul refuza sa primeasca în custodie bunurile sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, precum și în cazul ridicarii bunurilor, executorul judecătoresc da în pastrare bunurile sechestrate unui custode, numit cu precadere dintre persoanele desemnate de creditor.

(4) Sumele în lei sau în valută, titlurile de valoare, obiectele din metale pretioase, pietrele pretioase, obiectele de arta, colectiile de valoare și altele asemenea se ridica și se depun, cel tarziu a doua zi, la unități specializate. Cel care primeste bunurile în custodie semneaza procesul-verbal de sechestru.

(5) În toate cazurile, executorul judecătoresc păstrează dovada depunerii.

Articolul 420

Obiectele sechestrate se vor putea stramuta cu incuviintarea executorului judecătoresc din locul unde se afla, pe cheltuiala părții interesate.

(2) Obiectele sechestrate nu se vor putea stramuta din locul unde s-au urmarit decit cu voia judecatorului care a incuviintat urmarirea."

Articolul 421

În cazul în care custode este o altă persoană decat debitorul, acesta va avea dreptul la o remuneratie ce se va fixa de executorul judecătoresc, ținând seama de activitatea depusa. Remuneratia și cheltuielile custodelui vor putea fi platite cu anticipatie de către creditorul urmaritor care le va prelua cu precadere din prețul bunurilor urmarite.

(2) Aceasta plata se va lua cu precadere din prețul lucrărilor urmarite."

Articolul 422

Custodele va fi răspunzător de orice paguba ce va aduce creditorului din cauza neglijentei sale, putand fi, după împrejurări, supus și la pedeapsa aratata de legea penala pentru abuz de incredere.

Articolul 423

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 424

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 425

Dacă bunul ce se sechestreaza se afla în proprietate comuna sau asupra lui exista un drept de gaj ori privilegiu constituit în favoarea unei alte persoane, executorul judecătoresc, luand cunoștința despre acest drept, va instiinta acea persoana despre aplicarea sechestrului și o va cita la termenele fixate pentru vanzarea bunului respectiv.

(2) Originalul se va depune la grefa autorității a carei hotărâre se executa."

Articolul 426

Executorul judecătoresc care, prezentandu-se la locuinta debitorului, va gasi o alta urmărire facuta și averea miscatoare sub peceti sau sub paza de custode, după ce va lua copie după procesul-verbal aflat în mana custodelui sau în mana debitorului, ori la domiciliul sau, va face un proces-verbal aratand toate aceste împrejurări, precum și numele executorului care a urmarit, va declara urmarita aceasta avere și de dansul și va putea urmări și alta avere care nu ar fi deja urmarita.

Articolul 427

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 428

(1) Debitorul sau o altă persoană interesata va putea solicita încetarea sau suspendarea urmaririi, numai dacă depune valoarea ce i se cere sau, după caz, valoarea bunului reclamat, la Trezoreria Statului, Casa de Economii și Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sau orice alta institutie bancara, la dispoziția organului de executare.

(2) Totodata, persoanele aratate la alin. 1 vor fi obligate sa inmaneze executorului judecătoresc pe lângă recipisa de consemnare și o copie de pe cererea de suspendare sau de incetare a executarii silite, depusa la instanța competența. Până la solutionarea cererii de către instanța urmarirea se va opri în tot sau în parte.

(3) Asupra cererii de incetare sau suspendare a executarii silite instanța de executare se va pronunță prin încheiere, potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială.

(4) În orice alt caz, urmarirea va continua, dispozitiile art. 399 și urmatoarele fiind însă aplicabile.

(2) Totodata el va fi dator a da în mana executorului judecătoresc, pe linga recipisa de depunere, și petitia către autoritatea judecătorească respectiva, în care să arate cuvintele pentru care el cere încetarea sau suspendarea executarii.

(3) Judecata va hotari de urgenta, potrivit cu cele zise la art. 400 și urmatoarele din acest cod."

Urmatorii termeni din Codul de procedură civila se inlocuiesc astfel: 86. La articolul III alineatul 1 (din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 14 septembrie 2000 ), liniuța a doua va avea urmatorul cuprins: "- «casa de depuneri» cu «Trezoreria Statului, Casa de Economii și Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sau orice alta institutie bancara»;".

Articolul 429

Abrogat

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 430

Abrogat.

(2) Aceasta opunere creditorilor se va face către autoritatea judecătorească prin care s-a operat vanzarea."