(1) Măsura de siguranță a internarii medicale luata printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a unei copii de pe raportul medico-legal directiei sanitare din județul pe teritoriul caruia locuieste persoana față de care s-a luat această măsură.
(2) La luarea masurii internarii medicale, persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere să fie examinata și de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt inaintate instanței de judecată, iar la data ramanerii definitive a hotărârii, și directiei sanitare prevăzute în alin. 1.
(3) Judecatorul delegat al instanței de executare comunică judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara la care s-a facut internarea data la care s-a efectuat internarea, în vederea luării în supraveghere.
(4) După primirea comunicarii, judecatorul delegat al judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara verifica periodic, dar nu mai tarziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecatorul delegat dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura internarii medicale și, după primirea acestuia, sesizeaza judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara pentru a dispune asupra mentinerii, inlocuirii sau încetării masurii.