Antrepozitarea vamală

(1) Regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal a:

a) mărfurilor străine, fără ca ele să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;

b) mărfurilor românești care, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-un antrepozit vamal, de măsurile legate de exportul mărfurilor.

(2) Antrepozitul vamal reprezintă orice loc aprobat de autoritatea vamală și aflat sub supravegherea acesteia, unde mărfurile pot fi depozitate în condițiile prevăzute.

(3) Cazurile în care mărfurile prevăzute la alin. (1) pot fi plasate sub regim de antrepozitare vamală fără a fi depozitate într-un antrepozit vamal sunt stabilite în conformitate cu regulamentul vamal.

(1) Un antrepozit vamal poate fi public sau privat.

(2) Antrepozitul public reprezintă antrepozitul vamal disponibil oricărei persoane pentru depozitarea mărfurilor.

(3) Antrepozitul privat reprezintă antrepozitul vamal rezervat depozitării mărfurilor de către deținătorul antrepozitului.

(4) Deținătorul antrepozitului este persoana autorizată să gestioneze antrepozitul vamal.

(5) Antrepozitarul este persoana obligată prin declarația de plasare a mărfurilor sub regimul de antrepozitare vamală sau persoana căreia i se transferă drepturile și obligațiile unei astfel de persoane.

(1) Gestionarea unui antrepozit vamal este condiționată de eliberarea unei autorizații de către autoritatea vamală. Această autorizație nu este necesară în cazul în care gestionarea antrepozitului este efectuată de autoritatea vamală.

(2) Persoana care dorește să gestioneze un antrepozit vamal întocmește o cerere scrisă care să conțină informațiile necesare pentru acordarea autorizației și să dovedească faptul că există o rațiune economică pentru depozitare. Autorizația prevede condițiile în care antrepozitul vamal poate fi gestionat.

(3) Autorizația se acordă numai persoanelor stabilite în România.

a) să asigure supravegherea mărfurilor, astfel încât să nu fie posibilă sustragerea acestora de sub controlul vamal;

b) să îndeplinească obligațiile ce decurg din depozitarea mărfurilor aflate în regim de antrepozitare vamală;

c) să respecte condițiile stabilite în autorizație.

(1) Autoritatea vamală îl desemnează pe deținătorul de antrepozit sau, după caz, pe antrepozitar să țină o evidență operativă, în forma aprobată de autoritatea vamală, a tuturor mărfurilor plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Desemnarea unei persoane pentru ținerea evidenței operative a mărfurilor nu este necesară în cazul în care un antrepozit public este gestionat de autoritatea vamală.

(2) Înscrierea în evidența operativă se face imediat ce mărfurile au fost introduse în antrepozit.

(3) Dacă sunt respectate prevederile art. 108 alin. (2), autoritatea vamală poate renunța la solicitarea ținerii de evidențe operative ale mărfurilor când răspunderile menționate la art. 122 lit. a) și/sau lit. b) îi revin în exclusivitate antrepozitarului, iar mărfurile sunt plasate sub regim pe baza unei declarații vamale scrise sau a unui document administrativ, în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. b).

(1) Când există o necesitate economică, iar supravegherea vamală nu este influențată nefavorabil de aceasta, autoritatea vamală poate aproba ca:

a) mărfurile românești, altele decât cele prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), să fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mărfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamală;

b) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operațiuni specifice regimului de perfecționare activă;

c) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operațiuni specifice regimului de transformare sub control vamal.

(2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare și nu al regimului de antrepozitare vamală.

(3) Formalitățile la care se poate renunța într-un antrepozit vamal pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se stabilesc în regulamentul vamal.

(4) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile menționate la alin. (1) să fie înscrise în evidența operativă prevăzută la art. 126.

(1) Mărfurile pot rămâne în regim de antrepozitare vamală pe timp nelimitat. În cazuri excepționale, autoritatea vamală poate stabili un termen până la care antrepozitarul trebuie să atribuie mărfurilor o nouă destinație vamală.

(2) Pentru anumite mărfuri menționate la art. 119 alin. (1) lit. b), cuprinse în politica agricolă, se pot stabili termene prin regulamentul vamal.

(1) Mărfurile de import pot face obiectul manipulărilor uzuale pentru a asigura conservarea, ameliorarea aspectului sau vandabilitatea acestora ori pentru a le pregăti pentru distribuție sau revânzare. Pentru anumite categorii de mărfuri, autoritatea vamală poate alcătui o listă a cazurilor în care aceste manipulări sunt interzise pentru mărfurile care fac obiectul politicii agricole.

(2) Mărfurile românești menționate în art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt plasate sub regimul de antrepozitare vamală și care sunt cuprinse în politica agricolă, pot fi supuse doar manipulărilor prevăzute în mod expres pentru asemenea mărfuri.

(3) Manipulările prevăzute la alin. (1) și (2) se autorizează în prealabil de autoritatea vamală, care fixează condițiile în care acestea pot avea loc.

(4) Formele de manipulare prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin regulamentul vamal.

(1) În cazuri justificate, mărfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamală pot fi scoase temporar din antrepozit pe baza aprobării prealabile a autorității vamale, care stabilește condițiile în care poate avea loc.

(2) Când sunt în afara antrepozitului vamal, mărfurile pot fi supuse manipulărilor prevăzute la art. 129.

(1) Când se naște o datorie vamală referitoare la mărfuri de import, iar valoarea în vamă se bazează pe un preț efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de antrepozitare și de conservare a mărfurilor în antrepozit, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiția ca acestea să fie evidențiate distinct față de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.

(2) Când mărfurile prevăzute la alin. (1) au fost supuse manipulărilor prevăzute la art. 129, natura mărfurilor, valoarea în vamă și cantitatea care se au în vedere la stabilirea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, acelea care ar trebui luate în considerare la data nașterii datoriei vamale dacă nu ar fi suferit aceste manipulări. Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la această dispoziție.

(3) În cazul în care mărfurile de import sunt puse în liberă circulație în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. c), natura mărfurilor, valoarea în vamă și cantitatea ce trebuie luate în considerare la data nașterii datoriei vamale, pentru stabilirea cuantumului drepturilor de import, sunt cele aplicabile mărfurilor la momentul în care au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Dispozițiile cuprinse în prezentul alineat se aplică numai cu condiția ca aceste elemente să fi fost acceptate de autoritatea vamală la momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală și dacă declarantul nu solicită ca aceste elemente să fie determinate la momentul nașterii datoriei vamale, fără să contravină controlului ulterior prevăzut la art. 100.