(5¹) Dacă, până la împlinirea termenului de 6 luni, oricare dintre autoritățile competente implicate a supus cazul spre soluționare Autorității Bancare Europene, potrivit procedurii de soluționare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va amâna luarea unei decizii în așteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menționat. Banca Națională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorității Bancare Europene. Termenul de 6 luni se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului. Potrivit prevederilor art. 9 pct. (1) lit. b) din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a directivelor 98/26/CE , 2002/87/CE , 2003/6/CE , 2003/41/CE , 2003/71/CE , 2004/39/CE , 2004/109/CE , 2005/60/CE , 2006/48/CE , 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), Autoritatea Bancară Europeană va lua o decizie în termen de o lună. Cazul nu va fi supus spre soluționare Autorității Bancare Europene după împlinirea termenului de 6 luni sau după luarea unei decizii comune de către autoritățile competente implicate.

(1) În cazul cererilor pentru obținerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerințelor de capital, depuse de o instituție de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene și filialele acesteia sau depuse împreună de filialele unei societăți financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, în condițiile în care din grup face parte cel puțîn o instituție de credit, persoană juridică română, Banca Națională a României și autoritățile competente cooperează pentru a decide sau nu aprobarea, precum și, dacă este cazul, termenii și condițiile în care se acordă aprobarea.

(2) Orice cerere formulată în condițiile prevăzute la alin. (1) trebuie depusa doar la Banca Naționala a României, dacă aceasta este autoritatea competentă în sensul art. 181.

(3) Banca Naționala a României trebuie să depună diligente pentru a ajunge la o decizie comuna cu celelalte autorități competente într-un termen de 6 luni. Decizia comuna trebuie motivată în scris și comunicată solicitantului de către Banca Naționala a României, dacă aceasta este autoritatea competentă în sensul art. 181.

(4) Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (3) începe să curgă de la data primirii de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă în sensul art. 181, a cererii de aprobare, însoțită de documentația aferentă, completă din perspectiva reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. Banca Națională a României transmite fără întârziere respectiva cerere și documentația aferentă celorlalte autorități competente.

(5) În cazul în care nu se ajunge la o decizie comuna între autoritățile competente în termen de 6 luni. Banca Naționala a României, în calitate de autoritate competentă în sensul art. 181, trebuie să decidă singura cu privire la cererea depusa. Decizia adoptată trebuie motivată în scris, luând în considerare și punctele de vedere și rezervele exprimate de celelalte autorități competente pe parcursul perioadei de 6 luni. Decizia este definitivă și se comunică solicitantului și celorlalte autorități competente de către Banca Naționala a României.

(6) Deciziile luate în conformitate cu prevederile alin. (3), precum și cele luate de autoritățile competente cu supravegherea pe bază consolidată, în situația în care nu s-a ajuns la o decizie comună, sunt definitive și opozabile Băncii Naționale a României, care trebuie să le aplice în mod corespunzător.