(1) O societate-mamă finală care este entitate constitutivă și care are sediul în România este obligată la plata impozitului suplimentar, denumit în continuare impozitul suplimentar în temeiul IIR, pentru exercițiul financiar, în ceea ce privește entitățile sale constitutive impozitate la un nivel redus care au sediul în altă jurisdicție sau care sunt apatride.
(2) În cazul în care România este considerată jurisdicție cu impozitare la un nivel redus, societatea-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaționale sau a unui grup național de mari dimensiuni care are sediul în România este obligată la plata impozitului suplimentar în temeiul IIR pentru exercițiul financiar respectiv, atât pentru ea însăși, cât și pentru entitățile constitutive ale grupului impozitate la un nivel redus care au sediul în România.
(3) În cazul în care grupul de întreprinderi multinaționale sau grupul național de mari dimensiuni care are sediul în România aplică prevederile art. 17 alin. (5) , societatea-mamă finală este obligată la plata impozitului suplimentar național pentru exercițiul financiar respectiv, atât pentru ea însăși, cât și pentru entitățile constitutive ale grupului impozitate la un nivel redus care au sediul în România.