(1) O societate-mamă intermediară care are sediul în România și este deținută de o societate-mamă finală care se află în jurisdicția unei țări terțe este obligată la plata impozitului suplimentar în temeiul IIR pentru exercițiul financiar respectiv în ceea ce privește entitățile sale constitutive impozitate la un nivel redus, cu sediul într-o altă jurisdicție sau care sunt apatride.

(2) În cazul în care România este considerată jurisdicție cu impozitare la un nivel redus, societatea-mamă intermediară cu sediul în România care este deținută de o societate-mamă finală care se află în jurisdicția unei țări terțe este obligată la plata impozitului suplimentar în temeiul IIR pentru exercițiul financiar respectiv, atât pentru ea însăși, cât și în ceea ce privește entitățile sale constitutive impozitate la un nivel redus situate în România.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică atunci când:

a) societatea-mamă finală face obiectul unei IIR calificate pentru exercițiul financiar respectiv; sau

b) o altă societate-mamă intermediară are sediul într-o jurisdicție dintr-o țară terță, în care face obiectul unei IIR calificate pentru exercițiul financiar respectiv și deține, direct sau indirect, o participație de control în societatea-mamă intermediară.