LexistoriaDreptul la drept.

Urmărirea transfrontalieră

Azi

Legea 51/2025 · 8 articole

Articolul 33 — Urmărirea transfrontalieră

(1) Urmărirea transfrontalieră constă în ansamblul de măsuri operative întreprinse pe teritoriul unuia sau mai multor state Schengen în scopul prinderii unei persoane surprinse în flagrant în timpul comiterii sau participării la una dintre infracțiunile prevăzute la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ori a unei persoane care a evadat, aflându-se în stare de arest preventiv sau în executarea unei pedepse privative de libertate.

(2) Urmărirea transfrontalieră se poate efectua de agenții autorității competente a unui stat Schengen pe teritoriul statului român, dacă autoritățile competente române au fost informate prin mijloace de comunicație directe despre pătrunderea pe teritoriul statului român.

(3) Autoritățile competente române prevăzute la alin. (2) sunt Poliția Română și Poliția de Frontieră Română.

(4) La solicitarea autorității competente române, urmărirea transfrontalieră încetează imediat.

Articolul 34 — Urmărirea transfrontalieră pe teritoriul statului român

(1) Autoritățile competente ale unui stat Schengen, care, pe teritoriul statului lor, urmăresc o persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la art. 33 alin. (1) , pot continua urmărirea pe teritoriul statului român, fără informarea prealabilă a autorităților competente române, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) din cauza urgenței deosebite a situației, autoritățile competente române nu au putut fi informate în prealabil, prin mijloace de comunicație directe, despre pătrunderea pe teritoriul statului român sau când autoritățile competente române nu au putut ajunge la timp la locul respectiv pentru a prelua acțiunea de urmărire;

b) urmărirea transfrontalieră se efectuează pentru cel puțin una dintre infracțiunile prevăzute la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră au obligația ca cel târziu la momentul trecerii frontierei de stat să informeze despre aceasta structura Poliției de Frontieră Române sau a Poliției Române competentă teritorial, care poate solicita încetarea de îndată a urmăririi.

Articolul 35 — Urmărirea transfrontalieră pe teritoriul statelor Schengen

Autoritățile competente române prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) pot, conform competențelor proprii, continua urmărirea pe teritoriul statului membru vecin în condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) și art. 40 , precum și în conformitate cu prevederile acquis-ului Schengen în domeniu și, dacă este cazul, ale acordurilor încheiate cu statele Schengen.

Articolul 36 — Persoana urmărită

(1) La cererea agenților care efectuează urmărirea, autoritățile competente române iau măsurile necesare în vederea stabilirii identității persoanei urmărite sau pentru a se dispune reținerea ori arestarea preventivă a acesteia, în condițiile prevăzute de lege.

(2) În cazul persoanei reținute în condițiile prevăzute la alin. (1) , măsura reținerii nu poate depăși 6 ore, cu excepția cazului în care autoritățile competente române au primit în prealabil o cerere pentru arestarea preventivă a persoanei respective în scopul predării sale, indiferent de modalitatea acesteia. Termenul de 6 ore se calculează fără a include intervalul 0:00-9:00.

Articolul 37 — Condiții generale aplicabile agenților străini

(1) Urmărirea transfrontalieră se poate efectua de către agenții străini pe teritoriul statului român, cu respectarea următoarelor condiții generale:

a) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să respecte legislația statului membru din care provin și legislația română și să se conformeze instrucțiunilor autorităților competente române;

b) urmărirea se efectuează peste frontierele terestre, maritime și aeriene;

c) pătrunderea agenților în domiciliul și reședința unei persoane și în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;

d) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să fie ușor de identificat, prin purtarea uniformei ori a unei inscripții la loc vizibil pe haine sau prin dispozitive accesorii plasate pe vehicul. Este interzisă folosirea de haine civile, combinată cu utilizarea vehiculelor fără însemne distinctive, fără mijloacele de identificare precizate. Agenții trebuie să fie permanent în măsură să justifice calitatea lor oficială;

e) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot purta armamentul și muniția din dotare, utilizarea acestuia fiind interzisă, cu excepția cazului de legitimă apărare sau pentru apărarea altor persoane, în conformitate cu legislația internă română;

f) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră se supun regulilor de circulație pe drumurile publice prevăzute de legislația română și beneficiază, în condițiile legii, de regim de circulație prioritară;

g) în conformitate cu legislația națională, agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră utilizează sistemele GPS din dotare pentru ca autoritățile competente din celălalt stat membru să urmărească vehiculele acestor agenți;

h) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot utiliza mijloacele securizate de comunicare în timp real la nivel transfrontalier;

i) după fiecare activitate prevăzută la art. 33 și 34 , agenții care efectuează urmărirea prezintă, personal, autorității competente române un raport cu privire la misiunea lor. La cererea autorității competente române, agenții sunt obligați să rămână la dispoziția acesteia până când împrejurările în care s-a desfășurat acțiunea au fost suficient lămurite, chiar dacă urmărirea nu s-a finalizat cu reținerea sau arestarea preventivă a persoanei urmărite;

j) autoritatea statului căruia îi aparțin agenții care au efectuat urmărirea, la cererea autorității competente române, poate asista la ancheta ce urmează operațiunii, inclusiv la procedurile judiciare.

(2) Dacă prin acorduri bilaterale încheiate în scopul punerii în aplicare a prevederilor art. 33 alin. (1) se stabilește faptul că agenții străini care efectuează urmărirea transfrontalieră pot opri persoana urmărită pe teritoriul statului român, pentru conducerea acesteia la autoritățile competente române, aceasta poate fi supusă controlului corporal, iar în timpul transferării se pot folosi cătușele. Obiectele descoperite asupra persoanei urmărite cu ocazia controlului corporal pot fi indisponibilizate, în condițiile legii.

Articolul 38 — Răspunderea agenților străini

În ceea ce privește răspunderea agenților străini care desfășoară urmărirea transfrontalieră se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 266 din Legea nr. 302/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 39 — Drepturile agenților străini

(1) În scopul aplicării dispozițiilor referitoare la urmărirea transfrontalieră, prin acorduri bilaterale se stabilesc următoarele:

a) în legătură cu activitatea agenților, una dintre următoarele situații:

(i) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră nu au dreptul să oprească sau să rețină persoana urmărită;

(ii) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot opri persoana urmărită până la intervenția autorităților competente române;

b) în legătură cu delimitarea teritorială a zonei în care pot acționa agenții, una dintre următoarele situații:

(i) agenții pot acționa pe o suprafață din teritoriu sau într-o perioadă de timp limitată;

(ii) agenții pot acționa pe tot teritoriul statului român și fără limită de timp.

(2) Prin acordurile bilaterale încheiate potrivit dispozițiilor alin. (1) se poate stabili ca infracțiunile pentru care se poate efectua urmărirea transfrontalieră, prevăzute la art. 33 alin. (1) , să fie suplimentate cu infracțiunile pentru care se poate solicita predarea în baza unui mandat european de arestare în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 40 — Condiții generale aplicabile agenților români

(1) Urmărirea transfrontalieră se poate efectua de către agenții români pe teritoriul altor state membre, cu respectarea următoarelor condiții generale:

a) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să respecte legislația română și legislația statului membru și să se conformeze instrucțiunilor autorităților competente străine;

b) urmărirea se efectuează peste frontierele terestre, maritime și aeriene;

c) pătrunderea agenților în domiciliul și reședința unei persoane și în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;

d) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să fie ușor de identificat, prin purtarea uniformei ori a unei inscripții la loc vizibil pe haine sau prin dispozitive accesorii plasate pe vehicul. Este interzisă folosirea de haine civile, combinată cu utilizarea vehiculelor fără însemne distinctive, fără mijloacele de identificare precizate. Agenții trebuie să fie permanent în măsură să justifice calitatea lor oficială;

e) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot purta armamentul și muniția din dotare, utilizarea acestuia fiind interzisă, cu excepția cazului de legitimă apărare sau pentru apărarea altor persoane, în conformitate cu dreptul intern al statului membru gazdă;

f) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră se supun regulilor de circulație pe drumurile publice prevăzute de legislația statului membru și pot beneficia de regim de circulație prioritară în condițiile convenite cu statului membru gazdă;

g) în conformitate cu legislația statului membru gazdă, agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră utilizează sistemele GPS din dotare pentru ca autoritățile competente române să urmărească vehiculele acestor agenți;

h) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot utiliza mijloacele securizate de comunicare în timp real la nivel transfrontalier;

i) după fiecare activitate desfășurată în baza prevederilor art. 35 , agenții care efectuează urmărirea prezintă, personal, autorităților competente ale statului membru gazdă un raport cu privire la misiunea lor. La cererea autorității competente a statului membru gazdă, agenții sunt obligați să rămână la dispoziția acesteia până când împrejurările în care s-a desfășurat acțiunea au fost suficient lămurite, chiar dacă urmărirea nu s-a finalizat cu reținerea sau arestarea preventivă a persoanei urmărite;

j) autoritatea competentă română căreia îi aparțin agenții care au efectuat urmărirea, la cererea autorității competente a statului membru gazdă, poate asista la ancheta ce urmează operațiunii, inclusiv la procedurile judiciare.

(2) Dacă prin acorduri bilaterale încheiate cu state Schengen potrivit dispozițiilor art. 35 se stabilește faptul că agenții români care efectuează urmărirea transfrontalieră pot opri persoana urmărită pe teritoriul statului membru gazdă, pentru conducerea acesteia la autoritățile competente ale statului membru gazdă, aceasta poate fi supusă controlului corporal, iar în timpul transferării se pot folosi cătușele. Obiectele descoperite asupra persoanei urmărite cu ocazia controlului corporal pot fi indisponibilizate, în condițiile legii.