Recunoasterea procedurii straine și măsuri cu executare vremelnica

(1) Reprezentantul strain are calitate procesuala activa pentru a formula în fața instanței românești competente o cerere de recunoastere a procedurii straine în care acesta a fost desemnat.

(2) Cererea de recunoastere va fi însoțită de unul dintre urmatoarele documente:

a) o copie certificata a hotărârii de deschidere a procedurii straine și de desemnare a reprezentantului strain;

b) o adeverinta emisa de instanța străină, prin care se certifica existenta unei proceduri straine și desemnarea reprezentantului strain;

c) în lipsa mijloacelor de proba menționate la lit. a) și b), orice alta dovada de deschidere a procedurii straine și de desemnare a reprezentantului strain, admisibila în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000 , ori de alte tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bi- sau multilateral, la care România este parte.

(3) Cererea de recunoastere va fi însoțită de o declaratie prin care se vor preciza toate procedurile straine cu privire la debitor, despre care reprezentantul strain are cunoștința.

(4) Dacă considera necesar, instanța va putea solicita traducerea în limba română a documentelor furnizate în scopul sustinerii cererii de recunoastere.

(1) Instanța va putea considera ca procedura străină care face obiectul cererii de recunoastere este o procedură în sensul celei prevăzute la art. 3 lit. a) și ca reprezentantul strain este acea persoana sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e), dacă hotărârea sau adeverinta prevăzută la art. 16 alin. (2) indica aceasta.

(2) Instanța va putea considera ca documentele furnizate în scopul sprijinirii cererii de recunoastere sunt veridice, chiar dacă nu sunt legalizate.

(1) Sub rezerva dispozițiilor art. 7, procedura străină va fi recunoscută în măsura în care indeplineste cumulativ urmatoarele condiții:

a) procedura străină reprezinta acea procedura prevăzută la art. 3 lit. a);

b) reprezentantul strain care solicită recunoasterea este acea persoana sau autoritate prevăzută la art. 3 lit. e);

c) cererea de recunoastere indeplineste condițiile stabilite la art. 16 alin. (2);

d) cererea de recunoastere a fost formulata în fața instanței competente prevăzute la art. 5;

e) exista reciprocitate în ceea ce priveste efectele hotărârilor straine între România și statul instanței care a pronuntat hotărârea.

(2) Procedura străină va fi recunoscută ca:

a) procedura străină principala, dacă aceasta se desfășoară într-un stat strain în care debitorul își are stabilit centrul principalelor sale interese;

b) procedura străină secundara, dacă aceasta se desfășoară într-un stat strain în care debitorul își are stabilit un sediu, în înțelesul prevăzut de art. 3 lit. p).

(3) Cererea de recunoastere a procedurii straine va fi solutionata cu precadere și celeritate. Când procedura de citare este legal indeplinita, judecata poate continua în ziua urmatoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoștința părților.

(4) Instanța se pronunță asupra cererii de recunoastere, după citarea părților, prin pronuntarea unei hotărâri definitive, care poate fi atacata cu recurs.

(5) Hotărârea de recunoastere a procedurii straine se bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanța o va putea retracta sau modifica, în măsura în care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile și condițiile recunoasterii lipseau, în tot sau în parte, ori ca au incetat sa existe.

a) orice modificare importanța survenita în derularea procedurii straine supuse recunoasterii ori recunoscută sau în statutul sau de reprezentant al acelei proceduri;

b) deschiderea oricăror alte proceduri straine referitoare la acelasi debitor, de care reprezentantul a luat cunoștința.

(1) La solicitarea reprezentantului strain instanța va putea incuviinta, la data formulării cererii de recunoastere a procedurii straine sau în cursul solutionarii acesteia, urmatoarele măsuri cu executare vremelnica, în măsura în care acestea sunt de extrema necesitate pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor:

a) suspendarea actelor, a operațiunilor și a oricăror alte măsuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului;

b) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanța cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului situate în România, care, prin natura acestora sau din alte cauze, sunt perisabile, supuse deteriorării sau devalorizarii ori periclitate în orice alt mod;

c) orice alta măsura dintre cele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c), d) și g).

(2) Judecarea cererii prevăzute la alin. (1) se face cu citarea părților interesate.

(3) Masurile incuviintate în condițiile prevăzute de alin. (1) inceteaza la momentul pronuntarii de către instanța a hotărârii asupra cererii de recunoastere a procedurii straine, cu excepția cazului în care durata acestor măsuri este prelungita în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. f).

(4) Instanța va putea refuza incuviintarea masurilor prevăzute la alin. (1) în măsura în care aceasta ar împiedica desfășurarea în bune condiții a unei proceduri straine principale.

(1) De la data recunoasterii procedurii straine principale este împiedicată pornirea urmatoarelor cereri și acțiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspenda de drept:

a) cererile sau actiunile cu caracter individual, vizand bunuri, drepturi și obligații ale debitorului;

b) actele, operațiunile și orice alte măsuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului.

(2) La solicitarea unui creditor titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau cu alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, instanța va putea ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Începând cu data prevăzută la alin. (1) exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat. Actele efectuate cu incalcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

(4) Face excepție de la aplicarea alin. (3) exercitarea dreptului unui comerciant de a efectua acte, operațiuni și plati care se încadrează în condițiile obisnuite de exercitare a activității curente, pentru care instanța va putea decide suspendarea în condițiile prevăzute la art. 22.

(5) Recunoasterea procedurii straine principale împiedica începerea curgerii termenului de prescriptie a cererilor și acțiunilor prevăzute la alin. (1), iar dacă acestea sunt deja pornite, recunoasterea procedurii straine principale reprezinta cauza de intrerupere a termenului de prescriptie a cererilor și a acțiunilor respective.

(6) Prevederile alin. (1) nu împiedica formularea unei acțiuni de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori inregistrarea cererii de admitere a creanțelor în cadrul acestei proceduri.

(1) La solicitarea reprezentantului strain instanța poate incuviinta, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, orice măsură cu executare vremelnica necesară pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor acestuia, precum:

a) suspendarea acțiunilor ori a cererilor cu caracter individual referitoare la bunurile, drepturile și oblibațiile debitorului, în măsura în care acestea nu au fost oprite sau suspendate în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a);

b) suspendarea masurilor de executare purtând asupra bunurilor debitorului, în măsura în care oprirea sau suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicarii art. 20 alin. (1) lit. a);

c) suspendarea exercitiului dreptului de a instraina, greva sau dispune în orice alt mod de bunurile debitorului, în măsura în care suspendarea nu a intervenit în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (2);

d) administrarea de probe referitoare la bunurile, actele juridice, drepturile sau oblibațiile debitorului, precum și asigurarea dovezilor și constatarea unei stari de fapt prin executor judecătoresc;

e) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanța cu administrarea sau valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România;

f) prelungirea duratei masurilor incuviintate în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (1);

g) aprobarea oricarei alte măsuri care poate fi indeplinita de reprezentantul român, în condițiile stabilite de Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) La solicitarea reprezentantului strain instanța va putea imputernici, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, pe reprezentantul strain sau pe o altă persoană desemnata de instanța cu administrarea și realizarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate în România, în măsura în care instanța va considera ca interesele creditorilor români sunt protejate în mod corespunzător.

(3) În vederea incuviintarii masurilor prevăzute în prezentul articol în favoarea reprezentantului unei proceduri straine secundare, instanța se va asigura ca, potrivit legii române, aceste măsuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate în cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informații necesare în acea procedura.

(1) În vederea aprobării sau a respingerii cererilor de incuviintare a masurilor menționate la art. 20 sau 22 ori a modificarii sau încetării masurilor menționate la alin. (3), instanța se va asigura ca interesele creditorilor, ale debitorului și ale altor persoane interesate sunt protejate în mod corespunzător.

(2) Instanța poate condiționa incuviintarea oricarei măsuri, în temeiul art. 20 sau 22, de indeplinirea oricăror cerințe pe care le considera necesare.

(3) La solicitarea reprezentantului strain sau a altei persoane interesate ori din oficiu, instanța va putea dispune modificarea sau încetarea masurii incuviintate în condițiile art. 20 sau 22.

(1) De la data recunoasterii procedurii straine reprezentantul strain are calitate procesuala pentru a formula acele acțiuni de anulare a actelor juridice incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, cu care este imputernicit administratorul sau, după caz, lichidatorul judiciar, în condițiile stabilite de Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul cererilor de anulare formulate de reprezentantul unei proceduri straine secundare instanța se va asigura ca acestea au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii române, sunt susceptibile a fi administrate în procedura străină secundara.