LexistoriaDreptul la drept.

Punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale

Azi

OUG 202/2008 · 16 articole

Articolul 3 — Caracterul obligatoriu

(1) Actele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt obligatorii și direct aplicabile în dreptul intern pentru toate autoritățile și instituțiile publice din România, pentru persoanele fizice sau juridice române sau aflate pe teritoriul României, precum și pentru entitățile fără personalitate juridică potrivit regimului juridic al fiecărei categorii de acte.

(2) Prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica nepunerea în aplicare a sancțiunilor internaționale prevăzute la art. 1 alin. (1) .

Articolul 4 — Măsuri naționale de implementare

(1) Autoritățile și instituțiile publice din România, în domeniul lor de competență, au obligația de a asigura punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4) în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență.

(2) În cazul sancțiunilor internaționale instituite prin actele normative prevăzute la art. 1 alin. (1) , direct aplicabile în România, se adoptă, dacă este cazul, actele normative naționale necesare aplicării directe a acestora, precum și, dacă se consideră necesar, pentru incriminarea încălcării sancțiunilor.

(3) În cazul sancțiunilor internaționale instituite prin actele normative prevăzute la art. 1 alin. (1) , care nu sunt direct aplicabile în România, în măsura în care nu sunt detaliate la nivel comunitar sau internațional prin acte normative direct aplicabile, se adoptă actele normative naționale necesare aplicării acestora, care vor stabili și măsurile necesare de punere în aplicare, indicându-se tipul și conținutul sancțiunilor internaționale, persoanele și entitățile desemnate, precum și, dacă se consideră necesar, incriminarea încălcării acestora.

(4) Sancțiunile internaționale prevăzute la art. 1 alin. (2) devin obligatorii în dreptul intern prin adoptarea unui act normativ, care va stabili și măsurile necesare de punere în aplicare, inclusiv incriminarea încălcării acestora, după caz.

(5) Proiectele actelor normative naționale menționate la alin. (2)-(4) se inițiază de către Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în domeniu. Acestea se adoptă în procedură de urgență.

(6) Abrogat.

(7) Prevederile actelor normative menționate la alin. (2)-(4) se aplică și contractelor încheiate sau aflate în curs de atribuire înainte de intrarea în vigoare a acestora, dacă nu se prevede altfel.

Articolul 5 — Măsuri de publicitate

(1) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 12 , în domeniul lor de competență, asigură cu celeritate publicitatea prevederilor actelor care instituie, modifică sau abrogă sancțiuni internaționale obligatorii în România, prin afișarea pe pagina de internet proprie sau alte forme de publicitate.

(2) În scopul asigurării publicității, prin ordin al ministrului afacerilor externe, se asigură publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite prin care se instituie sancțiuni internaționale, adoptate în baza art. 41 din Carta Națiunilor Unite , în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acestora.

Articolul 6 — Informarea Parlamentului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Periodic, dar nu mai puțin de o dată pe an, primul-ministru prezintă rapoarte detaliate Parlamentului și Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale.

Articolul 7 — Obligația de înștiințare

(1) Orice persoană care are date și informații despre persoane sau entități desemnate, despre bunuri, tranzacții sau operațiuni supuse sancțiunilor internaționale are obligația de a înștiința autoritatea națională competentă potrivit art. 12 din momentul în care ia cunoștință despre existența situației care impune înștiințarea.

(1¹) Obligația prevăzută la alin. (1) revine atunci când în sarcina aceleiași persoane nu există obligația de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale de înghețare a fondurilor/resurselor economice, a interdicției de a pune la dispoziție fonduri sau resurse economice sau de aplicare a unei măsuri restrictive sectoriale de implementare a sancțiunilor internaționale.

(2) Autoritatea sau instituția publică înștiințată potrivit alin. (1) , în situația în care constată că nu are calitatea de autoritate națională competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență, transmite de îndată înștiințarea către autoritatea națională competentă, iar, în situația în care aceasta nu poate fi identificată, înștiințarea se transmite coordonatorului Consiliului desemnat potrivit art. 13 .

(3) Înștiințarea trebuie să cuprindă date minime care să permită identificarea și contactarea autorului acesteia.

Articolul 8 — Autorizarea derogărilor de la aplicarea sancțiunilor internaționale

(1) Pentru obținerea unei derogări de la aplicarea sancțiunilor internaționale, cu respectarea condițiilor stabilite de actul prevăzut la art. 1 alin. (1) sau de actul normativ prevăzut la art. 4 alin. (4) , orice persoană care justifică un interes poate adresa, în scris, o cerere autorității naționale competente stabilite conform dispozițiilor art. 12 , care va fi însoțită de toate documentele relevante. La momentul analizării cererii de derogare, autoritatea națională competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență va ține seama de dovezile furnizate și de propriile evaluări și informații obținute conform art. 16 alin. (1) , pentru a verifica dacă există riscul eludării sancțiunilor internaționale.

(2) În cazul în care derogarea este necesară pentru funcționarea reprezentanțelor diplomatice și consulare sau pentru scopuri umanitare, cum ar fi furnizarea sau facilitarea furnizării de asistență, inclusiv de materiale medicale, alimente, sau transferul de lucrători umanitari și asistență conexă ori pentru evacuări, autoritatea competentă astfel sesizată decide asupra acordării derogării solicitate, după obținerea, din partea Ministerului Afacerilor Externe, a avizului de conformitate cu dreptul internațional, care se va transmite în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării formulate de autoritatea competentă.

(3) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (1) se comunică solicitantului de către autoritatea națională competentă, în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) sau la art. 4 alin. (4) nu se prevede altfel. În cazul în care se solicită derogarea pentru satisfacerea unor necesități de bază sau pentru motive umanitare, răspunsul autorității naționale competente se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) sau la art. 4 alin. (4) nu se prevede un termen mai restrâns.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , termenul de comunicare a răspunsului autorității naționale competente se poate extinde la maximum 60 de zile calendaristice, în situația în care se impun clarificări suplimentare ale aspectelor relevante care stau la baza emiterii derogării, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4) nu se prevede un termen mai restrâns.

(5) La acordarea derogării prevăzute la alin. (1) , autoritățile naționale competente adoptă toate măsurile necesare pentru a evita utilizarea acesteia în scopuri incompatibile cu motivul acordării, cu respectarea condițiilor prevăzute în actele care instituie sancțiunea internațională respectivă.

(6) Acordarea derogării de la sancțiunea internațională a înghețării fondurilor și a interdicției de a pune la dispoziție fonduri se face de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu punctul de vedere fundamentat, care se emite de către autoritatea națională competentă cu supravegherea, stabilită conform art. 12 , în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de către autoritatea competentă cu supravegherea. În cazul în care este necesară obținerea unor informații suplimentare relevante, autoritatea sesizată pentru emiterea punctului de vedere poate extinde termenul de emitere cu 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Dispozițiile art. 14 lit. e) teza a doua se aplică în mod corespunzător.

(7) Acordarea derogării de la măsurile restrictive sectoriale financiare se face de către autoritatea națională competentă stabilită conform art. 12 , cu punctul de vedere fundamentat, care se emite în mod obligatoriu de către autoritatea de supraveghere financiară pentru activitățile economice respective, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de către autoritatea competentă. În cazul în care este necesară obținerea unor informații suplimentare relevante, autoritatea sesizată pentru emiterea punctului de vedere poate extinde termenul de emitere cu 5 zile lucrătoare. Dispozițiile art. 14 lit. e) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 8¹ — Supravegherea specială

(1) Persoanele juridice deținute sau aflate sub controlul unei persoane sau entități desemnate ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate pot solicita autorității naționale competente prevăzute la art. 12 instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere specială care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale.

(2) Condiția pentru instituirea supravegherii speciale prevăzute la alin. (1) este ca aplicarea măsurii restrictive a înghețării fondurilor și a resurselor economice ale persoanei juridice să fie de natură a avea un impact economic semnificativ.

(3) Cererea persoanei juridice adresată autorității competente este însoțită de următoarele documente:

a) declarația persoanei juridice din care să reiasă în mod expres că fondurile și/sau resursele economice ale acesteia vor fi utilizate cu respectarea regimului de sancțiuni;

b) acordul expres al persoanei juridice pentru instituirea sistemului de supraveghere specială.

(4) Autoritatea competentă poate solicita persoanei juridice informații suplimentare în scopul fundamentării deciziei cu privire la cerere.

(5) Ca efect al instituirii sistemului de supraveghere specială prevăzut la alin. (1) , fondurile și/sau resursele economice ale persoanei juridice sunt dezghețate.

(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile și în situația în care cererea persoanei juridice este depusă la autoritatea națională competentă, prevăzută la art. 12 , înainte de aplicarea măsurii înghețării fondurilor și a resurselor economice, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) sunt indicii temeinice că persoana juridică este deținută sau controlată de o persoană sau entitate desemnată;

b) niciun fond sau nicio resursă economică să nu fi fost pusă la dispoziția persoanei sau a entității desemnate, identificată ca exercitând controlul asupra persoanei juridice în cauză.

(7) Autoritatea competentă sesizată potrivit alin. (1) transmite solicitarea persoanei juridice către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, pentru verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) , în termen de o zi lucrătoare de la primirea acesteia.

(8) În cazul îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) , prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să exercite calitatea de supraveghetor, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării autorității competente.

(9) În situația neîndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) , Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului înștiințează autoritatea prevăzută la alin. (1) , în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, caz în care autoritatea competentă respinge cererea persoanei juridice.

(10) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (1) poate fi de admitere sau de respingere a cererii, după caz, și se comunică solicitantului de către autoritatea competentă, prin act administrativ, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(11) Procedura de instituire a supravegherii și criteriile privind stabilirea impactului economic semnificativ prevăzut la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, cu avizul ministrului finanțelor.

Articolul 8² — Sistemul de supraveghere specială

(1) Supraveghetorul desemnat potrivit dispozițiilor art. 8¹ alin. (8) are următoarele drepturi:

a) să participe la ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul persoanei juridice, în calitate de observator;

b) să aibă acces în toate locațiile în care își desfășoară activitatea persoana juridică;

c) să aibă acces la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică;

d) să fie remunerat pentru activitatea desfășurată, din fondurile persoanelor juridice, cu o indemnizație la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administrație, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. c) și d) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcție de conducere, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. a) , b) și e) din aceeași lege, dar nu mai puțin de 10.000 lei brut.

(2) Supraveghetorul desemnat are următoarele obligații:

a) să monitorizeze activitatea persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operațiuni cu persoane și/sau entități desemnate;

b) să solicite persoanei juridice punctul de vedere în termen de 24 de ore de la constatările făcute potrivit lit. a) ;

c) să informeze de îndată autoritatea prevăzută la art. 8¹ alin. (1) , precum și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în legătură cu constatările făcute, precum și cu punctul de vedere prezentat de persoana juridică;

d) să întocmească lunar o informare privind activitatea persoanei juridice, în baza activității de monitorizare, care se transmite autorității prevăzute la art. 8¹ alin. (1) și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;

e) să păstreze secretul comercial, secretul fiscal și să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal în îndeplinirea obligațiilor sale.

(3) Persoana juridică supravegheată are următoarele obligații:

a) să informeze și să comunice, în timp util, supraveghetorului cu privire la data, ora și locul la care vor avea loc ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul acesteia, precum și documentele ce urmează a fi supuse dezbaterii;

b) să permită accesul supraveghetorului în toate locațiile în care își desfășoară activitatea, la solicitarea acestuia;

c) să permită accesul supraveghetorului la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică.

Articolul 8³ — Încetarea măsurilor de supraveghere specială

În situația în care persoana juridică utilizează fondurile sau resursele economice cu încălcarea regimului sancțiunilor internaționale, autoritatea competentă revocă prin act administrativ măsura dispusă ca urmare a admiterii cererii conform art. 8¹ alin. (10) .

Articolul 8⁴ — Recunoașterea sistemelor de supraveghere specială instituite în alte state membre ale Uniunii Europene

Sistemele de supraveghere specială instituite în alte state membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute la nivel național de către Ministerul Afacerilor Externe, în baza avizului consultativ al Consiliului prevăzut la art. 13 . Prevederile art. 8¹ alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 8⁵ — Supravegherea extinsă

(1) În cazul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, dar care produc efecte pe teritoriul României, Guvernul României poate adopta, din oficiu sau la cerere, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, o hotărâre inițiată de către ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată, prin care:

a) constată impactul economic semnificativ al efectelor produse asupra economiei pe teritoriul României de aceste sancțiuni, în înțelesul alin. (2) ;

b) hotărăște instituirea supravegherii extinse;

c) desemnează un reprezentant care să exercite calitatea de supraveghetor, stabilind drepturile, obligațiile și atribuțiile acestuia, în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență;

d) stabilește persoana juridică față de care se instituie supravegherea extinsă;

e) stabilește orice elemente necesare pentru derularea eficientă a supravegherii extinse, precum și identificarea persoanelor și/sau entităților desemnate care fac obiectul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state și în raport cu care persoana juridică față de care se instituie supravegherea extinsă nu poate derula operațiuni de natură comercială/ contractuală.

(2) Prin impact economic semnificativ al efectelor produse asupra economiei pe teritoriul României de sancțiunile unilaterale ale altor state, care nu sunt obligatorii pentru România, în sensul prezentului articol, se înțelege una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) impactul negativ asupra pieței aferente produselor dintr-un sector economic, prin afectarea semnificativă a ofertei și/sau a cererii, după caz;

b) afectarea activității unui operator relevant pe o anumită piață în așa măsură încât suplinirea activității acestuia ar presupune creșterea semnificativă a prețurilor pieței;

c) periclitarea securității energetice a României.

(3) În cazul instituirii supravegherii extinse la cererea persoanei juridice afectate de sancțiuni unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, cererea persoanei juridice, formulată prin reprezentant legal, se adresează ministerului în al cărui domeniu de competență activează aceasta și este însoțită de următoarele documente:

a) declarația persoanei juridice din care să reiasă în mod expres asumarea obligațiilor prevăzute la art. 8⁶ alin. (3) ; și

b) acordul expres al persoanei juridice pentru instituirea sistemului de supraveghere extinsă.

(4) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (3) poate fi de admitere sau de respingere. În situațiile prevăzute la alin. (2) , Guvernul poate adopta o hotărâre potrivit alin. (1) . În caz contrar, ministerul căruia i-a fost adresată cererea o respinge și comunică solicitantului răspunsul în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(5) Măsura supravegherii extinse se revocă prin hotărâre a Guvernului inițiată de către ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată dacă:

a) situația care a determinat impunerea acesteia a încetat;

b) se apreciază că măsura nu se mai justifică;

c) persoana juridică a încălcat regimul supravegherii extinse, în măsura în care nu subzistă impactul economic semnificativ care a justificat instituirea măsurii.

Articolul 8⁶ — Sistemul de supraveghere extinsă

(1) Supraveghetorul desemnat potrivit prevederilor art. 8⁵ alin. (1) lit. c) are următoarele drepturi:

a) să participe la ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație, consiliului de supraveghere și directoratului, după caz, adunările deținătorilor de obligațiuni și alte asemenea ședințe privind managementul persoanei juridice, în calitate de observator;

b) să aibă acces în toate locațiile în care își desfășoară activitatea persoana juridică;

c) să aibă acces la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică, în special documentele privind orice tranzacție sau plată externă a persoanei juridice;

d) să fie remunerat pentru activitatea desfășurată, din fondurile persoanelor juridice, cu o indemnizație la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administrație, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcție de conducere, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. a) , b) și e) din aceeași lege, dar nu mai puțin de 10.000 lei brut.

(2) Supraveghetorul desemnat potrivit prevederilor art. 8⁵ alin. (1) lit. c) are următoarele obligații:

a) să avizeze toate tranzacțiile și plățile externe ale persoanei juridice supravegheate;

b) să monitorizeze activitatea persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operațiuni cu persoane și/sau entități desemnate, care fac obiectul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România;

c) să solicite persoanei juridice punctul de vedere în termen de 24 de ore de la constatările făcute potrivit lit. b) ;

d) să informeze de îndată ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată în legătură cu constatările făcute, precum și cu punctul de vedere prezentat de persoana juridică;

e) să întocmească lunar o informare către ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată privind activitatea persoanei juridice, în baza activității de monitorizare;

f) să păstreze secretul comercial, secretul fiscal și să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal în îndeplinirea obligațiilor sale;

g) să depună diligențele necesare pentru asigurarea respectării de către persoana juridică supravegheată a sancțiunilor internaționale obligatorii pentru România.

(3) Persoana juridică supravegheată are următoarele obligații:

a) să informeze și să comunice, în timp util, supraveghetorului data, ora și locul la care vor avea loc ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație, consiliului de supraveghere și directoratului, după caz, adunările deținătorilor de obligațiuni și alte asemenea ședințe privind managementul persoanei juridice, precum și documentele ce urmează a fi supuse dezbaterii;

b) să permită accesul supraveghetorului în toate locațiile în care își desfășoară activitatea, la solicitarea acestuia;

c) să permită accesul supraveghetorului la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică, în special documentele privind orice tranzacție sau plată externă a persoanei juridice;

d) să solicite avizul supraveghetorului pentru orice tranzacție sau plată externă;

e) să transmită un punct de vedere la solicitarea supraveghetorului formulată potrivit alin. (2) lit. c) în termen de 24 de ore de la solicitare.

Articolul 9 — Reguli generale privind procesul de luare a deciziilor pentru punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale

(1) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, autoritățile naționale competente potrivit art. 12 efectuează toate verificările suplimentare pe care le consideră necesare, ținând seama de situație, inclusiv, dacă este nevoie, de consultarea autorităților naționale competente din alte state.

(1¹) Autoritatea națională competentă care, în desfășurarea activității, ia la cunoștință de existența unui control direct sau indirect exercitat de către persoane sau entități desemnate informează de îndată secretariatul Consiliului prevăzut la art. 13 , care va disemina informațiile autorităților naționale competente.

(2) Persoanele care adresează o cerere sau formulează o înștiințare potrivit prezentei ordonanțe de urgență, persoanele la care se află bunurile sau care sunt implicate în tranzacții, operațiuni sau servicii care fac obiectul verificărilor potrivit alin. (1) , precum și, după caz, alte autorități sau instituții publice relevante comunică autorității naționale competente potrivit prezentei ordonanțe de urgență, la cerere și în termenul specificat, toate documentele solicitate de către autoritățile naționale competente cu privire la bunurile, tranzacțiile, operațiunile sau serviciile respective, inclusiv cu privire la alte circumstanțe legate de acestea sau cu privire la persoanele care, în orice mod, au legătură cu aceste bunuri. La cererea autorității naționale competente prezintă documentele privind bunurile, tranzacțiile, operațiunile sau serviciile respective, persoanele sau alte circumstanțe relevante ori mijlocesc accesul reprezentanților împuterniciți la aceste documente.

(3) Decizia unei autorități competente poate fi contestată potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, autoritatea competentă poate cere avizul consultativ al Consiliului interinstituțional prevăzut la art. 13 , dacă în prezenta ordonanță de urgență nu se prevede altfel.

Articolul 9¹ — Contradicții între aplicarea sancțiunilor internaționale și obligațiile de drept internațional asumate de către România

În cazul în care există suspiciuni în sensul în care aplicarea sancțiunilor internaționale ar contraveni unei obligații de drept internațional asumate de către România, Ministerul Afacerilor Externe este sesizat pentru emiterea unui aviz de conformitate cu dreptul internațional și dispunerea măsurilor adecvate, în măsura în care o contradicție este identificată.

Articolul 10 — Sesizarea erorilor de identificare

(1) Orice persoană poate sesiza în scris autoritatea competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență pentru a-i semnala orice eroare de identificare privind persoane sau entități desemnate, precum și bunuri.

(2) Autoritatea națională competentă comunică decizia sa asupra sesizării prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea sesizării și dispune, dacă este cazul, măsurile necesare. În cazul în care sunt în continuare necesare informații suplimentare, termenul poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare.

(3) Dispozițiile art. 8 și 9 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Articolul 11 — Transmiterea informațiilor privind modul în care sunt aplicate sancțiunile internaționale

(1) Autoritățile și instituțiile publice din România informează Ministerul Afacerilor Externe, anual sau ori de câte ori este nevoie, despre modul în care sunt aplicate sancțiunile internaționale în domeniul lor de competență, despre încălcări ale acestora și despre cazuri aflate în curs de soluționare, precum și despre orice alte dificultăți de aplicare.

(2) Ministerul Afacerilor Externe, pe baza informărilor primite de la autoritățile și instituțiile publice potrivit alin. (1) , informează organizațiile internaționale sau instituțiile Uniunii Europene în cadrul cărora a fost adoptată sancțiunea internațională despre măsurile întreprinse și, dacă este cazul, despre dificultățile de aplicare în plan național și transmite date privind rezultatul informării autorităților și instituțiilor publice interesate.

(3) Fondurile și resursele economice înghețate, precum și derogările acordate în legătură cu acestea se notifică sau se raportează, după caz, de către autoritatea națională competentă în condițiile stabilite de actele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau art. 4 alin. (4) . Autoritățile competente informează Ministerul Afacerilor Externe cu privire la derogările acordate.