(1) Dreptul de ședere permanentă încetează în una dintre următoarele situații:
a) persoana prezintă pericol pentru securitatea națională;
b) persoana absentează de pe teritoriul României pe o perioadă mai mare de 5 ani consecutivi.
(2) Pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. a) , dispozițiile art. 9 alin. (2)-(8) din prezenta ordonanță de urgență, precum și cele ale art. 28 alin. (5) lit. a) și b), art. 29¹ alin. (1) , (2) și (4)-(8) și art. 29², 30, 31, 31¹, 32 și 33¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3) Pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. b) , în termen de 30 de zile de la încetarea dreptului de ședere permanentă, beneficiarul art. 50 TUE poate solicita Inspectoratului General pentru Imigrări sau formațiunilor sale teritoriale acordarea dreptului de ședere temporară, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(4) Dreptul de ședere permanentă încetează inclusiv în situația în care persoana formulează o cerere în acest sens. Beneficiarul art. 50 TUE poate solicita Inspectoratului General pentru Imigrări sau formațiunilor sale teritoriale acordarea dreptului de ședere temporară, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Încetarea dreptului de ședere permanentă în condițiile alin. (4) nu aduce atingere statutului de beneficiar al art. 50 TUE.