(1) Angajatorul autorizat pierde dreptul de a solicita o nouă autorizație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență:
a) pentru o perioadă de 12 luni, atunci când se constată că angajatorul nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile de autorizare prevăzute la art. 12 alin. (1) , cu excepția situațiilor prevăzute la lit. f) și j) ;
b) pentru o perioadă de 6 luni, atunci când angajatorul nu face dovada plății amenzilor stabilite, după caz, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
c) pentru o perioadă de 36 de luni, atunci când mai mult de 20% din străinii angajați care au încheiat contracte individuale de muncă, pe o perioadă de oricare șase luni consecutive, se află în una dintre următoarele situații:
(i) nu mai au un drept de ședere valabil pe teritoriul României, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut la art. 56 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, anulării sau revocării acestuia;
(ii) nu mai dețin viză de lungă ședere valabilă, ca urmare a anulării sau revocării acesteia în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) și alin. (4) lit. a)-c) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare;
d) pe o perioadă nedeterminată, atunci când străinii angajați s-au aflat în situații de exploatare;
e) pe o perioadă de 24 de luni, dacă angajatorul autorizat nu respectă prevederile art. 12 alin. (11) ;
f) pe o perioadă de 24 de luni, dacă angajatorul autorizat nu respectă obligația prevăzută la art. 18 lit. l) .
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. d) , angajatorului autorizat i se aplică dispozițiile art. 10 , iar garanția financiară prevăzută la art. 13 alin. (1) se face venit la bugetul de stat.
(3) Actul administrativ privind pierderea dreptului de a solicita o nouă autorizare se comunică angajatorului de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în termen de 5 zile de la data constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) .