LexistoriaDreptul la drept.

Autorizarea și obligațiile angajatorilor autorizați

Azi

OUG 32/2026 · 12 articole

Articolul 11

(1) Prin excepție de la prevederile art. 10 , angajatorul autorizat poate încadra în muncă străinii prevăzuți la art. 27² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără să încheie un contract de prestări servicii cu o agenție de plasare a străinilor autorizată conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În vederea desfășurării activității, angajatorul definit conform art. 2 alin. (2) lit. d) se supune autorizării de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, și poate încadra în muncă străini în baza unei oferte ferme de locuri de muncă exclusiv pentru ocupațiile cuprinse în Lista ocupațiilor deficitare prevăzută la art. 1 alin. (2) .

(3) Angajatorul autorizat răspunde integral pentru legalitatea procesului de încadrare în muncă, pentru respectarea interdicției de percepere a oricăror comisioane, tarife sau taxe de la străinii încadrați în muncă ori de a solicita constituirea de garanții sau depozite în vederea asigurării îndeplinirii obligațiilor asumate de către acesta prin contractul individual de muncă.

(4) Angajatorul autorizat răspunde de îndeplinirea obligațiilor de raportare și cooperare cu autoritățile competente.

(5) Încadrarea în muncă a străinilor de către angajatorul autorizat nu constituie activitate de plasare a străinilor pe piața muncii în sensul art. 2 alin. (2) lit. a) și nu poate fi realizată în beneficiul altor angajatori.

Articolul 12

(1) Pentru a fi autorizat să încadreze în muncă pe teritoriul României străinii prevăzuți la art. 27² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, angajatorul trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) să nu înregistreze obligații restante la bugetul general consolidat;

b) să nu figureze, la data formulării cererii de autorizare sau de prelungire a valabilității autorizației, în evidențele cazierului fiscal cu fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiară;

c) să desfășoare efectiv activitate economică neîntreruptă de minimum 24 de luni anterior formulării cererii de autorizare în domeniul de activitate compatibil cu ocupația din Lista ocupațiilor deficitare pentru care se realizează încadrarea în muncă a străinilor;

d) numărul mediu de salariați înregistrat în anul anterior depunerii cererii de autorizare este de cel puțin 50 de salariați, conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din România;

e) în anul anterior depunerii cererii de autorizare, angajatorul a avut străini încadrați în muncă și cel mult 20% din aceștia se află în una dintre următoarele situații la momentul depunerii cererii de autorizare:

(i) nu mai au drept de ședere valabil pe teritoriul României, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut la art. 56 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, anulării sau revocării acestuia;

(ii) nu mai dețin viză de lungă ședere valabilă, ca urmare a anulării sau revocării acesteia în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) și alin. (4) lit. a)-c) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

f) în ultimele 24 de luni, anterioare datei formulării cererii de autorizare sau de prelungire a valabilității autorizației, să nu fi fost sancționat cu amendă pentru încălcări ale normelor privind sănătatea și securitatea în muncă sau să nu fi fost sancționați pentru munca nedeclarată ori pentru faptele prevăzute la art. 134 pct. 15¹ și pct. 17-20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

g) în ultimele 12 luni, anterioare datei formulării cererii de autorizare sau de prelungire a valabilității autorizației, să nu fi fost condamnat definitiv pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 264 alin. (3) sau la art. 265 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și să nu fi fost condamnat definitiv în străinătate pentru o infracțiune care presupune împiedicarea autorităților competente să verifice aplicarea reglementărilor din domeniul relațiilor de muncă sau din domeniul securității și sănătății în muncă, pentru o infracțiune privind nerespectarea regimului de muncă al minorilor sau pentru o infracțiune privind primirea la muncă a unei persoane cu ședere ilegală care este victimă a traficului de persoane;

h) să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție prevăzută de Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și să nu fi fost condamnat definitiv în străinătate pentru o faptă care ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune săvârșită cu intenție prevăzută de Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare;

i) reprezentanții legali ai acestuia, administratorii, asociații și acționarii nu au fost condamnați definitiv pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 264 alin. (3) sau la art. 265 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune săvârșită cu intenție prevăzută de Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, nu au fost condamnați definitiv în străinătate pentru o infracțiune care presupune împiedicarea autorităților competente să verifice aplicarea reglementărilor din domeniul relațiilor de muncă sau din domeniul securității și sănătății în muncă, pentru o infracțiune privind nerespectarea regimului de muncă al minorilor, pentru o infracțiune privind primirea la muncă a unei persoane cu ședere ilegală care este victimă a traficului de persoane sau pentru o faptă care ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune săvârșită cu intenție prevăzută de Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și nici nu sunt înscriși în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;

j) reprezentanții legali ai acestuia, administratorii, asociații, precum și acționarii nu sunt semnalați cu implicare în activități care constituie amenințări la adresa securității naționale, conform prevederilor Legii nr. 51/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

k) nu prezintă risc de spălare a banilor și de finanțare a terorismului la nivel național;

l) constituie garanția financiară prevăzută la art. 13 în raport cu numărul de străini pentru care solicită autorizarea.

(2) În cazul în care asociații, acționarii sau administratorii angajatorului sunt persoane juridice, condițiile prevăzute la alin. (1) lit. i) și j) trebuie îndeplinite de reprezentanții legali, precum și de administratorii, asociații sau acționarii acestora.

(3) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) , g)-j) se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în urma consultării cu instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

(4) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în ceea ce privește condiția prevăzută la lit. k) , verificare care se realizează în cooperare cu autoritățile și cu instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. c)-f) se realizează de către Inspecția Muncii.

(6) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. l) se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

(7) În procesul de verificare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă poate solicita angajatorului date, informații sau documente suplimentare, după caz.

(8) În situația în care, pentru angajarea străinilor, angajatorul încheie contracte cu entități străine prestatoare de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate, acestea din urmă trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) să fie autorizate, acreditate sau înregistrate în baza legislației statului de proveniență;

b) reprezentanții legali, precum și administratorii, asociații sau acționarii nu sunt semnalați cu implicare în activități care constituie amenințări la adresa securității naționale, conform prevederilor Legii nr. 51/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

c) reprezentanții legali, precum și administratorii, asociații sau acționarii nu sunt condamnați definitiv pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) lit. f) ;

d) să nu perceapă de la străini comisioane, tarife sau taxe ori să solicite străinilor constituirea de garanții sau depozite în vederea angajării în România, cu excepția și în limita sumelor prevăzute de legislația statului de origine.

(9) Certificarea îndeplinirii condițiilor de la alin. (8) lit. b) se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin consultarea instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și se comunică angajatorului prin intermediul platformei electronice.

(10) Datele de identificare ale entităților prevăzute la alin. (8) se încarcă în platforma electronică împreună cu documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (8) lit. a) și c) .

(11) În situația constatării neîndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute la alin. (8) , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă notifică angajatorul autorizat cu privire la obligativitatea rezilierii contractului cu respectiva entitate în termen de 5 zile de la data notificării, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita o nouă autorizație.

Articolul 13

(1) Pentru a încadra în muncă străinii prevăzuți la art. 27² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, angajatorul autorizat este obligat să constituie, anterior emiterii autorizației, o garanție financiară sub forma mijloacelor bănești la unitatea Trezoreriei Statului sau printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o instituție bancară din România.

(2) Garanția se constituie în favoarea organului fiscal competent și este în cuantum de 1.000 euro/străin echivalent în lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României, denumită în continuare BNR, din ziua depunerii sau emiterii scrisorii de garanție, în raport cu numărul de lucrători pentru care se solicită autorizarea.

(3) Garanția financiară are ca destinație garantarea obligațiilor angajatorului autorizat și acoperirea parțială a următoarelor cheltuieli:

a) costurile privind întoarcerea în statul de origine sau într-un alt stat unde are drept de ședere legală a străinilor angajați, în cazul în care aceștia intră în ședere ilegală ca urmare a împlinirii termenului prevăzut la art. 56 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cazul anulării sau revocării dreptului de ședere;

b) costurile suportate de autorități pentru cazarea, masa, îngrijirea sau sprijinul străinilor angajați aflați în situații de vulnerabilitate sau risc, precum și a celor prevăzuți la lit. a) .

(4) Garanția financiară prevăzută la alin. (1) este utilizată inclusiv pentru acoperirea contravalorii amenzilor contravenționale aplicate angajatorului în baza prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în titluri executorii și care nu au fost achitate în termenul legal.

(5) În situația prevăzută la art. 20 alin. (1) , garanția financiară prevăzută la alin. (1) este executată integral de către organul fiscal competent, la solicitarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și se face venit la bugetul de stat.

(6) Garanția financiară trebuie menținută pe toată perioada de timp în care angajatorul are obligații față de străinii angajați potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(7) La expirarea perioadei prevăzute la alin. (6) , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, la solicitarea angajatorului autorizat, notifică organul fiscal competent pentru eliberarea garanției financiare constituite.

Articolul 14

(1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă solicită organului fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală recuperarea de la angajatorul autorizat a sumei forfetare în valoare de 2.000 de euro pentru fiecare persoană, echivalent în lei, la cursul BNR din ziua emiterii notificării de către Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la îndepărtarea străinului.

(2) Sumele forfetare reprezintă creanțe bugetare și se stabilesc de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin emiterea unui titlul de creanță în termen de 15 zile de la data notificării primite de la Inspectoratul General pentru Imigrări, care îndeplinește condițiile unui act administrativ fiscal potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Titlul de creanță prin care se individualizează cuantumul creanței bugetare se comunică angajatorului autorizat, prin intermediul platformei electronice, în termen de 5 zile de la data emiterii, acesta fiind considerat comunicat la data încărcării acestuia în platforma electronică. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește termenul de plată potrivit dispozițiilor art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Actul administrativ prevăzut la alin. (2) poate fi contestat potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Formularea acțiunii nu suspendă de drept executarea, dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicabile în mod corespunzător.

(5) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă transmite titlul executoriu, comunicat potrivit alin. (3) , organului fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în vederea executării garanției constituite potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) și informează angajatorul autorizat, prin intermediul platformei electronice.

(6) În cazul în care sumele stabilite nu se recuperează integral din garanția constituită, diferența se recuperează prin modalitățile prevăzute de Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, de către organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Sumele recuperate se fac venit la bugetul de stat și se virează în contul indicat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în titlul executoriu.

(7) În cazul în care organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală execută garanția constituită pentru acoperirea contravalorii amenzilor contravenționale, aplicate angajatorului autorizat în baza prezentei ordonanțe de urgență, care nu au fost achitate în termenul legal, acesta are obligația de a înștiința Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la aceasta, precum și angajatorul autorizat potrivit dispozițiilor art. 47 din Codul de procedură fiscală .

(8) În termen de 30 de zile de la data executării garanției potrivit alin. (5) și (7) , angajatorul autorizat are obligația de a reîntregi garanția financiară la valoarea prevăzută la art. 13 alin. (2) . Nerespectarea termenului constituie motiv de suspendare a autorizației angajatorului.

Articolul 15

(1) În vederea obținerii autorizației pentru angajarea străinilor, persoanele juridice prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) încarcă în platforma electronică, prin reprezentantul legal, o cerere în acest sens, pentru fiecare ofertă fermă de locuri de muncă.

(2) Cererea pentru autorizare prevăzută la alin. (1) este însoțită de extrasul de cont din care reiese constituirea garanției financiare prevăzute la art. 13 alin. (1) , eliberat de Trezoreria Statului, sau de scrisoarea de garanție bancară eliberată de instituția bancară din România cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii cererii, în cuantumul prevăzut la art. 13 alin. (2) , precum și de declarații pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (1) , semnate cu semnătură electronică calificată de către reprezentanții legali, precum și administratorii, asociații sau acționarii.

(3) În cazul în care verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 12 nu poate fi efectuată direct de către autoritățile competente, se încarcă în platforma electronică documentele în format electronic, cu semnătură electronică calificată.

(4) În situația în care persoanele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. g)-i) nu au cetățenia română este necesară încărcarea în platforma electronică a certificatului de cazier judiciar sau a altui document cu aceeași valoare juridică emis de autoritățile competente, traduse și legalizate în condițiile legii.

Articolul 16

(1) În urma verificărilor efectuate potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3)-(5) , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă soluționează cererea de autorizare a angajatorului în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data încărcării în platforma electronică potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) .

(2) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) și (2) , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă respinge cererea de autorizare și comunică solicitantului, prin intermediul platformei electronice, condițiile neîndeplinite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data soluționării cererii prevăzute la art. 15 alin. (1) .

Articolul 17

(1) În situația aprobării cererii de autorizare, autorizația prevăzută la art. 11 alin. (2) se eliberează în format electronic, prin intermediul platformei electronice, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, semnată cu semnătură electronică calificată sau sigiliu electronic calificat, după caz.

(2) Autorizația acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență este valabilă pentru numărul de străini pentru care s-a constituit garanția financiară și pentru numărul de locuri de muncă vacante din oferta fermă de locuri de muncă încărcată în platforma electronică.

Articolul 18

Angajatorul autorizat are obligațiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-d) și f)-i) , precum și următoarele:

a) să se asigure că anterior sosirii în România străinii angajați dețin toate documentele necesare accesului și exercitării dreptului la muncă în România;

b) să se asigure că străinii angajați, cu cel puțin 10 zile anterior sosirii în România, dețin toate informațiile prevăzute la art. 80¹ alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, prezentate în limba statului de origine sau într-o limbă pe care aceștia o cunosc;

c) să organizeze transportul străinilor angajați, de la intrarea pe teritoriul României la locul de muncă al acestora sau la locul de cazare;

d) în situația în care angajatorul autorizat constată lipsa unuia sau mai multor străini angajați trebuie să informeze de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări;

e) să sesizeze de îndată autoritățile competente cu privire la potențialele cazuri de trafic de persoane despre care au fost informate de către străinii angajați;

f) să permită accesul personalului cu atribuții de control al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecției Muncii, Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și al altor instituții și organe de control, în vederea exercitării de către acestea a atribuțiilor de control potrivit prevederilor legale, și să prezinte la solicitarea acestora toate informațiile, datele și documentele necesare în vederea exercitării controlului;

g) să sesizeze Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspecția Muncii, după caz, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la constatarea sau sesizarea nerespectării condițiilor ce au stat la baza acordării dreptului de ședere și de muncă de către străinii angajați;

h) în situația încetării contractului individual de muncă, înainte de termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, să identifice și să pună străinul în legătură cu o agenție de plasare a străinilor în vederea încheierii unui contract individual de muncă cu un alt angajator; refuzul străinului se consemnează în scris, iar angajatorul notifică Inspectoratul General pentru Imigrări și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

i) să suporte contravaloarea costurilor ocazionate de întoarcerea străinilor angajați în țara de origine atunci când demersurile întreprinse potrivit lit. h) nu au dat rezultat;

j) să suporte cheltuielile generate în cadrul procedurii de returnare sau expulzare a străinilor angajați în limita prevăzută la art. 14 alin. (1) , prin executarea garanției financiare;

k) să notifice Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 5 zile de la data constatării sau data sesizării, orice situație care presupune absența nemotivată de la locul de muncă a străinului angajat, care depășește 3 zile lucrătoare consecutive;

l) să nu angajeze străini în beneficiul altor angajatori de pe teritoriul României, obligație prevăzută la art. 11 alin. (5) teza finală;

m) să prelucreze datele cu caracter personal cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și a legislației de punere în aplicare a acestuia.

Articolul 19

(1) Angajatorul autorizat pierde dreptul de a solicita o nouă autorizație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență:

a) pentru o perioadă de 12 luni, atunci când se constată că angajatorul nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile de autorizare prevăzute la art. 12 alin. (1) , cu excepția situațiilor prevăzute la lit. f) și j) ;

b) pentru o perioadă de 6 luni, atunci când angajatorul nu face dovada plății amenzilor stabilite, după caz, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;

c) pentru o perioadă de 36 de luni, atunci când mai mult de 20% din străinii angajați care au încheiat contracte individuale de muncă, pe o perioadă de oricare șase luni consecutive, se află în una dintre următoarele situații:

(i) nu mai au un drept de ședere valabil pe teritoriul României, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut la art. 56 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, anulării sau revocării acestuia;

(ii) nu mai dețin viză de lungă ședere valabilă, ca urmare a anulării sau revocării acesteia în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) și alin. (4) lit. a)-c) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

d) pe o perioadă nedeterminată, atunci când străinii angajați s-au aflat în situații de exploatare;

e) pe o perioadă de 24 de luni, dacă angajatorul autorizat nu respectă prevederile art. 12 alin. (11) ;

f) pe o perioadă de 24 de luni, dacă angajatorul autorizat nu respectă obligația prevăzută la art. 18 lit. l) .

(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. d) , angajatorului autorizat i se aplică dispozițiile art. 10 , iar garanția financiară prevăzută la art. 13 alin. (1) se face venit la bugetul de stat.

(3) Actul administrativ privind pierderea dreptului de a solicita o nouă autorizare se comunică angajatorului de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în termen de 5 zile de la data constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) .

Articolul 20

(1) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anulează autorizația dacă aceasta a fost obținută prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale.

(2) În cazul anulării autorizației, garanția financiară, constituită potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) , se face venit la bugetul de stat.

(3) Actul administrativ privind anularea autorizației se comunică angajatorului în termen de 5 zile de la data constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) .

Articolul 21

Personalul cu atribuții de control al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecției Muncii, Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției Române, precum și al altor instituții poate efectua verificări cu privire la îndeplinirea condițiilor de autorizare și funcționare a angajatorului autorizat, conform atribuțiilor legale.

Articolul 22

(1) Respingerea cererii de autorizare, anularea sau, după caz, pierderea dreptului de a solicita o nouă autorizație pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care este obligată să soluționeze contestația în termen de 45 de zile de la data înregistrării.

(2) Respingerea cererii de autorizare, anularea sau, după caz, pierderea dreptului de a solicita o nouă autorizație, precum și notificarea de executare în tot sau în parte a garanției financiare constituite potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) pot face obiectul contestației în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Acțiunea în contencios administrativ nu suspendă executarea măsurii prevăzute la alin. (1) până la soluționarea definitivă a cauzei.