JUDECATA

(1) În vederea repartizarii pe complete și a stabilirii primului termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura instanței, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

(2) Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele sau de unul dintre judecatorii completului de judecată, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât să se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.

(3) Citatia trebuie să fie inmanata inculpatului cu cel puțin 5 zile inaintea termenului fixat. În cazul în care inculpatul nu locuieste în tara, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 237 alin. 2.

(4) În cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, judecatorul prevăzut în alin. 2, la primirea dosarului fixeaza un termen care, potrivit art. 300¹, nu poate fi mai mare de 48 de ore, inauntrul caruia se comunică citatia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanței.

(1) Judecata nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(2) Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

(1) Procurorul este obligat sa participe la sedintele de judecată ale judecatoriilor, în cauzele în care instanța de judecată a fost sesizata prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpați se afla în stare de detentie sau în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum și în cazul în care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii. La sedintele de judecată privind alte infractiuni, procurorul participa când considera necesar.

(2) La sedintele de judecată ale celorlalte instante, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.

(1) În desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevarului și a respectarii dispozițiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinind seama de probele administrate.

(2) Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

(3) Când cercetarea judecătorească nu confirma invinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

(1) La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de detinere, președintele se incredinteaza dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanței. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar președintele îi inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instanței, facandu-se mențiune despre aceasta în incheierea de sedinta.

(2) De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, când comunicarea s-a facut cu mai puțin de 3 zile inaintea termenului de judecată.

(1) După apelul martorilor, expertilor și interpreților, președintele cere martorilor prezenți sa părăsească sala de sedinta și le pune în vedere sa nu se indeparteze fără incuviintarea sa.

(2) Expertii rămân în sala de sedinta, afară de cazul în care instanța dispune altfel.

(3) Martorii, expertii și interpreții prezenți pot fi ascultati, chiar dacă nu au fost citati sau nu au primit citatie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ținându-se seama de dispozitiile art. 86¹ și urmatoarele.

(1) Președintele explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau ca poate participa ca parte vatamata în proces.

(2) Președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă au de formulat excepții, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

(3) În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar ce priveste martorii și expertii, identitatea și adresa acestora.

(4) Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești.

(1) Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești, când cauza se afla în stare de judecată.

(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozitiile cuprinse în prezenta secțiune.

(3) Instanța poate dispune unele schimbari ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decit după ascultarea acestuia.

(1) Instanța procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.

(2) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune intrebari de către presedinte și în mod nemijlocit de ceilalti membri ai completului, de către procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpați și de aparatorul inculpatului a cărui ascultare se face.

(3) Instanța poate respinge intrebarile care nu sunt concludente și utile cauzei.

(4) Inculpatul poate fi reascultat ori de cite ori este necesar.

(1) Dacă sunt mai mulți inculpați, ascultarea fiecarui dintre ei se face în prezenta celorlalți inculpați.

(2) Când interesul aflarii adevarului cere, instanța poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpați, fără ca ceilalti să fie de fața.

(3) Declaratiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalți inculpați, după ascultarea lor.

(4) Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalți inculpați sau a unor dintre ei.

(1) Când inculpatul nu-și mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanța și cele date anterior, președintele cere acestuia explicatii, putind da citire, în intregime sau în parte, declaratiilor anterioare.

(2) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanța dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.

(1) Instanța trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 și 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus intrebari de instanța și de procuror, el este intrebat de partea care l-a propus și apoi de celelalte părți.

(2) Martorul care poseda un inscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citeasca în instanța. Procurorul și părțile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanța poate dispune retinerea inscrisului la dosar, în original sau în copie.

(3) Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.

(4) Instanța dispune citirea declaratiilor anterioare și atunci când martorul face declaratii care sunt în contrazicere cu cele date anterior.

(5) Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie aminarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificata poate fi adus silit.

(6) Dispozitiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător și în caz de ascultare a expertului sau interpretului.

(7) Dispozitiile art. 86¹-86⁴ se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul.

(1) Martorii ascultati rămân în sala, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectueaza în sedinta respectiva. Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.

(2) Instanța, luând concluziile procurorului și ale părților, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.

(1) Procurorul și părțile pot renunta la martorii pe care i-au propus.

(2) După punerea în discutie a renuntarii, instanța poate dispune ca martorii sa nu fie ascultati, dacă audierea nu mai este necesară.

(3) Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisa apare inutila, instanța, după ce asculta procurorul și părțile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrata.

(1) Când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătorești, ca în cauza supusă judecatii s-a efectuat cercetare penala de un alt organ decat cel competent, instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului, care procedeaza potrivit art. 268 alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de cercetare.

(2) Instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale în cazul nerespectarii dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezenta invinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către aparator.

(3) În cazurile în care dispune restituirea, instanța se pronunță și asupra masurilor preventive, asupra masurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal, precum și asupra masurilor asiguratorii.

(4) Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale carei interese au fost vatamate prin hotărâre, în 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(5) Dosarul este trimis procurorului imediat după ramanerea definitivă a hotărârii la prima instanța sau în cel mult 3 zile de la pronuntarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedeaza potrivit dispozițiilor art. 156 și 159.

(1) Dacă în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanța dispune, prin încheiere, extinderea actiunii penale cu privire și la aceste acte și procedeaza la judecarea infractiunii în intregul ei.

(2) Dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat anterior o hotărâre definitivă, instanța reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronuntand o noua hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul infractiunii, și desfiinteaza hotărârea anterioara.

(3) Instanța este obligata sa puna în discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, facand aplicatie în ce priveste incadrarea juridica și a dispozițiilor art. 334.

(1) Când în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire la savarsirea unei alte fapte prevăzute de legea penala, având legătură cu infractiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal și în ce priveste aceasta fapta, iar instanța, după caz:

a) dacă procurorul declara ca pune în miscare actiunea penala, instanța, atunci când găsește cererea intemeiata, procedeaza la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperita;

b) dacă procurorul declara că nu pune în miscare actiunea penala, instanța sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(2) Dacă procurorul nu participa la judecata și sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedeaza la judecarea cauzei în intregul ei sau, după caz, sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(3) Dispozitiile art. 335 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

(1) În cursul judecatii, când se descopera date cu privire la participarea și a unei alte persoane la savirsirea faptei prevăzute de legea penala pusa în sarcina inculpatului sau date cu privire la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

(2) Dispozitiile art. 336 se aplică în mod corespunzător.

(1) Înainte de a declara terminata cercetarea judecătorească, președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

(2) Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declara terminata cercetarea judecătorească.

(1) După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dindu-se cuvintul în urmatoarea ordine: procurorului, părții vatamate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului.

(2) Președintele poate da cuvintul și în replica, respectindu-se aceeasi ordine.

(3) Președintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.

(4) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

(1) Președintele înainte de a incheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.

(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune intrebari. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești.

(1) Instanța, când socoteste necesar, poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.

(2) Procurorul și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanța.

(1) Completul de judecată delibereaza mai intii asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

(2) Deliberarea poarta asupra existentei faptei și vinovatiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra masurii educative ori masurii de siguranță când este cazul să fie luata, precum și asupra computarii retinerii și arestarii preventive.

(3) Completul de judecată delibereaza și asupra repararii pagubei produse prin infractiune, asupra masurilor preventive și asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.

(4) Toți membrii completului de judecată au indatorirea să-și spuna parerea asupra fiecarei chestiuni.

(5) Președintele își spune parerea cel din urma.

(1) Dacă în cursul deliberarii instanța găsește ca o anumita imprejurare trebuie lamurita și ca este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol.

(2) Dacă lamurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanța o va pune în discutie în aceeasi sedinta, dacă este posibil, sau în alta sedinta în continuare.

(1) Instanța hotaraste prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntind, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constata ca fapta exista, constituie infractiune și a fost savirsita de inculpat.

(3) Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță potrivit art. 11 pct. 2.

(4) Când instanța a constatat ca exista cazul prevăzut în art. 10 lit. b¹), o dată cu achitarea face și aplicarea art. 18¹) alin. 3 din Codul penal.

(5) Dacă instanța a dispus inlocuirea raspunderii penale, o dată cu încetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din Codul penal.

(1) În caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeasi sentinta și asupra actiunii civile.

(2) Când achitarea s-a pronuntat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b¹) ori pentru ca instanța a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseste vreunul dintre elementele constitutive ale infractiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.

(3) Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta imputata nu exista, ori nu a fost savirsita de inculpat.

(4) Instanța penala nu solutioneaza actiunea civila când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b) ori când pronunță încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) și j), precum și în caz de retragere a plangerii prealabile.

(1) Instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunte asupra luării, mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului și asupra luării sau revocarii masurii obligarii acestuia de a nu părăsi localitatea ori tara, motivand solutia pronunțată.

(2) În caz de achitare sau de incetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

(3) De asemenea, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunță:

a) o pedeapsă cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii și arestarii preventive;

b) o pedeapsă cu inchisoare, cu suspendarea condiționată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;

c) amenda;

d) o măsura educativa.

(4) Hotărârea pronunțată în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea preventiva a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori tara este executorie.

(5) Când potrivit dispozițiilor prevăzute în alin. 1, 2 și 3 inculpatul este pus în libertate, instanța comunică aceasta administrației locului de detinere.

(6) Inculpatul condamnat de prima instanța și aflat în stare de detinere este liberat de îndată ce durata retinerii și a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere. În acest scop i se comunică, îndată după pronuntarea hotărârii, o copie după dispozitiv sau extras, care va cuprinde mențiunile prevăzute în art. 140 alin. 3.

(7) Când în cursul urmaririi penale sau al judecatii, invinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cautiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, în cazurile prevăzute de lege. Dispozitiile art. 160⁵ alin. 5 se aplică în mod corespunzător.

(1) Instanța, în cazul când admite actiunea civila, examineaza potrivit art. 163 și urmatoarele necesitatea luării masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

(2) Dispozitiile din hotărâre privind luarea masurilor asiguratorii sunt executorii.

(3) Când instanța nu s-a pronuntat asupra actiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, masurile asiguratorii se mentin. Aceste măsuri inceteaza de drept dacă persoana vatamata nu introduce actiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la raminerea definitivă a hotărârii.

(1) Partea introductiva cuprinde mențiunile prevăzute în art. 305.

(2) Când s-a redactat o încheiere de sedinta, potrivit dispozițiilor din art. 305, partea introductiva se limiteaza numai la urmatoarele mențiuni: denumirea instanței care a judecat cauza, data pronuntarii hotărârii, locul unde a fost judecata cauza, precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului, facindu-se mențiune ca celelalte date au fost trecute în incheierea de sedinta.

(3) În hotărârile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al membrilor completului de judecată și al procurorului. Când inculpatul este militar, se menționează și gradul acestuia.

a) datele privind identitatea părților;

b) descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului și locului unde a fost savirsita, precum și incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei solutionarea laturii penale a cauzei, cit și a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data în cauza.

d) aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date în cauza.

(1) Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanța cu privire la infractiune, indicandu-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de incetare a procesului penal, cauza pe care se intemeiaza potrivit art. 11, precum și solutia data cu privire la repararea pagubei materiale și a daunelor morale. Când instanța face aplicarea art. 86⁷ din Codul penal, dispozitivul va menționa dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde își desfășoară activitatea sau la alta unitate. Când instanța face aplicarea art. 86¹ din Codul penal, dispozitivul va menționa masurile de supraveghere prevăzute în art. 86³ alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supuna condamnatul, precum și oblibațiile stabilite de instanța potrivit art. 86³ alin. 3 din Codul penal.

(2) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotarite de instanța cu privire la:

a) deducerea retinerii și arestarii preventive, indicindu-se partea din pedeapsa executata în acest mod;

b) masurile preventive;

c) masurile asiguratorii;

d) cheltuielile judiciare;

e) restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscarii;

f) rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.

(3) Când instanța pronunță pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, în hotărâre se face mențiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile aratate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelasi articol.

(4) Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna mențiunea ca hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu aratarea termenului în care poate fi exercitat și menționarea datei când hotărârea a fost pronunțată și ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(1) Dispozitivul hotărârii se pronunță potrivit art. 310 alin. 1.

(2) După pronuntare, președintele explica părților prezente ca pot declara apel sau, după caz, recurs.

(1) În caz de condamnare la pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiționată a executarii pedepsei sau cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, președintele atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii sau a executarii pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, președintele face cunoscut celui condamnat masurile de supraveghere la care este supus și oblibațiile pe care trebuie să le respecte.

(2) Dacă inculpatul nu este prezent și instanța apreciaza că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisa, în care i se atrage atenția potrivit alineatului precedent.

(3) În toate cazurile în care s-a pronuntat condamnarea cu suspendarea condiționată a executarii pedepsei ori cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, instanța de executare aduce aceasta la cunoștința unității unde condamnatul își desfășoară activitatea, iar în cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, și organului de politie din localitatea unde domiciliaza condamnatul.

(1) Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atit la judecata, cit și la pronuntare.

(2) Inculpatului detinut sau aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronuntarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administrației locului de detinere.

(3) După redactarea hotărârii, inculpatilor prevăzuți în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta.

(4) În cazul în care instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(1) Sentintele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:

a) sentințele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție;

e) sentintele de dezinvestire.

f) sentintele pronuntate în materia executarii hotărârilor penale, precum și cele privind reabilitarea.

(2) Incheierile date în prima instanța pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.

(3) Apelul declarat împotriva sentintei se socoteste facut și împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea sentintei.

(1) Pot face apel:

a) procurorul, în ce priveste latura penala și latura civila. Apelul procurorului în ce priveste latura civila este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civila, cu excepția cazurilor în care actiunea civila se exercită din oficiu;

b) inculpatul, în ce priveste latura penala și latura civila. Împotriva sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel și în ce priveste temeiurile achitarii sau încetării procesului penal;

c) partea vatamata, în ce priveste latura penala;

d) partea civila și partea responsabila civilmente, în ce priveste latura penala și latura civila;

e) martorul, expertul, interpretul și aparatorul, în ce priveste cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

f) orice persoană ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o măsura sau printr-un act al instanței.

(2) Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) și de către reprezentantul legal, de către aparator, iar pentru inculpat, și de către sotul acestuia.

(1) Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Pentru procuror termenul curge de la pronuntare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la inregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanța este obligata sa trimita de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat sa-l restituie după expirarea termenului de apel.

(3) Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare. Pentru părțile care au lipsit atit la dezbateri, cit și la pronuntare, precum și pentru inculpatul detinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamint, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

(4) În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi exercitata de îndată după pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare și cel mai tirziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. Judecarea apelului se face numai după solutionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.

(1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind facut în termen, dacă instanța de apel constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executarii pedepsei sau a despăgubirilor civile.

(2) Până la solutionarea repunerii în termen, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

(1) Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cat și la pronuntare poate declara apel și peste termen, dar nu mai tarziu decat 10 zile de la data, după caz, a începerii executarii pedepsei sau a începerii executarii dispozițiilor privind despăgubirile civile.

(2) Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea.

(3) Instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

(1) Apelul se declară prin cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau locuința declarantului, să indice hotărârea apelată și numărul dosarului în care a fost pronunțată și să fie semnată de persoana care face apel.

(2) Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanța a carei hotărâre se ataca sau de aparator. Cererea poate fi atestata și de primarul sau secretarul consiliului local, ori de functionarul desemnat de acestia, din localitatea unde domiciliaza.

(3) Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmata în instanța de parte ori de reprezentantul ei.

(4) Procurorul și oricare dintre părțile prezente la pronuntarea hotărârii pot declara apel oral în sedinta în care s-a pronuntat hotărârea. Instanța ia act și consemneaza aceasta într-un proces-verbal.

(1) Cererea de apel se depune la instanța a carei hotărâre se ataca.

(2) Persoana care se afla în stare de detinere poate depune cererea de apel și la administratia locului de detinere.

(3) Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constata într-un proces-verbal.

(4) Cererea de apel înregistrată sau atestata în condițiile art. 187 ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se inainteaza de îndată instanței prevăzute în alin. 1.

(1) După pronuntarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a apelului, părțile pot renunta în mod expres la aceasta cale de atac.

(2) Asupra renuntarii, cu excepția apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea apelului.

(3) Renuntarea sau revenirea asupra renuntarii poate să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a condițiilor prevăzute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.

(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

(4) Apelul declarat de procuror și retras poate fi insusit de partea în favoarea careia a fost declarat.

(1) Instanța judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declaratia de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor aratate în alineatul precedent, instanța este obligata ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

(1) Președintele instanței de apel, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea apelului.

(2) Judecarea apelului se face cu citarea părților.

(3) Judecarea apelului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(4) Abrogat.

(1) Dacă la termenul fixat apelul este în stare de judecată, președintele completului da cuvintul apelantului, apoi intimatului și în urma procurorului. Dacă între apelurile declarate se afla și apelul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

(2) În cazul în care procurorul sau părțile invoca necesitatea administrarii de noi probe, trebuie să indice probele și mijloacele de proba cu ajutorul cărora pot fi obtinute. Dispozitiile art. 67 se aplică în mod corespunzător.

(3) Procurorul și părțile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

(4) Inculpatul are cel din urma cuvintul.

(1) Instanța verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate în fața instanței de apel.

(2) În vederea solutionarii apelului, instanța poate da o noua apreciere probelor administrate în fața primei instante.

(3) Instanța este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de apel invocate.

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

a) desfiinteaza sentinta primei instante, pronuntind o noua hotărâre și procedeaza potrivit art. 345 și urm. privind judecata în fond;

b) desfiinteaza sentinta primei instante și dispune rejudecarea de către instanța a carei hotărâre a fost desfiintata, pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanța a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a instiinta instanța despre aceasta imposibilitate. Rejudecarea de către instanța a carei hotărâre a fost desfiintata se dispune și atunci când exista vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepția cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de către instanța competența.

(1) Instanța, deliberind asupra apelului, face, când este cazul, aplicatia dispozițiilor privitoare la reluarea dezbaterilor și a celor privitoare la repararea pagubei, la masurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare și la orice alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului. De asemenea, instanța de apel verifica dacă s-a facut o justa aplicare de către prima instanța a dispozițiilor privitoare la computarea retinerii și arestarii și adauga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronuntarea hotărârii atacate cu apel.

(2) Instanța delibereaza și hotaraste asupra oricarei alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului.

(1) În caz de admitere a apelului, hotărârea atacata se desfiinteaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 și 373.

(2) Hotărârea poate fi desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, dacă aceasta nu împiedica justa solutionare a cauzei.

(3) Când prima instanța a dispus arestarea inculpatului, instanța de apel poate menține măsura arestarii în caz de desființare a hotărârii.

(1) Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în partea introductiva mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanța de apel, data pronuntarii deciziei și mențiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(2) În cazul când inculpatul s-a aflat în stare de detinere, în expunere și dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsa.

(3) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul.

(4) Abrogat.

(1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea apelului.

(2) Dacă hotărârea a fost desfiintata în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul părții vatamate, instanța care rejudeca poate pronunță și o pedeapsă mai grea decat cea aratata în art. 372 alin. 2 și art. 373.

(3) Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desfiintata.

(1) Pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentintele pronuntate în materia executarii hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

(2) Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurata, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

(3) Recursul declarat împotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut și împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea hotărârii.

(4) Nu pot fi atacate cu recurs sentintele în privinta cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronuntate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificata solutia din sentinta și numai cu privire la aceasta modificare.

(1) Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dispozitiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a caii de atac se aplică în mod corespunzător.

(1) Recursul se declara în condițiile prevăzute în art. 366 și 367, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Părțile pot renunta la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

(1) Instanța judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declaratia de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

(2) Instanța de recurs examineaza cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹.

(3) Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385⁹, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanța de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situația în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părților la un proces echitabil.

(1) Instanța de recurs examineaza cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putind hotari și în privinta lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.

(2) Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen și față de alte persoane decit acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situație mai grea.

(1) Instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs.

(2) În recursul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de recurs nu poate agrava situația acesteia.

(1) Hotărârile sunt supuse casării în urmatoarele cazuri:

(2) Cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pot fi invocate atit cu privire la solutionarea laturii penale, cit și a laturii civile a cauzei.

(3) Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1, 3-6, 13 și 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

(4) Când instanța ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligata să le puna în discutia părților.

(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formuleaza în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile inaintea primului termen de judecată.

(3) Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecatii.

(1) Judecarea recursului se face cu citarea părților.

(2) Judecarea recursului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(3) Dispozitiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva incheierilor privind masurile preventive.

(4) Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile.

(1) Președintele instanței de recurs, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea recursului și poate delega, totodata, unul din judecatorii care compun completul de judecată sa faca un raport scris asupra recursului. La Înaltă Curte de Casatie și Justiție raportul poate fi întocmit de un judecator sau de un magistrat-asistent.

(2) Raportul trebuie să cuprindă, pe scurt, obiectul procesului, solutiile pronuntate de instante și faptele reținute de ultima instanța, în măsura în care sunt necesare solutionarii recursului.

(3) Raportul trebuie să mai conțină observatii cu referiri, dacă este cazul, la jurisprudenta interna, precum și la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, fără a se arata opinia raportorului.

(4) În raport se semnaleaza din oficiu și cazurile de casare aratate în art. 385⁹ alin. 2.

(5) Raportul se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile inaintea primului termen de judecată.

(1) După citirea raportului, când s-a dispus intocmirea acestuia, președintele completului da cuvintul recurentului, apoi intimatului și în urma procurorului. Dacă între recursurile declarate se afla și recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

(2) Procurorul și părțile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

(3) Inculpatul are cel din urma cuvintul.

(1) Instanța verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror inscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

(2) Instanța este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți.

a) dacă recursul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă recursul este nefondat;

a) menține hotărârea primei instante, când apelul a fost greșit admis;

b) achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11;

c) dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 3-6 și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 385⁹ alin. 1 pct. 1.

d) dispune rejudecarea de către instanța de recurs în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 12-16 și 17², precum și în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3.

(1) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacata se caseaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 385⁶ și 385⁷.

(2) Dispozitiile art. 382 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

(3) Decizia instanței de recurs trebuie să cuprindă, în partea introductiva, mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt și cele de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea solutiilor prevăzute în art. 385¹⁵ pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanța de recurs, data pronuntarii deciziei și mențiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(4) Dispozitiile art. 383 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

(5) Dacă instanța retine cauza spre rejudecare, în decizie se menționează probele ce urmeaza a fi administrate.

(6) Partea din hotărâre care nu a fost casata rămâne definitivă și devine executorie la data pronuntarii hotărârii instanței de recurs.

(1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea recursului.

(2) Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casata.

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost indeplinita conform legii;

b) când partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a incunostinta instanța despre aceasta impiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i¹), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotărâri definitive pentru aceeasi fapta.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. 1¹ ori art. 385¹⁶ alin. 1.

(1) Contestația în anulare poate fi facuta de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.

(2) În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

(1) Contestația în anulare pentru motivele aratate în art. 386 lit. a)-c) și e) poate fi introdusa de către persoana împotriva careia se face executarea, cel mai tarziu în 10 zile de la începerea executarii, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronuntarii hotărârii a carei anulare se cere.

(2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusa oricând.

(1) Contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronuntat hotărârea a carei anulare se cere.

(2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a ramas definitivă ultima hotărâre.

(1) Instanța examineaza admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e), fără citarea părților.

(2) Instanța constatind ca cererea de contestație este facuta în termenul prevăzut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și ca în sprijinul contestației se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desfiinteaza prin decizie hotărârea a carei anulare se cere și procedeaza fie de îndată, fie acordind un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.

(2) Când condamnatul se afla în stare de detinere, dispozitiile art. 375 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

(3) Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronuntat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desfiinteaza prin decizie sau, după caz, prin sentinta, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care exista autoritate de lucru judecat.

(4) Sentinta data în contestație este supusă apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului.

(1) Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atit cu privire la latura penala cit și cu privire la latura civila.

(2) Când o hotărâre priveste mai multe infractiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre faptuitori.

(1) Revizuirea poate fi ceruta când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la solutionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a savirsit infractiunea de marturie mincinoasa în cauza a carei revizuire se cere;

c) un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune în legătură cu cauza a carei revizuire se cere;

e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

(2) Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau imprejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de incetare a procesului penal ori de condamnare.

(3) Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

(4) În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

(1) Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

(2) Când organele aratate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constata în procedura de revizuire.

(1) Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) sotul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia.

(2) Procurorul poate din oficiu sa initieze procedura revizuirii.

(3) Organele de conducere ale unităților la care se referă art. 145 din Codul penal care au cunoștința despre vreo fapta sau imprejurare care ar motiva revizuirea sunt obligate sa sesizeze pe procuror.

(1) Cererea de revizuire se adreseaza procurorului de la parchetul de pe linga instanța care a judecat cauza în prima instanța.

(2) Cererea se face în scris, cu aratarea cazului de revizuire pe care se intemeiaza și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.

(3) Dacă cererea nu indeplineste condițiile aratate în alin. 2, procurorul cheama persoana care a facut cererea în vederea completarii sau precizarii acesteia.

(4) Cererea de revizuire adresată direct instanței se trimite pe cale administrativă procurorului competent.

(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului.

(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a incetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:

a) în cazul prevăzut în art. 394 lit. a), precum și în cazurile prevăzute la lit. b), c) și d) când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea;

b) în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscuta de persoana care face cererea.

(3) Dispozitiile din alineatul precedent se aplică și în cazul când procurorul se sesizeaza din oficiu.

(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

(1) După introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicită revizuirea. În cazul când este necesară efectuarea de cercetari pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanța.

(2) Totodata, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei.

(3) Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penala. Dispozitiile art. 217 alin. ultim sunt aplicabile.

(4) Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni și curge de la data introducerii cererii de revizuire.

(5) După efectuarea cercetarilor, procurorul inainteaza intregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.

(1) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

(2) Abrogat.

(3) Instanța, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia.

(4) Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat, sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanța va hotari potrivit dispozițiilor din art. 13 alin. 2 și 3 care se aplică în mod corespunzător.

(1) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanța stabilește termen pentru rejudecarea cauzei, putând suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.

(2) Instanța poate de asemenea lua oricare dintre masurile preventive, dacă sunt intrunite condițiile legale.

(3) În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronuntate se reunesc în vederea rejudecarii.

(1) Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanța.

(2) Instanța, dacă găsește necesar, administreaza din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecati sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire.

(1) Instanța, dacă constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisa revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o noua hotărâre potrivit dispozițiilor art. 345-353, care se aplică în mod corespunzător.

(2) De asemenea, dispozitiile art. 373 se aplică în mod corespunzător.

(3) Totodata, instanța dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii platite și a averii confiscate, precum și a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea caruia s-a admis revizuirea nu era tinut să le suporte, iar pentru cei condamnati la pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, restituirea cotei facuta venit la bugetul de stat și calcularea ca vechime și continuitate în munca a duratei pedepsei executate.

(4) Dacă instanța constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge.

(1) Hotărârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeana pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecintele grave ale acestei încălcări continua să se produca și nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotărârii pronuntate.

(2) Pot cere revizuirea:

a) persoana al carei drept a fost încălcat;

b) sotul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.

(3) Cererea de revizuire se introduce la Înaltă Curte de Casatie și Justiție, care judeca cererea în complet de 9 judecatori.

(4) Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data ramanerii definitive a hotărârii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(5) După sesizare, instanța poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții, suspendarea executarii hotărârii atacate.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) La judecarea cererii de revizuire, părțile se citeaza. Partea arestata este adusa la judecata.

(8) Când părțile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, se asculta și concluziile acestora.

(9) Instanța examineaza cererea în baza actelor dosarului și se pronunță prin decizie.

(10) Când instanța constata ca cererea este tardiva, inadmisibila sau nefondata, o respinge.

(11) Când instanța constata ca cererea este fondata:

a) desfiinteaza, în parte, hotărârea atacata sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozițiilor din capitolul III, secțiunea II, inlatura consecintele încălcării dreptului;

b) desfiinteaza hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile din capitolul III, secțiunea II.

(12) Decizia pronunțată de Înaltă Curte de Casatie și Justiție nu este supusă nici unei cai de atac.

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.