LexistoriaDreptul la drept.

OG 39/2005

Azi

Text integral · 90 articole

Capitolul I — Dispoziții generale

Articolul 1

(1) Prezenta ordonanță reglementează cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei, susținerea dezvoltării industriei filmului, a culturii și educației cinematografice în România, modul de constituire și de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea și arhivarea creațiilor cinematografice naționale, administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, precum și organizarea Centrului Național al Cinematografiei ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei.

(2) De prevederile prezentei ordonanțe beneficiază persoanele fizice și juridice române, precum și cele din statele membre ale Uniunii Europene, autorizate ca atare, cu respectarea principiilor libertății de stabilire a domiciliului sau a reședinței, al liberei circulații a bunurilor și serviciilor, precum și al nediscriminării pe motiv de naționalitate.

Articolul 2

Reglementarea activităților din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective:

a) dezvoltarea industriei filmului în România și susținerea formării profesionale în domeniu;

b) încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției, distribuirii și exploatării filmelor românești sau realizate cu participare românească;

c) afirmarea identității culturale naționale și a minorităților naționale din România prin realizarea filmelor cinematografice și promovarea acestora în circuitul mondial de valori;

d) promovarea unui sistem concurențial deschis de acces la modalitățile de sprijin financiar direct din Fondul cinematografic;

e) dezvoltarea cooperării cinematografice europene și internaționale;

f) protejarea, dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naționale.

Articolul 3

În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) cinematografie - industria culturală, de importanță națională, care creează plusvaloare prin exploatarea și răspândirea diversității culturale, are drept scop realizarea, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice și include totalitatea activităților și persoanelor care activează în acest domeniu;

b) film cinematografic, denumit în continuare film - produsul finit al unor lucrări artistice și tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficțiune, de animație, documentare, de orice durată și pe orice suport, și care sunt puse inițial în valoare prin proiecția pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spații destinate acestui scop;

c) film românesc - filmul realizat cu participare artistică și tehnică preponderent românească, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta ordonanță, respectate și de regulamentul emis pe baza și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe, denumit în continuare regulament;

d) film în coproducție - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producției nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducțiile bilaterale și, respectiv, de 10% pentru coproducțiile multilaterale, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament;

e) film de artă - filmul care, prin calitatea lui artistică, contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și a diversității culturale naționale, europene și universale, clasificat ca atare de comisia de pe lângă Registrul cinematografiei;

f) producător - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, care inițiază și susține în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condițiile financiare, organizatorice și tehnice necesare;

g) coproducător - persoana fizică sau juridică autorizată, care participă cu mijloace tehnice și/sau financiare la realizarea unui film;

g¹) coproducător minoritar - coproducător care are o participare inferioară coproducătorului majoritar în planul de finanțare al producției respective;

g²) copie standard - varianta finală și completă a filmului, incluzând imaginea montată, sunetul mixat și genericele, transpusă pe un suport stabil și de calitate care permite realizarea de copii ale filmului pe orice fel de suport derivat în vederea exploatării, precum și stocarea filmului în condiții de calitate;

h) producător delegat (persoană delegată) - persoana fizică desemnată de toți coproducătorii, care desfășoară acțiunile specifice producătorului, în numele acestuia;

i) producător executiv - persoana fizică sau juridică angajată de producător, care, în limita bugetului acordat de acesta, oferă consultanță de specialitate, colectează, prelucrează și furnizează informații specifice, coordonează și răspunde de realizarea efectivă a filmului în parametrii artistici, financiari și organizatorici stabiliți;

j) finanțator - persoana fizică sau juridică care participă la finanțarea unui film și care nu are drepturi asupra negativului acestuia;

k) autori de film - scenaristul, regizorul, autorul muzicii special scrise, precum și alte persoane fizice care contribuie în mod creativ la realizarea filmului, definite ca atare de dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;

l) sprijin financiar direct - ajutor de stat acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului;

m) sprijin financiar - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, sprijinul financiar pentru succes la public și calitate artistică, pentru distribuirea și exploatarea în cinematografe a filmelor românești sau cu participare românească ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de profil, precum și pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică sau pentru funcționarea cinematografului de artă și pentru modernizarea sălilor de cinema;

n) distribuitor de filme - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, al cărei obiect de activitate este distribuirea filmelor;

o) distribuire de filme - activitatea care are ca scop prezentarea, prin proiecții pe ecrane către public, a unui film în cinematografe sau în alte spații definite ca atare, vânzări de licențe către posturile de televiziune, de casete video sau DVD-uri, precum și importul și exportul de filme;

p) cinematograf - orice spațiu dotat cu echipament cinematografic în vederea prezentării publice, prin proiecție pe ecrane, a unui film și unde se încasează contravaloarea biletelor de intrare;

r) cinematograf de artă - cinematograful care difuzează film de artă într-o proporție de minimum 50% din programul anual de spectacole, din care cel puțin jumătate este rezervată filmului european și/sau românesc;

s) operă audiovizuală greu de realizat - film care poate întâmpina dificultăți de ordin comercial, potrivit criteriilor de definire a operelor audiovizuale greu de realizat prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta ordonanță;

ș) film de microbuget - filmul de lungmetraj care are un buget de maximum 20% din bugetul mediu al unui film, pe categorie, astfel cum este calculat de Centrul Național al Cinematografiei pentru anul precedent;

t) dezvoltare de proiect - constă în activitățile care au ca scop realizarea unui proiect cinematografic, precum: scrierea sau rescrierea scenariului, documentare, întocmirea bugetului și a planului de finanțare, identificarea surselor de finanțare, precum și orice alte activități dedicate acestui scop;

ț) producție de film - totalitatea operațiunilor desfășurate din prima zi a pregătirilor până în ultima zi din postproducție, care au ca finalitate realizarea copiei standard a filmului;

u) costuri directe - cheltuielile efectuate, înregistrate, evidențiate și justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite și emise potrivit legii; modul de înregistrare în contabilitate se face conform normelor metodologice de aplicare emise în baza prezentei ordonanțe;

v) serial - operă audiovizuală de ficțiune, documentar sau animație, prezentată într-o succesiune de episoade de orice durată, menită să fie prezentată linear sau nonlinear de un furnizor de servicii mass-media sau radiodifuzor.

Capitolul II — Centrul Național al Cinematografiei

Articolul 4

(1) Centrul Național al Cinematografiei se reorganizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale.

(2) Centrul Național al Cinematografiei are sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.

(3) Activitatea Centrului Național al Cinematografiei, precum și a unităților din subordine se finanțează din venituri proprii și din subvenții alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Articolul 5

(1) Centrul Național al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administrație, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.

(2) Membrii Consiliului sunt numiți prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, pentru o perioadă de 2 ani.

(3) Din componența Consiliului fac parte:

a) 5 membri numiți la propunerea uniunilor și asociațiilor din domeniul cinematografiei;

b) un membru propus de Ministerul Culturii și Identității Naționale;

c) directorul general al Centrului Național al Cinematografiei.

(4) Membrii Consiliului sunt retribuiți cu o indemnizație lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.

(5) Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și identității naționale în urma unui concurs organizat potrivit legii.

(6) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este, de drept, președintele Consiliului.

(7) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator secundar de credite și reprezintă instituția în raporturile sale cu terții.

(8) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.

(9) Organizarea și funcționarea Centrului Național al Cinematografiei, precum și atribuțiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Articolul 6

(1) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește următoarele atribuții principale:

1. elaborează, sub coordonarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, strategia și politicile sectoriale în domeniul cinematografiei, pe care le supune spre aprobare Guvernului;

2. elaborează și propune spre aprobare Guvernului, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, proiecte de acte normative pentru domeniul său de activitate;

3. emite, potrivit prezentei ordonanțe, norme și metodologii privind desfășurarea activităților din domeniul cinematografiei;

4. emite reglementări, norme și instrucțiuni pentru instituțiile din subordine;

5. participă, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, la inițierea și la negocierea convențiilor, acordurilor și a altor înțelegeri internaționale din domeniul cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;

6. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale încheierea unor convenții, acorduri și a altor înțelegeri de cooperare internațională, precum și aderarea sau, după caz, ratificarea convențiilor internaționale din domeniul său de competență;

7. emite norme, asigură organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, ca instrument unitar de evidență pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;

8. emite norme și asigură, prin Registrul cinematografiei, clasificarea filmelor, precum și a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic sau a oricăror alte spații în care se prezintă proiecții publice de filme, în funcție de nivelul dotărilor tehnice și al facilităților de confort și de vizionare oferite publicului;

9. suspendă sau retrage clasificările stabilite, în cazul nerespectării condițiilor prevăzute prin normele și metodologiile emise;

10. administrează și exploatează patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;

11. asigură, în condițiile prezentei ordonanțe, resursele financiare necesare pentru conservarea, întreținerea și modernizarea bunurilor care fac parte din patrimoniul național al cinematografiei;

12. poate închiria sau concesiona bunuri din patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;

13. alocă resurse financiare în vederea conservării, restaurării și valorificării filmelor cinematografice românești, precum și a altor bunuri care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, în condițiile prezentei ordonanțe.

14. asigură colectarea și administrarea eficientă a Fondului cinematografic, potrivit prezentei ordonanțe;

15. inițiază reglementările necesare și asigură organizarea și desfășurarea evaluării și selecționării, într-un sistem concurențial deschis, a proiectelor cinematografice, în vederea acordării sprijinului financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe;

16. acordă, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte;

17. acordă sprijin financiar direct nerambursabil pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică, pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești în țară și în străinătate, precum și pentru cinematograful de artă;

18. analizează modul de utilizare a sprijinului financiar direct alocat din Fondul cinematografic și ia măsurile legale ce se impun pentru recuperarea acestora în situația nerespectării prevederilor legale și a clauzelor contractelor de finanțare;

19. poate acorda sprijin financiar direct, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru organizarea unor festivaluri cinematografice, participarea filmelor și a cineaștilor români la manifestări interne și internaționale de profil, prin organizarea de standuri, manifestări și acțiuni promoționale în cadrul acestora;

20. inițiază, organizează și sprijină financiar, în condițiile prezentei ordonanțe, orice alte forme de punere în valoare a creației cinematografice românești și a patrimoniului național al cinematografiei;

21. acordă anual Premiul Național al Cinematografiei și poate institui premii pentru creația și producția de filme românești;

22. elaborează indicatori statistici de specialitate și asigură colectarea datelor statistice pentru domeniul său de activitate;

23. editează, publică și comercializează Anuarul Statistic al Cinematografiei, alte publicații de specialitate și poate sprijini editarea unor asemenea publicații;

24. poate iniția și comercializa, direct sau în colaborare, transpuneri ale filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, pe orice fel de suport, cu respectarea legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe;

25. stabilește, cu aprobarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prețurile și tarifele pentru serviciile pe care le prestează, precum și pentru cele prestate de instituțiile din subordine;

26. organizează și finanțează activitățile de formare și perfecționare profesională a persoanelor care exercită meserii specifice domeniului cinematografiei și pentru care nu există forme speciale de școlarizare și eliberează în acest scop atestate profesionale;

27. colaborează, în condițiile prezentei ordonanțe, cu organizațiile neguvernamentale, sindicatele și patronatele din domeniul cinematografiei, precum și cu alte structuri ale societății civile, controlează și asigură respectarea reglementărilor în domeniul cinematografiei, aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta ordonanță;

28. acordă sprijin de specialitate producătorilor, distribuitorilor și exploatanților de cinematografe pentru accesul la formele de finanțare interne și internaționale;

29. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale reprezentanți ai României în organismele internaționale sau interguvernamentale din domeniul cinematografiei;

30. avizează și aprobă, în calitate de autoritate națională competentă, cererile de acceptare la regimul juridic de coproducție cinematografică europeană.

(2) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale, în scopul dezvoltării cinematografiei naționale și al promovării filmului românesc.

Capitolul III — Arhiva Națională de Filme

Articolul 7

(1) În subordinea Centrului Național al Cinematografiei funcționează Arhiva Națională de Filme, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică.

(2) Angajații Arhivei Naționale de Filme beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2005 , cu modificările ulterioare.

Articolul 8

(1) Arhiva Națională de Filme îndeplinește funcția de depozit legal și voluntar și are ca principale atribuții colectarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a filmelor, documentelor scrise și de orice altă natură ale culturii cinematografice românești și universale, precum și organizarea și sprijinirea, prin Cinemateca Română, a promovării culturii cinematografice în România.

(2) Persoanele fizice și juridice române, înregistrate în Registrul cinematografiei și care distribuie filme cinematografice pe teritoriul României, pot depune la Arhiva Națională de Filme, cu titlu de depozit voluntar, câte o copie pozitivă de film pentru fiecare titlu de film prezentat în sălile de cinematograf din țară.

(3) Depunerea copiilor de film, cu titlu de depozit voluntar, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9

(1) Arhiva Națională de Filme se finanțează prin bugetul Centrului Național al Cinematografiei.

(2) Arhiva Națională de Filme este condusă de un director, care îndeplinește funcția de ordonator terțiar de credite.

Articolul 10

(1) În cadrul Arhivei Naționale de Filme funcționează Cinemateca Română și Laboratorul de Restaurare a Peliculei.

(2) În vederea formării și dezvoltării culturii cinematografice, precum și a promovării filmului românesc și a celui realizat în coproducție, cu participare românească, Cinemateca Română își desfășoară programele de cultură cinematografică în sălile de cinema "Union" și "Eforie" din municipiul București, precum și în alte săli și grădini de cinematograf din București sau din țară.

(3) Arhiva Națională de Filme are în administrare sălile de cinema: "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.

Articolul 11

Organizarea și funcționarea Arhivei Naționale de Filme se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Capitolul IV — Fondul cinematografic

Articolul 12

(1) Pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare dezvoltării activității cinematografice, precum și pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Centrului Național al Cinematografiei este instituit Fondul cinematografic.

(2) Fondul cinematografic se constituie din resursele financiare stabilite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

(3) Cheltuielile de capital, de personal, precum și cheltuielile materiale necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților ce revin Centrului Național al Cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe, precum și cheltuielile de administrare a Fondului cinematografic se suportă din fonduri alocate de la bugetul de stat și din venituri proprii.

Articolul 13

(1) Fondul cinematografic se constituie din următoarele surse:

a) colectarea unei contribuții de 3% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, care se adaugă la prețul acestora, plătibilă de operatorul economic care face vânzarea și/sau închirierea angro; operatorii economici distribuitori angro de casete video înregistrate, DVD-uri sau orice alt suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, sunt obligați să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista contractelor de vânzare și/sau de închiriere încheiate, cuprinzând valoarea acestora și datele de identificare a partenerilor contractuali, prezentând și licențele pentru titlurile respective; în cazul filmelor clasificate în Registrul cinematografiei în categoria XXX, cu interdicție de proiecție publică, contribuția este de 15%;

b) colectarea unei contribuții de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, contribuție care se adaugă la acest preț și care se încasează de la agentul de publicitate, de la firma intermediară cumpărătoare a minutelor de publicitate sau de la operatorul economic cumpărător al minutelor de publicitate care este obligat să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista cu contractele încheiate, cuprinzând valoarea acestora și denumirea agenților vânzători;

c) colectarea unei contribuții de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, care au licența pentru producția de programe și care se adaugă acestui preț; plata contribuției către Fondul cinematografic se face de postul de televiziune prin cablu;

d) colectarea unei contribuții de 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, de orice gen și pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spații destinate vizionării cu public; obligația de plată revine exploatanților;

e) colectarea unei contribuții de 1% aplicate asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, prin satelit și prin retransmisia digitală a emisiunilor de televiziune;

e¹) un procent de 4% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc va fi direcționat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea și susținerea industriei cinematografice. Suma se virează Fondului cinematografic de către Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent și nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

f) abrogată;

g) dobânda aferentă disponibilităților din contul Fondului cinematografic aflat în Trezoreria Statului;

h) colectarea lunară a unei contribuții de 3% din prețul operelor audiovizuale descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie, prin furnizori de servicii media audiovizuale la cerere, obligația prezentării documentelor care certifică sumele încasate, precum și obligația de plată a contribuției revenind persoanelor juridice care realizează aceste venituri;

h¹) 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie;

i) alte venituri dobândite în condițiile legii.

(1¹) În cazul furnizorilor prevăzuți la alin. (1) lit. h¹) , cu sediul în alt stat membru al Uniunii Europene, veniturile asupra cărora se impune contribuția sunt cele obținute pe teritoriul României.

(1²) Prevederile alin. (1) lit. h) și h¹) nu se aplică furnizorilor ale căror venituri, pe ultimul an fiscal, nu au depășit echivalentul în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, al sumei de 65.000 de euro sau al căror nivel de audiență este sub 1%, raportat la numărul de abonați la nivel național, la serviciile de transmisie de date care asigură accesul la internet în bandă largă.

(2) Sumele datorate pentru contribuțiile stabilite la alin. (1) lit. a)-f) reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil al operatorilor economici respectivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) se aplică asupra încasărilor totale realizate, din care s-au dedus TVA aferentă și/sau impozitul pe spectacol, precum și taxa de timbru cinematografic.

(4) Veniturile proprii ale Centrului Național al Cinematografiei se constituie din următoarele surse:

a) venituri obținute din administrarea și exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale, care se află în proprietatea publică sau privată a statului, conform prezentei ordonanțe;

b) venituri obținute din închirierea și concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit prezentei ordonanțe;

c) tarifele pentru efectuarea operațiunilor de clasificare și înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei și costul etichetelor de clasificare pentru filmele destinate comercializării și/sau închirierii de videograme se stabilesc și se actualizează periodic prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, la propunerea directorului general al Centrului Național al Cinematografiei;

d) colectarea unei contribuții de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea acordată pe bază de licitație, atunci când este cazul, a drepturilor de difuzare și exploatare a filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;

e) venituri obținute din realizarea altor activități specifice, acceptarea de donații și sponsorizări, precum și orice alte venituri dobândite în condițiile prezentei ordonanțe;

f) până la 10% din Fondul cinematografic, în vederea administrării și funcționării Fondului cinematografic și pentru Arhiva Națională de Filme, în vederea conservării și restaurării patrimoniului cinematografic.

Articolul 14

Operatorii economici sunt obligați să declare și să vireze Centrului Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-e) , h) și h¹) până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, precum și să depună lista contractelor încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și b) , cu menționarea valorii acestora.

Articolul 14¹

Furnizorii de servicii media audiovizuale, la cerere, au obligația să declare și să transfere către Centrul Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. h) și h¹) pe bază trimestrială, în termen de 30 de zile de la sfârșitul fiecărui trimestru.

Articolul 15

(1) Pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate de operatorii economici, potrivit prevederilor art. 13 , se percep penalități de întârziere, în conformitate cu reglementările legale privind regimul impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

(2) Pentru urmărirea încasării sumelor datorate, Centrul Național al Cinematografiei este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

(3) Penalitățile de întârziere, încasate în conformitate cu prevederile alin. (1) , constituie surse la Fondul cinematografic și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe.

Articolul 16

(1) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și c) , pot opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.

(2) Persoanele fizice și juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d) , pot opta, după notificarea Centrului Național al Cinematografiei, pentru finanțarea directă, cu până la jumătate din suma datorată, a producției și a distribuirii de filme românești, în condițiile prezentei ordonanțe.

(2¹) Furnizorii prevăzuți la art. 13 alin. (1) lit. h¹) pot opta pentru finanțarea directă a unei producții cinematografice, cu până la 40% din suma datorată la Fondul Cinematografic, la solicitarea producătorilor de film și după notificarea prealabilă adresată Centrului Național al Cinematografiei.

(2²) Pot face obiectul finanțării directe, conform prevederilor alin. (2¹) , și proiecte declarate câștigătoare la concursul de selecție de proiecte cinematografice în vederea acordării de sprijin financiar direct pentru producția de filme și pentru dezvoltare de proiecte cinematografice.

(3) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) , pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme cinematografice realizate în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la 1,5% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.

(3¹) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) , pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme și seriale de televiziune - documentare și/sau ficțiune - cu până la 1% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea posturilor de televiziune și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.

(3²) În situația prevăzută la alin. (3¹) , solicitarea posturilor de televiziune se va face direct sau prin intermediul unui producător, potrivit opțiunii fiecărui post de televiziune, pe baza unui sinopsis, care se va depune odată cu notificarea către Centrul Național al Cinematografiei.

(3³) La încheierea producției, posturile de televiziune au obligația difuzării filmului sau serialului, precum și obligația de a trimite către Centrul Național al Cinematografiei dovada difuzării acestuia într-un interval orar stabilit de fiecare post de televiziune în funcție de specificul acestuia, de publicul-țintă al producției respective și de structura grilei de programe.

(4) Sumele neutilizate conform alin. (1)-(3) se virează în contul Fondului cinematografic până la data de 31 decembrie a anului în curs.

(5) După depunerea notificărilor, conform prevederilor alin. (1)-(3) , trimestrial, la Centrul Național al Cinematografiei vor fi depuse copiile actelor doveditoare privind efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu operatorii economici. Lipsa documentelor de plată atrage pentru operatorii economici obligativitatea de a vira sumele respective la Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 13 .

(6) Sumele investite potrivit prevederilor alin. (1)-(3) vor fi scăzute din cuantumul contribuției datorate Fondului cinematografic în condițiile prezentei ordonanțe.

(7) Contribuția persoanelor fizice și juridice autorizate prevăzute la alin. (1)-(3) reprezintă cofinanțarea operatorilor economici respectivi la producția sau distribuirea filmului.

Articolul 17

(1) Pentru susținerea producției de film cinematografic, Societatea Română de Televiziune va contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile din publicitate, încasate până la data de 31 decembrie a anului pentru care se face raportarea.

(2) Societatea Română de Televiziune poate opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată Fondului cinematografic, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.

(3) Sumele neutilizate se virează în contul Fondului cinematografic până cel mai târziu la data de 31 martie a anului în curs pentru anul precedent.

Articolul 18

La sfârșitul fiecărui an, suma rămasă neutilizată din Fondul cinematografic se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

Capitolul V — Mecanisme și modalități de finanțare a unor activități din Fondul cinematografic
Secțiunea 1 — Finanțarea prin acordarea de sprijin financiar direct pentru producția de film

Articolul 19

Centrul Național al Cinematografiei acordă din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, sprijin financiar direct persoanelor juridice înscrise în Registrul cinematografiei, pentru dezvoltarea, producția și postproducția de film de toate genurile.

Articolul 20

(1) Sprijinul financiar direct se acordă, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru:

a) producția de filme de toate genurile: de ficțiune, documentar, de animație;

b) dezvoltarea proiectelor de film.

(2) Sprijinul financiar direct se acordă de Centrul Național al Cinematografiei în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe și ale regulamentului.

(3) Sprijinul financiar direct pentru producție nu poate depăși 50% din cheltuielile eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat, cu excepția filmelor realizate în coproducție transfrontalieră, unde limita va fi de 60%.

(4) Sunt exceptate de la limita prevăzută la alin. (3) operele audiovizuale greu de realizat și coproducțiile în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Articolul 21

(1) Pot solicita sprijin financiar direct pentru producție și dezvoltare de proiect persoanele fizice și persoanele juridice autorizate care au câștigat o sesiune de selecție și îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;

b) au un capital social de minimum 20.000 lei RON, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;

c) asigură o contribuție proprie de minimum 6% din bugetul total al producției filmului, în numerar, servicii sau în natură?

d) în cazul coproducțiilor cinematografice, contribuția proprie de minimum 6% se referă la participarea părții române;

e) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum și dreptul de exploatare al filmului produs;

f) prezintă dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;

g) includ în devizul de producție al filmului costuri care nu pot depăși următoarele cote maximale: – 10% pentru onorariul societăților producătoare; – 10% pentru cheltuieli neprevăzute; – 5% pentru onorariul pentru activitatea de regizor, precum și pentru cesiunea drepturilor provenite din această activitate; – 4% pentru onorariul pentru scrierea scenariului, precum și a dialogurilor și cesiunea drepturilor provenite din această activitate; – 4% pentru producătorul executiv; – 4% pentru onorariul pentru muzica special scrisă;

h) abrogată;

i) fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la Fondul cinematografic, cu excepția ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Național al Cinematografiei și aflate în derulare.

(2) Producătorul, prin casa de producție a proiectului, este obligat să cheltuie pe teritoriul României minimum 50% din valoarea ajutorului primit sub formă de sprijin financiar direct, dar nu mai mult de 160% din ajutorul acordat producției operei audiovizuale în condițiile prevederilor art. 54 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat .

(2¹) Cheltuielile prevăzute la alin. (2) nu trebuie să depășească 80% din bugetul total al producției.

(3) Sprijinul financiar direct pentru producția unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate câștigătoare ale concursurilor de selecție și nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță.

Articolul 22

(1) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda în cadrul sesiunilor de concurs pentru proiectele cinematografice, pe baza evaluărilor pe care comisiile le fac, potrivit prevederilor regulamentului.

(2) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se acordă numai pentru filmele de lung metraj de ficțiune, documentare sau de animație.

(3) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda pentru documentare și prospecții necesare scrierii scenariului, angajarea de specialiști dramaturgi sau pentru acoperirea altor cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului.

(4) Proiectele care au beneficiat de sprijin pentru dezvoltare vor fi înscrise în mod obligatoriu la concursurile de selecție pentru producție a proiectelor cinematografice, în termen de maximum doi ani de la încheierea contractului de sprijin pentru dezvoltare.

(5) Un producător nu poate accesa, într-o perioadă de 1 an, decât maximum trei proiecte la categoria de sprijin pentru dezvoltare.

(6) În cazul proiectelor câștigătoare, suma acordată drept sprijin financiar direct de dezvoltare se cumulează cu sprijinul financiar direct de producție acordat proiectului și se acordă în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (3) și (4) .

(7) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect nu poate depăși 5% din bugetul mediu determinat de Centrul Național al Cinematografiei pentru un film din categoria respectivă.

(8) Sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiect este netransmisibil, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta ordonanță.

Articolul 23

Cuantumul maxim de finanțare, în cazul operelor audiovizuale greu de realizat și coproducțiilor în care sunt implicate țări de pe lista Comitetului de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care se poate acorda în condițiile prezentei ordonanțe, este de 80% din valoarea cheltuielilor eligibile conform regulamentelor de ajutor de stat.

Articolul 24

Centrul Național al Cinematografiei poate acorda sprijin financiar direct în cazul filmelor în coproducție care îndeplinesc următoarele condiții:

a) cel puțin unul dintre coproducători este persoană fizică autorizată sau persoană juridică română, înscrisă în Registrul cinematografiei;

b) coproducătorul român a participat și a câștigat o sesiune de selecție, în condițiile prezentei ordonanțe;

c) coproducătorul român are o participare de minimum 5% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor multilaterale, și de minimum 10% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor bilaterale;

d) coproducătorii dețin, pe bază de contract de coproducție, dreptul de coproprietate asupra filmului, corespunzător contribuției fiecăruia, și sunt deținători ai dreptului de exploatare a filmului pe teritoriul României;

e) coproducătorii își asumă obligația ca, pe genericul filmului și în toate materialele publicitare, să menționeze faptul că filmul a fost realizat cu sprijinul financiar al Centrului Național al Cinematografiei;

f) sprijinul financiar direct pentru coproducții internaționale minoritare se referă la costurile eligibile din bugetul părții române la realizarea filmului. În cazul coproducțiilor majoritare, controlate de una sau mai multe case de producție românești, sprijinul financiar se referă la costurile eligibile din întreg proiectul cinematografic.

Secțiunea a 2-a — Finanțarea prin acordarea de sprijin financiar altor activități din domeniul cinematografic

Articolul 25

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Centrul Național al Cinematografiei acordă credit direct nerambursabil din Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. a)-d), persoanelor fizice și juridice autorizate și înscrise în Registrul cinematografiei.

(2) Centrul Național al Cinematografiei acordă, de asemenea, din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, credit direct nerambursabil și altor persoane fizice și juridice autorizate.

Articolul 26

(1) În condițiile prezentei ordonanțe, se acordă următoarele categorii de sprijin financiar:

a) sprijin financiar pentru succes la public, pentru încurajarea realizatorilor și producătorilor care au realizat filme cu succes la public;

b) sprijin financiar pentru calitate artistică, pentru încurajarea realizatorilor și producătorilor filmelor de valoare artistică deosebită, recunoscute ca atare pe plan internațional;

c) sprijin financiar de distribuție a filmelor românești de toate genurile: de ficțiune, documentar, animație;

d) sprijin financiar pentru funcționarea cinematografelor de artă și a programării filmelor în acestea sau pentru modernizarea sălilor de cinematograf;

e) sprijin financiar pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de filme, interne și internaționale;

f) sprijin financiar pentru susținerea unor programe de cultură, educație cinematografică, editare de publicații de specialitate, precum și pentru susținerea altor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor Centrului Național al Cinematografiei, conform prevederilor art. 6 alin. (1) .

(2) Acordarea de sprijin financiar direct nerambursabil se face în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și ale regulamentului.

(3) Sprijinul financiar direct nerambursabil se acordă la cerere, conform regulamentului, de către Consiliu.

Articolul 27

(1) Modul de acordare a sprijinului financiar pentru succes la public și pentru calitate artistică va fi stabilit prin Regulamentul privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice, aprobat potrivit prezentei ordonanțe.

(2) Sprijinul pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă separat, în proporție egală, producătorului și regizorului filmului românesc, pentru realizarea unor noi proiecte cinematografice, dacă acestea au fost declarate câștigătoare ale concursului organizat în condițiile prezentei ordonanțe.

(3) În situația filmelor în coproducție, cu participare românească, sprijinul pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă proporțional cu cota de participare românească, în proporție egală, regizorilor și producătorilor români.

(4) Sprijinul financiar pentru succes la public și pentru calitate artistică se acordă o singură dată pentru același film.

Articolul 28

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Creditul direct automat pentru calitatea artistică a filmului se acordă producătorilor și regizorilor unui film care a fost selecționat ori premiat la premiile OSCAR, ale Academiei Europene de Film (EFA), la festivaluri internaționale acreditate de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (F.I.A.P.F.), precum și la alte festivaluri internaționale agreate de Centrul Național al Cinematografiei.

(2) Cuantumul acestui credit este echivalent cu creditul direct automat pentru succes de public, ce se poate acorda în anul respectiv.

(3) Această sumă se acordă separat, în proporție egală producătorului și regizorului filmului, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat câștigător al concursului de selecție organizat în condițiile prezentei ordonanțe.

(4) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă numai la cererea producătorului, exclusiv pentru producția unui nou film, în condițiile prezentei ordonanțe.

(5) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă producătorilor doar pentru filmele românești sau în coproducție cu participare românească.

(6) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă regizorilor în situația filmelor în coproducție cu participare românească doar în cazul în care au încheiate contracte ferme.

(7) Creditul direct automat pentru calitatea artistică este un credit direct nerambursabil.

Articolul 29

(1) Pot sprijin financiar direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;

b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON), în cazul distribuitorilor și exploatanților, persoane juridice, sau prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;

c) asigură un aport propriu de 6% din valoarea devizului în numerar sau în echivalent servicii;

d) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al producătorului în vederea distribuirii și exploatării filmului;

e) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;

f) includ în deviz costuri care nu pot să depășească următoarele cote maximale: – 7,5% pentru onorariul societăților de distribuire; – 5% cheltuieli neprevăzute.

(2) Distribuitorul poate cheltui cel puțin 20% din bugetul de distribuire al unui film românesc pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerț Liber.

(3) Sprijinul financiar direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea unui film nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță.

(4) Sprijinul financiar direct nerambursabil pentru distribuirea unui film românesc sau cu participare românească se poate acorda cu cel mult 6 luni înainte de data distribuirii acestuia.

(5) În cazul filmelor românești sau al filmelor cu participare majoritar românească, se poate acorda sprijin financiar direct nerambursabil și pentru distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice în afara României.

Articolul 30

Pot solicita sprijin financiar pentru modernizarea, digitalizarea și funcționarea cinematografului de artă persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții: a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei; b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON) în cazul persoanelor juridice sau prezintă o scrisoare de garanție bancară în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice; c) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu regulamentul; d) difuzează film de artă în proporție de minimum 60% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc. d) difuzează film de artă în proporție de minimum 50% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc.

Articolul 31

(1) Sprijinul financiar direct nerambursbil se acordă pe baza unui contract încheiat cu Centrul Național al Cinematografiei.

(2) Sprijinul financiar direct nerambursabil, cu excepția sprijinului financiar direct automat pentru succes de public și pentru calitatea artistică a filmului, se acordă în tranșe de plată, cu condiția ca prima dintre acestea să nu depășească 30% din totalul finanțării aprobate, iar ultima să fie de cel puțin 15%.

(3) Ultima tranșă se acordă numai după încheierea activității și prezentarea documentelor justificative cu privire la costurile efectuate și a raportului de evaluare a proiectului derulat.

(4) Sprijinul financiar direct nerambursabil nu poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor salariale sau a altor debite ale beneficiarilor finanțării ori pentru obținerea de profit.

(5) Modul de utilizare a sprijinului financiar direct nerambursabil este supus controlului Centrului Național al Cinematografiei, precum și al autorităților publice cu atribuții în domeniul financiar-bugetar.

Capitolul VI — Concursul de proiecte cinematografice

Articolul 32

(1) Acordarea sprijinului financiar direct pentru dezvoltarea proiectelor și pentru producția filmelor se face ca urmare a câștigării unor concursuri de selecție a proiectelor cinematografice.

(2) Concursul de proiecte cinematografice se organizează de două ori pe an și se desfășoară potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe și ale regulamentului.

Articolul 33

Concursurile de selecție a proiectelor cinematografice se organizează cu respectarea următoarelor principii:

a) libertatea de creație, de exprimare artistică și de comunicare publică a filmelor cinematografice;

b) primordialitatea valorii artistice în cadrul selecției și promovării proiectelor cinematografice;

c) încurajarea coproducțiilor cinematografice internaționale;

d) încurajarea debuturilor în cinematografie.

Articolul 34

(1) La concursurile de selecție a proiectelor cinematografice pot participa persoane fizice și juridice, rezidente în România, potrivit legii, și care sunt autorizate ca producători de filme, sunt înregistrate în Registrul cinematografiei și ale căror proiecte îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute în regulament.

(2) Persoanele fizice și juridice care nu au respectat prevederile prezentei ordonanțe și obligațiile stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Național al Cinematografiei nu pot beneficia de sprijin din Fondul cinematografic timp de cel puțin 4 sesiuni consecutive de concurs.

Articolul 35

(1) În condițiile prezentei ordonanțe sunt eligibile proiectele cinematografice pentru realizarea filmelor de lung metraj, ficțiune, animație și documentare, cu o durată de minimum 70 de minute, și a filmelor de scurt metraj de ficțiune, animație și documentare, cu o durată de maximum 60 de minute.

(2) Concursul de selecție a proiectelor cinematografice se organizează în 4 secțiuni:

a) secțiunea filmelor de ficțiune de lung sau scurt metraj;

b) secțiunea filmelor documentare;

c) secțiunea filmelor de animație.

d) secțiunea coproducțiilor minoritare de lungmetraj ficțiune.

(3) Abrogat.

Articolul 36

La data anunțării publice a concursului, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei numește secretariatul tehnic al concursului, precum și o comisie de expertiză economico-financiară, alcătuite din câte 3 persoane fiecare.

Articolul 37

(1) Organizarea concursului de proiecte cinematografice se anunță prin mijloacele de informare în masă, prin publicarea în cel puțin 3 ziare cu acoperire națională, prin publicare pe site și prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, cu cel puțin 30 de zile înainte de data limită de depunere a dosarelor de concurs.

(2) La data anunțării publice a concursului, Centrul Național al Cinematografiei va comunica și valoarea totală a fondurilor alocate pentru respectiva sesiune de concurs.

(3) Din totalul fondurilor se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lungmetraj de ficțiune de debut, minimum 5% pentru filmele de scurtmetraj de ficțiune, minimum 10% pentru filmele documentare, minimum 5% pentru filmele de animație și minimum 10% pentru coproducțiile minoritare de lungmetraj ficțiune.

Articolul 38

(1) Proiectele cinematografice de lung metraj de ficțiune, care urmează să beneficieze de sprijin financiar direct pentru producție, trebuie să fie prezentate la premieră, prin proiecție pe ecrane, în copie standard de 35 mm sau proiecție digitală.

(2) Filmele de scurt metraj, documentare și cele de animație pot fi prezentate la premieră și pe suport video betacam, digibeta sau HD.

Articolul 39

(1) În vederea participării la concursul de proiecte cinematografice, producătorii de filme vor întocmi dosarul de scenariu de film și dosarul de proiect.

(2) Dosarele se vor înscrie pe platforma digitală a Centrului Național al Cinematografiei.

(3) Abrogat.

(4) Selecția proiectelor cinematografice este făcută de 3 comisii, astfel:

a) o comisie formată din 5 membri pentru secțiunea filmelor de ficțiune, de lung și scurtmetraj, și pentru secțiunea coproducțiilor minoritare de lungmetraj ficțiune;

b) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor documentare;

c) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor de animație.

(5) Comisia de selecție pentru secțiunea filmelor de ficțiune va fi sprijinită în activitatea sa de către o comisie ajutătoare de lectori fără drept de vot.

(6) Nominalizarea membrilor comisiei de lectori se face de către membrii comisiei de selecție.

(7) Comisia de lectori analizează scenariile de filme și întocmește referate de specialitate, pe care le pune la dispoziție membrilor comisiei de selecție.

(8) Organizarea și funcționarea comisiilor de selecție și a comisiei de lectori se stabilesc prin regulament.

Articolul 40

(1) Componența comisiilor de selecție a proiectelor cinematografice se stabilește prin decizie a directorului general al Centrului Național al Cinematografiei, după consultarea uniunilor și asociațiilor din domeniul industriei cinematografice.

(1¹) Abrogat.

(2) Membrii comisiilor de selecție sunt desemnați pentru fiecare sesiune de concurs.

(3) Membrii comisiei de lectori pot fi desemnați pentru două sesiuni de concursuri succesive.

(4) Persoanele propuse atât pentru comisiile de selecție, cât și pentru comisia de lectori, membrii familiilor acestora sau rudele de gradul unu nu pot participa în nici o calitate la realizarea unui proiect cinematografic înscris în sesiunea respectivă de concurs.

(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, pe perioada sesiunilor de concurs membrii acestora vor fi remunerați din bugetul Centrului Național al Cinematografiei.

Articolul 41

(1) Comisiile de selecție evaluează și selectează proiectele cinematografice care au îndeplinit condițiile de eligibilitate și stabilesc rezultatele concursului pe baza următoarelor criterii de evaluare:

a) potențialul proiectului cinematografic;

b) calitatea și potențialul scenariului;

c) viziunea regizorală a proiectului;

d) viziunea și potențialul producătorului.

(2) Ponderea acestor criterii în evaluarea și selectarea proiectelor cinematografice se stabilește prin regulament.

(3) Pentru sprijinul de dezvoltare de proiect criteriile de evaluare sunt:

a) calitatea sinopsisului sau scenariul, dacă este finalizat și se dorește rescrierea lui, în cazul filmelor de ficțiune;

b) calitatea descrierii proiectului, în cazul filmelor documentare sau de animație;

c) viziunea scenaristului asupra proiectului;

d) viziunea și capacitatea producătorului proiectului.

Articolul 41¹

Concursul de proiecte cinematografice se desfășoară în trei etape, astfel:

a) etapa I - ierarhizarea și propunerea spre finanțare a proiectelor, în urma evaluării în baza criteriilor enunțate la art. 41 alin. (1) și în conformitate cu regulamentul;

b) etapa a II-a - analiza bugetelor și a cuantumului finanțării, pentru proiectele eligibile conform etapei I;

c) etapa a III-a - interviul cu producătorul și regizorul, pentru proiectele eligibile din etapa a II-a.

Articolul 41²

(1) În etapa I, membrii comisiilor vor puncta proiectele înscrise conform criteriilor de evaluare enunțate la art. 41 alin. (1) și în conformitate cu regulamentul.

(2) Secretariatul tehnic al concursului are obligația să asigure verificarea și înscrierea la concurs a dosarelor de proiecte care întrunesc condițiile de eligibilitate, să notifice în scris solicitantul cu privire la orice inadvertențe sau erori existente în dosarul de concurs și să solicite remedierea acestora în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

Articolul 42

La încheierea etapei de selecție a proiectelor cinematografice, respectiv a celei de acordare a sprijinului pentru dezvoltare de proiect, comisiile de selecție vor emite hotărâri cu privire la ierarhia proiectelor propuse pentru finanțare.

Articolul 43

(1) Proiectele de film selecționate vor fi clasificate în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului final obținut, pe liste separate, pentru următoarele categorii de filme, după cum urmează:

a) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj;

b) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj de debut;

c) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de scurt metraj de ficțiune;

c¹) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru coproducții minoritare de lungmetraj ficțiune;

d) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele documentare;

e) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de animație;

f) lista proiectelor de ficțiune selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect;

g) lista proiectelor de documentare selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect;

h) lista proiectelor de animație selecționate pentru acordarea sprijinului financiar direct de dezvoltare de proiect.

(2) Hotărârile comisiilor de selecție reprezintă înscrisul care certifică selecționarea proiectelor pentru faza de finanțare și se transmit directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.

Articolul 43¹

Abrogat cel târziu la 23 iunie 2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În etapa a II-a a concursului, comisia de expertiză tehnico-financiară analizează, în ordine descrescătoare, în cazul fiecărui proiect propus spre finanțare după etapa I, bugetul de producție, planul de finanțare, contribuțiile proprii ale producătorului sau, după caz, ale coproducătorilor și contribuțiile finanțatorilor sau, după caz, ale cofinanțatorilor.

(2) În urma acestor analize, producătorii fiecăruia dintre proiectele menționate la alin. (1) pot fi invitați să le susțină, din punct de vedere financiar, în fața comisiei de selecție și comisiei de expertiză tehnico-financiară.

(3) În urma analizelor efectuate și, după caz, a susținerii de către producători a proiectelor, din punct de vedere financiar, cele două comisii întocmesc, în termen de 3 zile, câte un referat comun pentru fiecare dintre proiectele menționate la alin. (1), incluzând bugetul de producție final acceptat spre finanțare, care va fi înaintat Consiliului.

Articolul 44

(1) În etapa de finanțare Consiliul analizează dosarele proiectelor cinematografice în ordinea descrescătoare a punctajelor finale, stabilite prin hotărârea comisiei de selecție.

(2) Pe baza poziției din ierarhie și a referatelor Consiliul decide lista proiectelor câștigătoare și cuantumul sprijinului acordat, în limita bugetului alocat fiecărei secțiuni, proiectelor de dezvoltare și celor pentru producția de film.

(3) Pentru fiecare proiect analizat se întocmește un raport de acordare a sprijinului financiar direct.

Articolul 45

Cuantumul maxim care se poate aloca unui producător persoană fizică sau juridică autorizată, ca atare, din totalul fondurilor alocate de Centrul Național al Cinematografiei pentru fiecare sesiune de concurs se comunică înainte de fiecare sesiune.

Articolul 46

În cazul în care producătorul unui proiect câștigător al concursului decide înlocuirea regizorului, această înlocuire se poate face numai în cazuri bine justificate și numai cu aprobarea Consiliului.

Articolul 47

(1) Comisia de selecție și Consiliul se vor întruni în termen de maximum 5 zile după încheierea etapei a III-a pentru adoptarea unei hotărâri finale cu privire la rezultatele concursului de selecție a proiectelor cinematografice și de acordare a sprijinului financiar direct.

(2) Proiectele care au fost selecționate și care au obținut sprijin financiar direct sunt declarate câștigătoare ale concursului.

Articolul 48

(1) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea sprijinului financiar direct alocat fiecărui proiect câștigător, vor fi făcute publice prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, pe site-ul acestuia, precum și într-un ziar cu acoperire națională, în termen de 5 zile de la redactarea hotărârii finale a comisiei de selecție și a Consiliului.

(2) Hotărârea de acordare a sprijinului financiar direct directe pentru producție este valabilă 18 luni de la data comunicării, interval în care trebuie asigurată finanțarea proiectului și trebuie încheiat contractul de finanțare.

(2¹) Hotărârea de acordare a sprijinului pentru dezvoltare de proiect este valabilă 6 luni de la data comunicării, interval în care trebuie încheiat contractul de sprijin. În termen de 12 luni de la încheierea contractului de sprijin beneficiarul va trebui să pună la dispoziția Centrului Național al Cinematografiei dovada realizării dezvoltării.

(3) Beneficiarii sprijinului financiar direct, precum și persoanele desemnate în calitate de producător nu pot solicita un nou sprijin financiar direct în cazul în care au fost încălcate termenele legale pentru realizarea proiectelor anterioare.

(4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (2) de maximum 6 luni.

Articolul 49

Centrul Național al Cinematografiei este obligat să comunice în scris solicitanților de sprijin financiar direct, în termen de 7 zile calendaristice, hotărârea de acordare a sprijinului financiar direct.

Articolul 50

(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea sprijinului financiar direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Identității Naționale.

(2) Prin ordin al ministrului culturii și culturii și identității naționale se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri.

(3) Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.

(4) Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.

(5) Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă.

Articolul 51

(1) Sprijinul financiar direct pentru producție și sprijinul financiar direct pentru dezvoltare de proiecte de film se acordă pe baza unui contract încheiat între Centrului Național al Cinematografiei și persoana fizică sau juridică autorizată ca atare, care l-a solicitat.

(2) Contractele se încheie numai după verificarea dosarului financiar al proiectului de film de către Consiliu, dosar prin care trebuie să se ateste faptul că finanțarea integrală a proiectului, atât ca sume, cât și ca termene, este asigurată.

(3) Producția unui film realizat cu ajutorul sprijinului financiar direct pentru producție, al sprijinului financiar pentru succes financiar, precum și al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depășească 3 ani de la începerea producției. Predarea copiei standard a unui film de animație realizat cu ajutorul sprijinului pentru producție nu poate depăși 4 ani de la data semnării contractului.

(4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului de predare a copiei standard de maximum 6 luni.

Articolul 52

(1) Sprijinul financiar direct pentru producție se alocă astfel:

a) până la 50% din suma alocată la începutul perioadei de pregătire;

b) diferența de până la 50% din valoarea rămasă se alocă pe parcursul realizării proiectului: – până la 20% la solicitarea producătorului sau a producătorului delegat, la jumătatea filmărilor, pe baza rapoartelor de producție semnate de regizor și producător sau, în funcție de caz, de producătorul delegat; – până la 20% la solicitarea producătorului, la sfârșitul filmărilor, pe baza rapoartelor de producție și a procesului-verbal de încheiere a filmărilor, semnate de regizor și producător; – 10% la solicitarea producătorului, odată cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: predarea copiei standard sau a matriței video; predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a sprijinului financiar direct, participarea financiară a coproducătorilor/finanțatorilor proiectului, precum și aportul producătorului și prezentarea unui contract de distribuire;

c) în situația în care tranșa acordată potrivit dispozițiilor prevăzute la lit. a) este mai mică de 50% din suma alocată, diferența va fi redistribuită la tranșele doi și trei de la lit. b) .

(2) Alocarea ultimei tranșe de finanțare se face numai în urma unui audit financiar, realizat și predat de producător, care să certifice corecta utilizare a sprijinului financiar direct acordat.

Articolul 53

(1) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei suspendă sau, după caz, reziliază contractele de acordare a sprijinului, solicită restituirea sumelor virate din sprijinul financiar, cu dobânzile aferente, calculate în conformitate cu reglementările europene de ajutor de stat, și declanșează procedura executării silite, potrivit prezentei ordonanțe, în următoarele situații:

a) beneficiarul sprijinului nu prezintă Centrului Național al Cinematografiei situația cheltuielilor efectuate și documentele justificative, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării;

b) beneficiarul sprijinului nu respectă obligațiile contractuale asumate față de Centrul Național al Cinematografiei;

c) beneficiarul nu a depus auditul proiectului în termen de 2 ani de la depunerea copiei standard.

(2) Consiliul de administrație al Centrului Național al Cinematografiei poate dispune, justificat, în situațiile prevăzute la alin. (1) , complementar măsurilor dispuse de directorul general al Centrului Național al Cinematografiei, interdicția participării beneficiarului la schemele de finanțare gestionate de Centrul Național al Cinematografiei, pe o perioadă determinată, de cel mult 4 sesiuni consecutive de concurs, calculate de la momentul remedierii abaterilor.

Articolul 54

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Beneficiarul unui credit direct, acordat potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe, este obligat să țină evidența contabilă a încasărilor pentru filmul pentru care i s-a acordat creditul, în cont analitic distinct, pe toată durata returnării creditului.

(2) Beneficiarul creditului direct este obligat să pună la dispoziție Centrului Național al Cinematografiei, la cerere, toate documentele contabile solicitate.

Articolul 55

(1) Producătorii, persoane fizice sau juridice, care au obținut sprijin financiar direct sunt obligați, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, să raporteze anual, pe o perioadă de 3 ani, Centrului Național al Cinematografiei veniturile realizate de filmul respectiv, în toate formele de exploatare, cinematograf, video, TV și orice altă formă de prezentare, atât pe teritoriul României, cât și peste hotare.

(2) Neraportarea acestor venituri anual duce la interdicția de participare la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct pentru producție și dezvoltare pentru o perioadă de 3 ani.

Articolul 56

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Transferul sumelor reprezentând ratele scadente la creditele acordate, prevăzute la art. 55 alin. (2), se face trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul următor celui în care s-au încasat veniturile realizate din exploatarea filmului, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (7).

Articolul 57

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În condițiile prezentei ordonanțe, dreptul de proprietate asupra negativului filmului aparține producătorului.

(2) Până la restituirea creditului, negativul și toate materialele primare ale filmului realizat cu credit de la Fondul cinematografic se vor depune într-un laborator agreat de Centrul Național al Cinematografiei, care este cosemnatar al actului de depunere.

(3) Cazurile în care Centrul Național al Cinematografiei poate aproba transmiterea unui proiect spre producția unui alt producător sunt:

a) incapacitatea de plată;

b) reorganizarea judiciară sau falimentul;

c) retragerea din proiect a unui coproducător sau finanțator.

Articolul 58

(1) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic:

a) proiectele autorilor care ocupă funcții de director general al Centrului Național al Cinematografiei, de membri ai Consiliului, de directori ai studiourilor cinematografice cu capital majoritar de stat, ai societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul cinematografiei sau care dețin alte funcții de conducere din cadrul Centrului Național al Cinematografiei și al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de membri ai comisiilor de selecție, precum și de funcționari publici în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale;

b) proiectele cinematografice care propagă defăimarea țării sau a națiunii, a ordinii de drept sau a principiilor constituționale, care incită la război, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, la discriminare pe criterii etnice, religioase, de sex sau orientare sexuală, la separatism teritorial;

c) proiectele de film care conțin, în imagini ori în limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscen;

d) proiectele cinematografice care prejudiciază demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul acesteia la propria imagine;

e) proiectele cinematografice care incită, direct sau indirect, la violență;

f) proiectele cinematografice cu caracter de propagandă electorală, politică sau religioasă.

(2) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic studiourile cinematografice cu capital integral de stat.

(3) Studiourile cinematografice cu capital integral de stat pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de sprijin financiar direct acordat din Fondul cinematografic, în calitate de coproducător.

Articolul 59

(1) Autoritățile administrației publice locale pot susține, în condițiile prezentei ordonanțe, construirea de noi cinematografe cu unul sau mai multe ecrane, prin alocarea de fonduri ori prin închirierea sau concesionarea de terenuri adecvate pentru persoanele juridice care doresc să investească în acest domeniu.

(2) În cazul filmelor românești sau realizate cu participare românească, în sensul prevederilor din anexa nr. 2 , autoritățile administrației publice locale acordă scutiri pentru diverse activități din domeniul cinematografiei, pentru desfășurarea filmărilor, precum și pentru plata locațiilor de filmare, cu excepția clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor.

(3) În sensul prevederilor alin. (2) , autoritățile publice locale pot acorda scutiri și/sau facilități pentru desfășurarea filmărilor în interiorul clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor.

Articolul 60

(1) Exploatanții de săli și de grădini de cinematograf au obligația de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din care cel puțin 1% la orele de maximă audiență, și beneficiază în aceste condiții de sprijin financiar direct nerambursabil.

(2) Sălile de cinematograf care vor asigura minimum 10% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe vor beneficia de o reducere de 50% a contribuției prevăzute la art. 13 .

(3) Exploatarea prin proiecție publică a filmelor cinematografice ori a videogramelor se poate realiza numai dacă acestea sunt traduse ori dublate în limba română, cu excepția cazurilor în care proiecția publică se realizează în aceeași perioadă, atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale.

(4) Exploatanții de săli de cinematograf sau alte spații destinate proiecțiilor publice nu pot solicita plata vreunei contribuții sau taxe de imprimare virtuală, de publicitate de tip «in-cinema advertising», de marketing sau de orice altă natură per ecran/multiplex distribuitorilor sau caselor producătoare de film românesc sau în coproducție cu participare românească.

Articolul 61

Televiziunile care difuzează filme au obligația să asigure anual minimum 2% din spațiul destinat acestora pentru difuzarea de opere audiovizuale, inclusiv filme cinematografice, realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

Articolul 62

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În vederea sprijinirii activității cinematografice, operatorii economici care au în obiectul de activitate producția de film cinematografic și sunt implicați în producția și/sau finanțarea, distribuirea și exploatarea de filme cinematografice, beneficiază de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Operatorii economici direct implicați în producția, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice, înscriși ca atare în Registrul cinematografiei, beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de utilaje, echipamente cinematografice, peliculă, substanțe de procesare și alte bunuri folosite în industria cinematografică, care nu sunt produse în țară.

(3) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (1), precum și ale art. 77¹, Centrul Național al Cinematografiei va emite un «Certificat de investitor» pentru producător, respectiv un «Certificat de finanțator» pentru coproducător sau finanțator, în care sunt precizate următoarele date:

a) numele persoanei juridice și datele de identificare;

b) numărul de înscriere în Registrul cinematografiei, în cazul producătorului și coproducătorului, sau contractul, în cazul finanțatorului;

c) valoarea creditului direct obținut;

d) valoarea totală a bugetului estimativ al producției și valoarea costurilor directe de producție;

e) valoarea totală a investiției sau a finanțării.

(4) Certificatele prevăzute la alin. (3) vor fi depuse la organele fiscale de către persoanele juridice, odată cu celelalte declarații prevăzute de lege.

Capitolul VII — Patrimoniul național al cinematografiei și modul de administrare a acestuia

Articolul 63

(1) Se află în proprietatea publică a statului următoarele categorii de bunuri:

a) filme de toate genurile: lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune, documentare sau de animație, precum și materialele lor primare de imagine și sunet, mixajele de sunet realizate până în anul 1997 cu finanțare de la bugetul de stat, de la bugetul unor unități de stat sau de la bugetul Centrului Național al Cinematografiei;

b) materialele documentare, precum: fotografii, afișe, scenarii, partituri și alte asemenea bunuri legate de istoria filmului românesc, aflate în cadrul Arhivei Naționale de Filme;

c) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Centrul Național al Cinematografiei;

d) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Arhiva Națională de Filme;

e) sălile de cinematograf "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.

(2) Bunurile din patrimoniul public al statului, enumerate la alin. (1) lit. a) și c) , se află în administrarea Centrului Național al Cinematografiei, iar cele enumerate la alin. (1) lit. b) , d) și e) se află în administrarea Arhivei Naționale de Filme.

Articolul 64

Mixajele magnetice, materialele și bunurile rămase în urma producțiilor românești, realizate în condițiile art. 63 alin. (1) lit. a) , sau din prestații internaționale, care pot fi utilizate la realizarea altor filme, cum ar fi: obiecte de recuzită, mobilier, costume, arme, armuri, decoruri sau elemente de decor, achiziționate și confecționate pe costurile filmelor respective și aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat: Studioul Cinematografic «Sahia Film» - S.A., Studioul Cinematografic «Rofilm» - S.A. și Studioul Cinematografic «Animafilm» - S.A. se află în patrimoniul privat al statului și în administrarea societăților respective.

Articolul 65

(1) Abrogat.

(2) Se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film» Laboratorul de Prelucrare a Peliculei Mogoșoaia din municipiul București.

Articolul 66

(1) Se află în proprietatea privată a statului sediile, clădirile cu altă destinație, precum și terenurile aferente acestora, aflate în patrimoniul Studioului Cinematografic "Sahia Film" - S.A., Studioului Cinematografic "Rofilm" - S.A. și al Studioului Cinematografic "Animafilm" - S.A., societăți ce funcționează sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale.

(2) Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor «România-Film» se află sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale.

(3) Eliminat.

(4) Eliminat.

Articolul 67

Abrogat cel târziu la 2 ianuarie 2009 · de Legea nr. 303/2008

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Diminuarea participației statului la unitățile aflate sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor, prevăzute la art. 66, precum și vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film» se pot face pe baza unor strategii specifice, emise de Ministerul Culturii și Cultelor, pentru fiecare societate și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(2) Strategiile vor cuprinde criteriile și modalitățile de realizare a privatizării, respectiv a vânzării, în conformitate cu prevederile legale în materie, prin:

a) vânzarea de acțiuni;

b) vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, sediilor, clădirilor cu altă destinație, precum și a altor bunuri proprietate privată a statului;

c) majorarea capitalului social prin aport de capital privat;

d) încheierea unor contracte de asociere cu investitori privați în scopul realizării de investiții în domeniu;

e) orice combinație a metodelor prevăzute la lit. a)-d).

(3) Abrogat.

Capitolul VIII — Contravenții și sancțiuni

Articolul 68

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON) nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe privind:

a) înregistrarea în Registrul cinematografiei a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;

b) desfășurarea oricăror activități de distribuție, difuzare sau exploatare de filme cinematografice, indiferent de suportul de transpunere al acestora, fără certificat de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;

c) exploatarea, inclusiv prin comercializare și/sau închiriere de videograme, a filmelor cinematografice în alte condiții decât cele prevăzute în certificatul de clasificare;

d) exploatarea sălilor și/sau grădinilor de spectacole cinematografice fără certificatul de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;

e) exploatarea, prin proiecție publică, de filme cinematografice ori videograme netraduse sau nedublate în limba română, cu excepția cazurilor în care aceasta se realizează în aceeași perioadă atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale.

Articolul 68¹

Abrogat cel târziu la 23 iunie 2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (5) lit. b), art. 13 alin. (1), art. 14, art. 16 alin. (4) și (7), art. 22 alin. (3), art. 31 alin. (6), art. 54 alin. (3) și (4) și art. 60.

Articolul 69

Constatarea contravențiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei ordonanțe se fac de către Centrul Național al Cinematografiei sau de organele de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne:

a) la cererea unei autorități publice;

b) din oficiu;

c) ca urmare a plângerii depuse de o persoană fizică sau juridică prejudiciată în mod direct prin încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe.

Articolul 70

Contravențiilor prevăzute la art. 68 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 71

(1) Sumele provenite din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.

(2) Cuantumul amenzilor contravenționale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 72

În cazul nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe și a normelor metodologice care reglementează funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, Centrul Național al Cinematografiei poate dispune suspendarea sau retragerea certificatului de înscriere sau de clasificare în Registrul cinematografiei și de încetare imediată a activităților pentru care s-a dispus măsura respectivă.

Capitolul IX — Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 73

(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei va elabora regulamentul prevăzut de prezenta ordonanță privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de sprijin financiar direct directe pentru dezvoltarea de proiecte, producție și distribuire de filme.

(2) Proiectul regulamentului menționat la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului culturii și identității naționale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În termenul prevăzut la alin. (1) , Centrul Național al Cinematografiei va elabora și va supune spre aprobare Ministerului Culturii și Identității Naționale normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 74

(1) Operațiunile de înscriere și de clasificare efectuate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 418/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, care își păstrează valabilitatea, nu vor fi modificate până la expirarea de drept a termenelor pentru care au fost acordate.

(2) Se exceptează de la obținerea clasificării filmele cinematografice care se prezintă în cadrul unor festivaluri cinematografice internaționale, schimburi culturale, alte manifestări oficiale organizate în România sau în străinătate.

Articolul 75

(1) Centrul Național al Cinematografiei organizează activități de formare și perfecționare profesională și eliberează certificate de atestare de liberă practică în meseriile specifice domeniului cinematografiei pentru care nu există forme de școlarizare în învățământul din România.

(2) În acest scop, pe lângă Centrul Național al Cinematografiei se constituie comisii de specialiști din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

(3) Comisiile prevăzute la alin. (2) se constituie prin ordin comun al miniștrilor de resort, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(4) Comisiile își vor desfășura activitatea la sediul Centrului Național al Cinematografiei, care va asigura secretariatul tehnic.

(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, membrii acestora vor fi remunerați conform prevederilor legale.

Articolul 75¹

Abrogat cel târziu la 23 iunie 2017

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Centrul Național al Cinematografiei asigură conceperea și realizarea unui program de educație cinematografică adresat elevilor din învățământul liceal.

(2) Programul prevăzut la alin. (1) se implementează de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei și cu Arhiva Națională de Filme și se realizează sub forma unor cursuri opționale, compuse din prelegeri și proiecții.

(3) Cursurile prevăzute la alin. (2) se pot organiza și desfășura în spațiile instituțiilor de învățământ sau, după caz, în spațiile aflate în administrarea Centrului Național al Cinematografiei sau a Arhivei Naționale de Filme, în baza unui protocol de colaborare încheiat între părți.

Articolul 76

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va introduce în codul clasificării ocupațiilor din România, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, profesiile și meseriile specifice domeniului cinematografic, în acord cu legislația europeană în materie.

Articolul 77

Plata cotizațiilor datorate de către Centrul Național al Cinematografiei și Arhiva Națională de Filme către organismele internaționale de profil se suportă din bugetul Centrului Național al Cinematografiei.

Articolul 77¹

Abrogat la 9 decembrie 2024 · de OUG nr. 142/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În vederea dezvoltării cinematografiei în România se introduce sprijinul indirect, astfel:

a) de la data stabilită potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se acordă sprijin indirect în valoare de 150% pentru producătorii, coproducătorii și finanțatorii implicați în producția de film, acordat din impozitul pe profit corespunzător sumei investite, sumă care nu poate depăși 10% din costurile directe de producție efectuate pe teritoriul României, și reprezintă maximum 50% din profitul brut; această prevedere nu se aplică pentru aportul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. c);

b) în situația filmelor comandate, condiționat de cheltuirea în România a minimum 40% din bugetul filmului, se acordă sprijin indirect în valoare de 30% din totalul taxelor aferente bugetului cheltuit pe teritoriul României, sprijin ce se acordă persoanei juridice autorizate, înscrisă în Registrul cinematografiei, rezidentă în România, potrivit legii, și care participă la realizarea filmului; sprijinul indirect va fi folosit pentru acoperirea costurilor directe de producție, efectuate pe teritoriul României, și nu poate depăși 10% din acestea; în cazul filmelor la comandă, prevederile prezentului articol se pot completa de drept cu prevederile lit. a);

c) sprijin indirect prin scutirea de la plata taxei pe redevență pentru distribuitorii care introduc în România un număr egal sau mai mare de 8 copii de film;

d) sprijin indirect în valoare de 150%, aferent impozitului pe profit obținut în urma realizării investiției, pentru operatorii implicați în exploatarea de lanțuri de cinematografe, în situația în care lanțul este format din cel puțin 10 săli distribuite pe teritoriul României, corespunzător a 10% din investiția realizată.

Articolul 77²

(1) Datorită specificului activității, prin derogare de la prevederile art. 111 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, în cazul angajaților implicați în producția de film, durata maximă legală a timpului de muncă poate depăși 40 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu condiția ca aceste ore să fie compensate cu zilele libere în perioadele în care angajații nu participă la producția de film sau, dacă acest lucru nu este posibil, să fie compensate în bani, conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Pentru angajații implicați în producția de film, zilele de sâmbătă, duminică și, după caz, zilele de sărbătoare legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul legal putând fi acordat în perioadele în care angajații nu participă la producții de film.

Articolul 78

(1) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune sunt obligate, în cadrul grilelor de programe, să rezerve spațiu publicitar gratuit în orele de maximă audiență, necesar promovării filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2 .

(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalitățile și spațiul acordat în grila de programe pentru promovarea filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2 .

(3) Publicitatea difuzată în condițiile alin. (1) nu constituie publicitate comercială.

Articolul 78¹

Dispozițiile art. 55 alin. (3)-(5) se aplică și contractelor încheiate începând cu anul 1997, care se află în derulare, fie în sensul restituirii sprijinului financiar direct acordat, fie în sensul continuării finanțării din Fondul cinematografic.

Articolul 79

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea cinematografiei nr. 630/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Articolul 79¹

(1) Toate măsurile de sprijin prevăzute de prezenta ordonanță, care pot reprezenta ajutor de stat/de minimis, pot fi acordate doar după elaborarea, de către furnizor, a schemelor de ajutor de stat/de minimis sau modificarea celor existente în conformitate cu legislația europeană specifică și parcurgerea pașilor procedurali prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru finanțările care se acordă în baza unor scheme de ajutor de stat/de minimis furnizorul/Centrul Național al Cinematografiei verifică înainte de încheierea contractelor inclusiv respectarea condițiilor prevăzute de legislația incidentă în materia ajutorului de stat.

(3) În cazul finanțărilor prevăzute la alin. (2) , stoparea finanțării sau recuperarea sumelor se face cu respectarea prevederilor reglementărilor europene de ajutor de stat.

Articolul 80

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.