Codul civil (1864)

Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă. (Cod civil 1589, 1911). A se vedea și art. 15 alin. (2) din Constituția României, adoptată la 8 decembrie 1991 și publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

(Abrogat expres prin art. 183 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)

Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce da, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse. (Cod civil 1201.)

Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri. (Cod civil 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. 2, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. 2, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838.)

(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române).

(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române).

(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).

(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice). Titlul IV DESPRE ABSENȚI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morții prezumate a celor dispăruți, și, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morții prezumate a celor dispăruți cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).

(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morții prezumate a celor dispăruți, și, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morții prezumate a celor dispăruți cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).

(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morții prezumate a celor dispăruți, și, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morții prezumate a celor dispăruți cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate expres prin Decretul-Lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989.)

(Abrogat expres prin Decretul-Lege privind abrogarea unor acte normative nr. 9/1989 , publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989).

(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.)

(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).

(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii măritate).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă - drept urmare a abrogării exprese a art. 254-276 din Codul civil - și abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaților).

(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaților).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaților).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă - drept urmare a modificării art. 613 Cod procedura civilă - și abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuțiilor ministerului public și expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuțiilor ministerului public și expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogat prin Legea nr. 249 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 Cod civil).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiției juridice a copilului natural). Titlul VIII DESPRE ADOPȚIE

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin Legea din 15.III.1906). Titlul IX DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ

(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea și abrogarea unor dispoziții privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă și emancipare).

(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (Cod civil, 462 și urm., 472 și urm., 489 și urm., 1295, 1315 și urm., 1685, 1727 și urm., 1751, 1824 și urm., 1895 și urm., 1909). A se vedea și Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 50.

Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinația lor, sau prin obiectul la care ele se aplică. (Cod civil, 463-465 alin. 1, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 și urm., 1777, 1818, 1895). A se vedea și Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 51.

Fondurile de pământ și clădirile sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 464, 465, 469, 470).

Morile de vant, sau de apa, așezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 462).

Recoltele care încă se țin de rădăcini, și fructele de pe arbori, neculese încă, sunt asemenea imobile. Îndată ce recoltele se vor tăia și fructele se vor culege, sunt mobile. (Cod civil 463, 466, 472 și urm., 972, 1295, 1730).

Arborii ce se taie devin mobile. (Cod civil 465, 473, și 529 și urm.).

Animalele ce proprietarul fondului da arendașului pentru cultura, sunt imobile pe cat timp li se păstrează destinația lor. (Cod civil 462, 468). 1. A se vedea și Legea nr. 16/1994 a arendării, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 65/1998 , publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 26 martie 1998. 2. A se vedea și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.

Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul și exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinație. Astfel sunt imobile prin destinație, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul și exploatarea fondului: - animalele afectate la cultura; - instrumente aratoare; - semințele date arendașilor sau colonilor partiari; - porumbii din porumbarie; - lapinii ținuți pe lângă casa; - stupii cu roi; - peștele din iaz (heleșteie); - teascurile, clădirile, alambicurile, cazile și vasele; - instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie și altor uzine; - paiele și gunoaiele. Mai sunt imobile prin destinație toate efectele mobiliare ce proprietarul a așezat către fond în perpetuu. (Cod civil 462, 469, 1750, 1824). A se vedea nota 2 de la art. 467.

Proprietarul se presupune ca a așezat către fond în perpetuu efecte mobiliare, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt așezate. Oglinzile unui apartament se presupun așezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria camerei. Aceasta se aplică și la tablouri și alte ornamente. Statuile sunt imobile când ele sunt așezate inadins, chiar când ele s-ar putea scoate fără fractura sau deteriorare. (Cod civil 468, 1325, 1750, 1824). **) Lemnaria care îmbracă pereții interiori ai unei încăperi.

Urloaiele sau țevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casa, sunt imobile și fac parte din proprietățile la care servesc. (Cod civil 462).

Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servituțile, acțiunile care tind a revendica un imobil. (Cod civil 462, 517, 565, 576, 1750).

Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (Cod civil 461, 465 alin. 2, 466, 473-474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726-1736, 1751, 1909).

Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se misca de sine precum sunt animalele, precum și cele care nu se pot stramuta din loc decât prin o putere străină, precum sunt lucrurile neinsufletite. (Cod civil 472).

Sunt mobile prin determinarea legii, obligațiile și acțiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, acțiunile sau interesele în companii de finanțe, de comerț sau de industrie, chiar și când capitalul acestor companii consta în imobile. Aceste acțiuni sau interese se socot ca mobile numai în privința fiecărui din asociați și pe cat tine asociația. Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viața asupra statului sau asupra particularilor. (Cod civil 472, 1639 și urm.).

Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi. Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate și nu pot fi înstrăinate decât după regulile și formele prescrise anume pentru ele. (Cod civil 480 și urm., 1296, 1306, 1706, 1801 și urm., 1845). A se vedea art. 135 din Constituția României, adoptată la 8 decembrie 1991, precum și următoarele acte normative: - Codul familiei, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 35); - Codul aerian - Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, și aprobată și modificată prin Legea nr. 130/2000 , publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000; - Legea nr. 85/1992 , privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinație din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare (art. 17); - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 9 alin. 8); - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20); - Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 și 5); - Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 4 martie 1998; - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000; - Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996; - Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 23 aprilie 1998 (art. 35-43); - Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 21 octombrie 1991 (art. 48-52); - Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 8 ianuarie 1993 (art. 33 și 34); - Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 11 aprilie 1996; - Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 16 noiembrie 2000; - Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din 8 noiembrie 2000.

Drumurile mari, drumurile mici și ulițele care sunt în sarcina statului, fluviile și râurile navigabile sau plutitoare, țărmurile, adăugirile către mal și locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele și îndeobște toate părțile din pământul României, care nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependințe ale domeniului public. (Cod civil 478, 495, și urm., 582, 646, 647, 1844). A se vedea: - Constituția României (art. 135); - Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 și 5). - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998 (art. 1, 3, 4 și 6).

Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (Cod civil 538, 646, 648, 652, 680, 696). 1. Cu privire la art. 477 Cod civil, a se vedea art. 25 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998, potrivit căruia, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 Cod civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz. 2. A se vedea și: - Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobată și modificată prin Legea nr. 98/1999 , publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 1 iunie 1999, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 36 din 12 mai 1995 , Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Porțile, zidurile, șanțurile, întăriturile piețelor de război și ale fortaretelor fac și ele parte din domeniul public. Aceste lucruri reintra în comerț când nu mai servesc la uzul public. (Cod civil 476, 647, 1844, 1845). Cu privire la domeniul public, a se vedea și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosința, sau numai servitute. (Cod civil 480 și urm., 517 și urm., 565 și urm., 576 și urm., 1720). 1. Dreptul de folosința prevăzut de text se referă la uzufruct, uz, abitație. 2. A se vedea și: - Art. 135 alin. (5) din Constituția României; - Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20); - Legea nr. 114/1996 a locuinței, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare.

Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. (Cod civil 475, 479, 481 și urm., 489 și urm., 585, 586, 620 și urm., 841 și urm., 1001, 1002, 1306, 1310). 1. Conform art. 13 alin. (2) din Constituția României din anul 1991, proprietatea este publică sau privată, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile și, în condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Totodată, alin. (6) al art. 135 din Constituție prevede că proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă. 2. Pentru regimul juridic al unor bunuri din domeniul public al statului, prevăzute în art. 135 din Constituție, a se vedea și: - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998; - Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998 - Codul silvic - Legea nr. 26/1996 , publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996; - Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 61/1998 - Legea minelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998; - Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000; - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996; - Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Legea nr. 12/1974 privind piscicultura și pescuitul, publicată în Buletinul Oficial nr. 106 din 30 iulie 1974, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic și protecția vânatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale și al zonei contigue, publicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 9 august 1990. 3. A se vedea și: - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995; - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001.

Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică și primind o dreapta și prealabilă despăgubire. (Cod civil 475, 480, 597, 616). A se vedea: - art. 41 alin. (3) din Constituția României din 1991; - Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994.

Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește: drept de accesiune. (Cod civil 480, 483 și urm., 629, 645, 903 și urm., 1324 și urm., 1396, 1750, 1777, 1824).

Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. (Cod civil 483, 484, 522 și urm., 1730 pct. 1).

Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semănăturile, araturile și munca pusă de alții. (Cod civil 483, 494, 524, 552, 997).

Posesorul nu câștiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna-credința; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (Cod civil 486, 487, 494, 522, 523, 525, 994 și urm., 1090, 1846 și urm., 1898, 1909).

Posesorul este de buna-credința când poseda ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute. (Cod civil 485, 487, 494, 995, 997, 1854 și urm., 1858, 1890, 1894, 1898).

El încetează de a fi cu buna-credința din momentul când aceste viciuri îi sunt cunoscute. (Cod civil 486, 994).

Tot ce se uneste și se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (Cod civil 482, 489 și urm., 903, 1325).

Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfetei lui. (Cod civil 480, 490 și urm., 579, 607 și urm., 610, 612, 613, 620). 1. Potrivit art. 135 alin. (4) din Constituția României din 1991, bogățiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietății publice. 2. A se vedea și: - Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 61/1998 - Legea minelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998.

Proprietarul poate face asupra pământului toate plantațiile și clădirile ce găsește de cuviință, afară de excepțiile statornicite la capul care tratează despre servituți. (Cod civil 480, 489, 492, 576 și urm., 607 și urm., 1776). *) Trimiterea se referă la titlul IV "Despre servituți".

Proprietarul poate face sub fața pământului toate construcțiile și săpăturile ce găsește de cuviință, și trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi și regulamente privitoare la mine, precum și de legile și regulamentele polițienești. (Cod civil 480, 489, 490, 492, 538, 607 și urm., 610, 612, 613, 620). 1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 489. 2. Termenii "legile și regulamentele polițienești" se referă la reglementările administrative în materie.

Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. (Cod civil 463, 489, 493, 1202).

Proprietarul pământului care a făcut construcții, plantații și lucrări cu materiale străine, este dator sa plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare și la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (Cod civil 492, 494, 499, 515, 998, 999, 1084, 1909).

Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a indatora pe acea persoana să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului. Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plati valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credința, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plati o sumă de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului. (Cod civil 766, 771, 997, 1076, 1084).

Creșterile de pământ ce se fac succesiv și pe nesimtite la malurile fluviului și ale râurilor se numește aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau rau navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lasă, pe pământul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (Cod civil 476 și urm., 482, 488, 496 și urm, 587). A se vedea și: - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din octombrie 1996.

Tot ale proprietarului riveran sunt și pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri și se îndreaptă către celălalt țărm; proprietarul țărmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fără ca proprietarul țărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut. Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa marii. (Cod civil 476, 495). A se vedea, de asemenea, nota de la art. 495.

Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleșteelor și a iazurilor; proprietarul lor conserva totdeauna pământul acoperit de apa, când ea este la înălțimea scurgerii heleșteului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urma; și viceversa, proprietarul iazului nu câștiga nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează varsaturi extraordinare. (Cod civil 495,1847). A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituția României din 1991, precum și nota de la art. 495.

Dacă un fluviu sau rau, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, și care se poate recunoaște, de pământ, și o lipește la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an. (Cod civil 476, 495, 1894).

Insulele și prundurile, care se formează în albia fluviilor și a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescripție. (Cod civil 476, 1844). 1. Prescripția achizitiva nu poate fi opusă în ceea ce privește bunurile care constituie domeniul public. A se vedea în acest sens și nota de la art. 1844. 2. A se vedea și nota de la art. 495.

Insulele și prundurile, care se formează în râurile nenavigabile și neplutitoare, sunt ale proprietarului țărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea raului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra părții de insula ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea raului. A se vedea nota de la art. 495.

Dacă un rau sau un fluviu, formandu-și un braț nou, taie și inconjoara pământul unui proprietar riveran și face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insula, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un rau navigabil sau plutitor. (Cod civil 476, 499). A se vedea nota de la art. 495.

Dacă un fluviu sau un rau își face un nou curs părăsind vechea sa albie, aceasta albie se împarte între proprietarii marginari. A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituția României din 1991 și nota de la art. 495.

Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (Cod civil 468, 998, 1898). A se vedea și Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic și protecția vânatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare.

Dacă doua lucruri a doi deosebiți stăpâni s-au unit împreună încât amândouă formează un singur tot, dar se pot despărți și conserva fiecare în parte după desparțire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, rămânând el dator a plati celuilalt proprietar prețul lucrului ce a fost unit cu principalul. (Cod civil 473, 505 și urm.).

Este principal acela din două lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cărui a servit unirea celuilalt lucru. (Cod civil 504, 506, 508 și urm., 511 și urm.).

Când însă lucrul unit este mult mai de preț decât lucrul principal, și când el s-a unit fără stirea proprietarului, acesta poate cere despărțirea și restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezultă din desparțire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit. (Cod civil 504 și urm., 728).

Dacă din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeași, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal. (Cod civil 504 și urm., 511, 512).

Dacă un meșter sau altcineva a întrebuințat materia care nu era a sa și a făcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuințate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind prețul muncii, atât când acel obiect ar putea cat și când el n-ar putea reveni în starea primitivă. (Cod civil 484, 509 și urm., 514, 515, 997, 1478).

Dacă însă manopera ar fi atât de importanța încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuințate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principala și lucrătorul va avea dreptul de a retine lucrul format, plătind proprietarului prețul materiei. (Cod civil 508, 514 și urm., 1478).

Când cineva a întrebuințat în parte materia care era a sa, și în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să-și fi pierdut cu totul ființa, și dacă acele materii nu se mai pot despărți fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporție cu materia ce era a sa, și celuilalt în proporție cu materia sa și cu prețul muncii sale. (Cod civil 506 și urm., 511 și urm., 728, 1388 și urm.)

Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiți stăpâni din care nici una nu poate fi considerată ca materie principala, atunci proprietarul, în nestiinta căruia a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putința a se desface. Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărți fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapanilor, fiecărui însă în proporție cu câtimea, calitatea și valoarea materiilor lui, întrebuințate la facerea acelui lucru. (Cod civil 512 și urm., 728 și urm., 1388 și urm.).

Dacă materia unui din proprietari ar covarsi pe cealaltă materie prin valoare și cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu preț va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă celuilalt proprietar prețul materiei sale. (Cod civil 505 și urm, 511, 513 și urm.).

Când lucrul format rămâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitație și prețul se va împărți. (Cod civil 506 și urm., 510, 511, 728, 1388 și urm.).

În toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuințate fără stirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are și voia de a cere în loc de lucrul format o materie de aceeași natura, catime, greutate, mărime și calitate, sau valoarea aceleiași materii. (Cod civil 504 și urm., 508 și urm, 515).

Oricare vor fi întrebuințat materii străine, fără stirea proprietarului lor, vor putea după împrejurări fi osândiți și la plata de daune-interese, și aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin canal extraordinar. (Cod civil 506 și urm., 998, 999, 1084). *) În editiile anterioare ale Codului Civil (1958, 1981) în text apare forma arhaica "vericari". **) Acțiune penală.

Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor și în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (Cod civil 3, 504-515).

Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța. (Cod civil 479, 480, 518 și urm., 540 și urm., 557 și urm., 804, 844, 1750, 1824).

Uzufructul se stabilește prin lege sau prin voința omului. (Cod civil 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 și urm.). Prin abrogarea art. 285, 338, 684 și 1242 din Codul civil, au fost desființate drepturile de uzufruct legal statornicite de Codul civil, și anume dreptul de uzufruct legal al părinților asupra bunurilor copiilor, dreptul soțului asupra bunurilor dotale și dreptul vaduvei fără avere la moștenirea bărbatului ei.

Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiție. (Cod civil 557, 560, 1004 și urm., 1017, 1019, 1022 și urm., 1295).

Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile și imobile. (Cod civil 462 și urm., 472 și urm., 526 și urm., 1295, 1750 pct. 2).

Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (Cod civil 517, 522 și urm., 544).

Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producția și prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultura. (Cod civil 483 și urm., 524 și urm., 555, 556).

Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile. (Cod civil 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 și urm., 1730 pct. 1, 1907). Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.

Fructele naturale și industriale, neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeași stare când se sfârșește dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire pentru cheltuielile urmate pentru arături și semănături. Drepturile colonului partiar ce vor fi existat la începutul sau la finele uzufructului nu pot fi vătămate de dispoziția precedenta. (Cod civil 465, 484, 522, 534).

Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, și se cuvin uzufructuarului, în proporție cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplică la arenzi și la chiriile caselor și alte fructe civile. (Cod civil 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 și urm., 1907).

Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum bani, grane, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le înapoia în aceeași cantitate, calitate și valoare, sau prețul, la sfârșitul uzufructului. (Cod civil 521, 557 și urm.).

Uzufructul unei rente pe viața da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire. (Cod civil 521, 523, 1639 și urm.).

Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strica după o vreme prin întrebuințarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dânsele pentru întrebuințarea la care ele sunt destinate, și nu este obligat de a le înapoia la sfârșitul uzufructului decât în starea ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpa. (Cod civil 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).

Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul este dator a păstra ordinea și câtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici moștenitorii săi, pentru părțile lăsate netăiate în timpul uzufructului sau. Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi, fără degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conformă obiceiului local în privirea înlocuirii lor. (Cod civil 466, 524, 530 și urm.). A se vedea: - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Codul silvic - Legea nr. 26/1996 , publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996; - Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000.

Uzufructuarul se mai bucura, conformându-se cu epocile și uzul vechi al proprietarului, de părțile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau ca aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinata, sau se fac numai de o catime oarecare de arbori aleși pe toată suprafața domeniului. (Cod civil 529, 531 și urm.). A se vedea nota de la art. 529.

În toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalți; va putea însă întrebuința, spre a face reparațiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfaramati din accidente; poate chiar tăia pentru acest sfârșit arborii trebuinciosi, cu îndatorire însă a constata în ființa proprietarului aceasta trebuința. (Cod civil 529 și urm., 532 și urm., 545 546).

Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însă toate acestea după obiceiul locului și al proprietarului. (Cod civil 524, 529, 531). A se vedea nota de la art. 529.

Pomii roditori care se usucă și chiar acei ce sunt dezradacinati sau dărâmați din accidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alții. (Cod civil 529 alin. 2, 531).

Uzufructuarul se poate bucura el însuși, sau închiria altuia, sau ceda exercițiul dreptului sau. De va închiria, urmează a se conformă pentru epocile când se preînnoiesc contractele și pentru durata lor, regulile întocmite pentru bărbat, în privința averii femeii sale la titlul Despre contractul de căsătorie. (Cod civil 523, 542, 1413, 1824 pct. 2). 1. Dispozițiile din titlu "Despre contractul de căsătorie", la care se referă art. 534, sunt art. 1268 și 1269 Cod civil, în prezent abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare. 2. Cu privire la închirierea suprafețelor de locuit, a se vedea și Legea nr. 114/1996 , a locuinței, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare. 3. În privința arendarilor, a se vedea nota 1 de la art. 467.

Uzufructuarul se folosește de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are uzufruct. (Cod civil 495 și urm.).

El se folosește de drepturile de servitute și în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, și se folosește întocmai ca însuși proprietarul. (Cod civil 517, 554, 576 și urm., 639).

Uzufructuarul se folosește asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrariile și nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct. Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fără a dobândi mai întâi învoirea guvernului. Dispozițiile art. 537 nu mai sunt aplicabile, întrucât, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituția României, bogățiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor și pietrăriilor nedeschise încă, nici asupra nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în cursul uzufructului sau.

Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului. Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătățirile ce ar pretinde ca a făcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau moștenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri și alte ornamente, pe care le-ar fi așezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte. (Cod civil 469, 494, 998, 999).

Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se afla; el însă nu poate intră în folosința lor decât după ce va face în prezenta proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mișcătoare și constatarea stării în care se vor afla cele nemișcătoare, supuse uzufructului. (Cod civil 462 și urm, 472 și urm., 536, 1432).

Este dator a da cauțiune ca se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzătorul sau donatorul care și-au rezervat uzufructul, nu sunt obligați a da cauțiune. (Cod civil 540, 1080, 1652 și urm., 1675 și urm.). Prin abrogarea art. 338 Cod civil, dreptul de uzufruct legal al părinților asupra bunurilor copiilor a fost desființat.

Dacă uzufructuarul nu găsește cauțiune, nemișcătoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobânda, productele se vand și prețul lor se pune asemenea la dobânda; dobânzile acestor sume și prețul arendelor se cuvin uzufructuarului. (Cod civil 525, 543, 544, 1411 și urm., 1587 și urm.). Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.

În lipsa de cauțiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuințare să se vândă spre a se pune prețul la dobânda, și uzufructuarul se folosește de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere și judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile mișcătoare necesare pentru propriile sale trebuințe sa i se lase sub simpla sa depunere de jurământ și cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (Cod civil 528, 542).

Întârzierea de a da cauțiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul. (Cod civil 517, 524, 525, 542, 543).

Uzufructuarul nu este obligat decât la reparațiile de întreținere. Reparațiile cele mari rămân în sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparațiilor de întreținere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face și pe acestea. (Cod civil 517, 531, 540, 546 și urm., 558, 998, 999, 1447 și urm.).

Reparațiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari și ale boltelor, restabilirea grinzilor și acoperișului întreg, acelea ale zagazelor și ale zidurilor de sprijinire și de împrejmuire în total; toate celelalte reparații sunt de întreținere. (Cod civil 531, 545, 547).

Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligați a recladi ceea ce a căzut de vechime sau s-a distruit din caz fortuit. (Cod civil 539, 540, 546, 557, 563 și urm., 1083).

Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinței sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contribuțiile și altele ce după obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (Cod civil 545).

În privința sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul și uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plati și uzufructuarul a-i răspunde dobânzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul de a cere capetele plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (Cod civil 550, 552, 557 și urm., 1589).

Acel ce câștiga cu titlul gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achită în proporție cu folosința sa și fără nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare și veniturile rentelor perpetue sau pe viața care privesc asupra patrimoniului. (Cod civil 844 și urm., 888 și urm., 894 și urm., 902 și urm., 1639).

Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat și, de va fi silit să le plătească, are acțiune în contra proprietarului. (Cod civil 899 și urm., 905, 991, 1746 și urm., 1790 și urm.).

Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige în urma câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporție cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voiește sa avanseze suma pentru care trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârșitul uzufructului fără nici o dobânda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voința, sau sa plătească dânsul acea suma, și atunci uzufructuarul îi plătește dobânzile în tot cursul uzufructului, sau sa pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului până se va dobândi un preț analog sumei datorite. (Cod civil 775, 893, 896).

Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosința și celelalte condamnatiuni la care procesele arătate pot da naștere.

Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta încercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ținut a-l denunta proprietarului, căci la din contra uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele ce ar putea rezultă pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el însuși.

Dacă uzufructul are de obiect un animal și dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plati prețul.

Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boala, va pieri cu totul și fără culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor. Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de a înlocui numărul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiași persoane a ambelor calități de proprietar și de uzufructuar; prin neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 de ani; prin totală desființare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit. (Cod civil 969, 1154, 1156, 1890).

Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosința sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lasandu-l să se degradeze din lipsa de întreținere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestațiile pornite în contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute și a da garanții pentru viitor. Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lasă pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plati pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o sumă hotărâtă până în ziua când uzufructul urma sa înceteze. (Cod civil 545, 974).

Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.

Uzufructul constituit până ce o altă persoană va ajunge la o vârsta hotărâtă, tine până la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana înaintea vârstei hotărâte.

Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunțat la dânsul în mod formal.

Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renunțarea făcuta în paguba lor. (Cod civil 975, 976).

Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit, uzufructul se păstrează asupra părții rămase. (Cod civil 1156).

De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, și aceasta clădire va arde sau se va distrui din alta întâmplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pământul pe care a fost clădirea, nici de materialele rămase. Dacă uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte și clădirea, uzufructuarul se va folosi de pământ. (Cod civil 1156).

Drepturile de uz și de abitatiune se stabilesc și se pierd în același chip ca și uzufructul.

Ca și în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întâi cauțiune și fără a face inventar. (Cod civil 540 și urm.). Soțul supraviețuitor nu este obligat sa dea cauțiune pentru exercitarea dreptului de abitatiune ce i se cuvine în temeiul art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

Uzuarul și cel ce are dreptul de abitatiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de familie.

Drepturile de uz și de abitatiune se regulează prin titlul care le-a înființat și primesc după cuprinderea lui mai multă sau mai putina întindere.

Dacă titlul nu se explica asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.

Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decât se cuvine pentru trebuințele sale și ale familiei sale. Poate pretinde și pentru trebuințele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.

Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul sau altuia. (Cod civil 534, 573).

Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea într-însă cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca când i s-a dat acest drept. Cel ce are dreptul de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuiește. În ce privește dreptul de abitatiune al soțului supraviețuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia soțul supraviețuitor nu va fi obligat sa dea cauțiunea prevăzută de art. 566 din Codul civil. Dreptul de abitație nu va putea fi cedat sau închiriat, chiar și în cazul prevăzut de art. 572 alin. 2 Cod civil.

Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de excepția adusă la art. 572. (Cod civil 534, 571).

Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupa toată casa, e dator să facă cheltuielile de cultura, reparațiile de întreținere și sa plătească contribuțiile ca și uzufructuarul. Dacă nu ia decât o parte din fructe sau dacă nu ocupa decât o parte din casa, el contribuie în proporție cu lucrul de care se folosește. (Cod civil 545 și urm.).

Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare. A se vedea nota de la art. 529.

Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân.

Servituțile izvorăsc sau din situația naturala a locurilor, sau din obligația impusa de lege, sau din convenția dintre proprietari. (Cod civil 578, 586 și urm., 620 și urm.)

Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg firește din locurile superioare, fără ca mana omului sa fi contribuit la aceasta. Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa oprească aceasta scurgere. Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituții fondului inferior. A se vedea și Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996, art. 26.

Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuințare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripție asupra acelui izvor. 1. Prescripția achizitiva nu poate fi opusă în ce privește bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens și nota de la art. 1844. 2. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996.

În acest caz, prescripția nu se poate dobândi decât prin o folosința neîntrerupta în timp de 30 de ani, socotiți din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut și a săvârșit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea și scurgerea apei în proprietatea sa. A se vedea nota de la art. 579.

Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul când izvorul da apa trebuincioasă locuitorilor unei comune unui sat sau unui catun. A se vedea și art. 135 alin. (4) din Constituția României.

Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietăților sale, fără însă a o abate de tot. Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuința în toată întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lasă cursul firesc la ieșirea din proprietatea sa. 1. A se vedea Legea nr. 107/1996 , a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996. 2. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 581.

De se ridica vreo contestație între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele, la darea hotărârii, sunt datoare sa caute a împacă interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietății, observând întotdeauna regulamentele particulare și locale asupra curgerii și uzului apelor. 1. A se vedea notele de la art. 582. 2. A se vedea și: - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 84/1996 a imbunatatirilor funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996.

Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumătate.

Tot proprietarul își poate îngrădi proprietatea, afară de excepția ce se face la art. 616.

Servituțile stabilite de lege au de obiect utilitatea publică, sau a comunelor, ori aceea a particularilor. 1. Cu privire la termenul "comuna" a se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 17-18 din 17 februarie 1968, republicată în Buletinul Oficial nr. 163-165 din 20 decembrie 1968, cu modificările ulterioare și Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare. 2. Cu privire la art. 586 Cod civil, a se vedea și: - art. 41 alin. (6) din Constituția României din 1991; - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 84/1996 , a imbunatatirilor funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996; - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996; - Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Legea nr. 137/1995 , Legea protecției mediului, republicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000; - Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea și folosirea pajiștilor, loturilor zootehnice și semincere, precum și a stațiunilor comunale de monta, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 29 aprilie 1971, cu modificările ulterioare; - Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica și termica, publicată în Monitorul Oficial nr. 519 din 30 decembrie 1998, cu modificările ulterioare; - Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind navigația civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 221 din 29 august 1997; - Codul aerian - Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 130/2000 , publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000. Actele normative adoptate anterior Constituției României din 1991 sunt în vigoare, în măsura în care nu contravin dispozițiilor acesteia [art. 150 alin. (1) din Constituție].

Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comunală au de obiect cararea sau poteca pe lângă marginea râurilor navigabile sau flotabile, construcția sau reparația drumurilor, sau alte lucrări publice sau comunale. Tot ce privește acest fel de servituți se determina de către legile sau regulamentele particulare.

Legea supune pe proprietari la osebite obligații unul către altul, fără chiar sa existe vreo convenție între dânșii.

Parte din aceste obligații e regulată de către legile asupra poliției rurale. Celelalte sunt relative la zidul sau la șanțul comun între vecini, la cazul când se poate înalta un contrazid, la privirea asupra proprietății vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere. Legea asupra poliției rurale din 25 decembrie 1868, la care se referă art. 589, a fost abrogată prin Legea din 22 martie 1937 privitoare la organizarea și încurajarea agriculturii.

În orașe și la țara, orice zid care servește de desparțire între clădiri sau între curte și grădina, și între ograde la țara, se socotește comun, dacă nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul. A se vedea: - Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România - Buletinul Oficial nr. 17 - 18 din 17 februarie 1968, republicată în Buletinul Oficial nr. 163 - 165 din 20 decembrie 1968, cu modificările ulterioare. - Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare.

Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreapta și perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfățișează un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune ca aparține exclusiv proprietarului despre care exista planul înclinat.

Reparația și reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmașilor, și în proporție cu dreptul fiecăruia.

Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparații și reclădiri, renunțând la dreptul sau, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire a sa.

Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun și sa bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi până la jumătatea zidului, în caz când și el ar voi a pună grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (Cod civil 599, 610, 611).

Orice coproprietar poate să înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înălțării, reparațiile de întreținere pentru sarcina cauzată zidului comun în proporție cu înălțimea.

Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înălțării, cel ce vrea sa-l înalte e dator a-l face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, și orice adaos în grosime sa-l facă pe locul sau.

Vecinul care n-a contribuit la înălțare poate câștiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala pe jumătate, precum și prețul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuințat pentru ingrosarea zidului.

Orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stapanului zidului jumătatea din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părții ce vrea să facă comuna, precum și jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.

Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici sa alăture sau sa sprijine pe dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt. În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experți mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt.

Fiecare poate în orașe și suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la clădirea și repararea îngrădirii ce desparte casele, curțile și grădinile lor; înălțimea îngrădirii se va hotărî după regulamentele particulare, sau după obiceiul obștesc și în lipsa de regulamente și de obicei, înălțimea zidului va fi de cel mult doi metri, socotindu-se și coama.

Când se reclădește un zid comun sau o casa, toate servituțile active și pasive se perpetua în privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă ingreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescripției. (Cod civil 636 și urm.).

Toate șanțurile între doua proprietăți se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.

Este semn de necomunitate când pământul e inaltat sau aruncat numai de o parte a șanțului.

Șanțul se socotește a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat.

Șanțul comun trebuie întreținut cu cheltuiala comuna.

Orice gard ce desparte doua proprietăți se socotește comun, afară dacă numai una singura din două proprietăți va fi îngrădită, sau de nu va fi titlu sau posesiune îndestulătoare care să constate din contra.

Nu e iertat a sadi arbori care cresc înalți decât în depărtarea hotărâtă de regulamente particulare sau de obiceiurile constante și recunoscute și în lipsa de regulamente și obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia desparțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o jumătate de metru pentru celelalte plantații și garduri vii.

Vecinul poate cere ca arborii și gardurile vii puși la o distanta mai mica să se scoată. Acela pe a cărui proprietate se întind cracile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia. Dacă rădăcinile se întind pe pământul sau are drept a le tăia singur.

Arborii ce se afla în gardul comun sunt comuni ca și gardul și fiecare din ambii proprietari e în drept a cere să-i taie.

Cel ce face un put sau o privată lângă un zid comun sau nu; cel ce vrea sa cladeasca un cămin sau o vatra, o fierărie, un cuptor sau o soba, să-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângă zid un magazin de sare, sau grămezi de materii corozive; e îndatorat sa lase depărtarea prescrisă de regulamente și obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau să facă lucrările prescrise de aceleași legi și regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului. Cu privire la executarea construcțiilor, a se vedea: - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările ulterioare; - Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 16 iulie 1996, cu modificările ulterioare.

Unul din vecini nu poate face, fără consimțământul celuilalt, nici într-un chip, fereastra sau deschidere într-un zid comun.

Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăți îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecina.

Nimeni nu poate avea vederi piezise pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de șase decimetri.

Distanta de care este vorba în cele doua articole precedente se socotește de la fața zidului, pe care s-a deschis vederea și, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara până la linia de desparțire a celor două proprietăți.

Tot proprietarul este dator a-și face streasina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.

Proprietarul al cărui loc este infundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Trecerea trebuie regulat făcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasa din drum.

Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.

Acțiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie să urmeze după prescripție, deși acțiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietățile lor, sau în folosul proprietăților lor, orice servitute vor găsi de cuviință, pe cat timp aceste servituți nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient obligația unui fapt personal, și pe cat timp aceste servituți nu vor fi contrarii ordinii publice. Uzul și întinderea servituților stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, și în lipsa de titlu, după regulile următoare. (Cod civil 5, 623 și urm., 969).

Servituțile sunt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pământului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clădirile pentru care servituțile sunt instituite se vor afla nu numai în oraș, dar și la țara; cele de al doilea fel se numesc rurale.

Servituțile sunt sau continue sau necontinue. Servituțile continue sunt acelea al căror exercițiu este sau poate fi continuu, fără să aibă trebuința de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele, scursurile apelor, ferestrele și altele asemenea. Servituțile necontinue sunt acelea care au trebuința de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fântâna, de a paste vite și alte asemenea. Servituțile sunt aparente sau neaparente. Servituțile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere; servituțile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibițiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât până la o înălțime determinata.

Servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (Cod civil 622, 1846 și urm., 1890). 1. Prescripția achizitiva nu poate fi opusă în ceea ce privește bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens și nota de la art. 1844. 2. Cu privire la ocrotirea servituților continue și aparente, a se vedea Codul procedura civilă, art. 674 și urm.

Servituțile continue neaparente și servituțile necontinue și neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. (Cod civil 622, 628, 1846 și urm.).

Destinațiunea proprietarului tine loc de titlu în privința servituților continue și aparente. (Cod civil 622).

Nu poate fi destinațiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri acum despărțite au fost averea aceluiași proprietar, și ca printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea.

Dacă proprietarul a doua proprietăți, între care exista un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăți, fără ca contractul sa conțină nici o convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat. (Cod civil 1349).

Titlul constitutiv al servituții, în privința servituților ce nu se pot dobândi prin prescripție, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaștere a servituții și dat din partea proprietarului locului aservit. (Cod civil 1189).

Când se stabilește o servitute se înțelege ca se acordă totdeodată și toate mijloacele spre întrebuințarea ei. Astfel servitutea de a lua apa din fântâna altuia trage cu sine și dreptul de trecere.

Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa și spre a o păstra.

Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituții.

În cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lăsând fondul supus în dispoziția proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.

Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărți, servitutea rămâne tot aceeași pentru fiecare parte, fără ca fondul supus să se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toți devălmășii vor fi îndatorați a-l exercita prin același loc.

Proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servituții dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl oprește a-și face pe dânsul reparații folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeași înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, și acesta nu va putea refuza.

Însă și acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului sau, fără a putea face nici în fondul supus servituții, nici în fondul pentru care servitutea este înființată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.

Servituțile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita.

Ele renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituțile să se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spațiu de timp îndestulător spre a se putea presupune ca s-a desființat servitutea, după cum se zice la art. 640. (Cod civil 1798).

Orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită și acela ce o datorește cad în aceeași mana. (Cod civil 1154, 1798).

Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 ani. (Cod civil 1890).

Acești treizeci de ani se numara după osebite feluri de servituți, sau din ziua de când a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituți necontinue, sau din ziua de când s-a făcut un act contrar servituții continue.

Modul servituții se poate prescrie ca și servitutea și cu același chip.

Dacă proprietatea în folosul carei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuințarea din partea unuia oprește prescripția în privința celorlalți. (Cod civil 1036). Dispoziția art. 642 este deopotrivă aplicabilă și în cazul proprietății comune în devălmășie.

Dacă dintre coproprietari se găsește unul în contra cărui prescripția nu s-a putut aplica, precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalți coproprietari. (Cod civil 1876). A se vedea, de asemenea, nota de la art. 642.

Proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune. (Cod civil 651 și urm., 800 și urm., 942 și urm.). A se vedea și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporatiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune. (Cod civil 482 și urm., 1837 și urm.). A se vedea nota de la art. 644.

Bunurile fără stăpân sunt ale statului. (Cod civil 477,680). A se vedea și Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobată și modificată prin Legea nr. 98/1999 , publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din 31 ianuarie 2000, cu modificările ulterioare.

Sunt bunuri care nu aparțin nimănui și al căror uz e comun tuturor. Legi de poliție regulează felul întrebuințării lor.

Facultatea de a vana sau de a pescui este regulată prin legi particulare.

Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a găsit în propriul sau fond; dacă tezaurul este găsit în fond străin, se împarte pe din două între cel ce l-a descoperit și între proprietarul fondului. Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar și care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (Cod civil 489, 490, 491). A se vedea: - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Ordonanța Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 41/1995 , publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995; - Ordonanța Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului cultural național, publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 august 1992, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 182/2000 - Legea privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, publicată în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000.

Succesiunea se defera sau prin lege, sau după voința omului, prin testament. (Cod civil 651 și urm., 800 și urm.). 1. Cu privire la transmiterea prin deces a depunerilor C.E.C., a se vedea Statutul Casei de Economii și Consemnațiuni, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 888/1996 , publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificată prin Legea nr. 146/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997; 2. Cu privire la transmiterea prin moștenire a drepturilor patrimoniale de autor, a se vedea Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;

Succesiunile se deschid prin moarte. Procedura de deschidere a succesiunii este reglementată de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Legea regulează ordinea succesiunilor între moștenitorii legitimi. Copiii naturali, în privința succesiunii mamei lor și a colateralilor săi, sunt asimilați copiilor legitimi și viceversa. În lipsa de moștenitori legitimi sau naturali, bunurile se moștenesc de soțul supraviețuitor. În lipsa de soț, statul devine moștenitor. (Cod civil 646, 659 și urm., 679 și urm.). 1. Distincția pe care o face art. 652 o face, din punct de vedere al moștenirii, între copiii legitimi și naturali a fost înlăturată. Potrivit dispozițiilor Codului familiei (art. 63) copilul din afară căsătoriei, a cărui filiatie a fost stabilită, are față de părinte și rudele acestuia aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie. Astfel, copiii din afară căsătoriei - "copiii naturali" în terminologia art. 652 - sunt asimilați copiilor din căsătorie - "moștenitori legitimi", potrivit denumirii folosite de același articol - în privința moștenirii oricăruia dintre părinți și a rudelor acestora, iar nu numai în privința succesiunii mamei. 2. Dispoziția din alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor a fost abrogată implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire a soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, iar ultima dispoziție a alin. 2 referitoare la dreptul statului, a fost implicit abrogată prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 și 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.

Descendenții și ascendenții au de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului. Ceilalți moștenitori intră în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiției. (Cod civil 889 și urm., 911, 917, 1860).

Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede sa existe în momentul deschiderii succesiunii. Copilul conceput este considerat ca exista. Copilul născut mort este considerat că nu exista. A se vedea art. 7 și 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Sunt nedemni de a succede și prin urmare excluși de la succesiune: 1. Condamnatul pentru ca a omorat sau a încercat sa omoare pe defunct. 2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzație capitala, declarata de judecată calomnioasă. 3. Moștenitorul major care, având cunoștința de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției. (Cod civil 656).

Lipsa de denunțare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenții și descendenții omoratorului, pe afinii săi de același grad, pe soțul sau sotia sa, pe frații sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepoții sau nepoatele sale.

Moștenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele și veniturile a căror folosința a avut-o de la deschiderea succesiunii.

Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt departati pentru greseala tatălui lor; acesta însă nu poate nici într-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acorda tatilor și mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (Cod civil 664 și urm., 698). 1. Dispoziția referitoare la uzufructul legal asupra bunurilor succesiunii a devenit inaplicabila prin abrogarea art. 338 - 341 Cod civil. 2. A se vedea în același sens și art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile mai jos determinate. (Cod civil 652, 669 și urm.). Cu privire la ordinea succesorală, a se vedea și dispozițiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - în temeiul cărora soțul supraviețuitor vine la moștenirea celuilalt în concurs cu rudele defunctului.

Proximitatea rudeniei se stabilește prin numărul generațiilor; fiecare generație numara un grad. A se vedea și art. 45 și 46 din Codul familiei.

Șirul gradelor formează linia; se numește linie dreapta șirul gradelor între persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterală șirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun. Linia dreapta se împarte în linie dreapta descendenta și în linie dreapta ascendenta. Întâia este aceea ce leagă pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leagă o persoană cu acei din care ea se coboară.

În linie dreapta se numara atâtea grade câte sunt și generații între persoane; astfel fiul este către tatăl sau în cel dintâi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, și viceversa, tatăl și bunul către fiii lor și nepoții lor de fiu.

În linie colaterală gradele se numara după generații, începând de la una din rude până la autorul comun și de la acesta până la cealaltă ruda. Frații dar sunt în gradul al doilea; unchiul și nepotul în al treilea, verii primari în al patrulea și c.l.

Reprezentarea este o ficțiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanți în locul, în gradul și în dreptul reprezentantului. (Cod civil 672, 698, 755).

Reprezentarea se întinde nemarginit în linie directa descendenta. Ea este admisă în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenții unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toți copiii defunctului fiind morți înaintea lui, descendenții zisilor copii să se găsească între ei în grade egale sau neegale.

În linie colaterală, reprezentarea este admisă în privința copiilor și descendenților fraților sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toți frații și surorile defunctului, fiind morți mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la descendenții lor, în grade egale sau neegale.

În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpina (souche); dacă aceeași tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăși pe tulpina în fiecare ramura, și membrii aceleiași ramuri se împart egal între dânșii.

Nu se reprezintă decât persoanele moarte. Poate cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunțat. (Cod civil 696, 698).

Copiii sau descendenții lor succed tatălui, mamei, moșilor, moașelor și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Ei succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept; ei succed pe tulpina când sunt chemați toți sau unul din ei prin reprezentare. Copiii sunt chemați împreună cu soțul supraviețuitor la succesiunea părintelui defunct. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - art. 1 lit. a, soțul supraviețuitor mosteneste o pătrime din averea celuilalt, când vine la succesiune cu copiii defunctului ori cu descendenții lor; în afară acestui drept de moștenire, soțul supraviețuitor are un drept de abitație în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.

Dacă defunctul n-a lăsat posteritate, nici frate, nici surora, nici descendenți dintr-aceștia, succesiunea se cuvine ascendenților din gradul de rudenie cel mai aproape. Ascendenții de același grad moștenesc părți egale. (Cod civil 659 și urm., 675). 1. Ascendenții sunt chemați la succesiunea descendentului împreună cu soțul supraviețuitor al acestuia. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. c și d, soțul supraviețuitor mosteneste jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune cu tatăl și mama defunctului - ori numai cu unul din ei - și trei pătrimi când vine la succesiune cu ceilalți ascendenți; în afară de partea sa succesorală, soțul supraviețuitor va moșteni mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nunta și va avea totodată un drept de abitație în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata. 2. Cu privire la dreptul de moștenire al adoptatorilor și al rudelor acestora față de adoptat, a se vedea Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopție, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 87/1998 , publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 29 aprilie 1998.

Dacă tatăl și mama unei persoane moarte fără descendenți i-au supravietuit, lăsând acea persoana frați, surori, sau descendenți ai acestora, succesiunea se divide în doua porțiuni egale, din care jumătate numai se cuvine tatălui și mamei și se împarte deopotrivă între dânșii. (Cod civil 673). 1. Părinții, frații și surorile defunctului - ori descendenții acestora - sunt chemați la moștenire împreună cu soțul supraviețuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. b, soțul supraviețuitor mosteneste o treime din averea celuilalt când vine la succesiune în concurs cu tatăl și mama defunctului, ori numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreună cu frații și surorile soțului încetat din viața și descendenții lor, sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soțul supraviețuitor va moșteni mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nunta și va avea totodată un drept de abitație în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata. 2. A se vedea, de asemenea, nota 2 de la articolul precedent.

În caz de a muri mai dinainte tatăl și mama unei persoane moarte fără posteritate, frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiune, departand pe ascendenți și pe ceilalți colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secțiunea II a acestui cap. (Cod civil 659 și urm., 666, 698). Frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiunea defunctului împreună cu soțul supraviețuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. c, soțul supraviețuitor mosteneste o jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune numai cu frații și surorile defunctului sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soțul supraviețuitor va moșteni mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nunta și va avea totodată un drept de abitație în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.

Dacă tatăl și mama persoanei moarte fără posteritate i-au supravietuit, frații surorile sau reprezentanții lor iau jumătate succesiunea. Dacă numai tatăl sau numai mama i-a supravietuit, frații, surorile sau reprezentanții lor iau trei pătrimi ale succesiunii. (Cod civil 671). A se vedea nota de la art. 671.

Partajul jumătății sau celor trei pătrimi cuvenite fraților sau surorilor, după continerea articolului precedent, se face între ei în porțiuni egale, dacă sunt toți dintr-aceeași căsătorie; de sunt din căsătorii diferite, diviziunea se face pe jumătate între cele doua linii paterna și maternă a defunctului; frații primari iau parte în amândouă liniile, uterinii sau consangenii, fiecare în linia sa numai. Dacă sunt frați sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzând pe toate rudele din cealaltă linie. (Cod civil 672 și urm.) *) Prin "frați uterini" se înțeleg frații din aceeași mama, dar tata deosebit, iar prin "frați consangeni" frați din același tata, dar din mame deosebite.

În lipsa de frați sau surori sau de descendenți dintr-înșii și în lipsa de ascendenți, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat. Când sunt mai multe rude colaterale în același grad, succesiunea se împarte egal între dânsele. (Cod civil 663). Rudele colaterale sunt chemate la succesiunea defunctului împreună cu soțul supraviețuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. d, soțul supraviețuitor mosteneste trei pătrimi din averea celuilalt când vine la succesiune cu rudele colaterale în gradul III și IV cu defunctul; în afară de partea sa succesorală, soțul supraviețuitor va moșteni mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nunta și va avea totodată un drept de abitație, în condițiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.

Rudele succed până la al doisprezecelea grad inclusiv.

(Abrogat drept urmare a abrogării - prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 - a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiției juridice a copilului natural).

Succesiunea copilului natural, mort fără posteritate, se cuvine mamei sale, și, în lipsa mamei, rudelor ei cele mai aproape. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 652; succesiunea copilului se cuvine rudelor sale, fără deosebire după cum filiația rezultă din căsătorie sau din afară ei.

Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soțul în viața nedespărțit.

În lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.

Soțul în viața și statul care cer succesiunea sunt obligați a face să se pună peceți, a pretinde să se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar. Dispozițiile art. 681 au fost implicit abrogate. Astfel: 1. Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, a stabilit vocația succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu rudele cele mai apropiate ale defunctului, iar nu numai în lipsa lor. 2. Măsurile pentru conservarea bunurilor succesorale prevăzute de art. 681 în favoarea rudelor chemate la moștenire înaintea soțului supraviețuitor (și care puteau accepta succesiunea în 30 de ani de la deschiderea ei) nu mai sunt compatibile cu Legea nr. 319/1944 și cu dispozițiile art. 700, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 , în baza cărora dreptul de acceptare a succesiunii se prescrie în termen de 6 luni.

Soțul în viața este încă dator a transforma în numerar lucrurile mișcătoare sau a da cauțiune solvabilă pentru restituirea succesiunii, în caz când s-ar prezenta moștenitori ai defunctului în termen de 3 ani. După acest termen cauțiunea este liberată. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la articolul precedent.

Soțul în viața sau statul, care n-au îndeplinit formalitățile la care sunt respectiv îndatorați, pot să fie supuși la daune-interese către moștenitorii ce s-ar arata. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 681.

Când bărbatul moare și văduva sa n-are avere, dânsa ia o porțiune virila în uzufruct, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenți. Când bărbatul lasă un singur descendent, porțiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal. Când bărbatul lasă rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului.

Succesiunea poate fi acceptată curat și simplu, sau sub beneficiu de inventar. (Cod civil 686 și urm., 699 și urm., 704 și urm.). 1. Potrivit art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, acceptarea moștenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârsta, sau unei persoane puse sub interdicție, va fi socotită totdeauna ca fiind făcuta sub beneficiu de inventar. 2. Potrivit art. 90 din Codul familiei, moștenitorul persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală este ținut, în măsura valorii bunurilor moștenite, sa continue întreținerea.

Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine. (Cod civil 693, 703, 712).

Minorii și interzișii nu pot face valabil acceptarea unei moșteniri decât conform dispozițiilor titlului de la minoritate și tutela. 2. Trimiterea la dispozitile titlului de la minoritate și tutela se referă în prezent la Titlul III din Codul familiei (art. 97 și urm.). A se vedea în aceasta privința și art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).

Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. (Cod civil 690 și urm., 703, 712, 1171 și urm., 1176 și urm.).

Actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, nu sunt acte de primirea moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.

Donatiunea, vinderea sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii. Tot asemenea se intampla: 1. Când unul din erezi renunța chiar gratuit în folosul unuia sau a mai mulți din coerezi. 2. Când renunțarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, și se primește de renuntator prețul renunțării. (Cod civil 707).

Când acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepadat de dânsa, sau fără sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul sa accepte sau să se lepede de dânsa. (Cod civil 689, 700).

Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (Cod civil 704 și urm.).

Majorele nu poate să-și atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuințat în privința-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micșorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării. (Cod civil 953, 960, 1165). Dispozițiile art. 694 au fost modificate implicit prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, potrivit căruia aplicarea dispozițiilor legale referitoare la acțiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de paisprezece ani împliniți, încheie singuri acte juridice pentru care aveau nevoie de încuviințarea părinților sau tutorelui, dacă aceste acte le-au adus vreo vătămare.

(Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială).

Eredele ce renunța este considerat ca n-a fost niciodată erede. A se vedea și art. 45 și 80 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale adoptat prin Ordinul ministrului justiției, ministru secretar de stat nr. 710/c din 5 iulie 1995 , cu modificările

Partea renuntatorului profita coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul următor. (Cod civil 660 și urm., 701). Prevederile acestui articol au fost implicit modificate prin art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor.

Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renuntatorul este singur în gradul sau, sau dacă toți coerezii săi renunța, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părți egale. (Cod civil 664 și urm., 668).

Creditorii acelui ce renunța în paguba lor pot sa ia autorizația justiției ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, în locul și rândul sau. Într-acest caz renunțarea este anulată numai în favorul creditorilor și numai până la concurenta creanțelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunțat. (Cod civil 974, 975).

Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. În cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea. (Cod civil 692, 709).

În tot timpul în care prescripția dreptului de a accepta nu este dobandita în contra erezilor ce au renunțat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alți erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripție, sau prin acte valabile, făcute de curatorele succesiunii vacante. (Cod civil 1882, 1890). A se vedea și: - Legea nr. 18/1991 , Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 13 alin. 2); - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000 (art. 33); - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 5).

Nici chiar prin contractul căsătoriei nu se poate renunța la succesiunea unui om în viața, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii. (Cod civil 5, 965, 1526). *) În prezent nu mai este admisă încheierea unui contract de căsătorie (contract matrimonial), raporturile patrimoniale dintre soți fiind reglementate de lege.

Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dânsa; cu toată renunțarea lor, ei rămân erezi și nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (Cod civil 686, 689, 712).

Declarația unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie să fie făcuta la grefa tribunalului de prima instanța a districtului în care succesiunea este deschisă; ea trebuie să fie înscrisă pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunțare. (Cod civil 685). Dispoziția art. 704 a fost implicit modificată prin art. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială. În prezent, procedura acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar este reglementată de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Aceasta declarație n-are efect decât fiind precedată sau urmată de un inventar fidel și exact al bunurilor succesiunii, făcut după formele cerute de legile de procedura și în termenele mai jos hotărâte. Inventarul bunurilor succesorale se întocmește potrivit prevederilor art. 70 și urm. din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului. I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va începe a curge din ziua expirării a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua încheierii inventarului, dacă s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni. (Cod civil 651).

Dacă cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoana în drept a succede și fără să se poată zice ca s-a făcut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justiției ca să se vanza acele obiecte. Aceasta vânzare trebuie să se facă cu forma vânzărilor publice. (Cod civil 690 și urm., 716, 1388 și urm.).

În timpul termenelor pentru facerea inventarului și pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunța și nu se poate obține o condamnatiune în contra-i. Dacă el renunța după expirarea termenelor, sau înaintea expirării lor, cheltuielile ce legiuit s-au făcut de dânsul până la acea epoca privesc succesiunea.

După expirarea termenelor arătate, eredele urmărit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla în cercetarea urmăririi îl acorda sau îl refuza după circumstanțe. Termenul nou acordat, în temeiul art. 709, nu poate depăși termenul prevăzut de art. 700 pentru prescripția dreptului de acceptare a succesiunii.

Cheltuielile urmăririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacă eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul morții sau ca termenele i-au fost neîndestulătoare, din cauza situației bunurilor, sau din cauza contestațiilor ivite. Dacă el nu poate justifica, cheltuielile îl privesc.

Eredele conserva cu toate acestea, după expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar după expirarea termenelor date de judecător, conform art. 709, facultatea de a face încă inventar și de a se declara erede beneficiar; aceasta însă în caz când dânsul n-a făcut acte de erede sau în caz când nu este dat în contra-i o hotărâre judecătorească desavarsita, care să-l condamne ca erede curat și simplu. (Cod civil 689 și urm.). Facultatea acordată eredelui de art. 711 nu poate fi exercitată decât în cursul termenului prevăzut de art. 700.

Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu știința și rea credința n-a trecut în inventar efecte dintr-însă, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.

Beneficiul de inventar da eredelui avantajul: 1. De a plati datoriile succesiunii numai până în concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plată datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor și legatarilor. 2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii și de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creanțelor sale. (Cod civil 777, 778, 1108 pct. 4).

Eredele beneficiar administrează bunurile succesiunii și este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor și legatarilor. El nu devine răspunzător cu bunurile sale proprii, decât după ce i se va fi cerut darea socotelilor și el nu va fi indestulat aceasta îndatorire. După lămurirea socotelilor, el nu poate fi răspunzător cu bunurile sale proprii, decât până la concurenta sumelor ce rămâne dator. (Cod civil 777, 1080).

El nu răspunde pentru administrația sa decât de greșeli grave.

El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzările publice. Dacă el reprezintă în natura obiectele mișcătoare, nu răspunde decât de deprecierea sau deteriorarea lor cauzată din neglijența sa. (Cod civil 472 și urm., 707, 1388 și urm.).

El nu poate vinde imobilele decât după formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecări, care au făcut cerere, a primi prețul. (Cod civil 462 și urm.).

El este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cauțiune solvabilă pentru prețul mișcătoarelor cuprinse în inventar și pentru porțiunea prețului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecări. De nu se va da aceasta cauțiune, se vor vinde miscatoarele și prețul lor se va depune, ca și porțiunea nedelegata din prețul imobilelor, spre a se întrebuința la desfacerea sarcinilor succesiunii. (Cod civil 1675 și urm.).

Dacă unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decât după ordinea și chipul regulat de judecător. Dacă creditorii nu se opun, eredele plătește creditorilor și legatarilor, după rândul cererii.

Creditorii ce nu se opun și care se prezintă, după lămurirea socotelilor și plata relicvatelor, nu au recurs decât în contra legatarilor; acei care se prezintă înaintea lămuririi socotelilor și plății relicvatelor vor avea recurs și în contra creditorilor plătiți înaintea lor. (Cod civil 893, 896, 909). *) Prin "plata relicvatelor" se înțelege distribuirea în întregime a sumelor rezultate din lichidarea bunurilor.

Creditorii ce se opun vor avea recurs și în contra eredelui.

În toate cazurile prevăzute de art. 719 și 720, recursul se prescrie după expirarea termenului de trei ani, care începe din ziua lămuririi socotelilor și a plății relicvatului. (Cod civil 893, 896, 909).

Cheltuielile pentru peceți, pentru facerea inventarului și pentru darea socotelilor privesc succesiunea.

Dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului și pentru deliberare, nu se prezintă nimeni ca sa reclame succesiunea și dacă nu este nici un erede cunoscut, sau dacă erezii cunoscuți s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privită ca vacanta.

Tribunalul de întâia instanța din districtul în care succesiunea este deschisă numește un curatore după cererea persoanelor interesate, sau după aceea a procurorului.

Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate să constate printr-un inventar succesiunea; el exercita și urmărește drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contra-i; administrează sub îndatorirea de a vărsa numerarul succesiunii, ca și sumele adunate din vânzarea mobilelor și imobilelor, în casa de consemnațiuni și depozite și în fine sub aceea de a da socoteli.

Dispozițiile secțiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administrație și asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt îndatoritoare și pentru curatorii succesiunilor vacante.

Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii. Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi. (Cod civil 5, 968, 1008, 1388). În legătura cu ieșirea din indiviziune - a se vedea: - Legea nr. 603/1943 , pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, se va abroga Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, urmând a se aplică dispozițiile art. 673¹-673¹⁴ din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 .

Diviziunea poate fi cerută chiar când unul sau mai mulți din erezi au posedat părți separate din succesiune, dacă nu a fost act de împărțeala sau dacă nu se poate opune prescripția.

Dacă toți erezii sunt prezenți și majori, se pot împărți între dânșii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalități. Dacă toți erezii nu sunt prezenți sau dacă între dânșii sunt minori sau interziși, atunci se vor pune peceți pe efectele succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau după aceea a procurorului tribunalului de prima instanța. (Cod civil 747). 1. Punerea de sigilii, la cererea persoanei interesate sau din oficiu se face de către notarul public, potrivit art. 72 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. 2. În legătura cu aplicarea art. 730, a se vedea și: - Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărțelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673¹-673¹⁴ din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 . - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. - Codul familiei - Legea nr. 4/1953 , republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105 alin. 3, 129 și 147).

Creditorii pot și ei sa ceara punerea de peceți în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecătorești. (Cod civil 780, 974, 1825).

După punerea peceților, creditorii pot face opoziție și fără a avea titluri executorii sau permisiunea justiției.

Dacă vreunul din coerezi nu consimte la facerea împărțelii, sau dacă se ivesc contestații, ori în privința modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunța în mod sumar sau numește, de cere trebuința, pentru operațiile împărțelii, pe unul din judecători, după raportul căruia judeca contestațiile.

Estimația imobilelor se face de experți aleși de părțile interesate; de experți numiți din oficiu când părțile refuza a-i alege. Procesul-verbal al experților trebuie să arate bazele estimatiei; sa indice dacă obiectul estimat poate să fie comod împărțit și în ce chip; sa fixeze, în fine, în caz de împărțire, fiecare din părțile ce se pot forma, precum și valoarea lor.

Estimația mobilelor trebuie să se facă de oameni cunoscători și după adevăratul lor preț.

Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori sechestranți sau oponenți, sau dacă majoritatea coerezilor socotește necesară vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public după formele obișnuite. Dacă imobilele nu se pot împărți, se vor vinde la tribunal prin licitație. Dacă toate părțile sunt majore, ele pot conveni să facă vânzarea în fața unui arbitru, numit de dânsele.

După ce mobilele și imobilele s-au estimat și s-au vândut, judecătorul, de cere trebuința, trimite pe părți la un arbitru numit cu consimțământul lor, sau numit de-a dreptul de dânsul, când părțile nu se unesc pentru numirea lui. Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-și da unii altora, la formarea activului și pasivului ereditatii, la compunerea părților și la restituțiile ce erezii ar trebui a-și face între dânșii.

Fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donațiunile ce a primit și sumele ce este dator către succesiune. (Cod civil 739 și urm., 751 și urm.). Moștenitorii obligați a raporta sunt determinați prin art. 751 Cod civil și art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

Dacă raportul nu se face în natura, coerezii cărora li se datorează iau mai întâi o parte egala din masa succesiunii. Aceste preluări se fac, pe cat este posibil, în obiecte de aceeași natura și calitate cu acelea ce erau să fie date în natură. (Cod civil 764 și urm., 769).

După preluări, se formează din restul masei succesiunii atâtea părți egale câți sunt și erezi sau stirpe impartitoare. (Cod civil 667). *) Tulpini, potrivit art. 667 cod civil.

La formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cat se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natura și valoare. Se va evita însă, cat va sta prin putința, imbucatatirea peste măsura a eritajelor și diviziunea exploatațiunilor.

Inegalitatea părților date în natura se compensează prin bani. (Cod civil 1737 pct. 3, 1741). A se vedea și art. 7 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărțelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673¹-673¹⁴ din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 .

Părțile se formează de unul dintre coerezi sau de altă persoană, dacă toți erezii sunt de acord în alegere și dacă cel ce a fost ales accepta însărcinarea; în caz contrar, părțile se formează de un expert numit de judecător. Părțile apoi se trag la sorți. Dacă însă erezii vin la moștenire cu părți inegale, autoritatea judecătorească decide de trebuie să se procedeze prin tragere la sorți în parte, sau prin darea părților în total.

Mai înainte de a proceda la tragerea părților la sorți, fiecare compartitor este admis a propune reclamările sale, în contra formării părților.

Regulile stabilite pentru împărțirea masei de moștenire se vor observa în subdiviziunile ce se vor face între stirpele compartitoare. (Cod civil 667, 669 și urm.)

Dacă asupra operațiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestații, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultățile și zisele părților, și le trimite înaintea judecătorului pentru împărțeala.

Dacă toți coerezii nu sunt prezenți sau de sunt între ei interziși sau minori, împărțirea trebuie să se facă înaintea judecătoriei, observând regulile prescrise în articolele precedente din aceasta secțiune. Dacă sunt mai mulți minori cu interese contrarii la împărțeala, se va da fiecărui dintr-înșii un tutore special.

În cazul articolelor precedente, licitația, de este trebuința, nu se va putea face decât înaintea judecătoriei cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunurilor minorilor. Străinii vor fi totdeauna admiși. (Cod civil 1388 și urm.). *) Persoanele care nu au calitatea de moștenitori.

Împărțelile făcute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizația consiliului de familie, sau în numele absenților sunt definitive. (Cod civil 954, 1166). 2. Instituția consiliului de familie a fost desființata prin reglementarea pe care Codul familiei a instituit-o, prin art. 113-151, pentru ocrotirea incapabililor aflați sub tutela. 3. Potrivit dispozițiilor art. 105, 129 și 147 din Codul familiei, pentru impartirile săvârșite de reprezentanții incapabililor sau de persoanele cu capacitate restrânsă este necesară încuviințarea autorității tutelare.

După împărțeala se va remite fiecărui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat. Titlurile unei proprietăți împărțite se țin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu îndatorire de a le prezenta când compartitorii, având trebuința de ele, i le vor cere. Titlurile ereditatii întregi se țin de acel erede pe care toți l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea de a le prezenta la orice cerere. Dacă nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun în arhiva statului și judecătorul liberează de pe dânsele fiecărui din erezi câte o copie legalizată. A se vedea: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreună cu frații ori surorile sale, sau cu descendenții acestora, trebuie a raporta coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cat și indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel. (Cod civil 738, 752 și urm., 845, 846).

Eredele ce renunța la succesiune poate popri darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele părții disponibile. (Cod civil 696 și urm., 763, 841, 846, 851).

Donatarul care nu avea calitatea de a moșteni în momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacă donatorele nu l-a dispensat de aceasta.

Donațiile și legatele făcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au făcut cu scutirea de raport. Legatele nu sunt raportabile decât dacă s-a prevăzut aceasta expres în testament, raportul urmând a se face prin echivalent.

Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul făcut părintelui sau, chiar când ar primi succesiunea acestuia; dar când fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator să raporteze aceea ce s-a dăruit părintelui sau, chiar în cazul când ar fi renunțat la succesiunea părintelui.

Donațiile și legatele făcute soțului unui descendent succesibil sunt socotite ca făcute cu scutirea de raport. Dacă darurile sau legatele s-au făcut la doi soți împreună, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusă raportului.

Raportul nu se poate face decât numai la succesiunea donatorului.

Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul dotandu-l, procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.

Cheltuielile de nutriment, întreținere, educație, de învățătura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte și alte obiecte trebuincioase la intrarea în armata, cheltuielile de nunta și prezenturile obișnuite nu sunt supuse raportului.

Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit și fără greseala donatarului nu este supus raportului. (Cod civil 1018, 1102, 1156).

Dacă înzestratorul ascendent plătește bărbatului zestrea fără asigurări suficiente, fiica înzestrată va fi datoare a raporta numai acțiunea în contra bărbatului.

Fructele și interesele lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 482 și urm., 522 și urm., 651, 854, 1589).

Legatarii și creditorii nu pot pretinde ca erezii să facă raport. (Cod civil 757, 848).

Raportul se face sau în natura, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (Cod civil 738, 739, 765 și urm., 772 și urm.).

Raportul se poate pretinde în natura pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natura nu este obligatoriu. Raportul în acest caz se pretuieste după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).

În orice caz, trebuie să se țină socoteala donatarului de cheltuielile necesare și utile. (Cod civil 494, 539, 771, 1345).

Donatarul este răspunzător de toate degradările și deteriorările care au micșorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijența sa. (Cod civil 998 și urm., 1342 și urm.).

Când imobilul s-a înstrăinat de donatar, amelioratiunile și degradările făcute de cel ce l-a dobândit se vor tine în seama, conform cu dispozițiile celor două articole precedente. (Cod civil 765 și urm.).

Când raportul se face în natura, bunurile intră în masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecări însă, pot sa intervină la împărțeala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (Cod civil 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770). Prevederile art. 769 nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară. A se vedea: - Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 25); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 , a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.

Când un succesibil primește, cu dispensa de raport, un dar care excede porțiunea disponibilă, raportul excedentului se face în natura, dacă întoarcerea excedentului este posibila. În caz contrar, dacă excedentul trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul în întregimea lui și preleva asupra mesei valoarea porțiunii disponibile; dacă aceasta porțiune trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul în întregimea lui, ia însă mai puțin din celelalte bunuri ale succesiunii, și recompensează pe coerezii săi, sau în bani, sau oricum altfel. (Cod civil 739, 741, 764 și urm., 794 și urm., 841 și urm.).

Coeredele care raportează imobilul în natura poate să retina posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau ameliorațiuni. (Cod civil 766).

Raportul mobilelor se face luându-se mai puțin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculează pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, după statul estimatiei anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, după estimația experților, făcuta pe prețul cel mai just. (Cod civil 739, 764).

Succesibilul care a primit bani face raportul luând mai puțin din numerarul succesiunii. La neajungere, donatarul poate să nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile și, în lipsa acestora, în imobilele succesiunii. (Cod civil 764, 772).

Coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia. (Cod civil 653, 775 și urm., 893, 896, 909, 1060).

Legatarul cu titlul universal contribuie deopotrivă cu erezii, în proporție cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (Cod civil 896, 909).

Când imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele să fie plătite și imobilele liberate înaintea formării părților. Dacă coerezii împart succesiunea în starea în care se găsește, imobilele ipotecate se estima după aceeași norma ca și celelalte imobile; capitalul renditei însă se scade din prețul imobilului. Eredele, în partea căruia s-a dat imobilele, rămâne singur dator a plati rendită și garantează pe coerezii săi pentru aceasta plata. (Cod civil 1061, 1063 și urm.). Dispoziția din cuprinsul alin. 1 al art. 776 nu are aplicare, întrucât în dreptul nostru singurul contract de renta reglementat de Codul civil est acel de renta viageră, care, potrivit art. 1648, nu poate fi rascumparata.

Coerezii plătesc datoriile și sarcinile succesiunii, fiecare în proporție cu partea sa ereditară. (Cod civil 653, 774, 893, 1060).

Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria comuna mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalți coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar când coeredele ce a desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creanțelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (Cod civil 713, 774 și urm., 893, 896, 902, 1106 și urm., 1674, 1746 și urm.).

Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toți ceilalți în proporție cu ce ia fiecare din succesiune. (Cod civil 788, 1053, 1667).

Titlurile executorii, obținute în contra defunctului, sunt personal executorii și în contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmări execuția decât după opt zile de la notificarea acestor titluri făcute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (Cod civil 653, 731, și urm.).

Ei pot cere, în orice caz și în contra oricărui creditor, separația patrimoniului defunctului de acela al eredelui. (Cod civil 782 și urm., 1743).

Acest drept nu poate fi exercitat când, acceptandu-se eredele de debitor, s-a făcut astfel novatiune în privința creanței contra defunctului. (Cod civil 1128).

În privința mobilelor, după trecerea de trei ani, dreptul este prescris. În privința imobilelor, acțiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se găsesc în mana eredelui. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune având un obiect patrimonial, a se vedea dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

Creditorii eredelui nu pot cere separația patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii. (Cod civil 781).

Creditorii unui din compartitori, că nu cumva împărțeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenți la împărțeala, pot dar sa intervină cu spezele lor; nu pot însă sa atace o împărțeala săvârșită, afară numai de s-a făcut în lipsa-le și fără să se țină seama de opoziția lor. (Cod civil 731 și urm., 769, 974, 975, 976, 1825).

Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur și imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitație, și ca n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (Cod civil 688, 740 și urm., 1388).

Coerezii sunt datori garanți unul către altul numai despre tulburarile și evicțiunile ce proced dintr-o cauza anterioară împărțelii. Garanția încetează când o evicțiune a fost exceptată anume, printr-o clauza expresă a actului de împărțeala, sau când evicțiunea a fost cauzată din greseala eredelui. (Cod civil 788, 1337 și urm., 1351, 1399, 1741).

Fiecare din erezi este obligat, în proporție cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii. Când unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărți între eredele garantat și între ceilalți coerezi. (Cod civil 779, 1053 și urm.).

Garanția pentru solvabilitatea debitorului unei rendite durează numai cinci ani de la împărțeala. Aceasta garanție încetează când nesolvabilitatea a luat naștere în urma împărțelii. Dispoziția art. 789 nu are aplicare, întrucât se referă numai la garanția pentru solvabilitatea debitorului unei rente perpetue, iar singurul contract de renta, reglementat de Codul civil, este acel de renta viageră.

Împărțelile pot fi desființate pentru violenta sau dol. Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica împărțeala; se face numai un supliment de împărțeala pentru obiectul omis. (Cod civil 796 și urm., 953, 955 și urm.).

Orice act, sub orice titlu, în urmarea cărui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la acțiunea de resciziune din articolul precedent. După împărțeala, sau după actul care-i tine locul, acțiunea de resciziune nu mai este admisă în contra tranzacției făcute asupra dificultăților reale, ce prezintă primul act, chiar când nu ar fi fost proces început asupra obiectului tranzacției. Art. 791 trebuie socotit inaplicabil, data fiind inadvertenta dispozițiilor ce cuprinde. În cadrul acestor dispoziții, resciziunea pentru leziune este reglementată nu direct, ci numai prin referire la regulile articolului precedent. Dispozițiile art. 790 nu prevăd însă decât desființarea împărțelii pentru dol sau violenta, astfel încât aplicarea nu este cu putința în cazul resciziunii pentru leziune.

Acela în contra cărui s-a făcut cererea de resciziune poate popri desființarea împărțelii, dând reclamantului suplimentul din partea sa ereditară în numerar sau în natură. Articolul trebuie socotit ca inaplicabil pentru motivele arătate în nota de la art. 791.

Coeredele care a înstrăinat porțiunea sa ereditară, în tot sau în parte, nu poate intenta acțiunea de resciziune pentru dol sau violenta, dacă înstrăinarea s-a făcut în urma descoperirii dolului sau încetării violenței. (Cod civil 959, 1190).

Tatăl, mama și ceilalți ascendenți pot face împărțeala bunurilor lor între fii și ceilalți descendenți. (Cod civil 770).

Aceasta împărțeala se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condițiile și regulile prescrise pentru donațiuni între vii și pentru testamente. Împărțeala făcuta prin acte între vii nu poate avea de obiect decât bunurile prezente. (Cod civil 659 și urm., 728 și urm.).

Dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărțeala, bunurile necuprinse se vor împărți conform cu legea. (Cod civil 669, 728).

Este nulă împărțeala în care nu s-au cuprins toți copiii în viața la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor premuriți. Acțiunea de nulitate se poate exercita de toți erezii fără distincție. (Cod civil 790).

Împărțeala făcuta de ascendent se poate ataca, când ar rezultă dintr-însă sau dintr-alte acte ca, prin dispoziția făcuta de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărțit bunurile s-ar găsi vătămat în partea legitima. (Cod civil 841 și urm.).

Copilul care, pentru cauza arătată la articolul precedent, ataca împărțeala făcuta de ascendent este dator a plati înainte cheltuielile estimatiei. Dacă reclamația nu este fondată, cheltuielile estimatiei și alte judecati vor fi în sarcina sa.

Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament. (Cod civil 644, 794 și urm., 801 și urm., 813 și urm., 856 și urm.).

Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primește. (Cod civil 813 și urm., 829 și urm., 937).

Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viața, de tot sau parte din avutul sau. (Cod civil 856 și urm., 920 și urm.).

Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziții prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva și a remite la o a treia persoana, va fi nulă, chiar în privirea donatarului, a eredelui numit sau a legatarului. (Cod civil 804, 805, 812, 941).

Este permisă dispoziția prin care o a treia persoana ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (Cod civil 924 și urm.).

Este permisă asemenea dispoziția între vii sau testamentară, prin care uzufructul se da la o persoană și proprietatea nuda la alta. (Cod civil 517 și urm.).

Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afară de excepțiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (Cod civil 807). Dispozițiile capitolului VII nu mai alcătuiesc excepții de la regula art. 806, atât în ce privește donațiile prin contractul de căsătorie (deoarece dispozițiile art. 1223 - 1293 din Cod civil au fost abrogate) cat și în ce privește donațiile făcute între soți în timpul căsătoriei, deoarece potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, minorul care se căsătorește dobândește prin aceasta capacitatea de exercițiu deplina. Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei minorul nu poate să facă donații nici chiar cu încuviințare.

Minorul de 16 ani poate dispune prin testament și numai pentru jumătate din bunurile de care după lege poate dispune majorele. (Cod civil 806, 809, 814).

Este capabil de a primi prin donatiune între vii oricine este conceput în momentul donatiunii. Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului. (Cod civil 854). 1. În privința momentului la care sunt recunoscute drepturile minorului, a se vedea Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (art. 7). 2. În privința persoanelor juridice, a se vedea art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

Minorul de șasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui sau. Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului sau tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date și primite. Sunt exceptați în amândouă cazurile de mai sus ascendenții minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor. (Cod civil 807, 812). 1. A se vedea art. 41 și 133 din Codul familiei; 2. Minorul devine major în condițiile prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.

Doctorii în medicina sau chirurgie, ofițerii de sănătate și spiterii, care au tratat pe o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispozițiile între vii sau testamentare, ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli. Sunt exceptate: 1. Dispozițiile remuneratorii făcute cu titlul particular; se va tine însă seama de starea dispunatorului și de serviciile făcute. 2. Dispozițiile universale, în caz de rudenie până la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă mortul va avea erezi în linie dreapta și dacă acela, în profitul căruia s-a făcut dispoziția, nu este el chiar erede în linie dreapta. Aceleași reguli sunt aplicabile în privința preoților. (Cod civil 660 și urm., 812).

Dispozițiile între vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publică, nu pot avea efect decât dacă sunt autorizate prin ordonanțe domnești în urma avizului Consiliului de Stat. (Cod civil 817). 2. A se vedea și: - Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, publicată în Monitorul Oficial nr. 129 din 25 mai 1994, cu modificările ulterioare. - Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiunile făcute statului, publicat în Buletinul Oficial nr. 46 din 10 decembrie 1954.

Dispozițiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse. Sunt reputate ca persoane interpuse tatăl și mama, copiii și descendenții și soțul persoanei incapabile. (Cod civil 940, 941, 1200, 1202).

Toate donațiunile se fac prin act autentic. (Cod civil 1171 și urm., 1167, 1168).

Donatiunea nu obliga pe donator și nu va produce nici un efect decât din ziua în care va fi fost acceptată. Acceptarea poate fi făcuta sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce daruieste; în acest din urmă caz, donatiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (Cod civil 820, 827).

Donațiunile făcute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de părinte. Mama, cu toate ca tatăl ar fi în viața, și ceilalți ascendenți, cu toate ca genitorii ar fi în viața, vor putea asemenea sa accepte donatiunea făcuta minorelui și interzisului, deși ei n-ar avea calitatea de tutori. (Cod civil 820, 1166).

Surdo-mutul ce nu știe sa scrie nu poate accepta o donatiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea judiciară, după regulile stabilite pentru minori. (Cod civil 866). În conformitate cu dispozițiile art. 152 lit. a din Codul familiei, curatorul se numește de autoritatea tutelara;

Donațiunile făcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decât prin ordonanța domnească, data în urma avizului Consiliului de Stat. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 811.

Când se dăruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce conține donatiunea și acceptarea, ca și notificarea acceptării făcuta prin act separat, se va face la judecătoria a carei raza teritorială sunt situate bunurile.

Lipsa transcriptiei poate să fie invocată de orice persoane au interes la aceasta; se excepta însă persoanele obligate a stărui să se facă transcriptia, sau reprezentanții lor, asemenea și donatorul.

Minorii, interzișii, femeile măritate, în lipsa de acceptarea sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bărbaților.

Donatiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (Cod civil 801, 965).

Este nulă orice donatiune făcuta cu condiții a căror îndeplinire atarna numai de voința donatorului. (Cod civil 1006, 1010).

Este asemenea nulă, dacă s-a făcut sub condiția de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau arătate în actul de donatiune.

Când donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donatiune, sau de o sumă determinata din bunurile dăruite, dacă moare, fără sa fi dispus de dânsele, un asemenea obiect sau asemenea suma rămâne erezilor donatorului.

Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cat și în cazul când donatarul și descendenții săi ar muri înaintea sa. Aceste stipulații însă nu se pot face decât în favoarea donatorului. A se vedea: - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 27); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. - Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.

Dispozițiile art. 821, 822, 823, 824 și 825 nu se aplică la donatiunea din capitolul VI și VII, dintr-acest titlu.

Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator și donatar.

Donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite. Donatorul este responsabil de evicțiune când el a promis expres garanția. Este asemenea responsabil când evicțiunea provine din faptul sau, când este în chestiune o donatiune care impune sarcini donatorului; într-acest caz însă, garanția este obligatorie numai până la suma sarcinilor. (Cod civil 1337 și urm.).

Donatiunea între vii se revoca, pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine și pentru naștere de copii în urma donatiunii. (Cod civil 801, 830 și urm., 937, 1011, 1020, 1021).

Când donatiunea este revocată pentru neîndeplinirea condițiilor, bunurile reintra în mana donatorului, libere de orice sarcina și ipoteca. (Cod civil 834, 855, 930, 1770). A se vedea nota de la art. 825.

Donatiunea între vii se revoca pentru ingratitudine în cazurile următoare: 1. Dacă donatarul a atentat la viața donatorului. 2. Dacă este culpabil în privința-i de delicte, cruzimi sau injurii grave. 3. Dacă fără cuvânt îi refuza alimente. (Cod civil 655, 930).

Revocarea pentru neîndeplinirea condițiilor și pentru ingratitudine nu se face de drept niciodată. (Cod civil 1020).

Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcuta în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul. Acțiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului în contra donatarului, afară numai dacă, în acest caz, acțiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acțiunea.

Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrăinările făcute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dăruit; este neapărat ca acestea să se fi făcut înaintea inscripției extractului cererii de revocare pe marginea transcriptiei prescrisă prin art. 818. În caz de revocare, donatarul se condamna a întoarce valoarea obiectelor înstrăinate, după estimația ce li s-ar face în timpul cererii; se condamna asemenea a întoarce veniturile din ziua cererii. (Cod civil 854, 1770).

Donațiunile făcute în favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine.

Orice donațiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenți existenți în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donațiuni și sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie în fine donatiunea în favoarea maritagiului făcuta soților de oricare altă persoană, afară de ascendenții lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donatiunii, dobândește un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent. (Cod civil 937). 1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 825. 2. Distincția dintre copil legitim sau legitimat și copil natural a fost în întregime înlăturată prin dispozițiile Codului familiei (art. 63), astfel încât textul art. 836 a fost modificat implicit în sensul că donațiunile sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donatiunii, dobândește un copil din căsătorie sau dinafara căsătoriei, fie chiar postum (adică un copil născut în urma morții tatălui sau).

Revocarea se face și când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donatiunii.

Donatiunea rămâne revocată chiar când donatorul ar fi intrat în posesia lucrurilor dăruite și ar fi fost lăsat în posesia acelor lucruri după nașterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decât în ziua în care i se va fi notificat nașterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventa.

Orice clauze sau convenții, prin care donatorul ar renunța la revocarea donatiunii pentru naștere de fiu, este nulă și fără nici un efect. (Cod civil 5, 968).

Prescripția acțiunii de revocare se împlinește după 30 de ani de la nașterea fiului. (Cod civil 1863 și urm., 1890). Cu privire la prescripția drepturilor la acțiune care izvorăsc, în acest caz, din revocarea de plin drept a donatiunii, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.

Sunt cuprinși în articolul precedent sub nume de copii, descendenții de orice grad. (Cod civil 670 și urm.).

Liberalitățile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsa de descendenți, defunctul lasă tata și mama sau peste trei sferturi, dacă lasă numai pe unul din părinți.

Dacă dispoziția prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendită viageră, a carei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziții sau de a abandona proprietatea cantității disponibile.

Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotită în porțiunea disponibilă și excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputatia și raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreapta care a consimțit la aceste înstrăinări. (Cod civil 738, 751 și urm., 841, 1167).

Cantitatea disponibilă poate fi data în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fără ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, să fie supus la raport, dacă în dispoziție se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa. Declarația ca darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce conține dispoziția, sau în urma, cu formele dispozițiilor între vii, sau testamentare.

Liberalitățile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la aceasta parte. (Cod civil 841 și urm., 1641).

Reducțiunea liberalităților între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfățișează drepturile lor. (Cod civil 763, 841 și urm., 855, 974).

Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morții sale, se adauga prin calcul și bunurile de care a dispus prin donațiuni între vii, după starea lor din momentul donatiunii și după valoarea ce au avut în momentul morții donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scăzându-se datoriile, pe ceea ce va ramanea se calculează partea disponibilă, după numărul și calitatea erezilor. (Cod civil 752, 766 și urm., 772).

Întâi se vor reduce dispozițiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziții nu vor mai fi, atunci numai se va face reducțiunea donațiunilor. Reducțiunea va începe de la cea din urma donatiune, după săvârșirea acesteia se va trece îndată la cea a doua după dânsa, și asa pe rând până la cea mai veche donatiune.

Când donatiunea între vii, supusă la reducțiune, s-a făcut la unul din cei cu drept de moștenire, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui să se reducă donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile, dacă aceste bunuri sunt de aceeași natura cu cele dăruite. (Cod civil 765, 770).

Se vor reduce cu analogie atât legatele universale cat și cele particulare, fără distincție. (Cod civil 888 și urm., 899 și urm.).

Când testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducțiune, decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală. (Cod civil 847).

Donatarul va restitui fructele porțiunii ce trece peste partea disponibilă, din momentul morții donatorului. (Cod civil 522 și urm., 762, 890).

Donatarul este obligat, dacă a alienat bunurile dăruite, să facă în urma raportul excedentului peste porțiunea disponibilă, după valoarea lucrurilor din timpul morții disponentului. (Cod civil 848).

Orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege. (Cod civil 800, 802, 806 și urm., 887).

Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin același act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane. (Cod civil 886, 938).

Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în forma mistica. (Cod civil 802, 868 și urm.). A se vedea și: - Statutul Casei de Economii și Consemnațiuni, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 888/1996 , publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificată prin Legea nr. 146/1997 , publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997.

Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat și subsemnat de mana testatorului. (Cod civil 886).

Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competența. (Cod civil 886). A se vedea și: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

(Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea și legalizarea înscrisurilor, pentru investirea cu data certa și legalizarea copiilor de pe înscrisuri).

Când testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat sa-l iscălească, sau ca l-a scris el însuși, sau ca a pus pe altul a-l scrie. Hârtia în care s-au scris dispozițiile testatorului sau hârtia care servește de plic, de va fi, se va strânge și se va sigila. Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns și pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge și-l va pecetlui înaintea judecătoriei. Testatorul va declara ca dispozițiile din acea hârtie este testamentul sau, scris și iscălit de el însuși, sau scris de altul și iscălit de testator. Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizica de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui și declarația sus-menționată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârșit. Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripție pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care servește de plic. Acest act se va subscrie atât de testator, cat și de judecătorie sau judecător. Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o alta operație; când testatorul, din o cauza posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripția, aceasta declarație se va trece în subscripție. (Cod civil 858, 886).

Acei care nu știu sau care nu pot citi și scrie nu pot face testament în forma mistica.

Când testatorul nu poate vorbi, dar știe a scrie, atunci declarația ca testamentul este al său o va face în scris în capul actului de subscripție înaintea judecătorului numit, sau înaintea judecătoriei. Judecătoria sau judecătorul numit va constata în actul de subscripție declarația testatorului.

În cazurile când se numește un judecător, el va comunică procesul sau verbal judecătoriei, care va legaliza actul de subscripție sau testamentul.

Testamentele militarilor și ale indivizilor intrebuintati în armata sunt în orice țara valabil făcute în prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenta oricărui alt ofițer superior, asistat de doi martori, sau în prezenta a doi comisari de război, sau în prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (Cod civil 886). A se vedea, de asemenea, nota de la art. 874.

Sunt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit, valabil făcute în prezenta capului ofițerului de sănătate asistat de comandantul militar, însărcinat cu poliția ospiciului. (Cod civil 886). A se vedea nota de la art. 810, cu privire la ofițerii de sănătate. În prezent art. 869 trebuie înțeles ca se referă la medicul militar șef al spitalului.

Dispozițiile articolelor precedente nu sunt admisibile decât în privința acelor ce sunt în expediție militară, sau în cuartier, sau în garnizoana afară din teritoriul român, sau prizonieri la inamici, fără ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoana înăuntrul tarii să poată profita de aceasta latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediata, sau în alte locuri ale căror porți să fie închise și comunicațiile întrerupte din cauza războiului. (Cod civil 886).

Testamentul făcut în forma mai sus arătată este nul după șase luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.

Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicație din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (Cod civil 886).

Testamentul menționat în articolul precedent este nul după trecerea de șase luni de la deschiderea comunicațiilor cu locul unde se găsește testatorul, sau după șase luni de la trecerea sa într-un loc unde comunicațiile nu sunt întrerupte. (Cod civil 886).

Testamentele făcute pe mare în timp de voiaj sunt valabile: Pe corăbii și alte bastimente ale tarii, când sunt făcute în prezenta ofițerului comandant al bastimentului, sau în lipsa-i în prezenta acelui ce-l înlocuiește după ordinea serviciului, însă și unul și altul asistați de ofițerul de administrație, sau de ofițerul ce îndeplinește funcțiunile acestuia. Pe bastimentele de comerț, când sunt făcute în prezenta scribului bastimentului sau în prezenta acelui ce-l înlocuiește, însă și unul și altul asistați de capitanul sau de patronul, sau în lipsa-le, de acei ce-i înlocuiesc. În toate cazurile, funcționarii în prezenta căror se fac aceste testamente vor fi asistați de către doi martori. (Cod civil 886). Termenii folosiți în art. 874 și urm. pentru desemnarea funcțiilor la care se referă aceste dispoziții nu mai sunt în concordanta, în cea mai mare parte, cu funcțiile și denumirile legale în vigoare.

Pe bastimentele statului, testamentul căpitanului, sau acela al ofițerului însărcinat cu administrația, pe bastimentele de comerț, testamentul căpitanului, al patronului, sau al scribului se pot face în prezenta acelora ce, în ordinea serviciului, vin după dânșii, conformându-se pentru celelalte formalități cu dispozițiile articolului precedent. (Cod civil 886).

În toate cazurile, testamentele menționate în cele doua articole precedente se vor face fiecare în doua exemplare originale. (Cod civil 886)

Dacă bastimentul intra într-un port străin, unde se găsește un agent d-ai tarii, funcționarii, în prezenta cărora s-a făcut testamentul, sunt datori să depună unul din exemplarele originale, închis și pecetluit în mâinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi înaintat la grefa judecătoriei domiciliului testatorului. (Cod civil 886).

După întoarcerea bastimentului în țara, fie în portul armamentului, fie în orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului închise și pecetluite sau exemplarul original rămas, dacă după articolul precedent celălalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port, care le va trimite fără întârziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (Cod civil 886).

Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului numele testatorului, menționându-se despre remiterea originalelor testamentului în mâinile agentului, sau la biroul comandantului de port. (Cod civil 886).

Testamentul nu va fi reputat ca făcut pe mare, deși s-ar fi făcut în cursul voiajului, dacă în timpul în care s-a fost făcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un țărm străin unde s-ar afla un agent al României. În acest caz testamentul nu este valabil decât dacă s-a făcut după formele prescrise de legea României, sau după acelea întrebuințate în țara unde a fost făcut. (Cod civil 886).

Dispozițiile de mai sus se aplică și la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (Cod civil 808).

Testamentul făcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decât dacă testatorul moare pe mare, sau după trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut sa-l refacă cu formele ordinare. (Cod civil 886).

Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziție în favoarea ofițerilor bastimentului, dacă dânșii nu sunt rude cu testatorul. (Cod civil 808, 886).

Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secțiuni vor fi subscrise de testatori și de ofițerii publici, în prezenta căror s-au făcut. Dacă testatorul declara că nu știe sau nu poate subscrie, se face mențiune de declarația sa și de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie. În cazurile în care se cere asistența de doi martori, testamentul va fi subscris cel puțin de unul dintr-înșii și se va face mențiune de cauza ce a împiedicat pe celălalt de a subscrie. (Cod civil 886).

Romanul ce s-ar afla în țara străină va putea face testamentul sau, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuințată în locul unde se face testamentul.

Formalitățile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispozițiile prezentei secțiuni și acelea ale secțiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 859 și urm., 868 și urm., 874 și urm.).

Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracțiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (Cod civil 802, 856, 888 și urm., 894 și urm., 899 și urm.).

Legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.

Când testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceștia punerea în posesiune a bunurilor cuprinse în testament. (Cod civil 653, 895, 899).

Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care eredele a consimțit a-i da legatul.

Când testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiție posesiunea bunurilor cuprinse în testament.

Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului județean în a cărui raza teritorială s-a deschis succesiunea. Președintele va constata prin proces verbal deschiderea testamentului și starea în care l-a găsit și va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (Cod civil 859, 864 și urm.).

Legatarul universal, care va veni la moștenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile și sarcinile succesiunii personal până în concurenta părții sale, și ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 841 și urm., 896, 909).

Acest legat poate avea de obiect o fracțiune a moștenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracțiune din imobile sau mobile. Orice alt legat este singular. (Cod civil 887, 899).

Legatarul unei fracțiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa și acestora din urma, de la ceilalți erezi legitimi. (Cod civil 653, 659, și urm., 841 și urm., 888).

Legatarul unei fracțiuni din ereditate este obligat la sarcinile și datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporție cu partea sa și ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 893, 909).

Legatarul universal, sau acela al unei fracțiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecătoria în ocolul căreia s-a deschis succesiunea. Legatarul, care va primi a intră în posesiunea bunurilor fără inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lăsată de testator. (Cod civil 704, și urm., 713, 888 și urm., 894 și urm.).

Legatarul unei fracțiuni de moștenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (Cod civil 890, 895).

Orice legat pur și simplu da legatarului, din ziua morții testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor și reprezentanților săi. Cu toate acestea, legatul singular nu va putea intră în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele, decât în ziua în care a făcut cererea în judecata sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviințat de buna voie. (Cod civil 485, 522 asi urm., 894).

Interesele) și fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morții testatorului, și dacă dânsul n-a făcut cerere înaintea justiției: 1. când testatorul a declarat expres în testament ca voiește a urma astfel; 2. când s-a legat drept alimente o rendită viageră sau o pensie. A se vedea și: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta să se poată reduce rezerva legală. În caz când testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma după voința lui.

Erezii testatorului sau orice altă persoană obligată a plati un legat sunt personal datori a-l achită, fiecare în proporție cu partea ce ia din succesiune. Sunt datori ipotecări pentru tot, până în concurenta valorii imobilelor ce dețin. (Cod civil 774 și urm., 893, 896, 905).

Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea donatorului. (Cod civil 465, 468 și urm., 482 și urm., 904, 923, 927, 1325). *) Prin termenul "donator", textul articolului se referă în realitate la testator.

Când cel ce a dat legat un imobil, a mărit în urma acest imobil prin alte achiziții, aceste achiziții, și de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispoziție pentru aceasta. Infrumusetarile și construcțiile noi, făcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul. Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a făcut unui loc închis, intinzand îngrădirile sale.

Dacă înaintea testamentului sau în urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este ținut a libera lucrul de aceasta sarcina, afară numai dacă testatorul l-a obligat expres la aceasta. (Cod civil 551, 775).

Când testatorul, știind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natura sau valoarea lui din epoca morții testatorului.

Când testatorul, nestiind, a legat un lucru străin, legatul este nul.

Când legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rau. (Cod civil 1103).

Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (Cod civil 847 și urm., 1746 și urm.).

Testatorul poate numi unul sau mai mulți executori testamentari. A se vedea și: - art. 75 alin. 1 și 2 și art. 83 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

El poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (Cod civil 653, 889, 891, 912).

Eredele poate să-i scoată din posesiune, oferindu-le sume îndestulătoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificând ca a plătit aceste legate.

Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (Cod civil 915, 950).

Femeia maritata nu poate fi executoare testamentară, decât cu consimțământul bărbatului. Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecătorească, va putea deveni executoare testamentară, cu consimțământul bărbatului sau cu autorizația justiției în caz de refuz din parte-i. Dispozițiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.

Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizația tutorelui. (Cod civil 913, 950).

Executorii testamentari vor cere punerea peceților, dacă sunt și erezi minori, interziși sau absenți. Ei vor stărui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenta eredelui prezumtiv, sau în lipsa-i, după ce i s-au făcut chemările legiuite. Ei vor cere vinderea mișcătoarelor în lipsa de suma îndestulătoare pentru plata legatelor. Ei vor îngriji ca testamentele să se execute și, în caz de contestație asupra execuției, ei pot sa intervină ca sa susțină validitatea lor. Ei sunt datori, după trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala despre gestiunea lor. (Cod civil 472 și urm., 557 și urm, 809 și urm., 819, 854 și urm.). Aplicarea sigiliilor și inventarierea se fac potrivit art. 70-73 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii săi.

Dacă sunt mai mulți executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va putea lucra în lipsa-le. Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au încredințat, afară numai dacă testatorul a despărțit funcțiile lor și dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a încredințat. (Cod civil 1039 și urm.).

Cheltuielile făcute de executorul testamentar pentru punerea peceților pentru inventar, pentru socoteli și alte cheltuieli relative la funcțiunile sale sunt în sarcina succesiunii.

Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competența, care act va cuprinde mutarea voinței testatorului, sau prin un testament posterior. (Cod civil 802). Prin expresia "act legalizat de judecătoria competența", textul art. 920 se referă la actul notarial. A se vedea și Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.

Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desființează din acesta, decât numai acele dispoziții care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.

Revocarea făcuta prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate ca acest act a rămas fără efect din cauza necapacității eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca aceștia nu au voit a primi ereditatea.

Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcuta cu orice mod sau condiție, revoca legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului. (Cod civil 903 și urm.).

Orice dispoziție testamentară devine caducă, când acela în favoarea căruia a fost făcuta a murit înaintea testatorului.

Orice dispoziție testamentară, făcuta sub condiție suspensivă, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiției. (Cod civil 1004 și urm., 1019).

Dispoziția testamentară, făcuta de la un timp înainte nu oprește pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morții testatorului. (Cod civil 899, 1017 și urm.).

Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot din viața testatorului. (Cod civil 1091, 1156).

Orice dispoziție testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi. (Cod civil 686, 808 și urm.). Incapacitatea de a primi dispoziția testamentară prevăzută de art. 928 este reglementată de art. 808 și 810 Cod civil.

Când din dispozițiile testamentare va rezultă ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai mulți legatari, legatul se împarte între ei, fără a se scădea părțile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului. (Cod civil 808 și urm., 1057 și urm.). Cu privire la "legatari incapabili" a se vedea nota de la art. 928.

Aceleași cauze care, după art. 830 și după cele dintâi doua dispoziții ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donațiunilor între vii, vor fi primite și la cererea revocării dispozițiilor testamentare.

Dacă cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, făcuta memoriei testatorului, acțiunea va trebui să fie intentată în curs de un an din ziua delictului. (Cod civil 833).

Donațiunile făcute soților sau unuia dintr-înșii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate. Dispoziția art. 932 a devenit inaplicabila ca urmare a abrogării titlului IV din cartea III a Codului civil, "Despre contractul de căsătorie și despre drepturile respective ale soților", prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Donatorul poate, în cazul articolului precedent, sa dea donatiune și bunurile sale viitoare. Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale. Când donatorul supravietuieste soților sau soțului donatar, donatiunea este revocabila. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente și viitoare, sau a unei părți numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anexa actului un stat de datoriile și sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donatiunii. În acest caz donatarul este liber să se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare și sa oprească numai pe cele prezente. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

Dacă statul de care se face mențiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conținea donatiunea bunurilor prezente și viitoare, donatarul nu poate decât sau a accepta sau a se lepada de donatiune în întregul ei. Când accepta, nu poate cere decât bunurile existente la moartea donatorului, și este supus la toate datoriile și sarcinile succesiunii. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

Sotii pot prin contractul de maritagiu să-și facă reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor dori. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.

Orice donatiune făcuta între soți în timpul maritagiului este revocabila. Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizație. O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca în urma s-au născut copii. (Cod civil 801, 829, 936). 1. Dispoziția alin. 2 din art. 937, care constituia o excepție de la regula generală a incapacității femeii măritate, a fost implicit abrogată prin Legea privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932. 2. Donațiunile între soți pot avea ca obiect numai bunurile proprii. A se vedea, în acest sens, art. 30 din Codul familiei. 3. A se vedea, de asemenea: - Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 32); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.

Sotii nu pot, în timpul maritagiului, să-și facă, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala și reciprocă printr-unul și același act. (Cod civil 857).

Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui soțului din urma decât o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai puțin, și fără ca, nici într-un caz, donatiunea sa treacă peste cuarțul bunurilor. Cu privire la aplicarea dispoziției art. 939 a se vedea și Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.

Sotii nu pot să-și dăruiască indirect mai mult decât s-a arătat mai sus. Orice donatiune, deghizată sau făcuta unei persoane interpuse, este nulă. (Cod civil 812, 939, 941).

Sunt reputate persoane interpuse copiii ce soțul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate și rudele soțului donatar, la a căror ereditate acesta este chemat în momentul donatiunii. (Cod civil 812, 940).

Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. (Cod civil 962, 969 și urm.).

Contractul este bilateral sau sinalagmatic când părțile se obliga reciproc una către alta. (Cod civil 1020, 1179).

Contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obliga către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urma să se oblige.

Contractul oneros este acela în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj. (Cod civil 812, 947, 1639, 1646, 1859).

Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părți voiește a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte. (Cod civil 813 și urm., 1561).

Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert. (Cod civil 1635).

Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obliga; 3. un obiect determinat; 4. o cauza licita. (Cod civil 949 și urm., 953 și urm., 962 și urm., 966 și urm.). În legătura cu condițiile esențiale pentru validarea actelor juridice, a se vedea și art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Poate contracta orice persoană ce nu este declarata necapabilă de lege. (Cod civil 948, 950-952, 1163, 1164, 1167, 1190, 1666). A se vedea și art. 6-8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.

Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii; 2. interzișii; 3. (Abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacității civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932); 4. în genere toți acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte. A se vedea și: - Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 9 - 11); - Codul familiei - Legea nr. 4/1953 , Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105, 124, 129, 133, 147); - Codul muncii - Legea nr. 10/1972 , Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 7), cu modificările ulterioare; - Art. 45 alin. (4) din Constituția României, adoptată la 8 decembrie 1991.

Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decât în caz de leziune. (Cod civil 1157-1160, 1162-1164). Totodată, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decât dacă se dovedește ca au lucrat cu discernământ.

Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului și interzisului incapacitatea lor. (Cod civil 949, 950).

Consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. (Cod civil 948, 954 și urm.). A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 81.

Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când considerația persoanei este cauza principala, pentru care s-a făcut convenția. (Cod civil 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).

Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul carei s-a făcut convenția. (Cod civil 953, 956-959, 961, 1167, 1190, 1203).

Este violenta totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, ca va fi expusă persoana sau averea sa unui rau considerabil și prezent. Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex și de condiția persoanelor. (Cod civil 953, 955, 957-959, 961, 1167, 1190, 1203).

Violenta este cauza de nulitate a convenției și când s-a exercitat asupra soțului sau a sotiei, asupra descendenților și ascendenților. (Cod civil 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1190-1203).

Simpla temere reverentiara, fără violenta, nu poate anula convenția. (Cod civil 953, 956, 957, 959, 1167, 1190, 1203).

Convenția nu poate fi atacată pentru cauza de violenta dacă, după încetarea violenței, convenția s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune. (Cod civil 953, 956-958, 961, 1167, 1190, 1203). *) Pentru exercitarea dreptului la acțiunea în anulare. Cu privire la prescripția dreptului la acțiunea în anulare, a se vedea nota 1 de la art. 1900.

Dolul este o cauza de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel, încât este evident ca, fără aceste masinatii, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune. (Cod civil 953, 961, 1167, 1190, 1203, 1638).

Convenția făcuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nulă de drept, ci da loc numai acțiunii de nulitate. (Cod civil 1900 și urm.).

Obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obliga. (Cod civil 948, 954, 963-965, 971, 972, 1018, 1026-1033, 1074-1075).

Numai lucrurile ce sunt în comerț pot fi obiectul unui contract. (Cod civil 476 și urm., 647, 965, 1310, 1844).

Obligația trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puțin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa.

Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligației. Nu se poate face renunțare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimțământul celui a cărui succesiune este în chestiune. (Cod civil 702, 821, 1526).

Obligația fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (Cod civil 948, 954, 967, 968, 1347, 1349, 1352).

Convenția este valabilă, cu toate ca cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. (Cod civil 5, 728, 1008, 1636, 1689).

Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. (Cod civil 970 și urm.).

Convențiile trebuie executate cu buna-credința. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa.

În contractele ce au de obiect translația proprietății, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimțământului părților, și lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut traditiunea lucrului. (Cod civil 1079 și urm., 1156, 1295, 1406, 1479 și urm.). 1. În cazurile anume prevăzute de dispoziții normative speciale, care constituie derogări de la regula generală a art. 971, proprietatea nu se transmite prin simplul consimțământ al părților. 2. În ce privește transmiterea dreptului de proprietate imobiliară, a se vedea și: - Decret-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare ( art. 17 alin. 1), și Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 și 5); pentru aplicabilitatea acestor acte normative, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996. - Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996.

Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferita și rămâne proprietara, chiar când titlul sau este cu data posterioară, numai posesiunea să fie de buna-credința. (Cod civil 1846, 1899, 1909).

Convențiile n-au efect decât între părțile contractante. (Cod civil 969, 974, 975, 976, 1175, 1554).

Creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. (Cod civil 558, 699, 732, 769, 780 și urm., 848, 1825, 1843).

Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. (Cod civil 562, 699, 769, 785).

Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enunțate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj și drepturilor respective ale soților, să se conformeze cu regulile cuprinse într-însele. (Cod civil 650-799, 975). 1. Dispozițiile art. 1223-1293 Cod civil, care alcătuiesc titlul IV din cartea a III-a "Despre contractul de căsătorie și despre drepturile respective ale soților" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare. 2. A se vedea și Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, a art. 80 lit. a.

Interpretarea contractelor se face după intenția comuna a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Când o clauza este primitoare de doua înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.

Termenii susceptibili de doua înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.

Dispozițiile indoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. (Cod civil 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 și urm.).

Clauzele obișnuite într-un contract se subinteleg, deși nu sunt exprese într-însul. (Cod civil 970).

Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Când este indoiala, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obliga. (Cod civil 1312).

Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare ca părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.

Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligația, nu se poate susține ca printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.

Cvasi-contractul este un fapt licit și voluntar, din care se naște o obligație către o altă persoană sau obligații reciproce între părți. (Cod civil 1198). A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 104-106.

Acela care, cu voința, gere interesele altuia, fără cunoștința proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a început și a o săvârși, până ce proprietarul va putea îngriji el însuși. (Cod civil 988 și urm., 1198, 1532, 1539 și urm.).

Gerantul este obligat, cu toate ca stapanul a murit înaintea săvârșirii afacerii, a continua gestiunea până ce eredele va putea lua direcțiunea afacerii. (Cod civil 1539).

Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar. (Cod civil 1801 și urm., 1540).

Gerantul nu răspunde decât numai de dol, dacă fără intervenția lui, afacerea s-ar fi putut compromite. (Cod civil 715, 989, 1540).

Stapanul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligațiile contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente și a-i plati toate cheltuielile utile și necesare ce a făcut. (Cod civil 1547 și urm.).

Cel ce, din eroare sau cu știința, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (Cod civil 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588). Cu privire la prescripția dreptului la acțiune în cazul imbogatirii fără just temei a se vedea nota de la art. 1886.

Acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetitiune în contra creditorului. Acest drept încetează când creditorul, cu buna-credința, a desființat titlul sau de creanța; dar atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor. (Cod civil 992, 1092, 1588, 1638).

Când cel ce a primit plata a fost de rea-credința, este dator a restitui atât capitalul, cat și interesele sau fructele din ziua plății.

Când lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credința este obligat a-l restitui în natura, dacă exista, sau valoarea lucrului dacă a pierit sau s-a deteriorat chiar în cazuri fortuite, afară numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind și în posesiunea proprietarului. Cel care a primit lucrul, cu buna-credința, este obligat a-l restitui, dacă exista, dar este liberat prin pierderea lui, și nu răspunde de deteriorări. (Cod civil 960, 1083, 1156).

Când cel ce a primit lucrul cu rea-credința l-a înstrăinat, este dator a întoarce valoarea lucrului din ziua cererii în restitutiune. Când cel care l-a primit era de buna-credința, nu este obligat a restitui decât numai prețul cu care a vândut lucrul. (Cod civil 1095, 1611, 1899).

Acela cărui se face restitutiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credința de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui. (Cod civil 991, 1574, 1730 pct. 4).

Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).

Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa. (Cod civil 998).

Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră. Tatăl și mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii. Stapanii și comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Institutorii și artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii și ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere. Tatăl și mama, institutorii și artizanii sunt apărați de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. (Cod civil 1471, 1487). 1. În legătura cu art. 1000 alin. 1 a se vedea și: - Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 130/2000 , publicată în Monitorul Oficial nr. 355 din 31 iulie 2000. - Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranța a activităților nucleare, republicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 18 februarie 1998. 2. În legătura cu art. 1000 alin. 2, partea din text "după moartea bărbatului" a fost abrogată implicit prin art. 16, 21 și 105 ale Constituției din 1948 care a instituit egalitatea în drepturi între sexe. A se vedea și art. 25 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953 , Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare.

Proprietarul unui animal, sau acela are se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scăpat.

Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție.

Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire. (Cod civil 918, 1039 și urm.)

Obligația este condițională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert. (Cod civil 925, 926, 1017, 1019, 1770).

Condiția cazuala este aceea ce depinde de hazard și care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului.

Condiția potestativa este aceea care face sa depindă perfectarea convenției de un eveniment, pe care și una și alta din părțile contractante poate să-l facă a se intampla, sau poate să-l împiedice. (Cod civil 822, 1010).

Condiția mixtă este aceea care depinde totodată de voința uneia din părțile contractante și de aceea a unei alte persoane.

Condiția imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nulă și desființează convenția ce depinde de dinsa. (Cod civil 5, 620, 728, 839, 1009 și urm., 1492).

Condiția de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligația contractată sub aceasta condiție să fie nulă.

Obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativa din partea acelui ce se obliga. (Cod civil 1006).

Împlinirea condiției trebuie să se facă astfel cum au înțeles părțile să fie făcuta. (Cod civil 970. 977 și urm.).

Când obligația este contractată sub condiția sa un eveniment oarecare se va intampla într-un timp fixat, condiția este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se intample. Când timpul nu este fixat, condiția nu este considerată ca căzută, decât când este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla.

Când obligația este contractată sub condiția ca un eveniment n-are să se intample, într-un timp defipt, aceasta condiție este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul să se fi întâmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla; dacă nu este timp determinat, condiția este îndeplinită numai când va fi sigur ca evenimentul n-are să se mai intample.

Condiția este reputata ca îndeplinită, când debitorul obligat, sub aceasta condiție, a împiedicat îndeplinirea ei.

Condiția îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiției, drepturile sale trec erezilor săi. (Cod civil 653).

Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiției, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau. 2. Despre condiția suspensivă

Obligația, sub condiție suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor și necert. Obligația condițională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului. (Cod civil 1004, 1012 și urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).

Când obligația este contractată sub o condiție suspensivă, obiectul convenției rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiției. Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greseala debitorului, obligația este stinsă. Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găsește, fără scădere de preț. Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sa ceara desființarea obligației, sau sa ia lucrul în starea în care se găsește, cu daune interese. (Cod civil 999, 1081 și urm., 1020, 1156). 3. Despre condiția rezolutorie

Condiția rezolutorie este aceea care supune desființarea obligației la un eveniment viitor și necert. Ea nu suspenda executarea obligației, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de neîndeplinire a evenimentului prevăzut în condiție. (Cod civil 1012 și urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770).

Condiția rezolutorie este subinteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul sau. (Cod civil 830, 832, 943, 1075, 1081 și urm., 1012 și urm., 1021, 1101, 1320, 1365, 1439).

Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceara desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceara înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate. (Cod civil 1020).

Termenul se deosebește de condiție, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amâna executarea. (Cod civil 1004 și urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).

Aceea ce se datorește cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plătește înainte nu se mai poate repeti. (Cod civil 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).

Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe ca este primit și în favoarea creditorului.

Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitura, sau când, cu fapta sa, a micșorat sigurantele ce prin contract dăduse creditorului sau. (Cod civil 1323). *) Insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant.

Debitorul unei obligații alternative este liberat prin predarea unuia din două lucruri ce erau cuprinse în obligație. (Cod civil 964).

Alegerea o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului. (Cod civil 983).

Debitorul se poate libera predand sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însă sili pe creditor a primi parte dintr-însul și parte dintr-altul. (Cod civil 1100, 1101).

Obligația este simpla, deși contractată cu mod alternativ, dacă unul din două lucruri promise nu poate fi obiectul obligației.

Obligația alternativa devine simpla, dacă unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, și chiar când aceasta s-a întâmplat din greseala debitorului. Prețul acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i. Dacă amândouă lucrurile au pierit, însă unul dintr-însele prin greseala debitorului, el va plati prețul celui care a pierit în urma. (Cod civil 1156, 1311).

Când, în cazul prevăzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenție, lăsată creditorului și numai unul din lucruri a pierit, dacă lucrul a pierit fără greseala debitorului, creditorul va lua pe cel rămas; dacă a pierit prin greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul rămas, sau prețul aceluia ce a pierit, dacă amândouă lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, după alegerea sa, poate să ceara prețul unuia din ele; dacă însă numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decât prețul acestui lucru.

Dacă amândouă lucrurile au pierit, fără greseala debitorului, obligația este stinsă.

Aceleași principii se aplică, când obligația alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.

Obligația este solidară între mai mulți creditori, când titlul creanței da anume drept fiecărui din ei a cere plata în tot a creanței și când plata făcuta unuia din creditori liberează pe debitor. (Cod civil 1059, 1064).

Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cat timp nu s-a făcut împotriva-i cerere în judecata din partea unuia din creditori. Cu toate acestea remisiunea făcuta de unul din creditorii solidari, nu eliberează pe debitor decât pentru partea acelui creditor. (Cod civil 1064, 1138 și urm.).

Actul care întrerupe prescripția în privința unuia din creditorii solidari, profita la toți creditorii. (Cod civil 643, 1045, 1051, 1872).

Creditorul solidar, care a primit toată datoria, este ținut a împărți cu ceilalți cocreditori, afară numai de va proba ca obligația este contractată numai în interesul sau. (Cod civil 1034 și urm., 1053, 1054).

Creditorul solidar reprezintă pe ceilalți cocreditori, în toate actele care pot avea de efect conservarea obligației. (Cod civil 1036, 1056). 2. Despre obligația solidară între debitori

Obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și ca plata făcuta de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor. (Cod civil 1059, 1062 și urm., 1136, 1140 și urm., 1155, 1551, 1872).

Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalități, adică: unii pur, alții sub o condiție și alții cu termen. (Cod civil 1004 și urm., 1022).

Obligația solidară nu se prezuma, trebuie să fie stipulată expres; aceasta regula nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii. (Cod civil 918, 1062 și urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 și urm., 1671).

Creditorul unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune. (Cod civil 1039, 1065, 1662 și urm.).

Acțiunea intentată contra unuia din debitori nu oprește pe creditor de a exercita asemenea acțiune și în contra celorlalți debitori.

Dacă lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalți debitori nu rămân liberați de obligația de a plati prețul lucrului, dar nu sunt răspunzători pentru daune. Debitorii care au întârziat de a plati sunt în culpa. Creditorul nu poate cere daune decât numai în contra debitorilor în culpa. (Cod civil 1018, 1081, 1156).

Acțiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripția în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1036, 1872).

Cererea de dobânda făcuta în contra unuia din debitorii solidari face a curge dobânda în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1088).

Codebitorul solidar, în contra căruia creditorul a intentat acțiune, poate opune toate excepțiile care îi sunt personale, precum și acelea care sunt comune tuturor debitorilor. Debitorul acționat nu poate opune acele excepții care sunt curat personale ale vreunui din ceilalți codebitori. (Cod civil 1065 și urm., 1136 și urm., 1148, 1155, 1653, 1681).

Când unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau când creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanța decât pentru partea debitorului sau a creditorului. (Cod civil 1154).

Creditorul, care consimte a se împărți datoria în privința unuia din codebitori, conserva acțiunea solidară în contra celorlalți debitori, dar cu scăzământul părții debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (Cod civil 1050, 1064, 1141).

Creditorul care primește separat partea unuia din debitori, fără ca în chitanța să-și rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunța la solidaritate decât în privința acestui debitor. Nu se înțelege ca creditorul a renunțat la solidaritate în favoarea unui debitor, când primește de la el o sumă egala cu partea ce e dator, dacă chitanța nu zice ca acea suma este primită pentru partea debitorului. Asemenea, din simpla cerere în judecata formată în contra unuia din debitori pentru partea sa, dacă, acesta n-a aderat la cerere sau dacă nu s-a dat o sentinta de condamnatiune, nu se prezuma renunțarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor. (Cod civil 1049). *) Prin termenii "n-a aderat la cerere" trebuie să se înțeleagă "nu a recunoscut pretențiile formulate prin cerere".

Creditorul, care primește separat și fără rezerva solidarității porțiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau în dobânzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decât pentru venitul și dobânda trecută, iar nu și pentru cele viitoare, nici pentru capital, afară dacă plata separată nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi.

Obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa. (Cod civil 778, 1057 și urm.).

Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa. Dacă unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzată de nesolvabilitatea acestuia se împarte cu analogie între ceilalți codebitori solvabili și între acela care a făcut plata. (Cod civil 1052, 1054, 1667).

Când creditorul a renunțat la solidaritate, în favoarea unul sau mai mulți din debitori, dacă unul sau mai mulți din ceilalți codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împărți cu analogie între toți ceilalți codebitori, cuprinzandu-se și acei care au fost descărcați de solidaritate. (Cod civil 779, 1668).

Dacă datoria solidară era făcuta numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în fața cu ceilalți codebitori răspunde pentru toată datoria căci, în raport cu el, ei nu sant priviti decât ca fidejusori. (Cod civil 1669 și urm., 1674).

Codebitorul solidar reprezintă pe ceilalți codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligației. (Cod civil 1038, 1039, și urm., 1140, 1155).

Obligația este nedivizibila când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părți nici materiale nici intelectuale. (Cod civil 1052, 1060 și urm., 1695, 1476, 1872).

Obligația este încă nedivizibila, când obiectul este divizibil, dar părțile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.

Solidaritatea contractată nu da unei obligații caracterul de nedivizibilitate. (Cod civil 1034 și urm.). 1. Despre efectele obligației divizibile

Obligația primitoare de diviziune trebuie să se execute între creditor și debitor ca și cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplică decît în privința erezilor lor, care nu pot cere creanța, sau care nu sunt ținuți de a o plati decât în proporție cu părțile lor ereditare. (Cod civil 653, 774 și urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).

Principiul din articolul precedent nu se aplică în privința erezilor debitorului: 1. când debitul are de obiect un corp cert; 2. când unui din erezi este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligației; 3. când rezultă sau din natura obligației, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce părțile își au propus prin contract, ca intenția lor a fost ca debitul sa nu se poată achită în părți. În cel dintâi caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi acționat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra celorlalți erezi. În cel de al doilea caz, numai eredele însărcinat cu plata debitului, și în cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi acționat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra coerezilor săi. (Cod civil 776 și urm., 977, 1011, 1026 și urm., 1058, 1062 și urm., 1611, 1695, 1746). 2. Despre efectele obligației nedivizibile

Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligația nu este contractată solidar. (Cod civil 1039 și urm., 1059, 1017, 1611, 1695).

Sunt obligați asemenea în tot și erezii aceluia care a contractat obligația nedivizibila. (Cod civil 653, 776 și urm., 908).

Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligației nedivizibile. Un singur erede nu poate face remisiunea totalității debitului, nu poate primi prețul în locul lucrului. Dacă unul din erezi a remis singur debitul sau a primit prețul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decât cu scăderea părții eredelui, care a făcut remisiunea sau care a primit prețul. (Cod civil 1034 și urm., 1042, 1049 și urm., 1138 și urm., 1611).

Eredele debitorului, fiind chemat în judecata pentru totalitatea obligației, poate cere un termen ca sa pună în cauza și pe coerezii săi, afară numai dacă debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decât de eredele tras în judecata, care atunci poate să fie osândit singur, rămânându-i recurs în contra coerezilor. (Cod civil 774, 777, 1042 și urm., 1071).

Cauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. (Cod civil 1087, 1708). În legătura cu inadmisibilitatea clauzei penale în cazul contractului de împrumut, a se vedea Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879.

Nulitatea obligației principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligației principale. (Cod civil 1008).

Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale. (Cod civil 1078, 1079).

Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Nu poate dar creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării. (Cod civil 1075 și urm., 1081 și urm., 1087).

Penalitatea poate fi imputinata de judecător, când obligația principala a fost executată în parte. (Cod civil 1087, 1101).

Când obligația principala, contractată cu o clauza penală, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contravenția unuia singur din erezi, și se va putea cere sau în totalitate, în contra aceluia care a comis contravenția sau de la fiecare erede în proporție cu partea sa ereditară, iar ipotecar pentru tot. Acela din erezi care a plătit are recurs în contra eredelui din faptul căruia s-a îndeplinit condiția penalității. (Cod civil 653, 774 și urm., 1062 și urm.).

Când obligația principala contractată cu o clauza penală este divizibilă, nu rămâne supus la penalitate decât acel erede al debitorului care a călcat legamantul, și acesta numai pentru partea la care este ținut în obligația principala, fără a avea creditorul vreo acțiune în contra acelora care au executat obligația principala. Aceasta regula primește excepție în cazul când cugetul părților a fost ca plata obligației principale sa nu poată fi făcuta în părți, și unul din coerezi a împiedicat executarea obligației pentru totalitate. În acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreaga, iar de la ceilalți coerezi numai partea lor ereditară, rămânând recursul ce au în contra eredelui care a împiedicat executarea obligației. (Cod civil 1061).

Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. (Cod civil 1021, 1074 și urm., 1081 și urm., 1084).

Obligația de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare. Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (Cod civil 942, 1079 și urm., 1081 și urm., 1156, 1314 și urm., 1391, 1406, 1479 și urm.).

Orice obligație de a face sau de a nu face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. (Cod civil 1801 și urm.).

Creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a făcut, calcandu-se obligația de a nu face și poate cere a fi autorizat a distrui el însuși, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.

Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.

Dacă obligația consista în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenției. (Cod civil 1079, 1081 și urm.).

Dacă obligația consista în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau. Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat sa treacă.

Diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar. Aceasta regula se aplică cu mai mare sau mai mica rigoare în cazurile anume determinate de această lege. (Cod civil 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1599, 1633, 1691).

Daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligația sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut. (Cod civil 1075, 1079, 1321).

Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credința din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.

Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forta majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit. (Cod civil 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).

Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate.

Debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul sau. (Cod civil 960).

Chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecința directa și necesară a neexecutării obligației. (Cod civil 960, 1084).

Când convenția cuprinde ca partea care nu va executa va plati o sumă oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mica. (Cod civil 1066 și urm., 1093 și urm.).

La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 și urm., 1589). A se vedea: - Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. ORDONANȚA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogată de art. 11 din Cap. I din ORDONANȚA nr. 13 din 24 august 2011 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.

Dobânda pe timpul trecut poate produce dobânda, sau prin cerere în judecata sau prin convenție specială, numai ca, sau în cerere sau în convenție, să fie chestiune de dobânda debita cel puțin pentru un an întreg. Alin. 2. Abrogat. Anterior abrogării, alin. 2 al art. 1089 avea următorul cuprins: "Clauza prin care, de mai înainte și în momentul formării unei convenții alta decât o convenție comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puțin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă."

Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viața, produc dobânda din ziua cererii sau a convenției. Aceeași regula se aplică la restituțiuni de fructe și la dobânzile plătite de o a treia persoana creditorului, în contul debitorului.

Obligațiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensație, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție. (Cod civil 1019, 1092 și urm., 1128 și urm., 1138 și urm., 1143 și urm., 1154, 1156, 1837 și urm., 1900).

Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetitiunii. Repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de buna voie. (Cod civil 966 și urm., 992 și urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671). Cu privire la dreptul debitorului, care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, a se vedea Decretul nr. 167/1958 , privitor la prescripția extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 20).

Obligația poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor. Obligația poate fi achitată chiar de o persoană neinteresata; aceasta persoana trebuie însă sa lucreze în numele și pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în numele ei propriu, sa nu se subroge în drepturile creditorului. (Cod civil 973, 987, 1094, 1106 și urm., 1655, 1669).

Obligația de a face nu se poate achită de altă persoană în contra voinței creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească. (Cod civil 1075 și urm., 1485).

Plata, ca să fie valabilă, trebuie făcuta de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plata. Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consuma prin întrebuințare, nu poate fi repetita contra creditorului ce le-a consumat de buna-credința, deși plata s-a făcut de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina. (Cod civil 946 și urm., 992, 1097, 1899). Potrivit art. 126 din alin. 2 din Codul familiei, creanțele pe care le au față de minor tutorele, soțul acestuia, o ruda în linie dreapta ori frații sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorității tutelare.

Plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justiție sau de lege a primi pentru dânsul. Plata data aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urma o ratifica sau profita de dânsa. (Cod civil 1097 și urm., 1190, 1532 și urm., 1609).

Plata făcuta cu buna-credința acelui ce are creanța în posesiunea sa este valabilă chiar dacă în urma posesorul ar fi evins.

Dacă creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilă, afară numai dacă și debitorul probează ca lucrul plătit a profitat creditorului. (Cod civil 1096).

Plata făcuta de debitor creditorului sau în urma unui sechestru sau opoziții nu este valabilă în privința creditorilor sechestrati și oponenți; aceștia pot, în virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul însă, în acest caz, are recurs în contra creditorului. (Cod civil 1152, 1616). *) Prin termenii "sechestru sau opoziții", textul art. 1099 se referă la poprirea în mâinile celor de-al treilea.

Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datorește, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (Cod civil 1578, 1604, 1683).

Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar. Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziției debitorului, sa acorde mici termene pentru plata și sa oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc. Judecătorii însă nu vor uza de aceasta facultate decît cu mare rezerva. (Cod civil 1057 și urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831).

Debitorul unui corp cert și determinat este liberat prin trădarea lucrului în starea în care se găsea la predare, dacă deteriorările ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacă înaintea acestor deteriorări n-a fost în întârziere. (Cod civil 903, 998 și urm., 1074 și urm., 1083, 1324, 1434, 1605).

Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca să se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici însă de cea mai rea. A se vedea și: - Ordonanța Guvernului nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000; - Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995.

Plata trebuie a se face în locul arătat în convenție. Dacă locul nu este arătat, plata, în privința lucrărilor certe și determinate, se va face în locul în care se găsea obiectul obligației în timpul contractării. În orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (Cod civil 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614).

Cheltuielile pentru efectuarea plății sunt în sarcina debitorului. (Cod civil 1117, 1305, 1317, 1614). 2. Despre plata prin subrogație

Subrogatia în drepturile creditorului, făcuta în folosul unei a treia persoane ce plătește, este sau convenționala sau legală. (Cod civil 1093, 1670, 1682).

Aceasta subrogare este convenționala: 1. când creditorul, primind plata sa de la o altă persoană, da acestei persoane drepturile, acțiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; aceasta subrogație trebuie să fie expresă și făcuta tot într-un timp cu plata; 2. când debitorul se împrumuta cu o sumă spre a-și plati datoria și subroga pe împrumutător în drepturile creditorului. Ca să fie valabilă aceasta subrogație, trebuie să se facă actul de împrumut și chitanța înaintea tribunalului, să se declare în actul de împrumut ca suma s-a luat pentru a face plata, și în chitanța să fie declarat ca plata s-a făcut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogație se operează fără concursul voinței creditorului. (Cod civil 1093). 1. Potrivit Legii nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, prin expresia "chitanța înaintea tribunalului", folosită în cuprinsul punctului 2 al art. 1107, se înțelege chitanța întocmită în forma autentică la notarul public; 2. A se vedea și Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; 3. A se vedea și Titlul VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare" ( art. 2 lit. c) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.

Subrogatia se face de drept: 1. în folosul aceluia care, fiind el însuși creditor, plătește altui creditor, ce are preferința; 2. în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plătește creditorilor căror acest imobil era ipotecat; 3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface; 4. în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii. (Cod civil 713, 777 și urm., 1053 și urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).

Subrogatia stabilită prin articolele precedente se operează atât în contra fidejusorului, cat și în contra debitorului. Ea nu poate desființa dreptul creditorului, când plata i s-a făcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleași drepturi ce exercita și subrogatul, pentru partea plătită, celui cui a făcut o plata parțială. (Cod civil 1652 și urm.). 3. Despre imputatia plății

Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeași speta, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria ce voiește a desface. (Cod civil 1506).

Debitorul unei datorii, pentru care se plătește dobânda, sau o rendită, nu poate, fără consimțământul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferința asupra renditei sau a dobânzii. Plata parțială, făcuta pe capital și dobânda, se imputa mai întâi asupra dobânzii.

Când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanța prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia să se facă asupra unei alte datorii, afară numai dacă creditorul l-a amagit, sau l-a surprins.

Când în chitanța nu se zice nimic despre imputație, plata trebuie să se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface. În caz de o datorie ajunsă la termen și alta neajunsă, deși aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen. Dacă datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputatia se face proporțional asupra tuturora. (Cod civil 1151, 1506). 4. Despre ofertele de plată și despre consemnațiuni

Când creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale, și, refuzând creditorul de a primi, sa consemneze suma. Ofertele reale, urmate de consemnatiune, liberează pe debitor; ele, în privința-i, țin loc de plată, de sunt valabil făcute, și suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului. Procedura ofertei de plată și a consemnatiunii este reglementată prin art. 586-590 inclusiv Cod procedura civilă.

Pentru ca ofertele să fie valabile trebuie: 1. să fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul; 2. să fie făcute de o persoană capabilă de a plati; 3. să fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite și dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate și pentru o sumă oarecare în privința cheltuielilor nelichidate, suma asupra căreia se poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli; 4. termenul să fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului; 5. condiția sub care datoria s-a contractat să se fi îndeplinit; 6. ofertele să fie făcute în locul ce s-a hotărât pentru plata, și dacă locul pentru plata nu s-a determinat prin o convenție specială, să fie făcute sau creditorului în persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenției; 7. ofertele să fie făcute prin ofițer public ce era competent, pentru astfel de acte. (Cod civil 1095 și urm., 1104). 2. A se vedea, de asemenea, art. 587 Cod procedura civilă.

Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecător; e destul: 1. sa fi fost predată de o somație significata creditorului, în care să se arate ziua, ora și locul unde suma oferită are să fie depusa; 2. ca debitorul să depună suma oferită în casa de depozite și consemnațiuni, cu dobânda ei până în ziua depunerii. **) Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.). A se vedea și Legea nr. 66 din 3 iulie 1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 5 iulie 1996. 1. Punctele 3 și 4 ale articolului 1116 au fost abrogate prin art. 609 Cod procedura civilă, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18 - Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948. 2. A se vedea și: - Hotărârea Guvernului nr. 888/1996 pentru aprobarea Statutului Casei de Economii și Consemnațiuni, publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996.

Cheltuielile ofertelor reale și ale consemnatiunii sunt în sarcina creditorului, de sunt făcute valabil. (Cod civil 1105).

Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate să ia înapoi suma depusa, și într-acest caz codebitorii sau fidejusorii săi nu sunt liberați.

Când debitorul a dobândit o hotărâre ce are puterea lucrului judecat, prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune și valabile, el nu mai poate, chiar cu consimțământul creditorului, să-și retragă suma depusa în prejudiciul codebitorului sau fidejusorilor săi. *) Hotărâre definitivă, astfel cum e determinata prin art. 377 Cod procedura civilă.

Creditorul, care a consimțit ca debitorul să-și retragă consemnatiunea, după ce aceasta s-a declarat valabilă printr-o hotărâre ce dobandise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanței sale.

Dacă lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada în locul unde se găsește, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenției. După aceasta somație, dacă creditorul nu-și ia lucrul și debitorul are trebuința de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justiției ca sa-l depună în altă parte. (Cod civil 1104, 1319). 5. Despre cesiunea bunurilor *) În stadiul actual al legislației civile, cesiunea bunurilor nu are aplicabilitate practica.