(1) Un cumpărător de credite al cărui domiciliu sau sediu social se află în România desemnează o entitate prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) sau un administrator de credite pentru a efectua activități de administrare a creditelor în raport cu drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant încheiat cu consumatorii sau cu contractul de credit neperformant în sine.
(2) În cazul unui cumpărător de credite al cărui domiciliu sau sediu social nu se află în Uniunea Europeană ori, în cazul în care, în temeiul prevederilor legale din țara acestuia, acesta nu are sediu social, al cărui sediu central nu se află în Uniunea Europeană, reprezentantul său desemnat care are domiciliul sau sediul social în România potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) numește o entitate prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) sau un administrator de credite, exceptând cazul în care reprezentantul este el însuși o entitate menționată la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) sau un administrator de credite, pentru a efectua activități de administrare a creditelor în raport cu drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau cu contractul de credit neperformant în sine încheiat cu:
a) persoane fizice, inclusiv consumatori și lucrători independenți;
b) microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, prevăzute la art. 3 pct. 12 din prezenta ordonanță de urgență.
(3) Cumpărătorii de credite nu sunt obligați să respecte nicio cerință administrativă suplimentară legată de achiziționarea drepturilor creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant sau a contractului de credit neperformant în sine, în afară de cerințele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sau de prevederile legale naționale în vigoare din domeniul protecției consumatorilor, al dreptului civil și al celui penal, aplicabile contractelor.
(4) Cumpărătorului de credite i se aplică în continuare prevederile legale relevante ale Uniunii Europene și prevederile legale naționale privind, în special, executarea contractelor, protecția consumatorilor, drepturile debitorilor, acordarea creditelor, normele privind secretul bancar și dreptul penal după cesiunea către cumpărătorul de credite a drepturilor creditorului ce decurg din contractul de credit sau a contractului de credit în sine.
(5) Cesiunea drepturilor creditorului ce decurg din contractul de credit sau cesiunea contractului în sine către cumpărătorul de credite nu afectează nivelul de protecție conferit consumatorilor și altor debitori în temeiul prevederilor legale ale Uniunii Europene și al prevederilor legale naționale, precum și în temeiul normelor aplicabile insolvenței, fără a aduce atingere prevederilor legale naționale și internaționale privind cambiile și biletele la ordin.
(6) Prezenta ordonanță de urgență se aplică fără a aduce atingere competențelor naționale legate de registrele de credite, inclusiv competenței de a le solicita informații cumpărătorilor de credite despre drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit sau despre contractul de credit în sine și despre performanța acestuia.
(7) Administratorul de credite desemnat sau entitatea desemnată prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) îndeplinește, în numele cumpărătorului de credite, obligațiile impuse acestuia în conformitate cu prevederile alin. (3)-(5) și ale art. 18 și 20 .
(8) În cazul în care nu se desemnează niciun administrator de credite sau nicio entitate prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. a) pct. (i) sau (iii) , cumpărătorul de credite sau reprezentantul său se supune în continuare obligațiilor impuse cumpărătorului de credite în conformitate cu prevederile alin. (3)-(5) și ale art. 18 și 20 .
(9) Administratorul de credite desemnat sau entitatea desemnată prevăzută la art. 2 alin. (5) lit. (a) pct. (i) sau (iii) îndeplinește, în numele cumpărătorului de credite, obligațiile prevăzute de prevederile legale naționale în sarcina cumpărătorului de credite, inclusiv cele prevăzute la alin. (3) .