Codul penal (2004)

(1) Legea prevede faptele care constituie infracțiuni, pedepsele care se aplică și măsurile care se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte.

(2) Nimeni nu poate fi sancționat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege ca infracțiune la data săvârșirii ei. Nu se poate aplica o pedeapsă sau nu se poate lua o măsură de siguranță ori o măsură educativă neprevăzută de lege la data comiterii faptei.

(1) Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, care prezintă pericol social și este săvârșită cu vinovăție.

(2) Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța aplică una dintre următoarele sancțiuni cu caracter administrativ:

a) mustrarea;

b) mustrarea cu avertisment;

c) amendă de la 1.000.000 lei la 25.000.000 lei.

(1) Fapta prevăzută de legea penală care prezintă pericol social este săvârșită cu vinovăție când este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită.

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

(2) Fapta care constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune constituie infracțiune numai când este săvârșită cu intenție.

(3) Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când în lege se prevede aceasta.

(4) Există intenție depășită când rezultatul mai grav produs printr-o acțiune sau inacțiune intenționată se datorează culpei făptuitorului.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită în condițiile vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

(2) Efectul cauzelor justificative se extinde și asupra participanților.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de legitimă apărare.

(2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes general și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general.

(3) Se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea.

(4) Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de o persoană pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general.

(2) Se află în stare de necesitate și acela care în momentul săvârșirii faptei nu și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă săvârșirea ei a fost impusă sau autorizată de lege.

(2) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită pentru îndeplinirea unui ordin dat de către autoritatea legitimă, în forma prevăzută de lege, dacă acesta nu este în mod vădit ilegal.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu consimțământul victimei, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul infracțiunilor contra vieții, în cazul infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății acestea nu se aplică, dacă fapta la care s-a consimțit contravine legii sau bunelor moravuri.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele prevăzute de lege care înlătură caracterul penal al faptei.

(2) Efectul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participanților, cu excepția cazului fortuit.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, se găsea, din cauza unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completă produsă de alcool sau de alte substanțe.

(2) Starea de beție voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanțe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoaște existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

(2) Nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.

(1) Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost, însă, întreruptă sau nu și-a produs efectul.

(2) Există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.

(3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.

(1) Tentativa la crimă se pedepsește întotdeauna, iar tentativa la delict numai când legea prevede aceasta.

(2) În cazul persoanei fizice, tentativa se sancționează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel.

(3) În cazul persoanei juridice, tentativa se sancționează cu o amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate, dacă legea nu prevede altfel. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu excepția dizolvării persoanei juridice.

(1) Nu se pedepsește făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.

(1) Autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.

(2) Dacă mai multe persoane săvârșesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.

(1) Complice este persoana care, cu intenție, ajută sau înlesnește în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(2) Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

(1) Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți.

(2) Circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

(1) Participantul nu se pedepsește dacă împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia.

(2) Dacă actele săvârșite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă.

(1) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.

(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea infracțiune.

(3) Dispozițiile art. 42 și 43 se aplică în mod corespunzător.

(1) Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracțiunile săvârșite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanții acestora.

(2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârșirea aceleiași fapte.

(1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin două ori mai multe acțiuni sau inacțiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

(2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de aceeași persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.

(3) În cazul concursului formal de infracțiuni, fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă.

(1) În caz de concurs real de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalități:

a) când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă:

c) când s-au stabilit pedepse privative de libertate și pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispozițiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte.

(2) Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente este detențiunea pe viață, se aplică această pedeapsă.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul când pentru una sau pentru toate infracțiunile concurente s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă.

(1) Dacă pentru una din infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.

(2) Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

(4) Măsurile de siguranță de aceeași natură în cazul infracțiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.

(1) Recidivă există în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;

b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;

c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an;

d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.

(2) Există recidivă și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe viață.

(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

(1) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infracțiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infracțiuni se aplică ținând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat.

(2) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

(3) În cazul recidivei după executare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. c) și d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.

(1) La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracțiunile săvârșite în timpul minorității;

b) infracțiunile săvârșite din culpă;

c) infracțiunile amnistiate;

d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.

(2) De asemenea, nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

(1) În caz de concurs de infracțiuni săvârșit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infracțiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime.

(2) În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infracțiune, se aplică dispozițiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.

(3) Pedepsele complementare se pot cumula.

(1) În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu există pluralitate de infracțiuni.

(2) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăși maximul general.

(3) Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

(1) Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

(2) Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.

(1) Pedepsele care se aplică persoanei fizice sunt: pedepse principale, pedepse complementare și pedepse accesorii.

(2) Pedepsele principale se împart în: pedepse principale pentru crime și pedepse principale pentru delicte.

(3) Pedepsele principale pentru crime sunt:

a) detențiunea pe viață;

b) detențiunea severă între 15 și 30 de ani.

(4) Pedepsele principale pentru delicte sunt:

a) închisoarea strictă între un an și 15 ani;

b) închisoarea între 15 zile și un an;

c) amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 și 360 de zile, fiecare zi fiind socotită între 100.000 lei și 1.000.000 lei;

d) munca în folosul comunității, între 100 și 500 de ore.

(5) Pedepsele complementare pentru crime și delicte sunt:

a) interzicerea exercițiului unor drepturi de la un an la 10 ani;

b) degradarea militară.

(6) Pedeapsa accesorie pentru crime și delicte constă în interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute ca pedeapsă complementară.

(1) Pedepsele care se aplică persoanei juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale și pedepse complementare.

(2) Pedeapsa principală este amenda de la 10.000.000 lei la 10.000.000.000 lei.

(3) Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la un an la 3 ani;

c) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de la un an la 5 ani;

d) interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durată de la un an la 5 ani;

e) afișarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală.

(4) Pedepsele complementare prevăzute în alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ, integral sau parțial.

(1) Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

(3) Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurilor prevăzute în art. 129 lit. d) și e).

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicală;

c) interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupație;

d) interzicerea de a se afla în anumite localități;

e) interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată;

f) expulzarea străinilor;

g) confiscarea specială.

(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, acesta poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

(2) Când persoana față de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.

(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.

(4) Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(1) Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării acestuia într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire.

(2) Această măsură poate fi luată și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(3) Persoana internată care părăsește fără învoire institutul medical va fi obligată, cu sprijinul organelor de poliție, să revină la institut, dacă legea nu prevede altfel.

(1) Când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii ocupării acelei funcții sau exercitării acelei profesii, meserii ori ocupații.

(2) Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

(3) Măsura interzicerii unei funcții sau profesii poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(4) Această măsură nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilități sindicale sau patronale ori desfășoară o activitate în domeniul presei.

(1) Dacă instanța constată că prezența unei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an în localitatea unde a săvârșit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de această măsură interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărârea de condamnare.

(2) Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 5 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

(3) Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

(1) Dacă instanța constată că prezența, în locuința familiei, a persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an pentru loviri sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice sau psihice ori pentru vătămare corporală, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru corupție sexuală, săvârșite asupra unui membru de familie, constituie un pericol grav pentru ceilalți membri ai familiei, poate lua față de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuința familiei, la cererea părții vătămate.

(2) Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

(3) Măsura poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(4) Partea vătămată poate cere oricând revocarea măsurii prevăzute în alin. (1).

(1) Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.

(2) În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa privativă de libertate, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

(3) Încetarea expulzării se pronunță de instanță.

(4) Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există pericolul real de a fi condamnate la moarte ori de a fi supuse la tortură, tratamente inumane sau degradante în statul în care ar urma să fie expulzate sau dacă sunt căsătorite cu cetățeni români, au domiciliul și familia în România, iar căsătoria este anterioară săvârșirii faptei.

(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infracțiune;

b) bunurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă;

c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

d) bunurile dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

e) bunurile deținute în contra dispozițiilor legale.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului, dacă acesta face parte dintre mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului.

(1) Săvârșirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau religios a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivității sau grupului;

b) vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului;

c) supunerea colectivității ori a grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;

d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul colectivității sau al grupului;

e) transferarea forțată a copiilor aparținând unei colectivități sau unui grup în altă colectivitate sau în alt grup,

(2) Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și, în general, a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în alin. (1) a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;

b) luarea de ostatici;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e) condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanță constituită în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.

(3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în alin. (1) se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva populației civile, a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) omorul;

b) vătămarea gravă a integrității fizice sau sănătății fizice ori mintale;

c) exterminarea;

d) supunerea la sclavie;

e) deportarea sau transferarea forțată de populație;

f) privarea de libertate, fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanță constituită în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege;

g) tortura;

h) violul, prostituția forțată, provocarea forțată a gravidității, sterilizarea forțată sau orice altă asemenea formă de violență sexuală;

i) discriminarea oricărui grup sau a oricărei colectivități din motive politice, rasiale, naționale, etnice, culturale, religioase sau sexuale;

j) disparițiile forțate de persoane, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare.

a) cu premeditare;

b) asupra soțului sau unei rude apropiate;

c) asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani;

d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;

e) asupra unei femei gravide;

f) prin cruzimi;

g) asupra a două sau mai multe persoane;

h) pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii;

i) în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei,

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau se află sub influența stupefiantelor ori a altor substanțe toxice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 12 ani.

(4) Cu aceeași pedeapsă se sancționează uciderea din culpă săvârșită de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau se află sub influența stupefiantelor ori a altor substanțe toxice.

(5) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, pedeapsa este închisoarea strictă de la 7 la 15 ani.

(6) Dacă fapta prin care s-a produs uciderea din culpă constituie prin ea însăși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(1) Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârșit față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de fapta sa ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.

(1) Lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

(2) Faptele prevăzute în alin. (1) săvârșite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(3) Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(4) Faptele prevăzute în alin. (3) săvârșite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(5) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute în alin. (2) și (4), acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.

(6) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.

(1) Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită asupra membrilor familiei se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 6 ani.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptei prevăzute în alin. (2), acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.

(4) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.

(1) Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(2) Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții persoanei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 10 ani.

(3) Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii consecințelor prevăzute în alin. (1) și (2), pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.

(1) Fapta prevăzută în art. 185 alin. (3) care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 186, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau zile-amendă.

(3) Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. (1) este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.

(4) Fapta prevăzută în alin. (2), dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alin. (3), se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.

(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (3) și (4) sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, în cazul alin. (3), și închisoarea strictă de la un an la 5 ani, în cazul alin. (4).

(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna din următoarele împrejurări:

a) în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(4) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (2) sau (3) a fost săvârșită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii se va aplica și interdicția exercitării profesiei de medic, potrivit art. 75 alin. (1) lit. c).

(5) Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:

a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent și care nu putea fi înlăturat altfel;

b) în cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale;

c) în cazul prevăzut în alin. (2) când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice potrivit dispozițiilor legale.

(1) Crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreația se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și crearea, prin clonare, a unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane, vii sau moarte.

(1) Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putință de a se îngriji, de către persoana care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viața, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepsește cu închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârșirea faptei, își reia de bunăvoie îndatoririle.

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.

(2) În cazul în care fapta este săvârșită în vreuna din următoarele împrejurări:

a) prin simularea de calități oficiale;

b) prin răpire;

c) de o persoană înarmată;

d) de două sau mai multe persoane împreună;

e) dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj;

f) când victima este minoră;

g) când victima este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol,

(3) Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană fizică sau juridică, o organizație internațională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani.

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane prin amenințare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acestei persoane, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

c) fapta a produs beneficii materiale importante.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează și fapta de a determina sau de a permite, cu intenție, direct sau indirect, intrarea sau rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu este cetățean român sau nu are domiciliul în România, victimă a traficului de persoane, săvârșită în una din următoarele împrejurări:

a) folosind față de victimă mijloace frauduloase, violență, amenințări sau orice altă formă de constrângere;

b) abuzând de starea specială în care se găsește victima, din cauza situației sale ilegale ori precare de intrare sau ședere în țară ori din cauza stării de graviditate, unei boli sau infirmități ori unei deficiențe fizice sau mintale.

(5) Dacă fapta prevăzută în alin. (4) se săvârșește în mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă:

a) fapta a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani;

b) fapta a fost săvârșită prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului;

c) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

d) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

e) fapta a produs beneficii materiale importante.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea pe viață sau detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate;

b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerșetoriei;

e) prelevarea de organe.

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau într-un loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează pătrunderea fără drept în sediile autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice, ale partidelor sau în locul unde o persoană fizică sau juridică își desfășoară activitatea.

(3) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.

(4) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Încălcarea dreptului la viață privată al unei persoane prin folosirea oricăror mijloace de interceptare de la distanță de date, informații, imagini sau sunete din interiorul locurilor menționate în art. 209 alin. (1), fără consimțământul persoanei care le folosește sau fără permisiunea legii, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Fotografierea sau filmarea din locuri publice a exteriorului unui imobil cu destinația de locuință, reședință sau casă de vacanță, aparținând oricărei persoane, nu constituie infracțiune.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Când constrângerea constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(1) Deschiderea unei corespondențe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanță, fără drept, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează sustragerea, distrugerea sau reținerea unei corespondențe, precum și divulgarea conținutului unei corespondențe, chiar și atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greșeală, ori divulgarea conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Divulgarea, fără drept, a unor date de către acela căruia i-au fost încredințate sau de care a luat cunoștință în virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Utilizarea sau divulgarea în alte scopuri decât cele prevăzute de lege a documentelor sau informațiilor cu caracter de secret profesional, de către cel care le-a primit ori a luat cunoștință de ele în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(3) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Tentativa la delictele prevăzute în art. 201 alin. (1) și (2), art. 202, art. 204 alin. (1) și (4) și art. 205 alin. (1) se pedepsește.

(2) Constituie tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii crimei prevăzute în art. 201 alin. (3).

(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c) victima este un membru de familie;

d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;

e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(4) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex a cărei vârstă este între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.

(3) Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(4) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(5) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au avut urmările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. e), pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Actele de perversiune sexuală săvârșite în public se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și actele de perversiune sexuală cu o persoană a cărei vârstă este între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.

(4) Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (2), (3) și (4) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(6) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(7) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(6) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Când actele prevăzute la alin. (1) se săvârșesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și (2) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei închisorii se majorează cu 2 ani.

(4) Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(1) Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public se pedepsește cu zile-amendă, de la 10 la 120.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Nu constituie infracțiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a făcut proba verității sau cu privire la care făptuitorul dovedește că a avut motive rezonabile de a crede că este adevărată.

(2) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă pentru apărarea unui interes legitim.

(3) În cazul faptelor referitoare la viața privată a unei persoane care afectează capacitatea acesteia de exercitare a unei funcții publice, proba verității sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă, fără a fi necesară dovedirea unui interes legitim.

(1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Persoana necăsătorită care se căsătorește cu o persoană pe care o știe căsătorită se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(3) Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancționează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.

(1) Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzută de lege;

c) neplata cu rea-credință, timp de două luni, a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească,

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(3) Dacă părțile nu s-au împăcat, dar în cursul judecății inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța, în cazul când stabilește vinovăția, pronunță împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 95.

(4) Revocarea suspendării condiționate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune de abandon de familie.

(5) Dispozițiile alin. (3) se aplică numai în cazul primei condamnări a făptuitorului pentru abandon de familie.

(1) Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creștere și educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile prevăzute de părți sau de către organul competent.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care pretinde sau primește, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase în scopul adopției copilului se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta persoanei care intermediază sau înlesnește adopția unui copil în scopul obținerii unui folos necuvenit.

(1) Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (1) s-a tulburat grav liniștea publică, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 5 ani.

(1) Îndemnul sau înlesnirea practicării prostituției ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Recrutarea unei persoane pentru prostituție sau constrângerea la prostituție se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii, toate acestea fără drept, de materiale pornografice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și importarea, exportarea ori predarea de materiale dintre cele prevăzute în alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.

(1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii sau de a deține, fără drept, materiale pornografice cu minori, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și importarea, exportarea ori predarea de materiale dintre cele prevăzute în alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire în vederea comercializării ori distribuirii lor.

(1) În sensul art. 236, prin materiale pornografice se înțelege orice material care prezintă o persoană având un comportament sexual explicit.

(2) În sensul art. 237 și art. 238, prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit.

(1) Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează organizarea sau îngăduirea în mod obișnuit a jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.

(3) Desfășurarea fără licență a oricăror activități din domeniul jocurilor de noroc se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(1) Neluarea vreuneia din măsurile legale de protecție a muncii de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.

(3) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(1) Nerespectarea de către orice persoană a măsurilor stabilite cu privire la protecția muncii, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.

(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcție a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării tuturor deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.

(4) Faptele prevăzute în alin. (1) și (3) săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(1) Împiedicarea sau tulburarea libertății de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.

(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică și următoarelor persoane:

a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;

c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Comunităților Europene;

d) persoanelor care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;

e) funcționarilor unui stat străin;

f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

(4) În cazul în care luarea de mită a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(1) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar public sau unui funcționar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin sau al unei organizații publice internaționale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obținerii unui folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.

(3) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase uneia dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. (3), pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

(4) Fapta prevăzută în alin. (1), (2) sau (3) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.

(5) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracțiune.

(6) Dispozițiile art. 308 alin. (5) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

(7) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile prevăzute în alin. (4) și (5).

(1) Primirea de către un funcționar public, direct sau indirect, de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(3) Dispozițiile din alin. (1) se aplică și persoanelor prevăzute în art. 308 alin. (3).

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(1) Fapta funcționarului public care, în virtutea funcției, avea sub supraveghere sau control o persoană juridică de drept privat, de a primi însărcinări retribuite de la o asemenea persoană, înainte de a se fi împlinit 3 ani de la data pensionării, a demisiei, destituirii sau revocării, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Conducătorii unor asemenea persoane juridice de drept privat se consideră complici la comiterea faptei prevăzute în alin. (1).

(1) Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșite de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau a unui funcționar pentru a-l determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuții, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 10 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau a unui funcționar, pentru a-l determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuții.

(3) Fapta prevăzută în alin. (2) nu se pedepsește dacă făptuitorul denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute în alin. (1) sau (2) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut în alin. (3).

(6) În sensul alin. (1) și (2), prin funcționar se înțelege și oricare dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. (3).

(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public sau un funcționar în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.

(2) În cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu intenție nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(1) Îngrădirea de către un funcționar public a folosinței sau a exercițiului drepturilor vreunui cetățean ori crearea pentru acesta a unei situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(1) Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu intenție, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei autorități sau instituții publice sau al unei persoane juridice ori o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(1) Faptele prevăzute în art. 315-317, săvârșite de funcționari publici, dacă au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(1) Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unei autorități sau instituții publice sau al unei persoane juridice de drept public ori o pagubă în patrimoniul acesteia sau o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Lovirea sau alte acte de violență săvârșite în condițiile alin. (1) se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(1) Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin orice mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(2) Lovirea sau orice alte acte de violență, precum și vătămarea corporală săvârșite împotriva persoanei prevăzute în alin. (1), aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 6 ani, iar dacă s-a produs o vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și (2) sunt săvârșite împotriva unui magistrat, polițist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

(4) Dacă împotriva soțului, copiilor sau părinților persoanelor arătate în alin. (3) s-au comis infracțiunile prevăzute în art. 185-187, art. 201 și art. 210, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru actele sau faptele îndeplinite de funcționarul public în exercițiul funcțiunii, pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni pot fi sporite până la maximul lor general.

(1) Purtarea fără drept de decorații, uniforme sau de semne distinctive ale unei autorități publice se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

(2) Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) se săvârșește în timp de război, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.

(1) Sustragerea sau distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori deținerea unui organ sau unei autorități publice se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Distrugerea din culpă a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alin. (1), care prezintă o valoare artistică, științifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și (2) sunt săvârșite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(1) Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită de custode sau de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.

(1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită de către custode sau de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.

(1) Împiedicarea ori tulburarea liberei concurențe în licitațiile publice, în vederea înlăturării concurenților de la acestea, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la un an sau zile-amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta ofertantului sau concurentului care cere sau primește direct sau indirect bani, promisiuni sau orice alt profit pentru a se abține de la participarea la licitație.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârșită de mai multe persoane înțelese în acest scop, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.

(1) Intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.

(3) Intrarea frauduloasă pe teritoriul țării a străinului declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de ședere în țară se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită în mod repetat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani.

(5) Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzește una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și a persoanei care organizează asemenea activități se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 7 ani.

(1) Traficul de migranți săvârșit în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos material se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 7 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este de natură să pună în pericol viața sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 10 ani.

(3) Fapta persoanei care, pentru a facilita traficul de migranți, produce documente de călătorie sau acte de identitate false ori procură, furnizează sau posedă asemenea documente, în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos material, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancționează fapta persoanei care facilitează rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu are cetățenia română și nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos material.

(5) Prin trafic de migranți se înțelege asigurarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetățenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui stat.

(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute în alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost urmată de săvârșirea unui delict, se aplică pedeapsa prevăzută pentru acel delict în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1), iar dacă infracțiunea săvârșită este crimă, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.

(4) Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1) care denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul grupului.

(5) Persoana care a săvârșit fapta prevăzută în alin. (1) sau una dintre infracțiunile grave care intră în scopul grupului infracțional organizat și care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai grupului, beneficiază de reducerea pedepsei potrivit art. 92.

(1) Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări care nu are caracterul unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 286 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri sau grupări, se pedepsește cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracțiunile care intră în scopul asocierii sau grupării.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1) care denunță autorităților asocierea sau gruparea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.

(1) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

(2) Prin infracțiune gravă se înțelege orice infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei maxim special este de peste 5 ani.

(1) Infracțiunea de tăinuire prevăzută în art. 267, dacă bunul provine dintr-o infracțiune gravă săvârșită de unul sau mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea gravă din care provine bunul tăinuit.

(2) Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.

(1) Participarea în cadrul unei mulțimi care tulbură liniștea publică, dacă cei care participă nu se dispersează după trei somații ale organelor de ordine, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

(2) În cazul în care participanții au săvârșit violențe contra persoanelor sau bunurilor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(1) Fapta de a îndemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace de a nu respecta legile ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană din cele prevăzute în art. 281, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârșirea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

(4) Purtarea în public a unei uniforme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(5) Cu aceeași pedeapsă se sancționează lăudarea în public a celor care au săvârșit infracțiuni sau a infracțiunilor săvârșite de aceștia.

(1) Împiedicarea unui cetățean român de a-și stabili în mod liber naționalitatea sau limba maternă, ori modificarea abuzivă a datelor privind naționalitatea sau limba maternă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Împiedicarea prin orice mijloace a unei persoane de a întrebuința o altă limbă decât cea oficială a statului, precum și refuzul sau împiedicarea liberei transmiteri prin viu grai ori scris a comunicării sau corespondenței dacă este vorbită ori scrisă în altă limbă decât cea oficială se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu zile-amendă.

(1) Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(3) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, cel care a săvârșit această faptă se pedepsește pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalți participanți se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) În cazul prevăzut în alin. (2), dacă nu se cunoaște care dintre participanți au săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor pedeapsa închisorii stricte de la un an la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau a sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 15 ani.

(4) Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să despartă pe alții, să respingă un atac ori să apere pe altul.

(1) Îndemnul sau înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor ori tragerea de foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

(2) Recrutarea sau constrângerea unui minor la cerșetorie se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârșită de un părinte sau de un reprezentant legal al minorului, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), și închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).

(1) Portul, fără drept, în locuri publice a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Portul sau folosirea, fără drept, a obiectelor prevăzute în alin. (1) în localul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane de interes public, la întruniri publice ori în localuri de alegeri se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(1) Folosirea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice, în alte scopuri decât legitima apărare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Importul sau procurarea pe orice cale, în vederea comercializării, fără drept, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, care imprimă proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s, cu excepția celor destinate activității sportive, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajații căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 7 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani.

(1) Neîndeplinirea cu intenție a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajații căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu intenție arătată în alin. (1) a avut ca urmare o tulburare a activității de transport pe cale ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani, iar dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani.

(1) Părăsirea postului, în orice mod și sub orice formă, de angajații care asigură direct siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează exercitarea atribuțiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajații care asigură direct siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate.

(3) Când prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani, iar când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată sau a instalațiilor de cale ferată ori a celor de telecomunicații feroviare, precum și a oricăror bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea de acte de semnalizare falsă sau săvârșirea oricăror alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofă de cale ferată.

(3) În cazul când faptele prevăzute în alin. (1) și (2) au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detențiunea pe viață sau detențiunea severă de la 15 la 25 de ani.

(4) Săvârșirea din culpă a faptelor arătate în alin. (1), (2) și (3) se pedepsește în cazul alin. (1) și (2) cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, iar în cazul alin. (3) cu închisoare strictă de la 3 la 7 ani, dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, și cu închisoare strictă de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.

(5) Dacă vreuna din faptele prevăzute în acest articol este săvârșită de către un angajat al căilor ferate se aplică maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă, iar dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei general.

(1) Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă materialului rulant de cale ferată sau altor instalații feroviare în cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate.

(2) Catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbușirea unui mijloc de transport al căilor ferate sau producerea unui alt asemenea rezultat, precum și în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalațiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredințate pentru transport.